mai 9, 2012
Dac-acum pot să-nţeleg Dac-acum pot să-nţeleg Dragostea Ta jertfitoare Prinsă-n planul de salvare, Doamne, pot să şi aleg De ce parte să m-aşez, Şi să-mi făuresc un crez! Un crez în iubirea-Ţi mare Ce s-a remarcat la cruce, Când în supunerea dulce Te-ai predat fără strigare, La fel ca şi-o oaie tunsă Când cu forţa [...]
mai 9, 2012
Nu te-ndoi în mersul vieţii! Nu te-ndoi în mersul vieţii Cănd apar cercări în cale, Roua scumpă a dimineţii Cade peste iarba moale, Stropii reci o-nviorează, Frunzele-i toate vibrează! Nu te-ndoi pe-a vieţii cale Când din nori apar furtuni Şi vânturi suflă-n rafale, Tu te-ndeamnă să-ţi aduni, Toate forţele-n voinţă, Ca să mergi spre biruinţă! [...]
mai 8, 2012
Mă simt atras, Doamne la Tine! Mă simt atras, Doamne la Tine De al Tău farmec dulce, sfânt Din spaţiu-acestui trist pământ Spre zările de-argint, senine, Spre-acele lumi ce-au altă viaţă Prin fericirea de-a-Ţi sta-n faţă! Ca ele Doamne, aş vrea să fiu Trăindu-mi viaţa ce mi-ai dat Atunci când m-ai răscumpărat Din groaznicul păcat [...]
mai 8, 2012
Dor aprins de Veşnicie Dor aprins de Veşnicie Mă cuprinde neîncetat, Şi-n inima-mi, o făclie Drumul mi l-a luminat, Şi pe el eu merg în sus Să mă-ntâlnesc cu Isus! Să Îl văd şi să-I vorbesc Faţă-n faţă-n demnitate, Despre dorul meu ceresc Şi despre sfânta Cetate, Cu porţi de mărgăritare Şi străzi de-aur lucitoare. [...]
mai 8, 2012
Veniţi şi înscrieţi-vă la oaste! Veniţi şi înscrieţi-vă la oaste, În oastea Domnului Hristos! Copii a Săi, vă recunoaşte Şi-n ceruri şi pe pământ jos, Când v-oferiţi ’n-a lui lucrare Să duceţi vestea salvatoare! La Tronul Sfânt de-audienţă V-aşteaptă să vă confesaţi, În pace să vă dea clemenţă Şi-n oastea Lui să vă-nrolati, Ca buni [...]
mai 6, 2012
Jumătate din visurile mele, le-am găsit în tine, Jumătate din sufletul meu, stătea răsădit în inima ta. Jumătate din gândurile mele, deja erau în mintea ta. Jumătate din cuvintele mele, tu le rostiseși demult. De aceea ți-am dat toată inima. Am așezat în ea toată iubirea mea. Toate planurile mele, ți le-am dăruit ție. Toată [...]
mai 2, 2012
Fărâmă de lut gânditoare, oftaturi și vise-ascunzând, Priviri întorcând înspre soare, treci zilnic prin ploaie și vânt. Te naști din dureri spre durere, de vrei, nu ai fost întrebat, La cine sau unde ai cere, în ce veac sau falnic palat… Te-ntrebi ce mister e pe lume, sensul vieții tot căutând, O singură Carte anume, [...]
aprilie 25, 2012
Strânge-ţi, pe credincioşii Mei! Strânge-ţi, pe credincioşii Mei Ce au făcut cu Mine legământ În viaţa lor pe-acest pământ! Strânge-ţi, şi aduce-ţi pe-acei Ce s-au luptat lupta cea bună, Ca să primească-n cer cunună! Ei Îmi vor fi scumpa comoară În ziua aniversară a răsplătirii, Când pe nori, în clipa întâlnirii Şi în slava, care-i [...]
aprilie 25, 2012
De câte ori… De câte ori, Doamne Isuse Tu m-ai chemat cu stăruinţă Din starea-mi de necredinţă Prin vorbele Scripturii spuse, Pe calea sfântă de-a-Ţi urma Şi-a-mplini-n tot, voinţa Ta! În bunătatea Ta cea mare Nu m-ai lăsat fără-ocrotire, Nici atunci când în vorbire Nu-Ţi preţuiam a Ta salvare Şi nu-nţelegeam mântuirea, Şi ce-nseamna neprihănirea. [...]
aprilie 25, 2012
Dacă-ai căzut pe drumul vieţii Dacă-ai căzut pe drumul vieţii De-al lumii mers fiind amăgit Şi de plăceri tandre-ademenit Ce-s curse-n vârsta tinereţii, Ridică-te, că-ai timp de har, Te-cheamă glasul din Calvar! Te cheamă-n iubirea duioasă Să te ridici, Cel ce pe cruce, S-a răstignit pentru-aţi aduce Pacea, n-a sufletului casă, Şi-n cale cea spre [...]