VINERI
Aceasta este dovada pe care o asteapta lumea.
Jaime Castrejon
“Va poruncesc aceste lucruri, ca sa va iubiti unii pe altii.” “Va dau o porunca noua: Sa va iubiti unii pe altii; cum v-am iubit Eu, asa sa va iubiti si voi unii pe altii” (Ioan 15,17; 13,34.35).
In aceste pasaje, Domnul Isus le da ucenicilor Sai – si urmasilor Sai din toate veacurile – un ordin, o porunca: sa se iubeasca unii pe altii. Si in Ioan 13,34, El o numeste “o porunca noua”.
De ce a prezentat Domnul Isus nevoia noastra de a ne iubi unii pe altii sub forma unei porunci? Si de ce a numit El aceasta “o porunca noua”?
Cu privire la a doua intrebare, am putea spune ca ideea de iubire in lege nu era deloc noua pe timpul Domnului Isus. Aproape toti iudeii cunosteau bine sinteza rabinica: sa iubesti pe Dumnezeu si sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti. Deci, “noutatea” poruncii putea sa fie in relatie cu Decalogul. Probabil El facea aluzie la faptul ca poruncile pe care ascultatorii Sai le cunosteau erau 10 la numar; si deci orice adaugare avea sa fie un articol nou, care nu fusese mentionat inainte in mod concret intre porunci.
Avea Domnul Isus autoritatea sa faca lucrul acesta? Da, pentru ca El era Cel care ii daduse lui Moise Legea, la Sinai, pentru intreaga omenire.
Aceasta porunca noua respecta aceeasi forma pe care o gasim si in Decalog. Este o lege. Si legea nu roaga; ea doar porunceste.
Dar cum poate sa fie poruncita iubirea? Am spune noi vreunuia dintre cei dragi ai nostri ca trebuie sa ne iubeasca pentru ca asa ii poruncim? Daca ar trebui sa-L iubim pe Dumnezeu pentru ca ni se porunceste, ar fi aceasta o iubire adevarata? Si daca am trage concluzia ca nici macar iubirea fata de Dumnezeu nu poate sa fie poruncita, ar putea fi mai logic sa iubim pe un vecin, pe un frate sau pe o sora pentru ca asa ni se porunceste? De ce a ales Domnul Isus acest mod de exprimare?
Se exclud reciproc?
“O fac pentru ca trebuie; dar, de fapt, nu sufar lucrul acesta.”
Aceasta expresie este atat de obisnuita in experienta noastra zilnica, incat unii inteleg din ea ca a face un lucru din datorie este egal cu lipsa de continut, de sinceritate si de iubire. De fapt, multi considera ca ascultarea si iubirea se exclud reciproc. Pentru ei, singurul mod in care o fapta poate demonstra iubire este ca ea sa fie facuta spontan. Ei pun semnul egalitatii intre ascultare si o porunca obligatorie sau sclavie. Pentru ei, iubirea este un element opus care sta intr-o cu totul alta curte.
In Scripturi insa, iubirea si ascultarea merg impreuna. Domnul Isus le-a spus ucenicilor Sai: “Daca Ma iubiti, veti pazi poruncile Mele” (Ioan 14,15). Iar noi, ca adventisti de ziua a saptea, atragem atentia lumii crestine la adevarul ca iubirea fata de Dumnezeu si pazirea poruncilor Sale merg impreuna. De fapt, ascultarea constituie testul sustinerii noastre ca iubim.
Permiteti-mi sa ilustrez gandul acesta. Doi baieti se joaca la un colt de strada. Deodata, un barbat striga la unul dintre ei. “Te rog, fa-mi pantofii”, spune el. Baiatul pleaca, simtindu-se jignit si dezgustat, fara sa dea macar vreun raspuns. Barbatul adreseaza apoi aceeasi rugaminte celui de-al doilea baiat. Acesta alearga imediat la el, se apleaca, ii curata pantofii si spune: “Da, taticule. Si dupa ce termin, pot sa ma joc mai departe?”
A fost aceeasi rugaminte, rostita in acelasi timp al zilei, la acelasi colt de strada. Pentru unul dintre baieti, cererea a fost jignitoare. Dar pentru celalalt, ea a constituit o ocazie ca sa indeplineasca dorinta cuiva. De ce? Pentru ca unul este strain, iar celalalt este fiu.
Ascultarea de o porunca este o bucurie doar daca exista o relatie de iubire. Copiii sunt dispusi sa accepte cu bucurie si cu iubire o porunca din partea tatalui lor. Astfel, cand ascultam de Dumnezeu, noi recunoastem ca El este Tatal nostru si ca are dreptul sa ne porunceasca. Ascultarea inseamna sa ne subordonam Lui. Aceasta recunoastere ca El este Domnul nostru constituie deci un act de inchinare.
Scripturile ne invata ca temerea de Dumnezeu se exprima in ascultare si in implinirea poruncilor Sale. Aceasta este solia primului inger din Apocalipsa 14,6.7, pe care o cunoastem asa de bine. Aici, cuvantul temeti-va nu inseamna groaza, ci respect, cinstire, veneratie si adorare.
De ce imperativul?
De ce datoria sa iubim este exprimata sub forma unei porunci? Sa exploram aceasta intrebare pentru cateva clipe.
Psihologii ne spun ca o porunca, mai ales o porunca negativa, este cel mai direct si cel mai puternic mijloc de a comunica o dorinta personala altcuiva. S-a descoperit ca, in general, copiii se raporteaza mult mai usor la aceasta forma de comunicare. Si acesta este motivul pentru care parintii din toate partile lumii, atunci cand copiii sunt la o anumita varsta, prefera porunca directa: “Fa aceasta”. “Fa cealalta”. “Nu face aceasta”. “Nu face cealalta”. Asa se creeaza mai putina confuzie.
Cele mai multe dintre Cele Zece Porunci sunt exprimate sub forma aceasta. “Sa nu.” Astfel, este imposibil sa le intelegem gresit. In indurarea Sa, Domnul a dorit sa le exprime clar, asa incat necesitatea de a le interpreta sa fie diminuata sau eliminata complet. Aici deci, folosind aceeasi exprimare directa, El spune: “Sa va iubiti unii pe altii”. O porunca in forma afirmativa, dar tot o porunca. Clar, simplu, direct. Nu este necesara nici o interpretare.
Domnul Isus a considerat ca principiul acesta este in armonie cu caracterul Sau. El este atat de fundamental pentru relatiile umane, incat l-a inaltat la rangul de porunca, pentru ca sa ne fie mai usor sa-l aducem la indeplinire. Ellen White spune astfel:
“Calitatile pe care este esential ca toti sa le aiba sunt cele care au marcat desavarsirea de caracter a Domnului Hristos – dragostea, rabdarea, altruismul si bunatatea Lui. Aceste atribute sunt insusite prin aducerea la indeplinire a faptelor de bunatate cu o inima binevoitoare” (The Seventh-day Adventist Bible Commentary, Ellen G. White Comments, vol. 5, pag. 1141).
Domnul Isus nu a rostit aceasta porunca noua din mijlocul focului, al fumului sau al rugului aprins, asa cum s-a intamplat cand a dat Cele Zece Porunci la Sinai. Fumul pe care il vedem astazi se ridica din orase bombardate, din arme cu efectul lor devastator, sfasietor si nimicitor asupra inimii si vietii oamenilor. Daca am asculta cu totii de porunca a unsprezecea, ce diferita ar fi lumea noastra!
Semnul distinctiv al crestinilor
Pentru crestini, iubirea unii fata de altii nu este doar o datorie; Domnul nostru a facut din ea chiar semnul distinctiv al uceniciei. “Prin aceasta vor cunoaste toti…” Un semn distinctiv ajuta mult atunci cand trebuie sa facem distinctie intre o imitatie si un original legitim. Ellen White spune: “Iubirea sfintita pentru altii este ceva sacru. In aceasta mare lucrare, iubirea dintre crestini… pastreaza bunatatea crestina, binefacerea crestina si politetea si cuprinde intreaga omenire in bratele lui Dumnezeu ca pe frati si surori unii cu altii, recunoscand demnitatea cu care Dumnezeu a investit drepturile oamenilor. Crestinii trebuie sa cultive totdeauna aceasta demnitate, pentru onoarea si slava lui Dumnezeu” (Ibid., pag. 1140, 1141). Adoptarea acestui principiu poate sa ne avantajeze pe toti. O viata stearpa, detasata, lipsita de iubire nu este o viata sfanta si cu atat mai putin o viata ca a Domnului Hristos.
Adevarata sfintire ii uneste pe credinciosi cu Domnul Hristos si pe unii cu altii in legaturile simpatiei iubitoare… Cea mai mare si mai fatala amagire este sa presupunem ca putem sa avem o credinta care duce la viata vesnica, fara sa avem o iubire ca a Domnului Hristos… Cel care iubeste pe Dumnezeu si pe aproapele sau este plin de lumina si de iubire. Dumnezeu este in el si in jurul sau. Crestinii ii iubesc pe cei din jurul lor ca pe suflete pretioase pentru care Domnul Hristos a murit. Nu exista crestin fara iubire; pentru ca “Dumnezeu este iubire”" (Ibid., pag. 1141).
Ce fel de iubire doreste Domnul sa aratam pentru fratii nostri, pentru surorile noastre si pentru semenii nostri in general?
1. Aceasta iubire trebuie sa fie continua. Ioan 13,34 reda cuvintele Domnului Isus: “Sa va iubiti unii pe altii” si foloseste o forma a cuvantului grecesc pentru iubire care inseamna a continua sa iubim.
Aceasta inseamna ca Domnul Isus a vrut ca iubirea pe care trebuie sa o avem unii fata de altii sa fie continua, permanenta, neintrerupta. Nu ceva facut “din cand in cand”. Nu ceva facut “in dragostea dintai”. Nu ceva conditionat, ca si cand am spune: “Daca te vei purta in asa fel incat sa meriti”. Este un principiu permanent prezent, un principiu care exista dincolo si mai presus de imprejurari sau de evenimente. Aceasta este provocarea adevaratei vieti crestine – sa continuam sa ne iubim unii pe altii, chiar asa cum Domnul Hristos ne-a iubit.
2. Aceasta iubire este neconditionata. Domnul Isus recunoaste fragilitatea relatiilor umane in fata slabiciunilor, a intelegerilor gresite, a greselilor si chiar a pacatelor noastre intentionate, care deseori sunt determinate de temperamentul nostru diferit sau de traditia noastra culturala, etnica sau lingvistica. El vrea sa spuna, indiferent cat de adevarate ar putea sa fie toate cele de mai sus: “Nu incetati niciodata; continuati sa va iubiti unii pe altii. Lasati consecintele pe seama Datatorului Legii”.
3. Aceasta iubire este cuprinzatoare. Domnul Isus a confirmat expresia prin care iudeii rezumau Legea lui Dumnezeu: sa iubim pe Dumnezeu mai presus de toate si pe semeni la fel ca pe noi insine (Mat. 22,3640).
Biblia este plina de istorisiri si fapte de serviabilitate frateasca, de iubire si de sacrificiu de sine. Si noi suntem chemati sa demonstram in fata lumii caracterul si iubirea Domnului Hristos. Este o datorie, un privilegiu si o ocazie. Sa ne rugam unii pentru altii; sa pastram legatura unii cu altii; sa avem o preocupare autentica unii pentru altii. Sa fim constienti de nevoile celorlalti si sa-L lasam pe Dumnezeu sa ne conduca spre cel mai bun mod de a ajuta. Sa fim gata sa iertam si sa uitam si sa fim dispusi sa cerem iertare atunci cand gresim.
Simti ca ai nevoie de o iubire si o preocupare mai adanca pentru fratii tai si pentru surorile tale in credinta? Sau pentru o anumita persoana care a avut pareri diferite de ale tale? Sau pentru o ruda de-a ta? Fie ca Duhul Sfant sa te foloseasca pentru ca sa contribui la cresterea si la consolidarea unitatii bisericii.
Intrebari pentru discutie
1. Cum ati explica celui de langa dv. faptul ca iubirea si ascultarea nu se exclud reciproc?
2. Ce inseamna pentru dv. iubirea neconditionata a lui Dumnezeu? Cum o putem manifesta fata de altii?
3. Ce lectii practice de marturisire ai gasit in aceasta prelegere?
Jaime Castrejon este secretarul Asociatiei Pastorale a Diviziunii America Centrala si presedintele Seminarului Teologic din America Centrala.
Comentarii recente