Intercer Romania | A treia carte a lui Moise numita Levitic

Continut

LEVITICUL si-a primit acest nume datorita faptului ca se ocupa in cea mai mare parte cu preotia care apartinea tribului lui Levi. Vechii teologi evrei l-au numit Wayiqra’, "si a chemat", de la primul cuvant al cartii, iar evreii moderni au pastrat aceasta denumire. Talmudul il numeste "Legea preotilor" sau "Legea jertfei". Subtitlul sau, "A treia carte a lui Moise", nu a fost parte originala a textului ebraic ci a fost adaugata secole mai tarziu.

Autorul cartii

Nu exista nici o indoiala ca Moise, autorul Genezei, este si autorul Leviticului (Vezi Introducerea la Geneza). Teoriile care resping pe Moise ca autor al cartilor ce-i poarta numele sunt prea contradictorii pentru a fi discutate aici. Din cele mai vechi timpuri atat crestinii cat si iudeii au crezut ca Leviticul este lucrarea lui Moise, si doar in timpurile moderne s-au ridicat indoieli cu privire la paternitatea sa asupra cartii.

Leviticul este parte integranta a ceea ce Isus a numit "legea lui Moise" (Luca 24:44). In relatarea vindecarii leprosului El asociaza cartea in mod clar cu numele marelui legiuitor Moise (Matei 8:4; Luca 5:14; Levitic 14:3,4,10). Cuvintele Sale pentru iudeii necredinciosi sunt semnificative: "Caci daca ati crede in Moise M-ati crede si pe Mine pentru ca el a scris despre Mine. Dar daca nu credeti cele scrise de el, cum veti crede cuvintele Mele?" (Ioan 5:46,47). Aici se spune ca Moise "a scris" iar ceea ce a scris este numit "cele scrise de el". Pluralul "cele scrise" implica faptul ca el a scris mai mult decat o carte. Daca aici nu se face referire la ceea ce numim cartile lui Moise, atunci nu am sti unde sa le cautam.

Cadrul istoric al Leviticului

Leviticul acopera o perioada de 30 de zile. Relatare Exodului se incheie cu mentionarea ridicarii tabernacolului si a pregatirii pentru dedicarea lui. Acest lucru s-a incheiat "in ziua intai a lunii intai a anului al doilea" (Exod 40:17). Intrucat cartea care urmeaza dupa Levitic, si anume Numeri, incepe cu prima zi a lunii a doua a celui de-al doilea an, perioada de timp acoperita de Levitic este de exact o luna. In timpul acestei luni instructiunile continute in Levitic au fost comunicate lui Moise, si tot in acest timp au avut loc evenimentele scrise in aceasta carte.

Constructia tabernacolului in pustie a urmat imediat dupa darea legii pe Muntele Sinai. Israel a auzit acolo vocea lui Dumnezeu vorbind din norii intunecosi ce inconjurau varful muntelui, si a fost foarte inspaimantat. "Si privelistea aceea era asa de infricosatoare incat Moise a zis: ‚Sunt ingrozit si tremur!’" (Evrei 12:21). In Levitic Israel aude pe Dumnezeu vorbind din nou, de data aceasta nu de pe munte ci din sanctuar, unde au fost intronate legea si capacul ispasirii. Din acest loc al ispasirii, dintre heruvimi, Dumnezeu s-a facut cunoscut. Sanctuarul era o reprezentare atat a harului cat si a legii. In incaperea cea mai sfanta legea si harul se intalneau si ispasirea devenea posibila aici. Din acest loc vorbeste Dumnezeu in cartea Leviticului.

Tema cartii

Leviticul se ocupa in general de serviciile de la sanctuar si de preotie. Nu contine toate instructiunile lui Dumnezeu pentru Israel cu privire la aceste subiecte, pentru ca o parte importanta a acestora este rezervata pentru cartea Numerilor. Insa principiile fundamentale de inchinare sunt schitate in aceasta carte. Acest lucru da importanta si valoare studiului Leviticului.

Sacrificiile erau cunoscute inca din momentul caderii in pacat, in gradina Edenului; insa in poruncile Leviticului aduc o descoperire mai clara ce are in centrul ei pe Mantuitorul catre pe care toate aceste jertfe il prefigurau. Folosirea repetata si simbolica a sangelui pus pe coarnele altarului, stropit in fata perdelei sau folosit in a doua despartitura a sanctuarului in fata chivotului, familiarizeaza poporul cu stransa legatura dintre pacat si sacrificiu. Principiile transferarii pacatului, mijlocirii, impacarii si ispasirii erau clar creionate de fiecare ceremonie zilnica in care cel ce aducea jertfa isi punea mainile pe capul victimei si isi marturisea pacatul; de institutia preotiei care mijlocea intre Dumnezeu si om; de jertfele de dimineata si seara; de arderile de tot si de jertfele individuale; de intrarea marelui preot o data pe an in prezenta lui Dumnezeu in locul prea sfant. In toate aceste reglementari si practici poporul a vazut lucrarea reconciliatoare a Celui ce a luat pacatele asupra Sa, a murit pentru noi si prin ranile caruia suntem vindecati. Leviticul este o pre-evanghelie si va gasi un loc important in studiul acelora care doresc sa urmeze pe Miel pe calea sa.

Serviciul de la sanctuar a fost in mod clar simbolic si prin urmare temporal, deoarece nu exista o relatie necesara intre sangele boilor si tapilor si iertarea pacatelor. Sacrificiile erau toate prefigurari si aveau putina valoare in ele insele. Insa ele prefigurau lucrurile bune ce urma sa vina si astfel isi implineau scopul. Corect intelese, ele au condus pe oameni la Dumnezeu. Ele transmiteau lectiile gravitatii pacatului, a necesitatii marturisirii, a maretiei legii, a sfinteniei lui Dumnezeu, a marii Sale iubiri pentru omul decazut si a pregatirii necesare pentru a sta in prezenta Sa.

Probabil cea mai mare lectie dintre toate este cea a sfinteniei. Aceasta intr-adevar este marea tema de care se leaga fiecare capitol al cartii. Preotii trebuiau sa fie sfinti; vietile lor trebuiau sa fie fara repros; hrana lor trebuiau sa fie curata; chiar si imbracamintea lor trebuiau sa fie un simbol al sfinteniei. Jertfele aduse trebuiau sa fie desavarsite si fara nici un cusur; sanctuarul insusi era sfant; ustensilele erau sfinte; bucatile din jertfe care erau pentru preoti erau sfinte; chiar si pamantul pe care era asezat sanctuarul era sfant si nu trebuia intinat. Orice lucru si oricine din apropierea tabernacolului trebuia sa fie curatit din punct de vedere fizic ca un simbol al curatiei spirituale pe care Dumnezeu o pretindea. Porunca repetata a lui Dumnezeu era "Fiti sfinti caci Eu sunt sfant" (11:44,45; 19:2; 20:7,26). Un simbol al acestei sfintenii era "placa de aur curat, cununa imparateasca sfanta" pe care Dumnezeu a poruncit lui Moise sa o faca si care era fixata pe mitra ce o purta marele preot pe care era "sapat cum se sapa pe o pecete: ‚Sfintit Domnului’" (Exod 39:30).

Leviticul este cartea centrala din cele cinci carti al lui Moise fiind flancata pe de o parte de Geneza si Exodul iar pe de alta parte de Numeri si Deuteronom. Dupa cum sanctuarul era centrul inchinarii lui Israel, tot asa Leviticul contine miezul instructiunilor date cu privire la inchinare. Este o Evanghelie in embrion. Cu ajutorul lui, Noul Testament poate fi mai bine inteles; fara el unele parti ale Evangheliilor si Epistolelor sunt invaluite in obscuritate si intuneric. Hristos ca preot si mare preot; ca Miel al lui Dumnezeu; ca jertfa a noastra pentru pacat; ca jertfa injunghiata, sangele Sau fiind stropit pe altar; ca painea care se coboara din cer, ca lumina lumii; ca o tamaie fumeganda – acestea si multe alte aluzii ar fi doar putin intelese daca n-ar fi lumina Leviticului. Pavel accentueaza mult aceasta carte atunci cand scrie Evreilor si discuta doctrinele credintei crestine. Daca adevarata doctrina a ispasirii, a Zilei Ispasirii, a curatirii sanctuarului, a lui Hristos ca mare preot si avocat ce slujeste in sanctuarul de sus, a judecatii si iminentei revenirii a lui Hristos, a legii si a sabatului in adevaratul lor cadru – daca toate aceste doctrine au o contributie definitorie la religia, viata si mesajele care trebuiesc date lumii, atunci trebuie acordata Leviticului adevarata sa valoare in contextul adevarului ce trebuie predicat. "Evanghelia este prezentata in precepte in Levitic" (6T 392).

Intrebarea adeseori ridicata este de ce Dumnezeu a instituit sistemul de sacrificii si a cerut varsarea de sange. Dumnezeu uraste pacatul, cunoaste rezultatele sale si unul dintre scopurile principale ale jertfelor a fost sa determine pe Israel sa-l urasca si el. El ar fi putut foarte simplu sa-si sfatuiasca poporul sa nu pacatuiasca pentru ca pacatul era rau, trebuia evitat. Insa impresia era mult mai puternica si mai durabila printr-o demonstrare vizuala a rezultatelor pacatului, astfel incat chiar in mintile lor, pacatul si moartea erau ca o cauza si un efect. Tocmai acest lucru a facut El in gradina Edenului unde, ca o consecinta a pacatului lui Adam, un miel a fost ucis. Si efectul acesta a fost mult accentuat de faptul ca insusi pacatosul a executat sentinta de moarte. Dumnezeu se poate atunci intreba ce ar mai fi putut face si nu a facut pentru ca sa-l invete pe om lectia privind gravitatea pacatului. "Ce as mai fi putu face viei Mele si nu i-am facut?" (Isaia 5:4).

Insa Israel a pervertit in mare parte planul lui Dumnezeu. In loc de a vedea in moartea animalelor de jertfa o dovada a gravitatii pacatului si a nevoii lor de a evita pacatul, ei au inceput sa considere jertfele ca un fel de plata pentru privilegiul de a pacatui. Din aceasta cauza, Dumnezeu a spus prin profetii Sai ca nu are nevoie de jertfele lor: "Ce-mi trebuie Mie multimea jertfelor voastre, zice Domnul. Sunt satul de arderile de tot ale berbecilor de grasimea viteilor. Nu-Mi place sangele taurilor, oilor si tapilor" (Isaia 1:11). Prin Amos El spune: "Cand imi aduceti arderi de tot si daruri de mancare n-am nici o placere; si viteii ingrasati pe care ii aduceti ca jertfe de multumire nici nu ma uit la ei" (Amos 5:22). Si Mica intreaba "Il voi intampina oare cu arderi de tot, cu vitei de un an? Dar primeste Domnul mii de berbeci sau zeci de mii de rauri de untdelemn? Sa dau eu pentru faradelegile mele pe intaiul meu nascut, rodul trupului meu, pentru pacatul sufletului meu?" Si apoi raspunde la propria sa intrebare "Ti s-a aratat omule ce este bine si ce alta cere Domnul de la tine decat sa faci dreptate, sa iubesti mila si sa umbli smerit cu Dumnezeul tau?" (Mica 6:6-8)

Aceasta este o doctrina buna a Vechiului Testament si de asemenea o doctrina buna a Noului Testament. Fara indoiala multe lectii pretioase pot fi invatate din ritualuri, asa cum au fost ele poruncite. Un studiu al Leviticului va aduce o rasplata pentru timpul petrecut cu el.

Schita cartii

I. Legi privitoare la jertfe si la inchinarea publica, 1:1 – 10:20.

A. Jertfele principale, 1:1 – 7:38.

1. Arderile de tot, 1:1-17.

2. Jertfele de mancare, 2:1-16.

3. Jertfele de multumire, 3:1-17.

4. Jertfele pentru pacat, 4:1-35.

5. Jertfele pentru vina, 5:1 – 6:7.

6. Legea arderii de tot, 6:8-13.

7. Legea darului de mancare, 6:14-18.

8. Darul de mancare al preotului, 6:19-23.

9. Legea jertfei de ispasire, 6:24-30.