LUNI
Carole Ferch-Johnson
Este in jurul anului 100 al erei noastre si biserica din Efes
exista de cateva zeci de ani. Multi dintre cei din adunare sunt credinciosi de a doua sau a treia generatie. S-a cam pierdut din stralucirea luminii initiale a Evangheliei crestine, iar soarele ascendent al evanghelizarii promovate de apostolul Pavel aproape ca a apus. Numarul crescand al noilor convertiti la credinta a scazut la doar cativa.
Wordsworth scria, meditativ: “Era o adevarata fericire sa traiesti pe timpul acelui rasarit”.1 Dar acum rasaritul a trecut de mult si, printre credinciosii din Efes, bine intemeiati in adevar, traieste un patriarh inaintat in varsta. Avea deja 60 de ani cand venise aici si este printre ei de mai bine de 40 de ani. Nu mai are putere sa predice, dar, in ochii lumii crestine, el este cea mai mare autoritate de pe pamant. El este ultima persoana in viata dintre cei care s-au unit indeaproape cu Domnul si care au stat ca ucenici la picioarele Sale. De fiecare data cand credinciosii se intalnesc, el este purtat in mijlocul lor pe un pat.
O tacere plina de respect cade asupra adunarii cand el ridica mana si incepe sa predice. Primele sale cuvinte sunt intotdeauna acestea: “Copilasilor, sa va iubiti unii pe altii.”
Incalcand putin buna-cuviinta, un tanar plin de entuziasm vine in fata si il intreaba pe patriarh: “Frate, de ce repetati aceeasi solie totdeauna, de fiecare data cand vorbiti?”
“Pentru ca aceasta este porunca Domnului”, raspunde el, “si, daca aceasta este tot ce faceti, este destul.”2
Partasia – o idee specific crestina
Acum, cand ne apropiem de anul 2000, ar mai spune apostolul Ioan: “Este destul”? Potrivit epistolelor sale, iubirea este intotdeauna suficienta, pentru ca ea constituie esenta partasiei.
“”Partasia” este un cuvant specific crestin si inseamna acea participare comuna la harul lui Dumnezeu, la mantuirea care vine de la Domnul Hristos si la locuirea Duhului Sfant in inima, care este dreptul de nastere spirituala al tuturor credinciosilor. Faptul ca noi toti avem pe Tatal, pe Fiul si pe Duhul Sfant este ceea ce ne face una.”3
In primii ani dupa venirea sa la Efes, Ioan scrisese despre partasie: “Ce era de la inceput, ce am auzit, ce am vazut cu ochii nostri, ce am privit si ce am pipait cu mainile noastre cu privire la Cuvantul vietii, – caci viata a fost aratata si noi am vazut-o, si marturisim despre ea, si va vestim viata vesnica, viata care era la Tatal si care ne-a fost aratata; – deci, ce am vazut si am auzit, aceea va vestim si voua, ca si voi sa aveti partasie cu noi. Si partasia noastra este cu Tatal si cu Fiul Sau, Isus Hristos” (1 Ioan 1,1-4).
Pasajul acesta spune ca partasia se afla intr-o persoana. Aceasta nu este partasia activitatii – colegialitatea orientata spre activitate, care patrunde in cele mai bune relatii omenesti si a carei existenta depinde de indeplinirea unei slujbe. Nu este nici partasia existentei – legatura emotionala inevitabila de apartenenta, care ii uneste pe toti cei care au o mostenire genetica asemanatoare, in pofida deosebirilor dintre ei, a dorintei lor, a distantei sau a dificultatilor dintre ei. Dimpotriva, aceasta este partasia credintei, care se naste dintr-o incredere comuna in Dumnezeu si dintr-un angajament reciproc. Izvorul acestei partasii se afla intr-o Persoana, si anume in Dumnezeu.
Avantaje
Relatia de partasie cu Dumnezeu are ca rezultat un numar de avantaje pe plan personal: niciodata nu sunt singura, pentru ca totdeauna sunt in prezenta lui Dumnezeu; cea mai puternica relatie a mea este relatia cu Dumnezeu; El este vita si eu aleg sa fiu mladita Lui; pot sa depind direct de El pentru viata mea spirituala; sunt un crestin care creste, care este dispus sa fie schimbat in lumina adevarului Sau; imi este usor sa vorbesc cu Dumnezeu despre orice lucru; iubesc Biblia si o prefer inaintea oricarei alte lecturi.
Partasia cu Dumnezeu inseamna ca eu sunt oaia pierduta pe care pastorul mai intai o gaseste, o poarta in brate, la pieptul sau, si apoi o aduce la turma, unde gasesc partasie cu alte oi, in aceeasi experienta pe care o au si ele.
Partasia cu Dumnezeu inseamna ca eu sunt moneda pierduta, pe care stapana ei mai intai o gaseste, o strange cu drag la inima ei si apoi o asaza la locul sau in siragul de zestre, unde ma odihnesc printre celelalte monede care sunt la fel ca mine. Partasia cu Dumnezeu inseamna ca eu sunt fiul risipitor, pe care tatal sau mai intai il reprimeste acasa si apoi, in timp ce fiul sta aplecat pe pieptul sau, il reintegreaza intr-o familie care vrea sa-i apartina si pe care el o numeste familia lui.
Ce ameninta partasia
Relatia mea de partasie cu Dumnezeu este ceea ce ma face apta pentru partasia cu cei care se bucura de o experienta similara cu experienta mea. Partasia unii cu altii decurge din partasia cu Tatal si cu Fiul, dar, din cauza slabiciunii omenesti, calitatea acestei partasii este in primejdia de a fi erodata. Eu sunt ispitita permanent sa-mi pierd legatura cu Dumnezeu si privilegiul partasiei cu El si cu poporul Sau. Probabil acesta este motivul pentru care Noul Testament vorbeste despre o adevarata garderoba a partasiei, despre haine pe care fiecare crestin trebuie sa le poarte ca pe un mijloc de protectie, ca sa nu ranim si sa nu fim raniti de ceilalti credinciosi.
“Astfel, dar, ca niste alesi ai lui Dumnezeu, sfinti si prea iubiti, imbracati-va cu o inima plina de indurare, cu bunatate, cu smerenie, cu blandete, cu indelunga rabdare. Ingaduiti-va unii pe altii si, daca unul are pricina sa se planga de altul, iertati-va unul pe altul. Cum v-a iertat Hristos, asa iertati-va si voi. Dar, mai presus de toate acestea, imbracati-va cu dragostea, care este legatura desavarsirii” (Col. 3,12-14).
Apostolul Pavel spune: “Imbracati-va cu aceste atribute vizibile”. Pe corp, purtati hainele moi ale compasiunii si bunatatii. Deasupra inimii, incheiati bluza sau camasa umilintei. Impodobiti-va cu cravata sau cu esarfa blandetii si puneti-va costumul sau rochia rabdarii. Incaltati-va cu pantofii serviabilitatii si aveti grija intotdeauna sa purtati vesta iertarii. Fara ea, nu vom supravietui foarte mult in adunare. Pe deasupra tuturor acestora imbracati-va cu pardesiul iubirii.
Lasati ca aceste haine sa fie asa de vizibile, incat toti sa le vada. Ioan a dorit sa spuna ca acesta este modul de a trai o partasie care vine de la Tatal si care este impartasita cu toti ceilalti copii ai Sai.
Cand aceasta partasie este traita, cel mai inalt plan al lui Dumnezeu cu privire la fiicele Sale si la fiii Sai este implinit, iar rezultatul este o bucurie deplina. In aceste imprejurari, este greu sa stim a cui bucurie este mai deplina – a lui Dumnezeu, a noastra sau a celor cu care suntem in partasie.
Pana atunci
Este paradoxal faptul ca majoritatea oamenilor isi irosesc cele mai bune resurse cautand o bucurie durabila. Ei cauta sa descopere singuri tocmai acel lucru care vine doar de la Dumnezeu. Posibilitatea bucuriei depline este cuprinsa in partasia crestina si, pe pamant, nu poate fi gasita nicaieri in alta parte. Aceasta nu inseamna ca partasia crestina este desavarsita. Este nevoie de o incredere neclintita in Dumnezeu, precum si de un angajament total unii fata de altii, pentru ca aceasta partasie sa fie posibila. In mod clar, acestea depasesc puterile noastre si din acest motiv experienta noastra cu familia lui Dumnezeu si contributia noastra la fericirea ei in viata aceasta lasa intotdeauna unele dorinte neimplinite.
Iata cum spunea un crestin: “Si in ce consta secretul bucuriei depline…? In partasia pe care o creeaza vestirea Evangheliei; pentru ca, daca scopul imediat al vestirii este realizarea partasiei, scopul suprem este bucuria deplina. Aceasta este ordinea divina… Si totusi, “bucuria deplina” nu este posibila in aceasta lume a pacatului, pentru ca partasia desavarsita nu este posibila.
De aceea… trebuie sa intelegem ca 1 Ioan 1,4 (“Si va scriem aceasta pentru ca bucuria voastra sa fie deplina”) priveste, de asemenea, dincolo de viata aceasta, la viata din cer. Atunci partasia deplina va aduce bucurie deplina. “Inaintea Fetei Tale sunt bucurii nespuse si desfatari vesnice in dreapta Ta” (Ps. 16,11)”.4
Intelegem de aici ca atunci cand intreaga familie din cer si de pe pamant se va uni impreuna dincolo de taramul pacatului, partasia va fi si mai dulce, iar bucuria deplina in acea partasie va atinge o intensitate pe care inca nu o cunoastem.
Pana atunci, Dumnezeu are, pe pamant, o familie – biserica Sa. Pana atunci, liantul sperantei si al faptelor de iubire pe care eu il gasesc in ea imi va fi suficient. Pana atunci, zambetele prietenoase si mainile fluturate in semn de salut, cand ma simt singura, vor fi destul. Pana atunci, sprijinul in rugaciune al celor care varsa lacrimi de simpatie impreuna cu mine, atunci cand sunt indurerata, imi va fi de ajuns. Pana atunci, invitatia la masa in Sabat, cand locuiesc intr-un camin de nefamilisti, va fi suficienta. Pana atunci, plasa cu alimente trimisa, anonim, pentru mine, cand am ramas fara serviciu, imi va fi de ajuns. Pana atunci, darul neinsemnat trimis copilului meu bolnav va fi destul. Poate ca nu voi avea o partasie desavarsita intr-o biserica perfecta, asa ca sunt multumita sa astept pana atunci.
In timp ce astept, vreau sa ma bucur de experienta acelei partasii cu familia Sa, pe care o pot avea aici si acum. “Copilasilor, sa va iubiti unii pe altii, pentru ca aceasta este porunca Domnului si, daca aceasta este tot ce faceti, este destul.”5
1 William Barclay, The Daily Study Bible Series – The Letters of John and Jude, ed. rev. (Philadelphia: Westminster Press, 1976), pag. 3
2 David Jackman, The Bible Speaks Today – The Message of John”s Letters (Leicester, England: InterVarsity Press, 1988), pag. 11
3 John R. W. Stott, Tyndale New Testament Commentaries, The Letters of John, ed. rev. (Leicester, England: InterVarsity Press, 1966), pag. 68
4 Ibid., pag. 71
5 Aceste cuvinte sunt atribuite apostolului Ioan de catre Ieronim.
Intrebari pentru discutie:
1. De ce este importanta partasia? Care sunt unele avantaje?
2. Cum poate fi incurajata partasia in biserica mea locala? Ce rol este necesar sa indeplinesc eu, ca persoana?
3. In ce priveste adevarata partasie, noi suntem nedesavarsiti. Dar ce aspecte ale acestei lecturi ti-au dat motiv de speranta? Cat de puternica este dorinta ta dupa acea partasie vesnica pe care a fagaduit-o Dumnezeu?
Carole Ferch-Johnson este coordonatoarea Departamentului Misiunea Femeii si a programelor de rugaciune in Diviziunea Pacificul de Sud a Bisericii Adventiste.
Comentarii recente