Logare





Înregistrare Aţi pierdut parola?

Comentarii recente

 

Iulie 2009
D L Ma Mi J V S
« Iun    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Anunturi Importante



INTERCER BLOG isi propune sa ofere un loc public de exprimare, invitand pe cei care scriu sa respecte parerile celorlalti si sa se exprime cuviincios.
RESPONSABILITATEA asupra stirilor si comentariilor postate in acest blog apartine autorilor acestora, fie ca ei isi posteaza singuri materialele, fie ca Intercer este rugat sa posteze aceste materiale pentru ei (cum este cazul stirilor).
Va rugam sa cititi Termenii si conditiile website-ului nostru. Prin inscrierea pe blog-ul Intercer va declarati de acord cu respectarea regulamentului acestui blog.

Informatii utile

Pentru editorii blogului Intercer: tutorialele video sunt localizate aici:
http://intercer.net/blog/tutoriale-video/video-tutoriale-pentru-adaugare-si-editare-articole.html

Feed-uri media Intercer: va puteti abona la aceste resurse audio-video intr-un program de feed reader dand click pe iconurile de mai jos.
  

IntercerTube
  

Audio Podcast
  

Video Podcast
  

Blog
LuMih.ro
  

PowerPoints
  

Articole
Crestine
  

Deutsch
Audio Podcast
  

English
Audio Podcast
  

English
Video Podcast

  • 03Iul

    Apus de Soare

    Un apus de soare dulce, sclipitor în mod feeric
    Se apropie de-amurg, în conturu-i de întuneric,
    Raze mult strălucitoare, pline de farmecul zilei
    Prelungeşte viaţa lumii, de la Dumnezeul milei.

    Dintre multele minuni, în puterea Lui cea mare,
    Soarele este-o enigmă, prin văpaia-i arzătoare
    Ce întruna îşi trimite, pe pământ el răspândind
    Viaţa cu a sa prezenţă-n razele-i vii strălucind.

    De când el a fost creat şi pus pe bolta albastră
    Are-un rol orânduit, care pentru lumea noastră,
    Este-o sursă de căldură, şi el viaţa o şi-ntreţine
    Zi de zi, ce se dezvoltă, conform legilor divine.

    Şi nici s-ar putea altfel, viaţa, fără soare să fie!
    Căci sub razele-i de aur, toate pe pământ învie,
    Făcându-şi a sa lucrare, centrul fiind fiinţa om
    Se află-n conexiune, pân-la cel mai mic atom.

    Dela lumea cea dintâi, lumea plantelor terestre
    Pân-la lumea animală ce pamăntul împânzeşte,
    Şi mereu enumerând pân-la lumea cea din ape
    Soarele întreţine viaţa; viaţa toată, în el încape!

    Pământul cum ar fi fost, dacă soare n-ar fi fost?
    Fără viaţă, tot pustiu, un ocean far’ niciun rost,
    Însă Cel ce-I Dumnezeu, pentru om l-a pregătit
    Ca să fie-n veci ferice, când de El va fi-ntocmit.

    Şi-astfel în ziua a şasea, când omul a fost creat
    Pământul verde de plante, pe om l-a întâmpinat,
    Şi animale, şi-n aer păsări, şi-n ape vieţuitoare,
    Rolul ele-şi împlineau, sub razele-astrului soare.

    Flavius Laurian Duvena
    03 Iulie, 2009.

    Tags: , , , , ,



  • 25Iun

    Sunt asa de recunoscator,
    Tatal nostru,
    pentru aceasta dimineata frumoasa,
    pentru painea proaspata
    pe care ne-ai asezat-o pe masa
    si pentru linistea calda
    pe care ne-ai adus-o
    in casa.

    Iti multumim mult
    pentru Cuvantul sfant
    prin care hranesti in fiacare zi
    sufletul nostru insetat
    si asa de flamand,
    si pentru razele de soare
    vindecatoare,
    care fac din clipele diminetii
    adevarata sarbatoare.

    Nu avem cuvinte sa-Ti multumim
    pentru  ingerii Tai,puternici si buni,
    strajeri credinciosi
    pe care nu stim sa-I pretuim,
    dar care ne ajuta frumos sa vietuim
    pe un pamant devenit strain,
    si pentru florile parfumate
    care ne incanta privirea
    si ne infrumuseteaza minunat trairea.

    Suntem atat de multumitori,
    Tata din cer,
    pentru viata si sanatate,
    pentru binecuvantarea ca ne putem procura
    in mod cinstit paine si apa…
    Ajuta-ne,Doamne,
    sa nu uitam vreodata,
    ca fara iubirea noastra
    multi oameni nu pot avea maine
    painea cea de toate zilele
    pe masa.

    Iti multumim,
    Doamne,
    ca vei fi alaturi de noi astazi,
    iar daca norii negrii
    vor incerca sa Te umbreasca,
    ajuta-ne sa Te pastram prezent
    intr-o inima
    sincera si curata.
    Amin!

    Gabriel Neagu
    22.06.2009

    Tags: , , ,



  • 25Iun

    Atât de mare a fost Iubirea

    Atât de mare a fost Iubirea
    Descoperită, în Dumnezeu,
    Că-n toate lumile, uimirea,
    Şi-a pus pecetea-n apogeu.

    În starea-I cea desăvârşită
    Privind planul măreţ şi sfânt,
    A fost deplin, descoperită
    În jertfa-I dată pe pământ.

    Ea dela staul pân-la cruce
    A indicat clar, în Univers,
    Ce-a fost în stare a aduce
    Păcatul, prin al vieţii mers.

    Când strigătul ,,S-a sfârşit!’’
    A răsunat, sus pe Calvar,
    Pământ şi ceru-au tresărit
    La cel mai teribil coşmar.

    Şi-acele lumi, nenumărate
    Ce au privit cu încordare,
    Au înţeles, atunci în parte
    Iubirea cât a fost de mare.

    Au piceput, că prin milenii
    În lupta grea ce a fost dusă,
    N-au asistat doar la vedenii
    În drama ce a fost impusă.

    Ci-n jertfa crucii, dovedită
    Din Ghetsimanii, la Calvar,
    Iubirea scumpă şi-mplinită
    Pentru păcat S-a pus hotar.

    Doar Iubirea cea Supremă
    În lupta cea grea începută,
    S-a mulţumit, c-o diademă:
    Din aspri spini, fiind facută.

    Pe umeri Şi-a purtat altarul
    În crucea grea de răstignire,
    Când tot păcatul şi amarul
    L-a suportat în grea-njosire.

    S-aducă pacea, în Univers,
    Pe crucea Golgotei jertfită,
    Cu sângele-I păcatu-a şters
    Al lumii, ce-a fost osândită.

    Si până-n spaţii necuprinse
    Şi har, şi mila-I, străbătură,
    Aidoma unei flăcări aprinse
    Peste potopu-ntreg de ură.

    Atât de mare a fost Iubirea
    Cea revărsată prin Cuvânt,
    Căci celelalte lumi menirea
    Şi-o văd, în sacrificiul sfânt.

    Flavius Laurian Duverna
    25 Iunie, 2009.

    Tags: , , , , ,



  • 18Iun
    Poezie Comments Off

    Aruncă-ţi Pâinea!…

    Aruncă-ţi pâinea peste ape
    Şi după multă vreme iarăş,
    O vei găsi cât mai aproape
    În jurul tău, într-un tovarăş!

    Împarte porţii cât mai multe
    Şi frânge-o-n şapte şi în opt,
    La suflete ce vor să-asculte
    Căci grâul este alb şi copt!

    Azi, tu nu ştii ce nenorocire
    Poate cădea peste pământ,
    Şi timpul cel bun de vorbire
    Se va-ncheia pentru Cuvânt.

    Când norii au destulă ploaie
    Şi-o plimbă pe aripi de vânt,
    O varsă-n stropi şi în şiroaie
    Spre-a uda rodnicul pământ.

    Şi, ori încotro copacul cade
    La miazăzi sau miazănoapte,
    Pe-acelaşi loc, căzut el şade
    De nu-i urnit de braţe apte.

    Căci cine după vânt priveşte
    Nu va avea timp, a sămăna,
    Şi-acel ce norii, îi urmăreşte
    La fel, nu va avea ce secera.

    De-aceea samănă sămânţa
    Când zorii-ncepe dimineaţa,
    Căci mai târziu creşte arşiţa
    Şi e mai aspră de cât ceaţa!

    Nu-i timp acum de odihnire
    Din zori, dar până la-nserat,
    Căci nu ne este dat, în ştire
    Ce va-ncolţi… din sămănat!

    Flavius Laurian Duverna

    18 Iunie, 2009.

    Tags: , ,



  • 12Iun

    Cântare asupra lui Lucifer
    ( După Isaia 14. 4 – 21.)

    Motto:

    ,, Iar cand îţi va da Domnul odihnă după
    ostenelele şi frământările tale, şi după
    aspra robie care a fost pusă peste tine,
    atunci vei cânta cântarea aceasta asupra
    împăratului Bablonului, ( Lucifer ) şi
    vei zice:

    Iată, asupritorul nu mai este, asuprirea a-ncetat
    Căci Domnul a frânt toiagul celui rău şi apostat,
    Toiagul care-n urgia lui lovea cu ură popoarele
    Prin lovituri fără răgaz şi spărgăndu-le hotarele!

    Tot pământul se bucur-acum de pace şi odihnă!
    Izbucnesc toţi oamenii-n cântece vesele-n tihnă,
    Căci acel, care în mânia lui, supunea neamurile
    Nimicit e-n întregime, distrugândui-se planurile.

    Până şi chiparoşii, şi cedrii din Liban se bucură:
    ,, De când ai căzut, nimeni nu ne mai scutură!”
    Locuinţa mortiţor se mişcă până-n adâncurile ei
    Ca să te primească la sosire, pe un drept temei!

    Ea trezeşte înainte umbrele negre ale adâncului,
    Ea trezeşte îndată pe toţi mai marii pământului,
    Şi ridică de pe scaunele lor de domnie, imediat
    Pe toţi împăraţii neamurilor care te-au ascultat!

    Toţi iau cuvântul vrând să-ţi spună -ca-ntre doi-
    ,, Şi tu ai ajuns însfârşit, iată fără putere ca noi!”
    Strălucirea ta s-a stins şi ea în locuinţa morţilor,
    Cu tot alaiul tău cel mare prin sunetul alăutelor!

    Cum ai căzut tu din cer, o, Luceafăr strălucitor!
    Cum ai fost doborât tu la pământ, fiu al zorilor!
    Tu, biruitorul neamurilor, ce ziceai în inima ta:
    ,, Mă voi sui în cer, şi peste nori, îmi voi ridica

    Scaunul de domnie după cum am năzuit mereu,
    Aşezându-l mai pe sus de stelele lui Dumnezeu!
    Şi voi şedea,.. pe muntele adunării Dumnezeilor
    La capătul de miază-noapte, în focul scânteilor!

    Şi voi fi ca Cel prea Înalt, sus pe vârful norilor!”
    Dar ai fost aruncat în adânc în locuinţa morţilor,
    Si-n adâncimile cele îngrozite-ale mormântului,
    Căci ai sfidat şi legi, şi orânduiri ale Cuvântului!

    Cei ce te văd astfel, se uită ţintă şi miraţi la tine
    Te privesc, gândesc şi zic: nimic nu-ţi aparţine!
    Acesta este Lucifer, care făcea să se cutremure
    Pământul, zguduind împărăţii ca ele să tremure?

    Care prefăcea lumea în pustie cetăţile nimicind?
    Care nu da drumul prinşilor de război, amăgind?
    Toţi împăraţii neamurilor, prin suflarea vântului
    Se odihnesc cu cinste, fiecare în mormântul lui,

    Dar tu ai fos aruncat departe de mormântul tău!
    Ca o ramura dispreţuită, care se va pierde-n hău,
    Ca o pradă luată în forţă, dela învinşii în bătălie,
    Dela nişte oameni, ce-au căzut, răpuşi de sabie.

    Tu-ai fost aruncat pe pietrele unei gropi săpate
    Şi nu eşti unit cu ei în mormânt, ci pus deoparte,
    Căci tu ţi-ai nimicit ţara, şi ţi-ai prăpădit poporul
    Şi nu se va mai vorbi, niciodată, de Nimicitorul!

    Flavius Laurian Duverna
    12 Iunie, 2009.

    Adauga comentariu

    Comentariul va cuprinde aspecte strict legate de continutul acestui material. Daca s



  • 05Iun
    Buletin Saptamanal, Poezie Comments Off

    Cu obrajii ca bujorul
    Si cu zambetul cat cerul
    Merg copii voiosi la joaca,
    A trecut vremea visarii…

    Este zi de dulce vara,
    Soarele ofera-n dar
    Raze blande de lumina
    Pline de sanatate si har.

    Iarba creste-acum pe dealuri
    Si salcamii sunt in floare,
    Trec albinele grabite
    Sa stranga din flori nectarul.

    Aer sanatos si proaspat,
    Apa rece la izvoare,
    Totul este plin de viata-
    Este prima zi de vara!

    Fug copiii dupa minge
    Si fac un scadal cumplit,
    Stau bunicii si se mira:
    n-au vazut asa voinici…

    Da-le Doamne, sanatate
    Si pazeste-i de dusmani,
    Lasa-i sa creasca in pace
    Si s-ajunga oameni mari!

    Gabriel Neagu
    05.06.2009

    Tags: , , , ,



  • 05Iun

    Marile-ntrebări

    M-am întâlnit odată, copil fiind, în drumul vieţii cu Isus,
    În anii cei curaţi şi inocenţi, şi cei mai dulci ai frăgeziei,
    Şi pe moment o teamă sfântă, din iubire-n mine-a pus
    Atunci pentru întreaga vreme, prea scumpă a copilăriei.

    Eram elev, şi la şcoală, în dimineaţa acelei zile, în clasă,
    La studiul orei de religie, pentru-a cunoaşte s-a-mpărţit,
    La toţi copiii, câte un mic dar, pe care să-l avem acasă:
    Două broşuri religioase, cu subiectul: al timpului sfârşit.

    Cu râvnă mare le-am citit, şi iarăşi recitit de-atâtea ori
    Şi-am constatat că scrise-n ele, nu-s poveşti deşarte,
    Gândindu-mă când le citeam, mă cuprindeau nişte fiori
    Şi aşteptam cu dor nespus, să am de-o alinare parte.

    Ades mă aplecam în rugă-ngenuchind în prag de seară
    Când liniştea nocturnă, se aşternea încet peste cămin,
    Şi mă rugam ca grijile, aşa de multe-n mine, să dispară,
    Dar ele-n minte-mi reapăreau, şi stăruiau şi mai deplin.

    Solia sfântă şi solemnă, ce prevestea a Domnului venire
    Îmi ridica stăruitor în minte, multe şi neînţelese întrebări:
    De ce să se sfârşească jalnic, această întreagă omenire?
    De ce să piară atât de tragic, în mari şi grele perturbări?

    De ce există pe pământ, o moarte, cu ravagiile-i crude?
    De ce dureri aduce în familii, şi plâns amar şi multă jale?
    De ce desparte fără milă, părinţi şi fraţi, surori şi rude?
    De ce nu-i nimeni s-o oprească, şi să i se pună în cale?

    Şi neputând de a obţine, răspunsurile pentru consolare
    Când vreun cortegiu în doliu, trecea cernit spre cimitir,
    Mă ascundeam ca să nu văd, şi să n-aud durerea mare
    Ce conducea convoiul jalnic, cu plâns şi bocete în delir.

    Abia aşteptam să treacă, în sus, de uliţa şi casa noastră
    Această zarvă infernală, ce-n inimă-şi lăsa un vag ecou,
    Şi-ngândurat de scena tristă, la locul de lângă fereastră
    Eu mă-ndreptam şi meditam, la marile-ntrebări din nou.

    Doream să ştiu, să pot afla răspunsuri multe dintr-o dată
    Despre al lumii rost din început, şi rolul ei de pe pământ,
    Şi despre faptul că-n final, va fi o zi de dreaptă judecată
    Asupra lumii întregi, efectuată, dup-al Domnului Cuvânt.

    Dar n-am putut deloc afla, nici să pricep, nici să-nţeleg,
    Cu mintea mea nedezvoltată, şi limitată de copil fragil,
    Răspuns la marile întrebări, ce-aş fi dorit să le dezleg…
    În faţă sta un paravan, al vârstei mici, cu orizont ostil.

    Astfel trecut-au anii, scurgându-se fără răspuns, mereu,
    Iar eu simţeam o apăsare, cum golul minţii mele creşte,
    Doream atât de mult, să mă întâlnesc cu Domnul meu
    Şi s-aud iarăşi, cum glasul Său inimii-nsetată îi vorbeşte.

    Şi iată, într-o zi frumoasă, în dimineaţa ei de primăvară,
    Cu soarele călduţ şi dulce, strălucind mai apriat pe cer,
    Bătăi se-aud din când în când, în poarta curţii, în afară,
    Şi eu ca să deschid atunci am mers cu sufletul stingher.

    Cu mâna parcă tremurând, am vrut să trag încet zăvorul
    Ca poarta să o pot deschide, trăgând-o înapoi spre mine,
    Gândindu-mă să văd ce vrea şi ce doreşte oare călătorul,
    Ce aştepta stăruitor bătând, pe la atâtea porţi străine?

    Şi deodată m-am oprit o clipă totuşi, stând şi cugetând:
    Cu cine va fi oare acum momentul, neaşteptatei întâlniri?
    O presimţire-n minte-aveam, şi-mi stăruia mereu în gând
    S-ar putea, c-a sosit ceasul, cel aşteptat atât în zăboviri!…

    În dosul porţii-am stat atunci, un pic, gândind în ezitare
    Şi-un suflu nou mă înviora, şi mă îndemna tot înnainte,
    Simţeam în totul că-s cuprins, de-o luptă în desfăşurare
    Şi-am biruit când am deschis, pătruns de gânduri sfinte.

    În faţa mea stăteau solemne-n demnitate, dar sfioase,
    Ţinând în mâini ca să-mi prezinte, broşuri şi-alte scrieri,
    Două fetiţe ce-aşteptau timide, arătând umile şi pioase
    Dar grabnice de a vorbi, căci duceau asupra lor poveri.

    ,,V-aducem azi cu bucurie-n dragoste vestea cea bună,
    Ce Domnul în Cuvânt ne-a spus, şi prin El ne-a poruncit,
    Acum să facem voia Lui, toţi, cu mic cu mare, împreună,
    Şi-avem cu noi să dăruim, mulţimi de cărţi pentru citit!’’

    Astfel şi-a început vorbirea, cu abnegaţie una dintre ele
    Cu faţa-i strălucind de zel, pentru al Domnului Cuvânt,
    Şi două mâini se întindeau, purtând mai multe cărticele
    Ce mă-ndemnau să le primesc, şi s-aflu voia Celui Sfânt.

    În glasul lor curat şi blând era ceva solemn, venit de sus,
    Ce-atâta vreme aşteptasem de ani mulţi, trecuţi cu greu,
    Şi-am început să simt din nou, că mă întâlnisem cu Isus,
    Şi-nţelegeam de ce pe cruce, Şi-a dat viaţa-n locul meu.

    Atunci, în frământarea minţii mele s-a făcut încet lumină
    Şi sufletul cel însetat şi dornic ar fi sorbit mereu, întruna,
    Din apa vieţii ce-ncepuse, a curge tot mai limpede şi lină
    Să dea răspuns la întrebări, ce stau în minte totdeauna.

    Şi vorbele prea dulci, parcă zburau mai iute decât clipele
    În conversaţii simple, despre al vieţii început şi al ei sens,
    Parcă simţeam că zbor, şi tot mai sus, mă înălţau aripele,
    Spre alte culmi şi alte zări, spre cerul cel atâta de imens!

    Momente sfinte împreună, gravate în amintiri de neuitat
    În inimă a înfipt în taină, bulbul firav şi sigur al credinţei,
    Făcând să crească mai vârtos, şi mai puternic, şi-ncercat,
    Gustând cu bucurie, cuvintele, ca roade-ale făgăduinţei.

    Şi au plecat cu vestea bună să bată-n miez de primăvară
    Din poartă în poartă, cu sufletul curat şi plin de bucurii,
    C-au semănat sămânţa, în dragoste pentru a câta oara?
    La cei pierduţi, la cei sărmani, la mulţi cu suflete pustii.

    Şi-n urma lor, rămas-am eu, tot cugetând şi meditând,
    Cum Domnul, după-atâţia ani, mi-a oferit, iar o-ntâlnire,
    Să aflu adevăruri scumpe, ce-au strălucit, descătuşând,
    Marile-ntrebări, ce-atâta timp, creatu-mi-au nelămurire.

    Flavius Laurian Duverna
    05 Iunie, 2009.

    Tags: , , , , , , , ,



« Previous Entries   

Recent Comments

  • Am avut privilegiul si in acelasi timp onoarea si increderea...
SEO Powered by Platinum SEO from Techblissonline