21

octombrie 10, 2016

Inimi bat azi mai fericite,
De trei ori șapte ani s-au împlinit,
Locașul nou cu uși deschise,
Pe mulți la Domnul i-a călăuzit.

Toți cântă Lui recunoștință,
Și-nalță laude și mulțumiri,
Suntem prea mici, cu umilință
Privim la necuprinsul Lui iubiri.

Așteaptă azi Mântuitorul
Pe cel îndurerat sau suferind,
El este Rege și Păstorul,
Alungă temeri mâna Lui când prind.

Să vin-aici cel singur, întristat,
În Casa Lui să cercetăm Scripturi.
Sorbind din adevărul minunat,
Mai buni și blânzi vor fi atunci cei duri.

Cu sufletele azi predate,
Mărturisind păcatele pe rând,
Barierele sunt dărâmate,
Uniți vestim – Isus vine curând! Amin!

Floare de colț

Comments are closed.