A cincea carte a lui Moise numita Deuterenom

 

 

Cartea Deuteronomului este a cincia si ultima carte a Pentateucului. Evreii fac referire la ea folosind expresia "Aceste cuvinte", ce reprezinta primele doua cuvinte ale cartii in limba ebraica. Titlul in limba romana deriva din Septuaginta (LXX) si inseamna "A doua legislatie (sau, Repetarea legislatiei)" avand in vedere faptul ca uneori cartea Exodului este numita "Prima legislatie".

 

Marturia traditionala are o mare greutate in ceea ce priveste paternitatea lui Moise asupra cartii Deuteronomului. In urma a tot ceea ce s-a putut cerceta nu s-a putut sugera un alt nume. Doar teologii moderni au pus la indoiala acest lucru. Alaturi de marturia traditiei este cea a apostolilor si a lui Isus Hristos (Matei 19:7-8, cf. Deuteronom 24:1; Marcu 12:19, cf. Deuteronom 25:5; Ioan 1:17 si 7:19, cf. Deuteronom 4:44; Ioan 1:45 si Fapte 3:22, cf. Deuteronom 18:15; Evrei 10:28, cf. Deuteronom 17:2-7). Varsta cartii a fost stabilita avand in vedere tipul expresiilor ebraice folosite precum si faptele si cadrul istoric. Acestea si altele arata catre Moise ca autor al cartii (vezi PP 503).

 

Incepand cu prima zi a lunii a unsprezecea al celui de-al patruzecilea an al exodului, Israel si-a asezet tabara la Sitim, in fata Ierihonului, in campiile Moabului la rasarit de Iordan (Numeri 25:1; Deuteronom 1:1-3). In timpul celor doua luni in care au ramas acolo (Deuteronom 1:3, cf. Iosua 3:1,2,5,7; 4:19), s-au facut pregatiri pentru ocuparea Canaanului, si, probabil cel mai important lucru dintre toate, Moise a tinut discursurile care constituie cea mai mare parte a cartii Deuteronom.

 

Cartea are caracter istoric, legislativ si educational. Este alcatuita in mare din patru cuvantari (sau trei, conform altor surse), cu note de legatura intre ele. Prima cuvantare se refera la inlocuirea lui Moise din pozitia de conducator care va duce poporul in tara Canaanului. Incepe cu o scurta trecere in revista a istoriei calatoriei si se incheie cu indemnul de a pazi legile. A doua cuvantare are in vedere Decalogul ca baza pentru legamantul dintre Dumnezeu si Israel si cheama pe Israel la ascultare; corpul discursului consta in citarea prevederilor legislatiei civile, sociale si religioase. A treia cuvantare se ocupa de ritualul binecuvantarii si al blestemului. Aici Moise se ridica la o inaltime a declamarii oratorice nedepasita in literatura. Ultima cuvantare prezinta din nou, dupa o scurta trecere in revista a istoriei, indemnuri de a pazi legea, si explica ce inseamna legamantul in inima.

In cuvantarile Deuteronomului Moise face apel la poporul sau sa-si oranduiasca vietile lor conform vointei descoperite a lui Dumnezeu. Ascultarea inseamna viata; neascultarea inseamna moarte. Moise foloseste faptele istorice ca fundal pentru prezentarile sale, si isi intareste mesajul facand apel la dragostea si gratitudinea lui Israel fata de Dumnezeu si la demnitatea lor de popor ales. Constient de pericolul idolatriei si a inlocuirii spiritului religiei cu forma, Moise accentueaza suprematia lui Iehova si a legilor Sale, natura spirituala a inchinarii si slujirii Lui, precum si credinciosia Sa in mentinerea legamantului cu Israel si cu toate natiunile.

Unica in ceea ce priveste oratoria, cartea Deuteronomului este cuvantarea de ramas bun a unui om care si-a iubit atat de mult poporul sau incat a cerut ca sa fie sters din cartea vietii daca pacatele lor nu ar fi fost iertate (Exod 32:32).

Influenta Deuteronomului si locul sau in viata religioasa a iudaismului – si a crestinismului – este mare. Redescoperirea "cartii legii" in timpul regelui Iosia a produs una dintre cele mai marete reforme din istorie (vezi 2 Regi 22:23; 2 Cronici 34:45; PK 392-406). Deuteronomul a devenit baza devotiunii religioase iudaice; fiecare evreu adevarat citea unul din capitolele lui zilnic. Isus a intampinat ispitele celui rau cu trei citate din Deuteronom (Matei 4:1-11; vezi Deuteronom 8:3; 6:16; 6:13), si a raspuns intrebarii unui carturar cu privire la cea dintai si cea mai mare porunca oferind un pasaj central al Deuteronomului (Matei 22:35-38; vezi Deuteronom 6:5; 10:12; 30:6). Pavel foloseste expresii ale Deuteronomului (30:11-14) pentru a ilustra idea neprihanirii prin credinta (Romani 10:6-8).

 

I.  Titlul si introducerea, 1:1-5.

II. Prima cuvantare: Moise anunta incetarea conducerii sale, 1:6 – 4:43.

A.    Evenimente de la Sinai la Canaan, 1:6 – 3:29.

B.    Sfaturi si indemnuri de pazire a legii, 4:1-40.

C.    Stabilirea cetatilor de refugiu, 4:41-43.

III. A doua cuvantare: Reamintirea legii, 4:44 – 26:19.

A.    Introducere, 4:44-49.

B.    Decalogul ca baza a legamantului, 5:1-33.

C.    Indemnuri la ascultare, 6:1 – 11:32.

D.    Cartea legamantului, 12:1 – 26:19.

IV.  A treia cuvantare: binecuvantarea si blestemul, 27:1 – 28:68.

A.    Introducere, 27:1-13.

B.    Blestemele, 27:14-26.

C.    Binecuvantare si blesteme, 28:1-68.

V.  A patra cuvantare: Legamantul de la Moab, 29:1 – 30:20.

A.    Scurta revedere a evenimentelor din calatoria din Egipt la Canaan, 29:1-9.

B.    Indemnuri de pazire a legii, 29:10-29.

C.    Fagaduinta harului, 30:1-10.

D.    Legamantul in inima, 30:11-20.

VI. Responsabilitatile conducerii care s-a incheiat, 31:1 – 34:12.

A.    Apelul lui Moise pentru Iosua si pentru Israel, 31:1-29.

B.    Cantarea de biruinta a lui Moise si impartirea indemnurilor, 31:30 – 33:29.

C.    Moartea si ingroparea lui Moise; epitaf, 34:1-12.