SABAT DUPA-AMIAZA
Cristian Modan
Da-mi copii ori mor! (Gen. 30,1). Aceste cuvinte rostite cu disperare de Rahela, cu mii de ani in urma, ar putea fi considerate deplasate astazi, cand atat de multi copii sunt nedoriti si chiar abandonati imediat dupa nastere. In trecut, copiii erau considerati comoara cea mai de pret a unei familii. Multimea lor insemna binecuvantare si abundenta, iar absenta lor, un blestem.
Si astazi exista familii care considera ca darul cel mai de pret de la Dumnezeu sunt copiii. Datorita lor, familia devine mai mare, deplina. Acestia aduc cu ei zambet, puritate si candoare. O familie care primeste in dar copiii atat de mult asteptati isi revarsa asupra lor toata dragostea si grija. Pentru parinti, preocuparea cea mai importanta este de a veghea ca acestia sa creasca frumos, sa fie sanatosi si sa isi formeze niste caractere nobile.
La fel cum o familie se implineste prin copii, tot astfel familia bisericii lui Dumnezeu se implineste prin cei tineri in credinta. Fie ca sunt nascuti in biserica, fie ca sunt veniti de curand, acestia sunt cea mai mare valoare si speranta a acesteia.
Misiunea bisericii este aceea de a face ucenici si a pregati astfel calea pentru revenirea Domnului. Insa, in timp ce ne straduim ca Evanghelia sa ajunga pana la marginile pamantului, se intampla sa neglijam tocmai pe cei care sunt cel mai aproape de noi, in familia si biserica noastra, pe tineri si pe cei veniti de curand in familia lui Dumnezeu.
In 1 Timotei 5,8 ni se spune ca “daca nu poarta cineva grija de ai lui, si mai ales de cei din casa lui, s-a lepadat de credinta”. Cuvantul casa (oikeios) are aici atat sensul de familie (rude de sange, copii), cat si familia lui Dumnezeu. Aici avem un avertisment, o accentuare a responsabilitatii noastre fata de tinerii din familia bisericii Domnului Hristos.
Intr-o seara de Sabat, ca cea de astazi, intr-o localitate de pe tarmul rasaritean al Marii Egee, la Troa, vorbea un evanghelist celebru. Sala era plina. Evanghelistul urma sa plece a doua zi, de aceea intalnirea lor s-a prelungit mult in noapte. Un tanar numit Eutih, probabil in jurul varstei de 17-18 ani, care statea pe o fereastra, a adormit si a cazut de la etajul 3. Un episod tragic, care insa s-a transformat intr-o mare bucurie, atunci cand biserica a putut sa il primeasca din nou pe Eutih viu in mijlocul ei.
Intamplarea redata in Faptele Apostolilor 20,7-12 este de actualitate, pentru ca din biserica inca se mai pierd unii dintre tinerii crescuti in familiile noastre si dintre cei veniti de curand in marea familie adventista. Fie ca s-au botezat, fie ca nu, unii dintre cei care au crescut in biserica sau dintre cei care i s-au alaturat de curand stau un timp la fereastra care desparte biserica de lume si se pierd, unii dintre ei fara sa se mai intoarca vreodata. Acestia fac parte tocmai din segmentul cel mai entuziast in care se manifesta cu putere roadele Duhului, udate de bucuria dragostei dintai. Este adevarat ca mult mai multi se alatura bisericii in fiecare zi, insa nimic si nimeni nu poate inlocui pe copiii bisericii care pleaca.
Este posibil ca, examinand episodul caderii si al invierii lui Eutih, sa descoperim ce anume putem face ca biserica pentru a preveni “caderea” altor tineri asemenea lui.
Ce anume l-a facut pe Eutih sa cada? La prima vedere, raspunsul pare usor: faptul ca a adormit, si nu oriunde, ci langa o fereastra. Dar cum se face ca Eutih era la fereastra si de ce oare a adormit?
Este interesanta analiza pe care o face John Graz pentru a gasi raspunsul la aceasta intrebare. Relatarea lui Luca nu contine multe amanunte si nu raspunde in mod clar unor intrebari de genul acesta, insa ne ajuta sa deducem unele lucruri. Astfel, chiar inainte de a spune ca Eutih statea pe fereastra, el face urmatoarea observatie: “In odaia de sus, unde eram adunati, erau multe lumini”. Faptul ca evanghelistul aminteste un amanunt ce nu are o legatura cu desfasurarea evenimentelor ne face sa credem ca el este important. Daca intalnirea ar fi avut loc in zilele noastre, o incapere luminata nu ar fi produs nici un fel de necazuri. In vechime insa, situatia era cu totul alta. Comentariile Biblice Adventiste amintesc ca lumina era produsa de candele cu ulei sau torte, iar acestea produceau fum si caldura. Este foarte posibil ca atmosfera incarcata sa il fi facut pe Eutih sa se ridice si sa mearga la fereastra. Este adevarat ca acelasi aer il respirau cu totii, insa tinerii si copiii sunt mai sensibili.
Pe langa existenta aerului inchis din camera, Luca lasa sa se intrevada si un alt motiv care ar fi putut sa contribuie la starea de somnolenta a lui Eutih. El aminteste de doua ori faptul ca Pavel si-a lungit vorbirea, iar in versetul 9 el face o legatura directa: “A adormit de-a binelea in timpul lungii vorbiri a lui Pavel”. Multi dintre noi am fi socotit o favoare extraordinara sa putem sa il ascultam pe marele evanghelist Pavel. Timpul ar fi zburat fara sa il luam in seama. Pentru Eutih era insa prea mult. Copiii si tinerii aflati in perioada de crestere obosesc repede, iar puterea lor de concentrare scade.
Deci, s-ar putea intampla ca somnul care l-a cuprins pe Eutih sa fi fost o consecinta, si nu o cauza.
Indiferent de cauzele care l-au facut sa cada, modul in care au reactionat biserica si Pavel in situatia de criza creata este un model de actiune pentru biserica de azi, atunci cand aceasta pierde pe unul dintre copiii ei. Pavel a coborat pana la locul unde se afla Eutih, l-a luat in brate si a strigat catre Dumnezeu, care i-a redat viata. De asemenea, bucuria comunitatii din Troa este un exemplu de modul in care o biserica iubitoare primeste inapoi pe cel care “era pierdut si a fost gasit” (Luca 15,32).
In acelasi timp, ne putem pune intrebarea: de ce sa asteptam ca un tanar sau un nou-venit sa se piarda, pentru ca doar dupa aceea sa ne manifestam interesul fata de el, si sa ne exprimam bucuria doar cand se intoarce? De ce sa nu le aratam interesul nostru intotdeauna, si de ce sa nu ii inconjuram acum cu o atmosfera buna? Putem acum sa le cream un cadru potrivit pentru a se dezvolta si a lucra si atunci, cu siguranta, cei mai multi nu vor pleca niciodata.
Este posibil sa ne gandim ca le-am oferit tinerilor tot ce aveau nevoie pentru a se simti impliniti, insa perceptia lor poate fi diferita. Oare ce anume ii face pe unii tineri sau pe cei veniti de curand sa plece din biserica chiar in anii cand ar trebui sa fie cel mai mult implicati in misiunea ei?
Un sondaj recent, in care au fost chestionati peste 12.000 de tineri, arata ca, in timp ce apreciaza foarte mult doctrina bisericii, tinerii crescuti in familii adventiste simt ca uneori sunt tratati cu neincredere si indiferenta. Printre motivele invocate de cei care au parasit biserica, cele mai frecvente sunt urmatoarele: lipsa unor programe adaptate nevoilor lor, lipsa prietenilor in biserica, botezul fara o convertire autentica, o atitudine indiferenta din partea membrilor adulti, diferenta intre ceea ce se spune si ceea ce se face. In acelasi timp, nu trebuie sa trecem cu vederea ca unii tineri folosesc motivele de mai sus pentru a gusta din ofertele acestei lumi.
Sondajul concluzioneaza ca, in bisericile in care nu exista programe pentru tineret si Scoala de Sabat pentru copii si tineri, patru din cinci tineri nascuti in biserica se pierd, in timp ce, acolo unde aceste programe sunt bine organizate, doar unul din cinci tineri va alege sa paraseasca biserica. Din moment ce, in ciuda unor programe speciale, vor fi totusi tineri care pleaca, inseamna ca programele in sine nu pot mantui pe nimeni. In acelasi timp, diferenta mai mult decat evidenta dintre numarul de tineri care raman in biserica si cei care pleaca, in functie de existenta unor astfel de programe, intareste nevoia bisericii de a se ingriji de educatia pe care o ofera tinerilor ei si de atmosfera cu care ii inconjoara.
O atmosfera calda
“Lasati copilasii sa vina la Mine, si nu-i opriti” (Mat. 19,13-15), a spus Mantuitorul ucenicilor, care considerau ca ei sunt prea tineri pentru a putea beneficia de binecuvantarea Sa (vezi Hristos, Lumina lumii, pag. 522). Isus iubea copiii, iar ei simteau acest lucru si se bucurau sa stea in preajma Lui, sa il asculte si sa fie imbratisati de El.
Specialistii in lucrarea de tineret au descoperit ca relatia dintre tineri si parinti influenteaza in mod puternic imaginea pe care si-o formeaza tinerii despre Dumnezeu. Cu cat legatura dintre parinti si copii este mai puternica cu atat mai pozitive vor fi simtamintele copiilor fata de Dumnezeu. Chiar mai mult, se spune ca aceasta legatura are un efect mai puternic decat intensitatea trairii religioase a parintilor. Ganditi-va pentru un moment!
Familiile care intretin o atmosfera calda si deschisa fata de copiii lor ii ajuta sa inteleaga mai bine iubirea lui Dumnezeu. In acelasi timp, lipsa acestei atmosfere si relatii nu poate fi compensata de religiozitatea parintilor. O atmosfera rece sau indiferenta in familie il va impiedica pe tanar sa inteleaga dragostea lui Dumnezeu, chiar daca acea familie studiaza Biblia, se roaga si il aduce in fiecare Sabat la biserica.
Comandantul lagarului de la Auschwitz marturisea ca, in dorinta de a-l face pastor, tatal sau il punea sa faca tot felul de exercitii religioase si ii verifica fiecare gest, ca sa-l fereasca de pacatuire, totul insa, intr-o atmosfera rece si dura. Modul in care a fost tratat l-a facut sa respinga invataturile care i-au parut foarte atragatoare la inceput.
Un alt exemplu este cel al copiilor care au fost lipsiti de parinti si de afectiunea acestora in primii ani de viata. Se stie ca multi dintre acesti copii nu vor reusi niciodata sa aiba un echilibru emotional satisfacator. Doar acei copii care se bucura de grija si atentia parintilor se pot dezvolta sanatos si armonios. Tot astfel, cei veniti de curand isi vor pierde entuziasmul misionar, daca nu sunt integrati si implicati in actiunile bisericii in primul an de cand au fost renascuti prin Hristos.
Ce ar putea sa faca biserica? In primul rand, ea trebuie sa predice si sa invete faptul ca religia este bazata in principal pe relatie, atat cu Dumnezeu, cat si cu oamenii, si nu pe un cod de comportament. In al doilea rand, parintii, pastorii, conducatorii din comunitati si instructorii trebuie sa fie modele de relatii bune cu Dumnezeu si cu semenii. Fiecare membru al bisericii sa priveasca cu toata dragostea pe tineri, pe copii si pe cei nou-veniti si sa ii inconjoare cu o atmosfera calda si deschisa.
Programe adecvate
In plus, biserica trebuie sa se ocupe de educatia lor, pentru ca ei sa isi formeze un caracter crestin si sa le ofere ocazii de a se implica in lucrarea lui Dumnezeu. Foarte multe pasaje din Scriptura traseaza o responsabilitate deosebita bisericii din toate timpurile pentru educatia copiilor lor. Deuteronom 6,6-9.20-25 ii prezinta pe copii ca fiind o sectiune bine delimitata a obstii credinciosilor, cu nevoi specifice: nevoia de a cunoaste experientele spirituale si valorile parintilor, nevoia de a vedea poruncile lui Dumnezeu implinite in viata celor maturi.
“Domnul meu… copiii sunt micsori… eu voi veni incet… la pas cu copiii” (Gen. 33,13.14), i-a spus Iacov lui Esau, iar cuvintele lui sunt pline de semnificatie si pentru noi, astazi. In acelasi fel, Pavel considera ca laptele cu care o familie ii creste pe nou-nascuti inseamna, din punct de vedere spiritual, adaptarea invataturilor spirituale la varsta si experienta celor carora se adreseaza (1 Cor. 3,2). La fel cum un copil are nevoie de timp pentru a invata sa isi coordoneze miscarile, sa mearga, sa vorbeasca, la fel cei tineri, ca varsta sau experienta religioasa, au nevoie de programe speciale si de ocazii de a aplica ceea ce invata.
“In copiii care I-au fost adusi, Isus a vazut barbati si femei care vor mosteni harul Sau si locuitori ai Imparatiei Sale, iar pe unii dintre ei, martiri pentru cauza Sa. El a stiut ca acesti copii Il vor asculta si Il vor primi ca Mantuitor al lor mult mai repede decat cei mari… In invataturile Lui, El S-a plecat la nivelul lor. El, Maiestatea Cerului, nu a dispretuit intrebarile lor, ci le-a raspuns si a simplificat lectiile Lui importante ca sa le faca pe intelesul lor.” (Hristos, Lumina lumii, pag. 515)
Este trist ca o biserica atat de devotata misiunii incredintate de Dumnezeu nu a inteles intotdeauna potentialul pentru lucrare pe care il au tinerii. In mijlocul eforturilor sustinute pentru evanghelizare, uitam ca si tinerii nostri au nevoie de mantuire si ca e nevoie de timp si de eforturi pentru a-i pastra.
Conducatori consacrati si competenti
Urmand exemplul Domnului Hristos, biserica trebuie sa se ocupe de calitatea programelor de Scoala de Sabat si a celor de tineret. Cunostintele pe care tinerii le pot acumula prin participarea lor la aceste programe vor fi dublate de influenta instructorilor, care vor deveni niste modele pentru acestia. Deoarece rolul celor care se ocupa de tineri si de cei nou-veniti este atat de mare, este important ca biserica sa ofere aceste responsabilitati persoanelor celor mai entuziaste de lucrarea cu tinerii si mai consacrate lui Dumnezeu. Trebuie sa tinem seama ca, dupa parinti, instructorii pot avea cel mai important rol in a-i conduce pe tineri la Hristos si a-i ajuta sa-si formeze niste caractere pentru Imparatia Sa. Cea mai mare influenta asupra tinerilor nu va fi obtinuta prin cuvinte, ci mai degraba prin actiunile, reactiile si stilul de viata ale celor pe care ii aleg drept model, parinti si instructori.
Un rol activ in viata bisericii
In afara de educatie si modele, tinerii si cei nou-veniti au nevoie de o implicare activa in viata comunitatii. Implicarea lor in serviciile de inchinare si in programele bisericii poate aduce multe beneficii pe termen lung. Astfel, ei vor intelege credinta lor in termeni practici. Participarea la inchinare saptamana dupa saptamana poate oferi tinerilor ocazia de a asculta Cuvantul lui Dumnezeu, de a-si marturisi pacatele si de a se decide sa se implice activ in lucrarea Sa.
“Biserica are nevoie de ajutorul tinerilor si tinerelor care sa dea o marturie curajoasa si sa entuziasmeze poporul lui Dumnezeu cu zelul lor fierbinte si sa sporeasca influenta bisericii in lume” (Solii catre tineret, pag. 25). Ei pot avea o influenta puternica nu numai asupra colegilor si prietenilor lor, ci si asupra societatii in general. “Pastorii si membrii mai in varsta nu pot avea asupra tinerilor nici jumatate din influenta pe care tinerii consacrati lui Dumnezeu o pot avea asupra prietenilor lor” (Solii catre tineret, pag. 204). “Cu o asemenea armata de lucratori cum sunt tinerii nostri bine instruiti si echipati, cat de curand mesajul despre un Mantuitor rastignit, inviat si care revine in curand ar putea fi dus in intreaga lume!” (Solii catre tineret, pag.196)
Rugaciune
Multe familii s-au rugat cu credinta pentru a primi copii si se roaga la fel de fierbinte, in fiecare zi, pentru sanatatea si ocrotirea acestora. Tot astfel, biserica se roaga pentru a avea succes in lucrarea pentru suflete, atat pentru cei care vor veni, cat si pentru cei care au venit deja. Iar cand acestia sunt pe punctul de a cadea, biserica trebuie sa priveasca cu incredere spre Dumnezeu. Pentru cei care au cazut deja, biserica trebuie sa se roage fierbinte, asa cum a facut Pavel pentru Eutih, chiar daca acesta era socotit ca definitiv pierdut.
Textul din Maleahi 4,5-6 arata ca distantarea dintre cele doua generatii este un blestem, pe cand apropierea lor si implinirea planurilor lui Dumnezeu din Deuteronom 6 este un semn al apropierii sfarsitului. Este timpul ca aceasta profetie sa fie implinita. Tinerii trebuie sa fie incurajati si incredintati ca pot sa fie de folos bisericii. Atunci cand ii indreapta spre Isus Hristos, biserica ii indreapta catre sursa de putere, care ii va echipa cu Duhul Sfant, ii va schimba pe ei si lumea din jurul lor.
Cristian Modan este directorul Departamentului Ttineret al Conferintei Muntenia.
Comentarii recente