DUMINICA, 13 Decembrie 1998
Multe carti au aparut, de-a lungul istoriei omenirii, dar nici una dintre ele nu a avut o viabilitate si o influenta universala ca acelea ale Bibliei. Valoarea extraordinara a Bibliei consta în faptul ca ea nu este doar o carte cu un continut religios, un catehism care prezinta un ansamblu coerent de adevaruri doctrinale ori de precepte morale sau chiar o compilatie de traditii religioase. Biblia este mult mai mult decât toate acestea. Ea este cartea istoriei mântuirii, o istorie în care Dumnezeu si oamenii sunt principalii protagonisti în efortul de a rezolva cea mai acuta problema a lumii noastre: problema pacatului.
Într-adevar, acesta este unul dintre motivele pentru care Biblia este o carte unica si trezeste un interes continuu faptul ca ea trateaza pe larg si în mod definitiv fenomenul universal pe care îl cunoastem sub numele de pacat sau rau. Scrisa pe o perioada de aproximativ 15 secole, cartea pulseaza având un singur obiectiv, si anume sa arate planul divin pentru omenire si desfasurarea acestui plan în marea arena a istoriei. Biblia prezinta un spectru amplu al activitatilor lui Dumnezeu, cel care lucreaza pentru transformarea omenirii. Ea vorbeste despre mândria, ambitia, nedreptatea, asuprirea, teama, neputinta, complexul de vinovatie, disperarea care exista în inima oamenilor pacatosi.
Dar ea vorbeste si despre libertatea, iubirea, credinta, încrederea în Dumnezeu, speranta si bucuria pe care Dumnezeu le ofera celui convertit. Istorisirile Bibliei sunt o marturie vie cu privire la puterea transformatoare a harului divin si un exemplu despre ceea ce Dumnezeu este dispus sa faca pentru noi, astazi: “Si tot ce a fost scris mai înainte a fost scris pentru învatatura noastra, pentru ca, prin rabdarea si prin mângâierea pe care o dau Scripturile, sa avem nadejde” (Rom. 15,4).
Izvorul puterii transformatoare a Bibliei
Secretul interesului permanent pe care îl trezeste Biblia consta în aplicabilitatea mesajului ei si în valoarea morala absoluta a experientelor pe care le prezinta. Mai mult decât atât, Biblia are putere sa-i transforme pe cititorii ei, sa refaca în ei chipul lui Dumnezeu. “Caci Cuvântul lui Dumnezeu”, spune Epistola catre Evrei, “este viu si lucrator, mai taietor decât orice sabie cu doua taisuri: patrunde pâna acolo ca desparte sufletul si duhul, încheieturile si maduva, judeca simtirile si gândurile inimii” (Evr. 4,12).
Dar puterea transformatoare a Bibliei nu se afla în elementul ei literar în simbolurile, în parabolele, în descrierile, în declaratiile ei. Acestea pot impresiona mintea, pot trezi interesul si pot oferi cunostinte de ordin religios, istoric si psihologic. Dar puterea transformatoare a Bibliei vine ca un rezultat al unirii celor trei persoane implicate în procesul revelatiei.
Mai întâi este Dumnezeu Tatal, autorul Bibliei, cel care, în efortul de a ni Se descoperi, a facut ca textul biblic sa fie principalul mijloc care face posibila întâlnirea dintre Dumnezeu si om. În al doilea rând, este Duhul Sfânt, a carui influenta directa s-a exercitat în cursul inspiratiei asupra mintii scriitorilor sfinti (vezi 2 Pet. 1,21) si continua sa lucreze asupra mintii noastre, atunci când citim Biblia. Duhul Sfânt ne convinge cu privire la pacat, neprihanire si judecata, ne calauzeste în tot adevarul si da marturie despre Domnul Isus (vezi Ioan 14,17; 15,26; 16,8.13). Iar în al treilea rând, este cel credincios. Poporul lui Dumnezeu, cei care cred în El, îsi exercita libertatea reala cercetând Scripturile ca sa-L descopere pe Dumnezeu. Acest popor recunoaste si primeste Biblia ca pe Cuvântul lui Dumnezeu, o considera norma, se supune autoritatii ei si asculta de preceptele sale.
Biblia face posibila întâlnirea dintre Dumnezeu si noi Dumnezeu Se descopera în natura (vezi Ps. 19,1.2). In natura putem contempla atributele admirabile, invizibile ale desavârsirii Sale – “puterea Lui vesnica si dumnezeirea Lui”, asa cum spune Pavel (Rom. 1,20). La aceasta se refera teologii când folosesc expresia “revelatie generala (sau universala)”. O altfel de revelatie, tot generala, dar mai intima si mai elocventa, este revelatia prin intermediul constiintei un glas launtric care face distinctie între bine si rau (vezi Rom. 2,14-16). Dumnezeu foloseste constiinta noastra ca pe un mijloc de legatura între El si noi. Pacatul, însa, a întunecat constiinta oamenilor si a distrus lucrarea desavârsita a lui Dumnezeu în asa fel, încât, dupa caderea în pacat, natura si constiinta singure constituie mijloace de revelatie insuficiente.
De aceea Dumnezeu ne-a oferit revelatia suprema prin Isus Hristos – Emanuel, Dumnezeu cu noi, revelatia lui Dumnezeu în cel mai înalt grad. De la caderea omului în pacat si pâna când a fost data revelatia suprema prin Domnul Hristos, Dumnezeu a folosit o serie de descoperiri scrise auxiliare, ca sa-i educe pe oameni si sa li Se descopere. Aceste scrieri au fost adunate în volumul cunoscut astazi sub numele de Noul Testament. Ele au fost date poporului Israel prin profetii din vechime. Noul Testament a fost scris dupa Domnul Hristos si este complementar fata de Vechiul Testament. El ne-a fost dat prin scrierile apostolilor care au meditat la descoperirea suprema a lui Dumnezeu prin Domnul Hristos (vezi Evr. 1,1; 1 Tes. 2,13; 1 Ioan 1,1-3).
Atât în Vechiul, cât si în Noul Testament, descoperim pe Dumnezeu si omul în actiune, într-o întâlnire personala care a facut posibil procesul revelatiei. În paginile Bibliei Dumnezeu ne vorbeste, intra în preocuparile noastre, ne corecteaza, ne arata vointa Sa, ne anunta care sunt planurile Sale si ne întareste credinta si speranta.
La rândul nostru, reactionam, Îi raspundem lui Dumnezeu prin încredere sau prin îndoiala, prin consacrare sau prin revolta, prin eroism sau prin frica, prin loialitate sau prin tradare, prin iubire sau prin apatie. Dumnezeu si omul sunt implicati întotdeauna în procesul revelatiei. Biblia este scrisa de oameni, dar este atestata ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu.
Cuvântul lui Dumnezeu este si astazi un mijloc de comunicare între Dumnezeu si oameni, atât o descoperire, cât si o întâlnire. Este important, as spune chiar indispensabil sa studiem solia ei. Dar studiul acesta, daca nu duce la o întâlnire personala dintre Dumnezeu si noi, nu va atinge scopul divin si nu va avea puterea sa transforme inima. Ellen White spune astfel: “Cel care studiaza Cuvântul lui Dumnezeu cu un spirit sincer si dispus sa primeasca învatatura, cel care cauta sa înteleaga adevarurile sale, va fi adus în legatura cu Autorul lui; si, daca el singur nu alege altfel, nu exista limita pentru posibilitatile sale de dezvoltare” (Education, pag. 125).
Inspiratia si iluminarea: lucrarea Duhului Sfânt Interventia Duhului Sfânt în primirea si scrierea Sfintelor Scripturi este afirmata în multele marturii ale autorilor ei. Mii de texte din Biblie vorbesc despre originea supranaturala a soliilor profetilor. David spunea: “Duhul Domnului vorbeste prin mine si cuvântul Lui este pe limba mea” (2 Sam. 23,2). Când descrie felul în care a primit viziunile sale, Ezechiel foloseste expresii ca acestea: “Duhul a intrat în mine”, “Duhul Domnului a cazut peste mine”, “Duhul m-a rapit” (Ezech. 3,24; 11,5; 43,5). Pavel considera lucrarea profetilor un dar al Duhului Sfânt (1 Cor. 12,7-10). În doua texte de importanta fundamentala, Petru afirma explicit ca lucrarea profetilor a fost inspirata de Duhul Sfânt, “Duhul lui Hristos, care era în ei”. El spune ca “nici o proorocie n-a fost adusa prin voia omului, ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânati de Duhul Sfânt” (1 Pet. 1,10.11; 2 Pet. 1,21). În cuvintele lui Pavel adresate lui Timotei, gasim aceeasi afirmatie explicita cu privire la inspiratie : “Toata Scriptura este insuflata de Dumnezeu si de folos ca sa învete, sa mustre, sa îndrepte, sa dea întelepciune în neprihanire, pentru ca omul lui Dumnezeu sa fie desavârsit si cu totul destoinic pentru orice lucrare buna” (2 Tim. 3,16.17).
Puterea transformatoare a Cuvântului lui Dumnezeu se bazeaza pe faptul ca el este inspirat; Duhul Sfânt este prezent în paginile Bibliei. Lucrarea supranaturala a Duhului Sfânt în viata si activitatea autorilor ei este cea care îi confera Bibliei o putere de convingere fara egal, o forta spirituala irezistibila, capacitatea sa zdrobeasca spiritul de razvratire al omului, sa învete, sa îndrepte, sa dea întelepciune în neprihanire, sa-i faca pe oameni desavârsiti, sa transforme si sa converteasca sufletul cititorilor sai în asa fel, încât sa fie destoinici pentru fapte bune. Lucrarea Duhului Sfânt nu s-a terminat dupa ce El i-a inspirat pe scriitorii Bibliei, ci ea continua prin procesul iluminarii. Cu alte cuvinte, Duhul Sfânt îl ilumineaza pe cititorul Bibliei, asa cum a promis Domnul Isus (Ioan 14,17; 15,26; 16,8.13).
Primirea autoritatii Cuvântului
În fine, a treia persoana care ia parte la procesul revelatiei este credinciosul. Prin folosirea si exercitarea libertatii lui, credinciosul se supune sau se împotriveste puterii transformatoare a Cuvântului lui Dumnezeu. Atunci când este primit ca fiind revelatia lui Dumnezeu si se recunoaste ca este inspirat în întregime, Cuvântul lui Dumnezeu devine un izvor de autoritate incontestabil în sufletul omului. Credinciosul care primeste cu credinta si încredere autoritatea normativa a Cuvântului lui Dumnezeu asimileaza principiile sale sfinte în modul sau de viata. Învataturile si preceptele Bibliei ajung sa faca parte integranta din viata si din caracterul acelei persoane, iar prin lucrarea simultana a Duhului Sfânt, redinciosul devine “o faptura noua (2 Cor. 5,17). Apostolul Petru descrie aceasta experienta în felul urmator: “Ati fost nascuti din nou nu dintr-o samânta care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi, prin Cuvântul lui Dumnezeu, care este viu si care ramâne în veac” (1 Pet. 1,23).
Prin supunerea vointei noastre autonome în fata iluminarii de catre Duhul Sfânt si în fata autoritati suverane a Cuvântului lui Dumnezeu ca regula de credinta si de viata, în noi se produce o renastere a sperantei, a puterii si a caracterului. Ellen White face urmatoarea afirmatie: “Aceeasi putere creatoare care a chemat lumile la existenta se afla în Cuvântul lui Dumnezeu. Acest Cuvânt da putere, face sa apara viata. Fiecare porunca este o fagaduinta. Daca este recunoscut de vointa si primit în suflet, Cuvântul aduce cu sine viata Celui Infinit. El transforma caracterul si creeaza din nou sufletul dupa chipul lui Dumnezeu” (Ibid., pag. 126).
Întrebari pentru discutie
1. Cum explica autorul atractivitatea permanenta a Bibliei?
2. Aratati care sunt asemanarile si deosebirile dintre sursele din care primim cunoasterea cu privire la Dumnezeu. Cum raspunde fiecare dintre aceste surse nevoilor oamenilor si civilizatiilor diferite pentru care suntem chemati sa lucram?
Comentarii recente