In linistea noptii a rasunat o voce: "Louis, Louis!" Tinarul predicator se trezi din somnul lui. "Louis!" insista vocea a treia oara. Louis se trezi aproape sufocat de fum. "Elizabeth", gifiia el, "foc, foc!" In citeva secunde copiii au fost treziti, infasurati in paturi si zoriti sa iasa afara in frigul iernii.
"Stati acolo", porunci Elizabeth. Eu voi ajuta pe tata sa descopere unde este focul".
"Este aici jos sub scara catre pivnita. Adu apa", striga Louis. Flacarile mici si fumul  au fost inabusite imediat si   mica familie a putut  merge din nou la culcare. Dar la scurt timp Oliver striga cu putere: "Tata, tata! Foc in cealalta camera!"

Limbi de foc sareau in sus din spatele pianului. Iar a fost turnata apa peste flacari pina cind a ramas numai fum si baltoace de apa.
"Cineva a incercat sa ne dea foc, sa ne omoare", spuse Louis aruncand o privire rapida de jur imprejur. "Doua focuri in locuri diferite, inseamna o lucrare josnica, nedemna."
"Uite aici sub canapea un bidon de gaz gol." Oliver se ridica de jos cu dovada intentiei mirsave.
"Servieta ta este inbibata de gaz si toate cartile de pe rafturi sunt ude. Ce nenorocire!" striga Elizabeth.
"Este adevarat ca este necaz, dar sa multumim lui Dumnezeu pentru vocea care m-a trezit. Suntem nevatamati. Sa-l laudam pentru bunatatea Sa de negrait aratata fata de noi".

Louis nu a fost surprins ca cineva a incercat sa-l distruga pe el si familia sa, deoarece  a primit multe scrisori cu amenintari ca va avea de suferit si casa ii va fi arsa daca nu va parasi orasul si nu va inceta cu predicarea. Dar cu credinta neclintita ca el implinea voia lui Dumnezeu, Louis continua neobosit in lucrarea sa de salvare a sufletelor.

Patru saptamini mai tirziu, in martie, intr-o dimineata de Sabat, familia Passebois intorcindu-se de la biserica, gasi un mare spatiu gol spre cer, acolo unde fusese casa lor. Ramasese numai o gramada de cenusa ce mocnea ascuns. Satana a avut succes lucrind prin ajutoarele lui sa aduca necaz si suferinta neclintitului predicator si familiei lui. Dar din nou Louis era convins ca niciunul din vrajmasii lui Dumnezeu nu-l vor face pe el sa plece din oras. In schimb si-a dublat eforturile de a predica evanghelia Domnului Isus in vechiul oras Quebec.

Intr-o zi de iarna Louis ramase uimit auzind pe doctorul care-l examina spunind: "Pastore Passebois, ai tuberculoza. Plamanii tai singereaza foarte mult. Cu regret iti spun acest lucru, dar mai ai de trait numai citeva saptamani".
"Dar, domnule doctor, eu nu pot sa mor acum. Nu trebuie sa mor. Exista o multime de suflete pe care  trebuie sa le aduc la Domnul Hristos. Ce pot face sa ma vindec?"
Medicul privi cu compatimire in ochii lui rugatori. "Starea in care te gasesti este rezultatul unei munci peste masura si expunerii la frig datorita calatoriilor in sanii  cind temperatura era cu mult sub zero grade. Apoi te grabeai in salile supraincalzite pentru a prezenta lecturile. Lucrarea ta pentru Domnul este terminata. Acum trebuie sa te gindesti  la tine insuti. Eu voi face aranjamente ca imediat sa te internezi in spital. Timpul tau pe acest pamint este scurt".

Cu umerii plecati si tarandu-si picioarele, Louis parasi cabinetul doctorului. "Numai citeva saptamini de trait", repeta el. "Scumpe Isuse, Tu inca mai ai nevoie de mine, nu-i asa? Eu Te iubesc cu tot sufletul meu! Te rog vindeca-ma. Mai acorda-mi privilegiul de a spune altora despre iubirea Ta minunata".

Citiva prezbiteri au venit, s-au rugat pentru el in acord cu Iacob capitolul 5 si l-au uns cu untdelemn."Duceti-ma undeva la munte in loc linistit, nu la spital", ceru el. Astfel, Elizabeth a dus pe sotul ei in fermecatorii si frumosii munti Laurentian pentru a se bucura de mediul minunat de acolo in timpul saptaminilor care i-au mai ramas de trait. Acolo el a simtit gloria prezentei lui Dumnezeu in splendoarea zorilor scinteind din cauza zapezii sau in murmurul picaturilor de ploaie. Curind a venit vara si a inundat muntii cu caldura ei placuta. Prospetime plutea peste tot in aer.

"Iubirea lui Dumnezeu in inima mea e peste masura de mare; nu pot sa o pastrez numai pentru mine", spunea el. Apoi se ruga pentru vindecare. In fiecare zi capata noi puteri si minunea aceasta il umplea cu un nestavilit entuziasm. Dupa 12 luni petrecute in munti, se reintoarse an oras si plin de calmitate intra in cabinetul medicului. Acesta privi lung si peste masura de surprins.
"Ce s-a antimplat? Nu poate fi adevarat! Niciodata nu am crezut ca te voi mai vedea". El se ridica oarecum inmarmurit si se apropie de omul despre care a gindit ca era mort de aproape un an.
"Tu esti Louis Passebois, pastorul Adventist de Ziua a Saptea, nu-i asa?"
"Da! Laudat sa fie Dumnezeu care face lucruri minunate pentru servii Sai!
Domnule doctor, examineaza-ma. Sunt vindecat!"

Au fost facute analize, radiografii si au fost chemati inca alti trei medici ca sa examineze rezultatele.
"Plaminii tai sunt in perfecta stare de functionare", au declarat ei.
"Binecuvintat sa fie Domnul, care a vindecat boala ta".

Odata, cind se intorcea spre casa de la o adunare in corturi ce se tinuse in Massachusetts, Louis statea pe platforma statiei de cale ferata din Nashua, asteptind expresul Boston - Montreal. Huruitul lui putea fi auzit de la distanta si suieratul strident strapungea aerul. Louis si-a ridicat ochii numai ca sa vada ca trenul venea spre el. Acesta a sarit de pe calea ferata. Cu o saritura, Louis parasi locul unde era treversind drumul mai departe, in timp ce locomotiva se ciocni de platforma statiei croindu-si drum pe aceasta, omorind doi oameni si ranind multi altii. O scindura desprinsa de undeva l-a lovit peste umar, dar nu l-a ranit. Din nou a laudat pe Domnul pentru aceasta ocrotire minunata.

"Atita timp cit Domnul are nevoie de mine", spuse el lui Elizabeth, "eu sunt la adapost de atacurile Satanei".
Era luna octombrie si era timpul pentru Consiliul de Toamna al Conferintei Generale. Louis trebuia sa fie prezent.
"In trei saptamini voi fi inapoi", au fost cuvintele spuse sotiei sale la plecare. Dar vrajmasul lui, Satana, avea alte planuri. Fiind nevoit sa astepte in Toronto mai multe ore pentru a schimba alt tren, Louis isi petrecu timpul intr-un district comercial stringind bani pentru o lucrare de binefacere - Ingathering. Rezultatele au fost excelente si timpul a trecut repede. Dar, dupa ce intra intr-o spalatorie solicitind fonduri pentru lucrarea de binefacere, si-a adus aminte si a spus ca trebuie sa se grabeasca sa prinda trenul. Din intimplare, un domn auzi remarca facuta si se opri sa-l ia in masina lui pina la statie, deoarece mergea in aceiasi directie. Plin de recunostinta, Louis accepta invitatia.

"Ia loc in fata cu mine", spuse strainul deschizind usa.
Amindoi discutau cu veselie in limba franceza, cind deodata, fara nici o avertizare, o alta masina s-a ciocnit cu ei. Lovitura l-a scos pe Louis prin parbriz. Corpul lui zbura peste capota masinii si se lovi de trotuar. Ramase pe loc plin de singe si inconstient. Cei doi soferi erau plini de minie. Ei argumentau si se injurau unul pe celalalt, uitind de tinarul predicator ce avea nevoie de ajutor. Un negustor vazind ce se intimplase chema salvarea si politia. Salvarea a dus pe Louis la spital si politia a dus pe cei doi oameni la inchisoare. Autoritatile spitalului au gasit actul lui de identitate "Louis F. Passebois, pastor Adventist de Ziua a Saptea". Repede au luat legatura cu sediul bisericii. Din fericire, presedintele Uniunii, pastorul M. Campbell, era in Toronto la aceea data.

"Nu economisiti nimic. Faceti tot ce este necesar pentru a-i salva viata",a solicitat el. Pastorul Campbell a telefonat lui Elizabeth, aproape 1,000 kilometri departare. "Exista slaba speranta pentru restabilirea lui", a fost mesajul plin de tristete. Elizabeth, Oliver si cele doua fete au plecat imediat la Toronto, cu rugaciune in suflet ca ei sa mai poata vedea pe tatal lor in viata. Louis Passebois a ramas inconstient. Craniul lui a fost puternic fracturat. Dupa doua zile si jumatate, el deschise ochii si vazu pe Oliver alaturi de patul lui.
"Ce s-a intimplat?" intreba el.
"Ai avut un accident tata", spuse Oliver.
"Eu am fost in accident? Unde sunt acum?"
"In Spitalul General Toronto", raspunse Oliver, dar tatal lui din nou intra in stare de inconstienta.

S-a cerut parerea la patru medici. "Exista putina speranta pentru sotul tau", au comunicat ei lui Elizabeth. "Si chiar daca traieste, exista indoiala ca va avea mintea sanatoasa".
S-a efectuat operatia si s-a indepartat o bucata din osul craniului, de deasupra unui ochi. Zilele treceau. Restabilirea zabovea sa apara. Pentru trei saptamani medicii l-au cercetat punindu-i multe intrebari pentru a stabili ce leziuni au fost produse pe creierul lui. In acest timp, vindecarea veni  gradat si memoria reveni la normal. Din acest serios accident, nu a ramas citusi de putin deprimat sau vatamat. Dupa trei luni  a fost eliberat din spital si i s-a permis sa se reintoarca acasa. Dar au mai trecut citeva luni pina  sa-si poata intoarce capul fara durere. Dumnezeu a ascultat rugaciunile fratilor intruniti in Consiliul de Toamna si de asemenea ale multor studenti de la Colegiul Misionar Oshawa, care au facut rugaciuni speciale pentru prietenul lor iubit, Lous Passebois. Ei s-au ingrijit de camera lui aducind flori si i-au aratat multa iubire. Multi dintre ei, numai datorita lui au putut sa frecventeze colegiul.

Louis a adus 11 tineri din Michigan la Colegiul Oshawa. El era raspunzator de finantele lor, deoarece unii dintre ei aveau mai putin de 25 de dolari cu care sa-si inceapa studiile. El a strins mii de dolari pentru a tine pe cei 22 de studenti in departamentul de limba franceza al colegiului. Citiva ani mai tirziu, Louis a fost plin de multumire cind aproape toti au intrat in lucrarea evangheliei pentru poporul de limba franceza din Canada. Nu e de mirare ca diavolul dorea sa scape de Louis Passebois.

Intr-o dimineata pastorul Passebois trebuia sa paraseasca Montrealul pentru a participa la o importanta intilnire a Comitetului Conferintei in Oshawa. El pleca  devreme de acasa cu tramvaiul, economisind astfel cheltuiala pe un taxi pina la statia de tren, dar tramvaiul era foarte aglomerat si oprea la fiecare colt de strada pentru a lasa si a lua pasageri. Circulatia era intensa. Timpul trecea si Louis a devenit nerabdator. Nu trebuia sa piarda trenul acesta! La urmatoarea statie,  cobori din tramvai si chema un taxi.

"Domnule sofer, grabeste! Trebuie sa prind trenul de ora zece", spuse el. Soferul ascultator se grabi asa de tare, incit se ciocni cu o alta masina. Multe minute au trecut pina la prezentarea permiselor de conducere si chemarea politiei ca din nou sa poata porni spre statia de tren.
Bang! Pssssssss! Roata din fata a prins un cui si trebuie schimbata. Louis urca in graba intr-un alt taxi ce trecea pe alaturi si ajunse la statie tocmai cind trenul pleca din gara.
Emotionat si necajit, el se interesa cand va pleca urmatorul tren pentru Oshawa. "Un tren pleaca la Oshawa la ora douasprezece de la cealalta statie". Hotarit sa nu cheltuiasca  banii pentru masina sau bilet de taxi, isi lua geamantanul si porni pe jos catre statia a doua. Sosit aici, el se aseza sa citeasca ceva, cind un domn se apropie de el. "Tu esti pastor, nu-i asa?" Louis ridica ochii. Imediat si-a dat  seama ca omul era in mare necaz.
"Asa este", raspunse el. "Vino si ia loc. Avem destul timp sa stam de vorba. Trenul meu va pleca peste o jumatate de ora". Cu minunata lui abilitate daruita de Dumnezeu de a inspira incredere, au trecut numai citeva momente pina cind strainul, domnul Sousa, sa gaseasca mingiiere si calauzire.

"Cu mai putin de trei luni in urma, fiul meu de patru ani a fost lovit de o masina si omorit pe loc. Citeva saptamini in urma scumpa noastra fiica de zece ani a murit de gripa. Acest lucru a fost mai mult decit am putut indura eu si sotia mea. Singurii nostri copii au disparut. De ce? Am ramas amindoi pina acum trei zile  cind, pe neasteptate, sotia mea a murit tot de gripa". Mainile domnului Sousa se framintau cuprinse de convulsii si lacrimile se prelingeau pe obraji. Louis Passebois a facut tot posibilul sa aduca acestui om mangiiere si curaj.
"Eu m-am plimbat multe ore in aceasta statie de tren, luptandu-ma cu mine insumi ce sa fac. Cind te-am vazut pe tine, pastore, am decis sa te las sa faci tu decizia pentru mine. Prietenii mei doresc sa stau aici si sa beau impreuna cu ei ca sa uit de necaz. Parintii mei vor sa ma duc la ei in Toronto. Ce sa fac?"
"Mergi la parintii tai", raspunse Louis prompt Putem lua acelasi tren.
Parintii tai vor fi de o mai mare mingiiere pentru tine, decit prietenii betivi".
In graba, domnul Sousa isi cumpara bilet si amindoi s-au urcat in tren. Louis a impartit compartimentul de dormit cu omul framintat. Ei s-au trezit devreme deoarece Louis trebuia sa coboare la Oshawa. S-au despartit cu o puternica strangere de mina si domnul Sousa i-a dat o carte de vizita. "Aici este adresa parintilor mei din Toronto. Sper ca data viitoare cind vei fi in oras te vei opri sa-mi faci o vizita".

Mai tirziu, cind Louis era in Toronto, a chemat la telefon pe domnul Sousa.El a aflat de intentia teribila care fusese an inima acelui om. El a spus: "Domnule Passebois, tu mi-ai salvat viata. Eram  gata sa comit o sinucidere".
"Lasa-te sub supravegherea lui Dumnezeu", al ruga Louis. "Iubirea Sa fata de tine este vesnica".
"Am nevoie de Dumnezeu, dar nu stiu cum sa-L gasesc. Roaga-te pentru mine".
Louis a ingenuncheat si alaturi de el a ingenuncheat si prietenul lui, care s-a predat lui Dumnezeu chiar atunci si a devenit un bun crestin. Mai tirziu a fost botezat.
Louis medita: "Un tramvai ce mergea incet, un taxi ciocnit cu altul, o roata sparta de cui si un tren pierdut. Ingerul meu trebuie ca a fost foarte ocupat in acea dimineata ca sa faca aranjamente pentru mine sa pot intilni pe domnul Sousa si sa-l ajut sa gaseasca pe Dumnezeu".

Louis Passebois a castigat multe suflete pentru Domnul Hristos in timp ce calatorea din loc in loc. Odata, in timp ce mergea cu trenul de la Montreal la Quebec, el vazu un om ce intra schiopatind si se aseza chiar in fata lui pe partea cealalta a culoarului. Fascinat, Louis privea cum omul si-a plecat capul si spunea rugaciuni pe care le numara. "Acesta este un suflet onest care are nevoie de mintuire", isi spuse Louis. El pasi catre locul liber alaturi de strain si se aseza jos.
"Eu ma numesc Louis Passebois. Te-am vazut rugindu-te. Presupun ca esti crestin". Exprimarea lui placuta a adus raspuns imediat.
"O, da, sunt crestin. Jean La Farge este numele meu. Dar daca as putea sa stiu ca pacatele mele sunt iertate, as fi un crestin multumit". Lacrimile au umplut ochii lui. "Timp de 35 de ani m-am supus canoanelor, dar constiinta inca imi spune ca sunt un pacatos neiertat. Doresc sa fiu liber de greselile din trecut". El si-a scos pantofii, aratind lui Louis bucati de sticla pe care mergea continuu, in speranta disperata ca Dumnezeu avea sa vada suferinta lui, sa stie ca el a facut ceva pentru pacatele sale si sa fie primit.

Aceasta a fost o ocazie larg deschisa pentru pastor de a indruma pe domnul La Farge catre  Isus care iarta fara plata toate calcarile noastre de lege. El lua Biblia si arata textul din 1Ioan 1:9. "Daca ne marturisim pacatele, El este credincios si drept, ca sa ne ierte pacatele si sa ne curateasca de orice nelegiuire".
"Isus a suferit pentru pacatele noastre," explica Louis, "si, daca prin credinta Il rugam sa ne ierte, El ne va ierta. Noi marturisim, El iarta".
"Numai daca as putea sa stiu ca este adevarat". O licarire de spreanta aparu in ochii domnului La Farge. Louis lua din geamantan o copie a cartii "Calea catre Hristos", o darui domnului La Farge, il ruga sa o citeasca si sa se roage lui Dumnezeu Tatal in numele Domnului Isus, Mintuitorul sau. Isi lua ramas bun in timp ce ajunse la destinatie. Omul cu sufletul mihnit, a citit, a studiat si a crezut in minunata cale prin care poate fi gasita iertarea si pacea in Domnul Hristos. Adinc miscat in suflet, el lua legatura cu pastorul Passebois care totdeauna isi scria numele si adresa pe fiecare copie a cartii "Calea catre Hristos" pe care o dadea gratuit. Domnul La Farge a fost foarte crunt persecutat pentru noua lui credinta, totusi el a cerut studii biblice si botezul. In ziua programata pentru botez, o multime de prieteni si rude plini de manie s-au adunat la biserica. Ei l-au inhatat pe domnul Farge si l-au batut crunt.

"Afara si cu predicatorul", striga un om, in timp ce inainta spre Louis incercind sa-i infiga un cutit lung in inima. Lama cutitului i-a strapuns jacheta de blana, a patruns prin haina si vesta si prin portmoneul pus in buzunarul vestei pentru a nu fi furat. Acest portmoneu l-a aparat de pericol. Cutitul s-a oprit in el. Dumnezeu a facut sa se opreasca in felul acesta si a ocrotit viata servului Sau care era pe deplin predat in slujba Sa. Acesti oameni rai i-au batut si i-au lovit cu picioarele pe amindoi. Au aruncat cu pietre in ei si i-au injurat. Mai tirziu Louis a spus despre acest lucru: "Am fost batuti rau, dar ne-am vindecat de vinataile noastre si ne-am bucurat ca Bunul Dumnezeu a crutat viata noastra."

Domnul La Farge purtase povara grea a pacatului timp de 35 de ani. Acum emotionat de cunoasterea faptului ca pacatele sale au fost intr-adevar iertate, el raspandea si la altii vestea buna a evangheliei. Intr-un timp destul de scurt a convertit noua suflete, care de asemenea au cunoscut bucuria iertarii si puterea mintuirii. Louis si Elizabeth au ajuns la o varsta inaintata. Amindoi aveau o sanatate subreda, asa ca Louis preda unor barbati mai tineri greaua responsabilitate a conducerii pe care el a indeplinit-o mult timp si cu multa credinciosie. Apoi, la sfatul medicilor si a comitetului Conferintei Generale, ei s-au mutat din clima aspra a nordului, catre California. Astfel au mers departe catre sud, pana cand s-au oprit la 15 kilometri de granita cu Mexic, aproape de Spitalul Valea Paradisului, in San Diego.

Astfel, ca eu, autoarea acestei relatari, am ajuns sa cunosc si sa iubesc pe Elizabeth si Louis Passebois ca vecini, locuind numai trei case mai departe. Elizabeth, slabita si debila, si-a pierdut repede puterea. Eu am fost una dintre acelea care au ingrijit de ea in timpul bolii ei finale in spital. Cuvintele de imbarbatare rostite de ea in mod linistit, manierele ei gentile si iubitoare sunt printre amintirile pastrate in memoria mea. Louis a regretat mult pe iubita lui Elizabeth, care a stat alaturi de el mai mult de 40 de ani. Indiferent cit de riscante si dificile au fost sarcinile lui, ea niciodata nu a uitat sa-l imbarbateze cu curajul si iubirea ei. Zilele erau triste fara caldura si voiciunea prezentei sotiei sale, dar el gasi pace in asigurarea intalnirii in glorioasa zi a invierii. Activitatea a ajutat la vindecarea durerii din inima lui Louis. El isi continua entuziasmul. In memoria mea, eu pot sa vad acum pe acest urias al lui Dumnezeu, mic de statura - in timp ce trecea pe linga casa mea cu pasi repezi si vigurosi.
"Opreste-te un moment, pastore Passebois", il strigam. "Poftim inauntru sa servesti un pahar de suc rece de portocale".
"Multumesc", era raspunsul lui, "dar este cineva in spital si trebuie sa-l vad imediat", sau "sunt in drum catre Tijuana sa impart literatura. Multumesc, dar sa nu pierd autobuzul".

Imi aduc aminte de timpul cand il rugam sa vorbeasca la adunarea misionarilor nostri voluntari, vineri seara.
"Cu draga inima", raspundea cu voiciunea lui de neegalat. "Dar mai intii permite-mi sa-mi verific caietul cu programari. Bine", incepu el incet, "Vineri seara viitoare, vorbesc la adunarea  Misionarilor Voluntari din Lemon Grave. Dupa aceea am programari in Los Angeles. Apoi am promis fratilor nostri mexicani ca voi tine adunari pentru zece zile in Tijuana". El intorcea repede paginile caietului, clatinind din cap si scotind usoare sunete "nu - nu". In cele din urma zimbi, "am o vineri seara libera peste noua zaptamini".
"Biruinta", am strigat eu. "Scrie in acel loc liber, Misionari Voluntari, Valea Paradisului inainte ca sa fie scris altceva".

Subiectele lui de conversatie erau asa de interesante precum a fost si viata lui. Oricind si oriunde vorbea, rareori exista un loc liber. Uneori, intr-un fel sau altul, printre suita de activitati isi gasea timp sa scrie tinerilor din biserica noastra:
"Nu fii un crestin fragil, slab sau unul obisnuit, ci roaga-te ca Domnul sa faca din tine un crestin extraordinar, un membru extraordinar, un lucrator extraordinar. Noi traim in timpuri extraordinare, timpuri care cer tineri extraordinari".
"Dragi baieti si fete, urmariti ocaziile; ele sunt peste tot in jurul vostru. Fiti pregatiti in Cuvintul lui Dumnezeu, pentru ca acesta are putere, acesta este ca o dinamita. Acesta va face lucrare. Familiarizati-va cu el, practicati-l. Sa cunoasteti bine Cartea - Calauza , Biblia".

Alaturi de casa pastorului Passebois locuia o placuta femeie crestina, Olive May Zutt. Ea de asemenea era singura. Prietenia lor si respectul unul pentru celalalt crescu in timpul anilor care au trecut dupa moartea lui Elizabeth. In anul 1945, ei s-au casatorit. Ea a ajutat sa fie asezate din nou, cum au fost mai inainte, culmile aurii in jurul norilor, incit a facut din casa lui un adevarat camin. In acelasi an, la virsta de saptezeci si unu de ani, pastorul Passebois s-a retras din lucrarea activa. Dar nu putea sa stea linistit si dorea sa viziteze multele biserici pe care le-a ajutat sa se stabileasca in New England si Canada. Dorea sa impartaseasca cu sotia lui, Olive, splendoarea maretilor munti canadieni. Astfel ca impreuna au parasit briza blinda din San Diego si au calatorit peste tot. S-au bucurat de orele linistite si racoroase ale diminetii, de culoarea purpurie a apusului de soare, se minunau de intinderea arcuita a cerului si de grandoarea piscurilor inalte, incoronate cu zapada.

Adeseori el avea sa spuna lui Olive, "Gindeste-te ca timp de 15 ani din viata mea de tinar, am refuzat sa cred ca exista Dumnezeu. Apoi in disperare, in pragul mortii m-am rugat: "Daca Dumnezeu exista si El mi Se va descoperi, vindecindu-ma, eu Ii voi sluji toata viata mea. Cit de recunoscator sunt ca Dumnezeu m-a chemat pe baza acestei promisiuni. Daca cumva as fi facut o decizie gresita, atunci cind tatal meu m-a amenintat ca ma dezmosteneste? Despre ce viata pustie si fara rost aveam sa-mi amintesc acum! Multumesc lui Dumnezeu pentru cele mai mult de o mie de suflete pe care le-am botezat. Nici o bogatie de pe pamint nu se poate compara cu aceasta".

In anul 1948 Louis F. Passebois a adormit in Domnul Isus in Orlando, Florida. Din necrologul lui citim:: "Propovaduirea lui curajoasa nu a fost impiedicata de opozitie; a fost arestat de 14 ori; a primit 14 scrisori ce amenintau viata lui  si a membrilor familiei sale. Casa i-a fost arsa pina la temelie".

Ce insufletire pentru toti a fost acest urias al lui Dumnezeu, mic de statura! 
SFARSIT