CAPITOLUL l - O RELIGIE CARE SĂ TE SCAPE DE FOC

Una din plângerile pe care le aduc oamenii împotriva religiei cel mai frecvent şi cel mai greşit este că religia este prea restrictivă. În acest veac când totul este permis, când pare că se pune accentul pe “fă ce vrei,” a apărut o atitudine neîndreptăţită de propria voie. Această atitudine s-a strecurat chiar şi în religie. S-ar părea că atât membrii bisericii cât şi nemembrii sunt în căutarea aceluiaşi lucru: o religie care să nu deranjeze drepturile sau libertatea personală. Se iscă bănuieli subite asupra oricărei doctrine care îţi cere să “renunţi” la ceva.

Pe măsură ce se accentuează acest spirit libertin, mulţi membri ai bisericii au ajuns să critice din ce în ce mai mult standardele înalte spirituale susţinute de biserică. Evident stânjeniţi de golul ce se adânceşte între biserică şi lume, şi nedorind să înfrunte stigmatul social de a fi o minoritate “ciudată”, aceşti membri caută să-şi justifice compromisul în domeniul standardului creştin. Ades ei argumentează că biserica este strâmtă şi legalistă şi că mulţi oameni de treabă ajung să fie descurajaţi după ce se alătură bisericii din pricina acestei “impuneri arbitrare de reguli”.

Dacă aceste plângeri sunt corecte, atunci trebuie să se facă unele schimbări de bază în doctrina bisericii. Dacă nu sunt corecte, atunci trebuie neapărat să ştim cum să prezentăm standardele purtării creştine în adevăratul lor context biblic. Cu alte cuvinte, trebuie neapărat să stabilim dacă aceste reguli au fost create de Dumnezeu sau de biserică. Mai trebuie să aflăm şi dacă ele sunt interziceri arbitrare sau reguli ale iubirii lui Dumnezeu pentru propria noastră fericire.

În contrast cu revolta generală împotriva oricărei legi absolute de purtare individuală, trebuie să gândim adevărul Bibliei cu privire la viaţa creştină în general şi la moralitate în particular. Cât de compatibile sunt aceste cerinţe moderne de libertate personală cu standardele Cuvântului lui Dumnezeu? Să presupunem că adevărata poziţie biblică ar putea fi prezentată cu toată iubirea şi convingerea unui înger din ceruri. Atunci, i-ar fi mai uşor oricui să-l accepte?

Haideţi să pornim la drum. Cărarea spre viaţa veşnică nu este o cale plăcută, plină de flori. Domnul Isus a accentuat aceasta în atât de multe texte încât nu putem fi orbi la ele. El a declarat: “Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă, şi puţini sunt cei ce o află.” (Matei 7:14). Unul din primele principii pentru a fi credincios este tăgăduirea de sine. Domnul Hristos a spus: “Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi, şi să Mă urmeze.” (Luca 9:23). Să fii credincios implică o predare totală. Pilda mărgăritarului de mare preţ rostită de Domnul ne descoperă că trebuie să fim gata să renunţăm la tot ceea ce avem ca să căpătăm acel extraordinar preţ al vieţii veşnice. Dacă vom îngădui vreunui lucru sau vreunei persoane să se interpună între noi şi împlinirea voiei lui Hristos, nu vom putea fi mântuiţi.

Continuă citirea articolului…

Din pricina faptului că se dezvoltă nespus de mult, copacul tropical banyan este cunoscut drept “curmalul care ştrangulează.” De obicei, aceşti copaci mari îşi încep viaţa când sâmânţa lor este aşezată de vreo pasăre sus în frunzişul vreunui alt copac. Rădăcinile copacului banyan coboară pe trunchiul copacului gazdă în căutarea solului de jos. Odată ce au prins rădăcini, rădăcinile “curmalului care ştrangulează” se îngroaşă şi se lungesc cu rapiditate. Acolo unde rădăcinile curmalului se intersectează, se unesc, creind astfel un grilaj în jurul trunchiului copacului gazdă. Treptat, ele omoară prin înfometare copacul gazdă şi îl împiedică să crească privându-l de lumină, apă şi substanţe nutritive. În final, copacul banyan îşi sufocă gazda până ce moare şi putrezeşte, lăsând în locul lui pe curmalul care ştrangulează.
Asemănător, pe când seminţele compromisului se furişează în biserica rămăşiţei lui Dumnezeu, şi sunt tolerate, tot astfel se macină viaţa spirituală şi roadele ei.

Să iei o poziţie

Anticul fabulist grec Esop ne oferă o povestire interesantă în care explică cum au ajuns să locuiască în întuneric liliecii. A fost un război între fiarele câmpului şi păsări, iar când câştigau păsările războiul, liliacul zbura în jur şi spunea: “Sunt pasăre. Uitaţi-vă la mine cum zbor! Sunt pasăre!” Dar mai târziu, fiarele au început să câştige, aşa că liliacul s-a lăsat la pământ şi a zis: “Sunt animal. Uitaţi-vă cum mă târăsc! Sunt animal!” Curând, atât păsărilor cât şi fiarelor le-a fost silă de liliacul care încerca să fie de fiecare parte a beligeranţilor. Împreună au izgonit acest fel de vieţuitoare să locuiască în peşteri şi să iasă doar la întuneric. În dorinţa de a-i face pe toţi fericiţi, în cele din urmă nu a reuşit să facă pe nimeni fericit.

Toată lumea, asemenea acestui liliac, tânjeşte să fie acceptată. Dar creştinului consacrat îi este cu neputinţă să fie acceptat atât de lume cât şi de Tatăl nostru din ceruri. Domnul Isus a declarat: “Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni” (Luca 16:13). Iar Iacob a declarat: “Nu ştiţi că prietenia lumii este vrăjmăşie cu Dumnezeu? Aşa că cine vrea să fie prieten cu lumea se face vrăjmaş cu Dumnezeu” (Iacov 4:4). Astfel, conform Cuvântului lui Dumnezeu, niciun credincios nu se poate bucura de acceptarea lumii şi de toate plăcerile ei păcătoase în timp ce simultan se bucură de pace şi asigurarea care vin dintr-o legătură mântuitoare cu Domnul Isus. “Merg oare doi oameni împreună, fără să fie învoiţi?” (Amos 3:3).

Dar tristul adevăr este că milioane de oameni din toată lumea care mărturisesc a fi creştini caută o cale de compromis confortabil între convingerile lor şi lumea rea în care trăim. Mă simt teribil în această problemă deoarece şi eu mă lupt cu influenţa perfidă şi totuşi treptată a compromisului şi conformismului în propria mea umblare cu Domnul. Ne aflăm într-o presiune neabătută de a ne conforma lumii. Cel rău se oferă permanent să ne negocieze valorile şi principiile. Rareori se foloseşte de vreun asalt frontal şi deschis, ci preferă să uzeze eroziunea internă în care, puţin câte puţin, suntem sub presiunea de a ne compromite credinţa în părţi mici.

Să faci compromisuri cu cel rău aduce moarte spiritului şi întotdeauna nu aduce vreo satisfacţie de durată. Domnul nostru ne-a spus că nu ne putem afla la mijloc. “Cine nu este cu Mine, este împotriva Mea” (Matei 12:30). Şi aşa cum spun chinezii: “Nu poţi traversa râul cu câte un picior într-o altă barcă.” În realitate, este imposibil să faci compromis cu cel rău, deoarece orice încercare de a face compromis cu Satana va duce în cele din urmă la o capitulare totală. Doar printr-o dependenţă permanentă de Dumnezeu şi printr-o vigilenţă personală putem evita tentaculele acestui monstru.

Continuă citirea articolului…

Din nefericire, unii credincioşi nu doresc să accepte că profeţia din Apocalipsa capitolul 13 se va împlini în curând. “Apoi am stat pe nisipul mării. Şi am văzut ridicându-se din mare o fiară cu zece coarne şi şapte capete; pe coarne avea zece cununi împărăteşti, şi pe capete avea nume de hulă. . . Şi tot pământul se mira după fiară. . . şi să facă să fie omorâţi toţi cei ce nu se vor închina icoanei fiarei. Şi a făcut ca toţi: mici şi mari, bogaţi şi săraci, slobozi şi robi, să primească un semn pe mâna dreaptă sau pe frunte, şi nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, fără să aibă semnul acesta, adică numele fiarei, sau numărul numelui ei.” (Apocalipsa 13:1-3,15-17).      Este într-adevăr o profeţie înspăimântătoare, care prezice că va exista o coaliţie între puterile religioase şi politice sub conducerea fiarei Antihristului ce va arunca lumea într-un conflict puternic şi dureros. Va exista un timp de mare necaz cum nu s-a mai văzut în lume (Daniel 12:1). Unii cercetători ai profeţiei biblice au sugerat chiar că această încercare va fi mai rea decât ne putem închipui.

Cu un viitor atât de sumbru, putem aprecia uşor de ce unii au ales să nu ştie nimic despre evenimentele ultimelor zile. Multora dintre cei care au căutat să afle despre ele le este atât de teamă să trăiască în timpul domniei de teroare a fiarei că au ajuns o pradă uşoară a doctrinelor false. Învăţătura falsă cea mai cunoscută care promite o răpire înainte de strâmtorare pare atrăgătoare pe fundalul Armaghedonului şi al semnului fiarei. Dar neştiinţa şi învăţătura falsă îşi vor lăsa victimele sărăcite şi pierdute când aceste veşminte din frunze de smochin se vor veşteji şi vor cădea în vâltoarea puternică a încercării finale.

Continuă citirea articolului…

Ce a însemnat asta pentru buzunarul mic al sionismului ale cărui lupte pentru supravieţuire au atras sprijinul şi aprobarea Statelor Unite? Înainte de moarte, preşedintele egiptean Anwar Sadat nu a reuşit să ofere siguranţa şi pacea permanentă care i-au lipsit Israelului din zilele lui Avraam. Răspunsul la dilema Israelului se descoperă clar în fantasticile profeţii din Biblie.

După Cuvântul lui Dumnezeu, Israelul nu va afla adevărata scăpare de duşmanii lui până ce împăraţii de la Răsărit nu îi vor da-o. Ultima lui luptă nu s-a dat încă. Cartea Apocalipsei descrie o alianţă cu nişte apărători puternici care în cele din urmă distrug asupritorii Israelului şi îi oferă siguranţă veşnică. Acestor aliaţi li se dă numele enigmatic de “împăraţii din Răsărit” în Apocalipsa 16:12. Practic ei intervin ca să salveze Israelul în timpul războiului de la Armaghedon, descris în Biblie drept conflictul final care urmează să aibă loc pe această planetă. Toate naţiunile vor lua parte la acest război, dar Israelul va fi singurul biruitor.

Continuă citirea articolului…

Aztecii aveau o profeţie despre Quetzalcoatl, un rege-zeu, îmbrăcat cu pene care avea pielea albă şi barbă. În ea se prezicea că el se va întoarce în Mexic, de pe mare şi că va veni ca să-i salveze, pe nori, de la răsărit.
Ei bine, în 1519, galioane spaniole au sosit în Mexic aducând un grup de conchistadori, conduşi de Hernando Cortez. Când aztecii au văzut aceste vase, au crezut că velele lor umflate arătau ca nişte nori. Cortez a auzit despre legenda aztecă de la unii indieni care locuiau pe mal şi s-a hotărât s-o folosească în avantajul lui. Punându-şi presupusa manta a unei zeităţi, a sperat să-l păcălească pe superstiţiosul rege Montezuma II.

În timp ce regele aştepta să-l primească cu onoruri pe vizitatorul care avea pielea deschisă, Cortez intră în marş cu armata chiar în centrul capitalei aztece. Când în cele din urmă, locuitorii şi-au dat seama că nu Cortez este salvatorul pe care îl aşteptau, era prea târziu.

Conchistadorii au început să-i prădeze, să-i ia robi, şi să-i omoare pe azteci. O naţiune întreagă a fost înşelată şi distrusă – în parte pentru că profeţiile despre întoarcerea zeului lor erau aşa de neclare încât aproape oricine ar fi putut deveni salvatorul lor.

Continuă citirea articolului…

Cum ar arăta planeta aceasta fără covorul odihnitor de iarbă verde şi frunziş proaspăt? Nu a trebuit ca Dumnezeu să îmbrace pământul urât şi arid cu un astfel de covor. Practic, nu era nevoie de nicio culoare strălucitoare. Oamenii ar fi supravieţuit şi pe o planetă ternă cu un pământ cenuşiu, dar nu ar mai fi fost atât de fericiţi. Însuşi Creatorul nu a fost doar un iubitor de frumos, ci Şi-a iubit creaturile atât de mult că a dorit ca ele să fie şi fericite.

De aceea, a înveşmântat pământul cu jumătate milion de feluri de flori şi frunze. Iar ascunse în fiecare boboc micuţ, Dumnezeu a aşezat secrete care i-ar uimi şi pe cei mai mari şi mai geniali oameni de ştiinţă de pe pământ.

Continuă citirea articolului…

De fiecare dată când năpârleşte, are loc un alt fenomen fascinant. Ca reacţie a vreunui instinct primitiv cu care s-a născut, orice crevete aşază un fir de nisip într-un anume loc din capul său. La fiecare ciclu de năpârlire, micul fir de piatră este dat jos împreună cu vechiul înveliş, iar crevetele îşi aşază cu grijă un alt fir de nisip la loc.

Din pricina acestei funcţii unice pe care le au, aceste pietricele au fost numite “pietre de stare” sau pietre de poziţie. Ele sunt absolut necesare pentru supravieţuirea acestor vietăţi marine rezistente. Fără ele, crevetele ar fi tot timpul confuz şi dezorientat. Când se ridică mareea şi vin curenţii, ei sunt rostogoliţi de nenumărate ori cu capul în jos. Doar datorită greutăţii uşoare din cap, pot să recunoască dacă sunt cu capul în jos sau în sus.

În marea Lui iubire şi înţelepciune, Dumnezeu a aşezat acest mecanism ca să-l ajute pe crevete să-şi menţină echilibrul cu demnitate în mijlocul elementelor turbulente din habitatul lui.

Continuă citirea articolului…

“Ce s-a întâmplat în zilele lui Lot,
se va întâmpla aidoma: oamenii mâncau, beau, cumpărau,
vindeau, sădeau, zideau;
dar, în ziua când a ieşit Lot din Sodoma, a plouat foc şi pucioasă din cer, şi i-a pierdut pe toţi.

Tot aşa va fi şi în ziua când
Se va arăta Fiul omului.
În ziua aceea, cine va fi pe
acoperişul casei, şi îşi va avea
vasele în casă, să nu se pogoare
să le ia; şi cine va fi pe câmp,
de asemenea, să nu se mai întoarcă. Aduceţi-vă aminte de nevasta lui Lot.” Luca 17:28-32.

Continuă citirea articolului…

Desigur că uneori vedem răspunsul la acele rugăciuni. Oamenii se convertesc, bolnavii se vindecă şi se iau decizii pentru botez. Dar de ce nu vedem aceasta mai des? Este oare această mărturie a Duhului Sfânt, care câteodată este primită, câteodată este respinsă tot ceea ce ne putem aştepta de la Dumnezeu? De ce nu are loc ori de câte ori ne rugăm şi cerem să-Şi împlinească făgăduinţele?

Există momente speciale când ne arde inima în noi şi plecăm de la o întrunire de rugăciune bucuroşi de lucrarea de reînviorare a Duhului Sfânt. Dar care a fost părerea lui Dumnezeu despre acea întrunire? A reuşit El să-Şi împlinească voia Lui desăvârşită în acel serviciu divin? Când se va descoperi plinătatea puterii lui Dumnezeu, nimeni nu se va mai duce să vorbească de ea în cuvinte fade, fără viaţă. Asemenea unui foc din cer, Duhul va aprinde şi va încălzi fiecare inimă până ce întreg pământul se va lumina de slava Lui.

Continuă citirea articolului…