MIERCURI
Acesta ar trebui sa fie punctul culminant al partasiei noastre si o pregustare a experientei noastre din cer.
Winfried Vogel
Charles Colson povesteste despre o vizita pe care el si sotia lui au facut-o la biserica Perfect Liberty (Libertate deplina). Aceasta biserica apartine unei secte budiste din Japonia si, la data aceea, avea cel mai rapid ritm de crestere dintre toate bisericile din lume. Accesul pe proprietatea si in cladirile bisericii era permis numai membrilor, asa ca Charles Colson si sotia sa a trebuit sa se multumeasca sa priveasca doar de la poarta. Peluze bogate, pline de verdeata, se intindeau atat cat putea cuprinde privirea si se ingemanau in departare terenurile unei baze sportive superbe. O cladire alba, eleganta, cu multe apartamente, era inconjurata de gradini japoneze ornamentate artistic.
Li s-a spus ca, dincolo de porti, se afla un “orasel” cu 3.000 de locuitori, care se puteau bucura de cele mai ample posibilitati de recreare de pe tot cuprinsul Japoniei, precum si de incantarea unor peisaje, cum ar fi gradini cu ciresi, lacuri artificiale si cascade. Nu este de mirare ca fondatorii sai au numit complexul acesta “paradis”. Filosofia lor simpla, dar, evident, atragatoare, este aceasta: Noi toti suntem copii ai lui Dumnezeu, care gasim calea spre pacea vesnica si spre fericirea eterna prin exercitarea neingradita a individualitatii noastre. Deoarece “tot ce tine de viata este arta”, omul isi poate gasi o exprimare creatoare nestanjenita in rugaciune, in jocul de golf sau in relatiile intime in grup. Important este faptul ca exista o libertate deplina pentru exprimarea fiecarei persoane, ceea ce are ca rezultat bucurie si satisfactie deplina.
Colson descrie socul pe care l-a avut la intoarcerea sa acasa, in Statele Unite, cand si-a dat seama ca exista biserici crestine care proclama si practica acelasi “budism crestinat”.
Pentru ca, in multe adunari, viata bisericii graviteaza intr-o mare masura in jurul programului saptamanal al serviciilor divine, teologia fundamentala a celor mai multi dintre membrii ei poate fi sesizata adesea in modul in care sunt conduse aceste servicii. Influentele civilizatiei contemporane si pretentiile unei generatii mai tinere au condus la ceea ce un autor numeste “razboaiele pentru serviciile divine”. Discutii aprinse despre felul in care sa fie condus serviciul divin au scindat biserici si denominatiuni intregi in tabere opuse – o parte cerand insistent ceea ce este “traditional”, iar cealalta, ceea ce este “modern”.
Este tragic ca familia lui Dumnezeu sa fie dezbinata din cauza unui lucru care trebuie sa o tina unita. A ne inchina impreuna lui Dumnezeu ar trebui sa fie experienta cea mai incantatoare pentru toti membrii familiei lui Dumnezeu, fie ca fac parte din familia de acasa, fie ca sunt o parte a familiei in ansamblu – biserica.
As dori sa va impartasesc sapte adevaruri fundamentale despre inchinarea colectiva:
1. O viata sfintita inseamna inchinare.
Apostolul Pavel se opune tuturor eforturilor de a limita inchinarea la un eveniment care are loc in Sabat dimineata. El declara succint: “Va indemn, dar, fratilor, pentru indurarea lui Dumnezeu, sa aduceti trupurile voastre ca o jertfa vie, sfanta, placuta lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastra o slujba duhovniceasca. Sa nu va potriviti chipului veacului acestuia, ci sa va prefaceti prin innoirea mintii voastre, ca sa puteti deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea buna, placuta si desavarsita” (Rom. 12,1.2).
Ideile principale ale sfatului apostolului sunt urmatoarele:
• Inchinarea fata de Dumnezeu inseamna sa-I consacram Lui viata noastra.
• Inchinarea fata de Dumnezeu inseamna sa-L lasam pe El sa ne transforme complet.
• Inchinarea fata de Dumnezeu inseamna conformarea fata de vointa Lui, si nu fata de vointa lumii.
• Inchinarea fata de Dumnezeu inseamna sa fim pe placul Sau.
Astfel, cea mai importanta conditie pentru inchinarea colectiva este convertirea personala si consacrarea fata de Dumnezeu a fiecarui membru al familiei.
2. Dumnezeu este centrul si scopul inchinarii.
Nu este o simpla coincidenta faptul ca, in pasajul citat mai devreme, apostolul Pavel subliniaza gandul ca inchinarea noastra trebuie sa fie “placuta lui Dumnezeu si sa poata fi primita de El”. Aici se foloseste acelasi limbaj ca si cel referitor la sacrificiile de animale din vechime – ele trebuia sa fie un parfum placut mirositor oferit lui Dumnezeu. Aceste jertfe puteau fi primite doar daca erau aduse conform instructiunilor date de Dumnezeu.
Scopul principal al inchinarii nu este deci ca ea sa fie pe placul oamenilor, ci sa fie pe placul lui Dumnezeu. De aceea, Dumnezeu trebuie sa fie atat subiectul, cat si tinta, sau scopul, inchinarii. Daca, atunci cand ne inchinam, ne concentram asupra noastra si asupra sentimentelor noastre, aceasta va cultiva un caracter orientat spre noi insine, ganduri indreptate in primul rand catre noi, si nu catre Dumnezeu. Uneori, suntem in primejdia sa pierdem din vedere adevarul important ca inchinarea autentica are loc doar pentru a-I da onoare lui Dumnezeu.
3. Inchinarea inseamna sa impartasim altora harul lui Dumnezeu.
Daca inchinarea colectiva este rezultatul a ceea ce Dumnezeu a facut in viata celor care participa la serviciul divin, trebuie sa fie natural ca membrii familiei lui Dumnezeu sa impartaseasca aceste binecuvantari unii cu altii. Impartasirea experientelor de marturisire a credintei noastre, din saptamana care a trecut, poate sa intareasca credinta bisericii. Ellen White ne indeamna: “In multe dintre bisericile noastre din orase, pastorul predica Sabat dupa Sabat, si membrii bisericii vin Sabat dupa Sabat la casa lui Dumnezeu fara sa aiba nimic de spus despre cat de mult au fost binecuvantati pentru ca au fost o binecuvantare pentru altii. Ei nu au lucrat in timpul saptamanii ca sa puna in practica invatatura data lor in Sabat. Atata timp cat membrii bisericii nu fac nici un efort sa dea si altora din ajutorul care le-a fost dat lor, rezultatul nu poate fi altul decat o mare slabire spirituala” (Marturii pentru biserica, vol. 4, pag. 22).
4. Inchinarea are de-a face mai mult cu daruirea decat cu primirea.
O afirmatie care se poate auzi astazi foarte frecvent este aceasta: “Eu m-am ales cu ceva [sau nu m-am ales cu nimic] din acest serviciu divin”. O asemenea declaratie tradeaza faptul ca ne ocupam prea mult de noi si de sentimentele noastre. Tehnologia ne invata in mod insistent ca nu trebuie decat sa apasam pe un buton ca sa ne satisfacem impulsurile, nevoile sau dorintele. Civilizatia noastra orientata spre consumator ne face intotdeauna sa asteptam o predica, un program care sa ne recompenseze, care sa ne starneasca simturile. In biserica, vrem sa ne simtim bine, sa fim incurajati; iar dupa serviciul divin, vrem sa plecam acasa revitalizati si hraniti spiritual.
Toate aceste asteptari pot sa fie de inteles si uneori chiar sa reflecte o nevoie reala a noastra; dar ele nu trebuie sa elimine cea dintai preocupare a partasiei spirituale, si anume ca “este mai ferice sa dai decat sa primesti” (Fapte 20,35; Mat. 10,8). Ar trebui ca in mod activ sa “oferim” ceva in cadrul partasiei familiei: recunostinta si lauda fata de Dumnezeu, experiente despre iubirea si purtarea Sa de grija pentru noi in timpul saptamanii si convingerea ca Duhul Sfant aduce la indeplinire lucrarea Lui transformatoare in viata noastra zilnica.
5. Inchinarea inseamna ascultarea Cuvantului lui Dumnezeu.
Apostolul Pavel scrie: “Credinta vine in urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvantul lui Hristos” (Rom. 10,17). Martin Luther era asa de convins despre importanta proclamarii Cuvantului, incat a tradus astfel cuvintele lui Pavel: “Credinta vine prin predicare, iar predicarea, prin Cuvantul lui Dumnezeu”.
Astazi, Cuvantul lui Dumnezeu are de infruntat o competitie formidabila. Intr-o carte renumita, Jacques Ellul se refera la aceasta situatie, numind-o “umilirea Cuvantului”. In unele biserici, amvonul a fost asezat intr-un loc atat de periferic, incat probabil ca abia mai poate fi descoperit. De ce? Este evident ca predicarea nu are decat un rol minor in serviciile lor divine. Cu ocazia inchinarii, alte evenimente ocupa locul central.
Din acest punct de vedere, in cele mai multe biserici adventiste pe care le-am vizitat, exista un contrast izbitor: amvonul este la mijloc, ceea ce subliniaza importanta orei de predicare in cadrul serviciului divin. Dar numai simbolurile nu sunt de ajuns. Trebuie cu adevarat sa ingaduim Bibliei sa-si ocupe din nou locul sau unic in bisericile noastre, acela de a fi instrumentul care poate sa faca pentru noi mai mult decat pot sa faca orice sceneta si orice muzica – si anume sa ne schimbe in oameni mai bine pregatiti pentru Imparatia viitoare a Domnului Hristos. Nimic altceva decat Cuvantul lui Dumnezeu nu trebuie sa ocupe vreodata locul central in serviciile noastre de inchinare.
6. Inchinarea inseamna unire in partasie.
Biserica este una dintre cele mai mari minuni ale lui Dumnezeu pe pamant si, prin aceasta, ea se aseamana foarte mult cu familia. Oameni din toate clasele sociale, diferiti din punct de vedere intelectual si social, tineri, persoane in varsta si de varsta medie, care probabil nu ar fi ales niciodata sa aiba o partasie atat de apropiata unii cu altii, au fost nascuti din nou la o viata noua in familia lui Dumnezeu. Inainte au fost complet straini unii fata de altii, dar acum se accepta si se iubesc reciproc ca frati si surori in Domnul Isus Hristos. Aceasta este o minune. Si ori de cate ori participa la serviciile divine, prin ei se repeta si se confirma din nou aceasta minune.
Avand in vedere aceasta legatura speciala si supranaturala dintre membrii familiei lui Dumnezeu, se pare ciudat ca vreunul sa doreasca sa dezbine biserica pe motive care tin de varsta sau de conflicte de interese. Uneori se aduce argumentul acesta: Daca cei mai in varsta nu pot lua parte la stilul de inchinare al tinerilor, sa se transfere intr-o alta biserica, unde le sunt implinite nevoile asa cum doresc ei. Dar nici in Vechiul, nici in Noul Testament nu exista nici o situatie care ar putea servi ca model pentru o asemenea tendinta separatista. Familia lui Dumnezeu din timpul in care a fost scrisa Biblia s-a adunat totdeauna pentru inchinare fara sa se imparta in grupe de varsta sau in diferite stiluri de inchinare. Dar aceasta este o situatie tipica in societatea de astazi, orientata spre consumator.
Nu trebuie sa fie asa. Tinerii si cei in varsta au nevoie unii de altii in calatoria lor comuna spre cer. Nu a spus Domnul Isus ca unitatea urmasilor Sai avea sa fie marturia lor in fata lumii ca El este intr-adevar Cel trimis de Tatal (Ioan 17,20-23)? Pentru acest singur motiv ar trebui sa acceptam cu bucurie provocarea de a cauta si a descoperi aspectele comune pentru inchinare, in orice loc.
7. Inchinarea este o pregustare a cerului.
Scena descrisa in Apocalipsa capitolele 4 si 5 m-a fascinat totdeauna in mod special. Maretia care inspira respect si grandoarea acestei scene de inchinare din cer ne taie respiratia. In acest serviciu de adorare, exista doua momente speciale in care lauda ajunge la un crescendo, la un punct culminant. Unul este atunci cand cei douazeci si patru de batrani isi depun coroanele in fata tronului, spunand: “Vrednic esti, Doamne si Dumnezeul nostru, sa primesti slava, cinstea si puterea, caci Tu ai facut toate lucrurile, si prin voia Ta stau in fiinta si au fost facute” (Apoc. 4,11). Aici Creatorul se afla in centrul atentiei.
Urmatorul punct culminant vine atunci cand batranii si cele patru fapturi vii se arunca la pamant inaintea Mielului de pe tron, cantand: “Vrednic esti Tu sa iei cartea si sa-i rupi pecetile: caci ai fost junghiat si ai rascumparat pentru Dumnezeu, cu sangele Tau, oameni din orice semintie, de orice limba, din orice norod si de orice neam. Ai facut din ei o imparatie si preoti pentru Dumnezeul nostru si ei vor imparati pe pamant” (Apoc. 5,9.10).
Apoi de zece mii de ori zece mii si mii de mii de ingeri se unesc in strigatul de triumf: “Vrednic este Mielul, care a fost junghiat, sa primeasca puterea, bogatia, intelepciunea, taria, cinstea, slava si lauda” (vers. 12). Aici Rascumparatorul este in centrul atentiei.
Cand ne inchinam aici, ar trebui sa avem in minte in mod clar aceste doua puncte centrale: Dumnezeu si Domnul Isus Hristos, Creatorul nostru si Rascumparatorul nostru. Ei stau pe tron si avem privilegiul sa ne apropiem de Ei atunci cand intram in experienta inchinarii. Unde am putea sa pregustam mai bine decat in experienta inchinarii colective ziua cea mare in care vom putea sa reeditam ceea ce se descrie in versetul urmator? “Si pe toate fapturile care sunt in cer, pe pamant, sub pamant, pe mare, si tot ce se afla in aceste locuri, le-am auzit zicand: “A Celui ce sade pe scaunul de domnie si a Mielului sa fie lauda, cinstea, slava si stapanirea in vecii vecilor”" (vers. 13).
Ni s-a promis ca, intr-o zi, vom avea o parte vitala in acest serviciu de adorare din cer. Cand Ioan vede pe cei douazeci si patru de batrani si pe cele patru fapturi vii pentru ultima data in viziunile sale, este momentul in care se proclama vestea despre “ospatul nuntii Mielului” (Apoc. 19,7-9). Dumnezeu Si-a invitat mireasa sa stea la masa impreuna cu El, atunci cand El ii va birui, in cele din urma, pe vrajmasii Sai si va intemeia imparatia Lui pentru totdeauna. Mireasa a facut doua lucruri ca sa se pregateasca pentru acest eveniment foarte important: ea s-a imbracat in in subtire, adica neprihanirea Domnului Isus Hristos, si a marturisit, prin duhul proorociei, ca se pregateste, intr-adevar, pentru aceasta nunta a Mielului (vers. 10).
Adevarata inchinare nu va incerca sa creeze cerul pe pamant, asa cum face secta budista mentionata la inceput sau asa cum ar putea sa faca astazi chiar unele biserici crestine. Din contra, adevarata inchinare va cauta sa pregateasca pe fiecare membru al familiei lui Dumnezeu pentru cel mai maret serviciu de adorare – acela care va avea loc in fata tronului lui Dumnezeu.
Intrebari pentru discutie
1. Cum poate biserica mea locala sa-L faca pe Dumnezeu, in mod mai constient, centrul inchinarii ei? Ce putem face noi in scopul acesta?
2. Care dintre cele sapte descrieri ale inchinarii, date in aceasta prelegere, gasiti ca are cea mai mare semnificatie pentru viata dv. personala? Si ce va atrage cel mai mult cand va ganditi la inchinarea din viitor, in cer si pe noul pamant?
Winfried Vogel este presedintele Seminarului Bogenhofen din Austria.
Comentarii recente