INTRODUCERE LA CARTILE BIBLIEI

LIMBAJUL VECHIULUI TESTAMENT

Diferente lingvistice. Pot fi observate usoare diferente dialectice intre scriitorii Bibliei. Existenta acestor diferente intre triburile lui Israel era bine cunoscuta. Poate fi observata in relatarea referitoare la efraimiti care nu puteau sa articuleze consoana s (sh – sau s cu virgula sub el). Ca urmare ei pronuntau cuvantul shibolet ca sibolet (Judecatori 12:5-6).

In mare insa, ebraica Vechiului Testament prezinta o mare uniformitate. Diferentele lingvistice intre scrierile timpurii si cele tarzii sunt foarte mici. Teologii criticisti spun ca aceasta este dovada ca scrierile Vechiului Testament au fost scrise intr-o perioada relativ scurta. Insa este mai rezonabil sa spunem ca ebraica a fost fixata ca limba literala inca de la inceput, iar de-a lungul secolelor in care au fost scrise cartile Vechiului Testament a experimentat doar putine schimbari.

Exista totusi diferente marcante intre proza si poezia Vechiului Testament. Nu numai Psalmii si cartea lui Iov sunt scrise in versuri ci si multe parti ale cartilor profetice precum Isaia. Poezia ebraica difera de proza prin folosirea vocabularului profetic si a paralelismelor. Cititorul traducerilor romanesti nu-si da seama de acest paralelism deoarece traducerea s-a realizat ca si cand intreaga Biblie a fost scrisa in proza. Insa daca cineva deschide o traducere moderna, precum Revised Standard Version, paralelismul este remarcabil deoarece sectiunile poetice ale Vechiului Testament sunt scrise in forma poetica. O traducere ce pastreaza o astfel de forma ar arata astfel:

¹ “Asculta poporul meu de legea mea;

pleaca-ti urechile la cuvintele gurii mele.

² Imi voi deschide gura folosind parabola;

voi scoate la iveala zicalele ascunse ale vechimii.

³ Lucruri pe care le-am auzit si le-am cunoscut,

pe care parintii nostri ni le-au spus.

⁴ Nu le vom ascunde de fiii lor;

vom vesti generatiilor viitoare

laudele si puterea lui Iahve,

lucrarile Sale minunate pe care le-a facut.” (Psalmi 78:1-4)

Cartile poetice abunda in sinonime care constituie un vocabular poetic special al vechii ebraici. Iov 4:10-11 poate ilustra acest lucru. In aceste doua versete se afla cinci termeni diferiti pentru “leu” care din lipsa unui corespondent mai bun au fost tradusi cu “lei”, “pui de lei”, “leu batran”, “leoaica” (in versetul 10 al traducerii Cornilescu se omite unul dintre cei trei termeni care apar aici – n.t.) Abundenta expresiilor din cartile poetice ale Vechiului Testament a fost adesea o sursa de stres pentru novicii in ce priveste limba ebraica.

Deoarece vechea ebraica era o limba moarta de multe secole, anumite persoane au invatat-o astfel incat sa o poata folosi ca pe o limba moderna. Acestia insa care au capatat indemanarea de a manui vechea ebraica au descoperit frumuseti neasteptate in aceasta limba. Este un fapt stiut ca expresivitatea si frumusetea ebraicii o califica foarte bine pentru poezia religioasa.

Renasterea studiului limbii ebraice odata cu Reforma. Pentru multe secole crestinii nu au fost interesati de ebraica Vechiului Testament si nici nu au fost multe incercari de a stapani aceasta limba. Doar doi dintre parintii bisericesti, Origen si Ieronim, au facut eforturi serioase de a invata ebraica. Din epoca apostolica pana in timpul reformei protestante teologii iudei au fost aproape singurii pastratori ai vechiului limbaj al Vechiului Testament.

Reformatorii, cercetatori ai cuvantului lui Dumnezeu, au realizat noi traduceri ale Bibliei. Ei au insistat insa ca fiecare traducere sa fie realizata din limba originala, si nu dintr-o traducere anterioara, in greaca sau latina. Aceasta a necesitat cunoasterea temeinica a ebraicii de catre traducatorii si teologii protestanti. Reforma a adus asadar un mare avant in studiul ebraicii, asa cum poate fi observat din faptul ca in secolele XVI si XVII au fost publicate 152 de gramatici ebraice de catre teologii crestini, comparativ cu 18 publicate de teologii iudei.

In ultima suta de ani au fost descoperite numeroase inscriptii ebraice, cananite si in alte limbi vechi semitice. Continutul lor a adus lumina cu privire la multe pasaje ale Vechiului Testament, clarificand numeroase cuvinte ebraice obscure si ajutand la o mai buna intelegere a gramaticii limbii Vechiului Testament.

Ar trebui insa adaugat ca aceasta cunoastere a vechii ebraici cu toate caracteristicile ei nu garanteaza o intelegere corecta a Sfintelor Scripturi. Unii dintre cei mai mari ebraisti ai timpurilor recente au fost cei mai distructivi critici ai Bibliei, acolo unde barbati si femei ai lui Dumnezeu au prezentat cu tarie pasajele sacre ale Vechiului Testament fara sa cunoasca ebraica, conducand sufletele la cunostinta adevarului. Cunoasterea ebraicii este desigur de dorit si folositoare unui lucrator cu Cuvantul lui Dumnezeu. Totusi traducerile moderne sunt destul de bune si pastreaza, mai mult sau mai putin, gandurile scriitorilor originali. Cei mai bun comentator al Scripturii nu trebuie sa fie in mod necesar cel mai mare ebraist, ci un om care are o mare masura din Duhul Sfant prin care el cerceteaza “lucrurile adanci ale lui Dumnezeu” (1 Corinteni 2:10).

Aramaica biblica. Cateva capitole din cartile lui Ezra (4:8 – 6:18; 7:12-26) si Daniel (2:4 – 7:28), un verset din cartea lui Ieremia (10:11) si un cuvant din Geneza (31:47) sunt scrise in aramaica si nu in vechea ebraica. Aramaica se inrudeste cu ebraica asa cum spaniola se aseamana cu portugheza. Totusi diferentele dintre aramaica si ebraica nu sunt acelea ale unui dialect; cele doua sunt privite ca doua limbi distincte.

Raspandirea aramaicii. Locul de bastina al aramaicii a fost Mesopotamia. Triburile de aramei, caldeii, au locuit fie la sud de Babilon, in jurul Urului, fie in Mesopotamia Superioara intre raul Chebar (Khabur) si marea cotitura a Eufratului care are Haranul in centru. Probabil datorita faptului ca Avram, Isac si Iacov au avut legaturi cu Haranul, Moise spune ca Iacov a fost “arameu” (Deuteronom 26:5). De acolo din nordul Mesopotamiei aramaica s-a raspandit catre sud, in toata Siria. Cand cetatile siriene, a caror populatie vorbea aramaica, au fost distruse de asirieni in secolul VIII i.Hr., populatia lor a fost mutata in diferite parti ale imperiului asirian. Aceasta a determinat raspandirea rapida a aramaicii care era tot atat de usor de invatat ca cele mai multe dintre celelalte limbi ale vechiului orient apropiat. In final, aramaica a devenit ligua franca, o limba internationala a unei lumi civilizate, si limba oficiala mai intai pentru imperiul neo-babilonian si apoi si pentru imperiul persan.

Sectiunile aramaice ale Bibliei. Motivul pentru care unele parti ale Bibliei au fost scrise in aramaica s-a datorat faptului ca aramaica a devenit o limba internationala in timpul imperiului babilonian si persan. Oficiali care au trait printre babilonienii vorbitori de aramaica, precum Daniel, sau cei care lucrau pentru persi, precum Ezra, au fost oameni care au folosit aramaica in vorbire si scriere la fel ca si limba lor materna, ebraica. Cartea lui Daniel reflecta foarte clar abilitatile lingvistice ale autorului ei. Scrierea experientei pe care Daniel a avut-o in legatura cu visul lui Nabucadnetar a fost scrisa in prima parte in ebraica, insa cand ajunge la momentul in care introduce discursul inteleptilor care vorbeau “aramaica” in fata imparatului (Daniel 2:4), el schimba – probabil fara sa-si dea seama – limbajul cu cel al acestor oameni si continua sa scrie astfel cateva capitole pana se intoarce la limba ebraica.

A fost un timp cand aceste portiuni aramaice ale cartilor lui Daniel si Ezra au fost considerate ca o dovada a scrierii tarzii a acestor carti. Insa deoarece numeroase documente aramaice din timpul lui Daniel si al lui Ezra au fost descoperite in aproape toate locurile vechiului orient apropiat, s-a putut demonstra ca nu ere ceva nepotrivit pentru acesti oameni sa introduca in cartile lor documente aramaice, asa cum a facut-o Ezra, sau sa relateze evenimente istorice in aramaica, asa cum atat Daniel cat si Ezra au facut-o.

Aramaica, limba folosita de Hristos. Ca urmare a captivitatii babiloniene, in ultimele secole ale erei pre-crestine, iudeii au adoptat aramaica in locul limbii ebraice. In timpul lui Hristos aramaica era limba materna a populatiei Palestinei.Expresiile aramaice din Noul Testament arata clar ca aceasta era limba folosita de Hristos. “Talitha cumi” (Marcu 5:41), “Ephphatha” (Marcu 7:34) si “Eloi, Eloi, lama sabachthani?” (Marcu 15:34) sunt cateva dintre expresiile aramaice folosite de Hristos.

Biblia era inca citita in limba ebraica in sinagogi in timpul lui Hristos insa multi oameni, in special femeile, nu intelegeau. A devenit asadar un obicei pentru aceia care citeau in sinagoga sa traduca Scripturile in aramaica. Mai tarziu au aparut traduceri scrise ale Vechiului Testament in aramaica numite Targumuri. Ebraica vorbita era iesita din uz in perioada pre-crestina si a suferit doar modificari artificiale; aramaica a fost pastrata ca limba vorbita pana in ziua de azi, si este inca folosita in anumite parti ale orientului apropiat, unde este cunoscuta sub numele de siriaca.