Thanksgiving American
“Am de toate, si sunt in belsug. Sunt bogat, de cand am primit prin Epafrodit ce mi-ati trimes, un miros de buna mireasma, o jertfa bine primita si placuta lui Dumnezeu.”
Este o zi de Noiembrie. Pe coasta Californiana, nu departe de marea metropola, Los Angeles, cu verticalele lui din beton, sticla si otel, o casa modesta cu un mare pridvor American, sta deschisa, mai tot timpul. In culori deschise din “stucco”, o tencuiala la rece de origina Mediteraneana, absoarbe tandra, ultimile raze de soare, ale amurgului. Casa, are parter si etaj, unde locuiesc trei generatii, mama, pe post de bunica, care nu mai are barbat, deoarece a murit de cancer, fiica ei, datorita divortului cu sotul ei care a parasit-o, a intrat incet in lumea drogurilor, iar nepoata, o blonda cu ochii ei mari si albastrii, mezina familiei, inchide dreptunghiul celor trei generatii californiene. Mezina familiei a invatat cu chiu cu vai, un College de Nursing, dar, nu la dus pana la capat. Mama ei, intrata in lumea alba a stupefiantelor, isi duce toleranta vietii pe o singura directie a topoganului, iar bunica, adevaratul barbat al casei ce, le stie pe toate si….numai in inima ei sa nu fii, nu mai are nici o speranta. Bunica a muncit de mica la patron pe post de bucatareasa si acolo a invatat din tainele bucatariei italiene. Vaduva si nemangaiata, bunica, sustine casa vie ca sa nu se darame de tot. Tot in capul ei se sparg toate necazurile, iar masa de pranz si cea de seara, ea le asigura din munca ei de o viata, sub forma de pensie, pentru toate trei generatii : bunica, fiica bunicii si mezinul familiei, nastrusnica familiei, pe post de nepoata.
Pasind pe pragul casei, vezi crapaturi adanci in tencuiala antica iar, vechea vopsea de protectie impotriva intemperiilor, sa dus, ramanand fibrele goale de lemn, ce, par a fi tocite de timp si vremuri grele. Streasina este sparta, jgeabul orizontal de colectare a apelor de pe acoperis este deteriorat, iar burlanul in cadere usoara de vant, lasa in urma ploii, o tenta de culoare inchisa, pastrand o umbra de nepasare si neglijenta profesionala. Nici interiorul nu arata a fi la inaltime, deoarece, cele trei fiinte, nu fac aproape nimic, numai bunica se ocupa de mancarea zilei de ieri, azi si maine. Vocabularul folosit in acest mediu mai putin obisnuit, este greu de descris in cuvinte, iar tipetele si urletele celor trei fiare umane, se aud deslusit in peisajul urbanistic al ghetoului Californian. Cearta se incheie pe o muzica veche de “Thanksgiving”, si deodata si-au adus aminte ca este sfarsit de Noiembrie. Bunica pregateste ceva pentru masa de seara. Este ceas de reflexie, si fiecare spune ceva : Mezina familiei striga printre lacrimi, “sa sfarsit cu viata mea, nu mai am nici o speranta, caci toti m-au parasit”, mama ei incearca o concentratie de moment dar, spune cu un glas de femeie drogata in ultima ei faza,“sa terminat cu viata mea, nu mai am nici o dorinta,” iar bunica le ea pe amandoua in brate si spune cu glas de speranta, “gata cu vaicareala, am pregatit curcanul ca altadata, hai la masa si sa-I multumim Creatorului pentru un nou Thanksgiving!”
Peste casa cu fata spre amurgul Californian, s-a infiripat o noua speranta si din cenusa pacatelor vremii, sa nascut o idee de a iubi si a fi iubita. Pentru toate trei, aceste ganduri au atins coarda sensibila de rezonanta a vietii, si se poate preciza ca: “Viata trebuie traita asa cum este”, si sa spui la capat de drum, “Pot totul in Hristos care ma intareste”, in veci de veci, Amin !
Arh. Gheorghe Petrescu, CUA University, Washington, DC., USA.