Continut
IUDEII au desemnat numele cartii Genezei pornind de la primele cuvinte ale acestei carti in textul ebraic, si anume Bereshith, adica "la inceput". Talmudul iudaic insa o numeste "Cartea creatiei lumii". Numele de Geneza, insemnand "origine" sau "sursa", a fost adoptat de traducerile dupa Septuaginta (LXX), unde acesta a fost prima data folosit pentru a indica continutul cartii. Subtitlul sau, "Prima carte a lui Moise" nu a fost parte a textului original ebraic, ci a fost adaugat cateva secole mai tarziu.
Iudeii si crestinii il considera pe Moise, marele legiuitor si conducator al evreilor in timpul exodului, ca fiind autorul cartii Genezei. Aceasta convingere a fost atacata de oponentii pagani de cateva ori in perioada crestinismului timpuriu insa nu a fost pusa niciodata in mod serios la indoiala de crestini sau iudei pana aproape de mijlocul secolului XVIII. Incepand cu aceasta perioada credintele traditionale si orice puncte de vedere din oricare domeniu al gandirii umane au fost analizate. S-au facut descoperiri in diferite domenii iar inventiile au schimbat mult din stilul de viata al acestei lumi. Insa acelasi spirit cercetator i-a determinat pe oameni sa analizeze autenticitatea Scripturilor ca baza a credintei crestine.
Cartea Genezei a fost prima carte supusa examinarii critice in aceasta epoca moderna, iar aceasta examinare a inaugurat era criticii inalte a Bibliei. In 1753, un medic francez, Jean Astruc, a publicat o carte, Conjectures, in care a afirmat ca diferitele nume ale lui Dumnezeu care apar in Geneza sunt o dovada ca aceasta carte este o colectie de materiale din diferite surse. Astruc l-a vazut pe Moise ca pe un colectionar al acestor surse si compilator al cartii, insa foarte curand urmasii sai l-au considerat autorul Genezei. Teologii criticisti au lucrat timp de mai bine de doua secole pentru a separa presupusele surse ale Genezei si a le atribui diferitilor autori, sau cel putin unei perioade in care s-a presupus ca ar fi fost realizate, adunate, modificate, editate si in final puse impreuna intr-o carte. Aderand la aceste vederi critice, teologii au cazut de acord asupra unui principiu: cartea este alcatuita din multe documente de diferite valori, diferiti autori si diferite origini. Insa parerile lor sunt foarte diferite cu privire la care parti sa fie atribuite unei anume perioade si care alteia. Marea varietate de puncte de vedere ale scolilor critice arata cat de instabila este temelia ipotezelor lor. Falsitatea multor argumente ale scolilor critice a fost demonstrata de descoperirile arheologice din ultimii doua sute de ani. Criticii au trebuit sa-si schimbe teoriile si declaratiile in mod continuu. Multe dintre ele resping originea mozaica a Genezei din diferite motive, dintre care cateva vor fi enumerate aici.
- Folosirea a trei nume diferite ale lui Dumnezeu, cu un anume nume preferat intr-o sectiune si alt nume diferit in alta, arata ca la realizarea cartii au participat mai multi autori. Unii teologi criticisti au spus ca acele sectiuni unde este folosit frecvent numele Yahweh (ebr. YHWH sau JHWH), "Jehova", au fost scrise de un autor pe care ei l-au numit Jahvist, pescurtat cu J: sectiunile care folosesc in special numele ’Elohim, "Dumnezeu", apartin unui om pe care l-au desemnat ca fiind Elohist, prescurtat cu E. Alti autori care s-a presupus ca au lucrat la cartea Genezei au fost preotul scriitor (P), un editor sau redactor (R), si altii.
- Multele repetari ale povestirilor continute in carte arata, conform teologilor criticisti, ca au fost folosite surse paralele ce au fost pune laolalta intr-o naratiune, intr-un mod stangaci, de un redactor tarziu care a fost incapabil sa ascunda faptul ca a folosit materiale din diferite surse.
- Cadrul relatarilor Genezei nu se potriveste cu perioada descrisa ci mai degraba cu o perioada mai tarzie.
- Numele local apartinand unei perioade mult mai tarzii a fost dat localitatilor, in timp ce numele lor timpuriu era cu totul diferit.
- Traditiile cu privire la creatie, potop si istoria patriarhilor, asa cum existau ele in vechiul Babilon, sunt asa de asemanatoare cu relatarile biblice corespunzatoare incat cei mai multi teologi moderni considera ca scriitorii evrei au luat aceste relatari de la babilonieni in timpul exilului si le-au redactat intr-un stil monoteist, inofensiv pentru cititorii evrei.
Crestinismul conservator nu este de acord cu aceste puncte de vedere din urmatoarele motive:
- El considera ca numele sacre ale lui Dumnezeu, Domnul si Iehova folosite mai mult sau mai putin de-a lungul Bibliei ebraice nu indica autori diferiti, cum sustin criticii. LXX si cele mai recente manuscrise biblice ebraice, inclusiv sulul recent descoperit al cartii lui Isaia, arata ca numele "Dumnezeu" din anumite pasaje ale unei copii este redat in alte manuscrise cu "Domnul" sau "Iehova", si viceversa.
- Frecventele repetitii din cadrul naratiunilor nu sunt o indicatie sigura a unor surse diferite pentru o anume lucrare literara. Aparatorii unitatii cartilor mozaice au aratat prin numeroase exemple nebiblice ca exista repetari asemanatoare in diferitele lucrari literare antice ale aceluiasi autor, si acelasi lucru este valabil si pentru scrierile moderne.
- Multele cunostinte cu privire la istoria si cadrul antic au aratat ca autorul Genezei a fost bine informat cu privire la timpurile pe care le descrie, si ca relatarea patriarhilor se potriveste exact in cadrul timpului lor.
- Numele local a fost modernizat in unele cazuri de copisti pentru a-i ajuta pe cititorii lor sa urmareasca naratiunea.
- Faptul ca babilonienii au traditii asemanatoare cu relatarile iudaice nu este o dovada ca o natiune a imprumutat de la alta, ci mai degraba ca ambele relatari au aceeasi origine. Cartea inspirata a Genezei transmite informatia divina intr-o forma pura si elevata, in timp ce relatarile babiloniene redau aceleasi evenimente intr-un cadru pagan.
Scopul acestei introduceri nu este de a infirma multele declaratii ale criticii inalte aduse pentru a-si sustine teoriile lor. Este mai important sa remarcam dovezile paternitatii mozaice a acestor carti.
Autorul Exodului trebuie sa fie acelasi autor ca si al Genezei, pentru ca a doua carte a Pentateucului este o continuare a celei dintai, si in mod evident manifesta acelasi spirit si intentie. Intrucat autorul cartii Exodului este clar atestat de Hristos Insusi, care o numeste "Cartea lui Moise" (Marcu 12:26), cartea precedenta, Geneza, trebuie de asemenea sa fi fost scrisa de Moise. Folosirea cuvintelor si expresiilor egiptene precum si deplina familiarizare cu stilul de viata egiptean asa cum o vedem in istoria lui Iosif, sunt in armonie cu educatia si experienta lui Moise. Desi dovezile in favoarea originii mozaice a Genezei sunt mai putin explicite si directe decat cele ale cartii Exodului, specificul lingvistic comun tuturor celor cinci carti ale lui Moise arata ca Pentateucul este lucrarea unui singur autor, iar Noul Testament indica faptul ca a fost scris sub inspiratia Duhului Sfant.
Marturia lui Isus Hristos, care citeaza cateva texte din cartea Genezei, este o indicatie clara ca El considera aceasta carte ca o parte a Sfintelor Scripturi. Citand Geneza 1:27 si 2:24 Isus a folosit formula introductiva "Oare n-ati citit" (Matei 19:4-5) aratand ca aceste texte contin un adevar inca valid. Contextul naratiunii (Marcu 10:2-9), relatand disputa lui Isus cu fariseii pe tema sanctiunii divine a divortului, arata clar ca El atribuie lui Moise citatele din Geneza. Cand adversarii Sai il intreaba daca au dreptul sa divorteze de sotiile lor, Isus raspunde cu o intrebare, "Ce v-a poruncit Moise?" In raspunsul pe care-l da fariseilor face referire la prevederea facuta de Moise, in Deuteronom 24:1-4, un pasaj din a cincia carte a Pentateucului. El spune ca Moise le-a dat acest precept din cauza impietririi inimii lor, insa ca primele prevederi au fost diferite; isi sustine aceasta declaratie cu alte doua citate ale lui Moise (Geneza 1:27; 2:24).
In cateva alte ocazii Hristos a facut aluzie la evenimente descrise doar in cartea Genezei, aratand ca o considera o relatare istorica exacta (vezi Luca 17:26-29; Ioan 8:37; etc.).
Numeroasele citate ale Genezei din scrierile apostolilor arata clar faptul ca ei erau convinsi ca Moise a scris cartea si ca aceasta a fost inspirata (vezi Rom 4:17; Gal 3:8; 4:30; Evrei 4:4; Iacov 2:23).
Avand in vedere aceste dovezi, crestinii pot fi deplin incredintati ca Moise a fost autorul cartii Genezei. Ellen G. White scrie despre timpul petrecut de Moise in Madian: "Aici, sub inspiratia Duhului Sfant el a scris cartea Genezei" (PP 251).
Cartea Genezei a fost scrisa cu aproximativ 1500 de ani inainte de Hristos, in timp ce evreii erau robi in Egipt, si contine o schita a istoriei acelei lumi ce acopera multe secole. Primele capitole ale Genezei nu pot fi plasate intr-un cadru istoric, cum este plasata de obicei istoria. Nu avem o istorie a lumii antedeluviene, cu exceptia celor scrise de Moise. Nu avem dovezi arheologice in afara de marturia muta si adesea obscura a fosilelor.
Dupa potop situatia se schimba. Cazmaua arheologilor a adus la lumina multe dovezi referitoare la popoare, la obiceiurile lor si la formele de guvernare din timpul perioadei acoperite de ultimele capitole ale Genezei. Timpul lui Avram, spre exemplu, poate fi cunoscut acum destul de bine; iar istoria Egiptului din timpul perioadei de robie a Israelului poate fi reconstruita cu destula acuratete. In timpul acestei perioade, de la Avram la exod, s-a dezvoltata o civilizatie inalta, in special in campia Mesopotamiei si de-a lungul albiei Nilului. La nord, civilizatia hitita creste in putere. In Palestina locuiau popoare razboinice sub conducerea unor regi meschini. Obiceiurile grosolane reflecta paganismul intunecat al acestor popoare.
Puternice legaturi rasiale uneau pe patriarhii Genezei de triburile semitice din Mesopotamia Superioara si Inferioara. Rolul patriarhilor in timpul unor mari evenimente ale acestei vremi precum batalia regilor din valea Sidim (Gen 14), distrugerea cetatilor din campie (Gen 18, 19) si salvarea populatiei egiptene din timpul unei foamete extraordinare (Gen 41), toate acestea sunt descrise in detaliu. Barbatii Genezei sunt pastori si luptatori, constructori de cetati si nomazi, oameni cu stare sau fugari. Relatarile experientelor lor aduc pe cititorii cartii in contact atat cu unele dintre cele mai mari natiuni ale antichitatii vechi cat si cu unii dintre cei mai putin proeminenti oameni cu care evreii au avut contact de-a lungul timpului.
Marile civilizatii care s-au ridicat in Egipt cat si in Mesopotamia nu sunt descrise de Geneza insa existenta lor este puternic resimtita in experienta patriarhilor. Oamenii lui Dumnezeu nu au trait intr-o izolare politica sau sociala. Ei au fost parte a societatii natiunilor iar cultura si civilizatia lor nu a diferit in mod marcant de cea a popoarelor inconjuratoare, cu exceptia diferentelor create de religia lor. Fiind cele mai importante ramasite ale adevaratilor inchinatori ai lui Iehova, ei au fost prin urmare oamenii care au format centrul lumii inspirate a autorului. Aceasta observatie evidenta conduce in mod natural la o intrebare: Care a fost scopul principal al lui Moise atunci cand a scris aceasta carte?
Fiecare cercetator atent al Genezei isi da seama de tema principala a cartii, si anume sa relateze purtarea lui Dumnezeu cu cativa credinciosi care l-au iubit si l-au slujit, si apoi sa arate adancimea degradarii in acer au cazut aceia care l-au parasit pe Dumnezeu si preceptele lui. Cartea Genezei este prima inregistrare permanenta a revelatiei divine acordate oamenilor.
Cartea are de asemenea si o importanta doctrinala. Ea cuprinde creatia acestei lumi si a tuturor fiintelor vii, intrarea pacatului in lume si fagaduinta de mantuire a lui Dumnezeu. Ea invata ca omul este un agent moral liber, posesor al unei vointe libere, si ca prin calcarea legii lui Dumnezeu s-a ajuns la toate nenorocirile acestei lumi. Ea da indicatii cu privire la pazirea zilei de sabat ca zi de odihna si inchinare, cu privire la sfintenia casatoriei si a infiintarii unui camin, cu privire la rasplata ascultarii si la pedeapsa pentru pacat.
Cartea este scrisa intr-un stil interesant si face apel la imaginatia tanarului. Temele sale morale elevate sunt o hrana pentru cel matur iar invataturile sale sunt instructive pentru toti. Aceasta este cartea Genezei al carui studiu nici un crestin nu trebuie sa-l neglijeze si pe ai carui eroi luminosi orice copil al lui Dumnezeu ar putea sa-i imite.
I. De la creatia lumii la Avraam, 1:1 – 11:26.
A. Creatia cerului si a pamantului, 1:1 – 2:25.
1. Cele sase zile ale creatiei, 1:1-31.
2. Instituirea sabatului, 2:1-3.
3. Detaliile crearii omului si a gradinii Edenului, 2:4-25.
B. Istoria caderii si urmarile imediate, 3:1 – 5:32.
1. Ispitirea si caderea, 3:1-8.
2. Alungarea din gradina, 3:9-24.
3. Cain si Abel, 4:1-15.
4. Cainitii, 4:16-24.
5. Generatiile de la Adam la Noe, 4:25 – 5:32.
C. Potopul, 6:1 – 9:17.
1. Degenerarea antediluvienilor, 6:1-13.
2. Construirea corabiei, 6:14-22.
4. Legamantul cu Noe, 8:15 – 9:17.
D. De la Noe la Avraam, 9:18 – 11:26.
1. Destinul fiilor lui Noe, 9:18-29.
2. Natiunile, 10:1-32.
3. Incurcarea limbilor la Babel, 11:1-9.
4. Generatiile de la Sem la Avram, 11:10-26.
II. Patriarhii Avraam si Isac, 11:27 – 26:35.
A. Avram, 11:27 – 16:16.
1. Chemarea si calatoria spre Canaan, 11:27 – 12:9.
2. Experienta Egiptului, 12:10-20.
3. Despartirea de Lot, 13:1-18.
4. Eliberarea lui Lot, intalnirea cu Melchisedec, 14:1-24.
5. Legamantul cu Dumnezeu, 15:1-21.
6. Casatoria cu Agar, nasterea lui Ismael, 16:1-16.
B. Avraam, 17:1 – 25:18.
1. Reinnoirea legamantului, Avram devine Avraam, introducerea circumciziei, 17:1-27.
2. Avraam si ingerii, distrugerea Sodomei si a cetatilor vecine, 18:1 – 19:38.
3. Experientele de la Gherar, nasterea lui Isac, alungarea lui Ismael, 20:1 – 21:34.
4. Testul suprem al lui Avraam, 22:1-24.
5. Moartea si ingroparea Sarei, 23:1-20.
6. Casatoria lui Isac cu Rebeca, 24:1-67.
7. Descendentii lui Avraam, 25:1-18.
C. Isac, 25:19 – 26:35
1. Fiii lui Isac, 25:19-34.
2. Isac si Abimelec la Gherar, 26:1-35.
III. Patriarhul Iacob, 27:1 – 36:43.
A. Iacob, inselatorul, 27:1 – 31:55.
1. Iacob primeste binecuvantarea prin inselatorie, 27:1-46.
2. Fuga lui Iacob si viziunea de la Betel, 28:1-22.
3. Iacob lucreaza pentru sotiile sale si isi mareste familia, 29:1 – 30:43.
4. Fuga lui Iacob de la Laban, 31:1-55.
B. Israel, print cu Dumnezeu, 32:1 – 36:43.
1. Iacob se intoarce in Canaan, experienta lui Peniel, 32:1 – 33:20.
2. Pacatul de la Sihem, necazurile casei, 34:1 – 35:29.
3. Urmasii lui Esau, 36:1-43.
IV. Iosif, un salvator, 37:1 – 50:26.
A. Iosif si fratii sai, 37:1-36.
B. Pacatul lui Iuda, 38:1-30.
C. Iosif ramane principial, 39:1 – 40:23.
D. Iosif devine salvatorul Egiptului, 41:1-57.
E. Iosif si fratii sai, 42:1 – 45:28.
F. Iacob vine in Egipt, 46:1 – 47:31.
G. Binecuvantarile lui Iacob, 48:1 – 49:33.
H. Moartea lui Iacob si a lui Iosif, 50:1-26.
Comentarii recente