06. Marti

MARTI, 15 decembrie 1998

Am auzit astazi bucurie – în tipetele unui copil de trei ani, care alearga dupa baloane de sapun, în cântecul vesel al unei vrabii, în clipocirea fericita a unui pârâu de munte.

Am vazut bucurie astazi – în ochii zglobii ai unei tinere de curând casatorite, în joaca unui catelus care îsi saluta stapânul, pe fata unei scolarite care înainteaza sarind pe strada.

Am simtit bucurie astazi – în paginile unei carti vechi, în ora de studiu al Cuvântului lui Dumnezeu, în prezenta Celui care este izvorul oricarei bucurii. Astazi dimineata, când L-am întâlnit pe Domnul Hristos în Scripturi, am gasit “bucurii nespuse” – caldura, stralucire, muzica, zâmbet, soare si trandafiri si posibilitati infinite.

Inima mea începuse sa cânte, aveam privirea agera, iar vocea mi-a izbucnit în lauda. Eram atât de bucuroasa, captivata de clipa întâlnirii cu Domnul în Cuvântul Sau!

Rita Armstrong este o alta persoana care a gasit bucurie în Cuvânt. Mult timp, viata ei fusese caracterizata de instabilitate emotionala. Îsi ascundea nefericirea, dar deseori se simtea descurajata.

Apoi, într-o dupa-amiaza, a meditat, timp de câteva ore, la Cuvântul lui Dumnezeu, la puterea si iubirea Lui. Si-a adus aminte cât de sigura era în copilarie ca Isus o iubeste, apoi s-a gândit la cer si la bucuria pe care o va simti când va sta, în cele din urma, în prezenta lui Dumnezeu. I-au venit în minte cuvintele din Evrei 13,8: “Isus Hristos este acelasi ieri si azi si în veci!”

Isus nu Se poate schimba! se gândea Rita. El m-a iubit când eram copil, ma va iubi când voi merge în cer si ma iubeste acum!
A fost cuprinsa de bucurie si de iubire. Dintr-o data, si-a dat seama ca ea este importanta în fata lui Dumnezeu – ca are valoare în fata lui Dumnezeu!

S-a ridicat imediat în picioare si a început sa mearga, sa sara prin casa, cântând si spunând întruna: “Am valoare în fata lui Dumnezeu! Am valoare în fata lui Dumnezeu!” Înaintea Fetei Tale sunt bucurii nespuse (Ps. 16,11).

Într-o dimineata, m-am trezit simtindu-ma apasata de tensiunile vietii. Ma dureau spatele, capul, membrele si înca nu ma dadusem jos din pat! M-am gândit la toate lucrurile pe care nu le facusem în ziua precedenta. Acum ele urmau sa mi se adauge pe lista pentru aceasta zi. Am oftat greu si m-am întors, dar, în cele din urma, am reusit sa cobor din pat. Inima îmi era apasata, iar sufletul deprimat. Ma simteam asa de slaba si de vulnerabila!

În dimineata aceea, am deschis Biblia si am citit din Tefania 3,17: “Domnul Dumnezeul tau este în mijlocul tau ca un viteaz, care poate ajuta; Se va bucura de tine cu mare bucurie, va tacea în dragostea Lui si nu va mai putea de veselie pentru tine”.

Mi-am imaginat ca sunt un copil mic si ca vin la Tatal meu din cer, ca sa ma ia în brate. Parca Îl auzeam spunându-mi: “Dorothy, Eu Ma voi îngriji de toate”. Îmi închipuiam ca ma tine chiar lânga El si ca îmi cânta un cântec vesel, plin de iubire, ca sa ma linisteasca. Ma simteam încalzita la pieptul Sau.

Bucuria Lui m-a umplut cu o noua putere. Dupa aceasta întâlnire cu Dumnezeu prin Cuvântul Sau, am putut sa-mi aduc la îndeplinire lucrarile fara prea mult efort. Pâna dupa amiaza, îmi terminasem cele 17 activitati de pe lista. Mi-am facut o limonada rece si m-am asezat în gradina sa admir florile, sa ma bucur de lumina soarelui si de iubirea lui Dumnezeu. A fost o zi plina de bucurie! Ce schimbare facuse Cuvântul lui Dumnezeu! Cuvintele Tale au fost bucuria si veselia inimii mele (Ier. 15,16).

Dupa divortul sau, Joyce Landorf Heatherley a gasit putere si bucurie în Cuvânt. Simtea ca toti o parasisera, chiar si Dumnezeu.

Era adânc îndurerata si nu se putea concentra, atunci când studia Biblia sau când se ruga. Parca nu avea putere sa aduca la îndeplinire nici cele mai simple activitati. Într-o dimineata, în timp ce stergea praful de pe noptiera, si-a luat Biblia în mâna,
dar aceasta îi aluneca printre degete si cazu. Biblia ramase jos, deschisa la Romani 8. Ochii lui Joyce s-au oprit asupra versetelor de la finalul capitolului: “Caci sunt bine încredintat ca nici moartea, nici viata, nici îngerii, nici stapânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înaltimea, nici adâncimea, nici o alta faptura, nu vor fi în stare sa ne desparta de dragostea lui Dumnezeu care este în Isus Hristos, Domnul nostru” (vers. 38.39).

Joyce duse Biblia la pian si o aseza deschisa pe pupitrul pentru note. În fiecare zi care a urmat, s-a asezat pentru un timp lânga pian, recitind iar si iar acest pasaj biblic, printre lacrimi. Meditând zi dupa zi la aceste cuvinte, a primit din nou viata si speranta.

A început sa simta iarasi prezenta iubitoare a Domnului. Bucuria a revenit, în acele momente de partasie cu Dumnezeu, în timp ce statea pe bancheta de lânga pian si asculta cum Dumnezeu îi vorbea prin Cuvântul Sau. Bucuria Domnului va fi taria voastra (Neem. 8,10).

La începutul celui de-al doilea razboi mondial, Darlene Rose lucra ca misionar în Noua Guinee. Soldatii japonezi i-au luat prizonieri pe ea si pe sotul ei si i-au tinut în jungla, în lagare de razboi separate. Dar, chiar înainte de eliberarea ei miraculoasa, afla ca sotul sau murise.

În seara aceea, dupa ce luminile din lagar au fost stinse, s-a asezat pe rogojina, cu fata în jos.

Avea dureri de cap si dorea foarte mult sa-si rezeme fruntea pe umarul cuiva care o iubea, care putea sa-i ofere consolare. Simtea ca orice bucurie disparuse o data cu moartea sotului ei si credea ca niciodata nu va mai fi în stare sa schiteze un zâmbet. Doamne, existi? striga inima ei frânta, în linistea noptii tropicale. Vezi durerea mea? Ma iubesti?

Chiar atunci, Domnul i-a vorbit în liniste inimii ei, prin cuvintele din Isaia 61,1-3: “El M-a trimis sa vindec pe cei
cu inima zdrobita,… sa mângâi pe toti cei întristati,…sa le dau o cununa împarateasca în loc de cenusa, un untdelemn de bucurie în locul plânsului, o haina de lauda în locul unui duh mâhnit”.

Prezenta Domnului Hristos i se parea atât de reala, încât, în liniste, ea îsi deschise inima si Îi prezenta Lui întreaga sa durere. Stia ca El o asculta, simtea ca El e atent la fiecare cuvânt pe care îl soptea ea. Stia ca El întelege cât de chinuitor e sa te simti singur, ca durerea e prea mare ca sa poata fi exprimata în cuvinte.

Darlene a înteles ca El plânge împreuna cu ea, ca El o iubeste. Mai târziu, ea scria astfel despre noaptea aceea: “În clipele acelea, învatam sa înteleg mângâierea Duhului Sfânt. Într-un târziu, am adormit. Sabia durerii ma ranise crunt, dar El o scufundase mai înainte în untdelemn”.

În dimineata urmatoare, fata lui Darlene radia de bucuria sufleteasca pe care o gasise în prezenta Domnului Hristos, prin Cuvântul Sau. Sa le dau… un untdelemn de bucurie în locul plânsului, o haina de lauda în locul unui duh mâhnit (Is. 61,3).

Nu demult, am trecut printr-o perioada de întuneric. Nu puteam suporta suferinta prin care treceam, dar nu puteam nici
sa vad vreo speranta pentru viitor. În afara, zâmbeam. Dar, în sufletul meu, ma simteam asa de slaba si de zdrobita! Atunci am citit Isaia 9,2.3: “Poporul care umbla în întuneric vede o mare lumina; peste cei ce locuiau în tara umbrei mortii rasare o lumina. Tu înmultesti poporul, îi dai mari bucurii; si el se bucura înaintea Ta”.

“Doamne, vino la mine cu lumina si bucuria prezentei Tale”, am scris în jurnalul meu. “Scoate-ma din întuneric si condu-ma la lumina Ta.” El mi-a soptit: “Adu la Mine umbrele tale”. “Doamne, în viata mea sunt multe umbre”, am început eu. Timp de câteva minute, am scris ceea ce ma preocupa cu privire la pacate, la nereusite, la probleme de sanatate, la copii, la nepoti, la întâlnirile pentru care eram programata sa vorbesc, la articolele si cartile pe care intentionam sa le scriu. În dimineata aceea, am adus la Domnul cel putin noua dintre poverile mele.

Am scris în jurnal: “Doamne, Tu esti lumina mea, bucuria mea, cântecul meu! Vino la mine, Doamne! Încalzeste-mi inima, alina-mi sufletul. Te rog, Doamne, am nevoie de Tine! O, cât de mult am nevoie de Tine!”

Parca iesise soarele, pentru prima data dupa saptamâni întregi! Plina de putere si de speranta, simteam ca pot sa fac fata zilei cu bucurie – bucurie pe care o gasisem în timpul de partasie cu Dumnezeu, alaturi de Cuvântul Sau. Descoperisem cât de adevarate sunt cuvintele urmatoare, scrise de Ellen White:

“Omul a fost creat pentru partasie cu Dumnezeu si doar în aceasta partasie îsi poate gasi adevarata viata si dezvoltare. A fost creat sa-si gaseasca în Dumnezeu bucuria cea mai înalta si nimic altceva nu poate sa-i satisfaca nazuintele inimii, sa-i potoleasca foamea si setea sufletului. Cel care studiaza Cuvântul lui Dumnezeu cu un spirit sincer si dispus sa primeasca învatatura, cautând sa înteleaga adevarurile cuprinse în el, va fi adus în legatura cu Autorul sau” (Education, pag. 124, 125).

Iar Autorul sau este izvorul oricarei bucurii.
Tu înmultesti poporul, îi dai mari bucurii; si el se bucura înaintea Ta (Is. 9,3).

Ai descoperit secretul unei vieti crestine fericite?
Îti iei timp în fiecare zi sa te adâncesti în Cuvânt, în prezenta Celui care este izvorul oricarei bucurii? Apostolul Ioan spune ca tocmai în scopul acesta a fost scrisa Biblia – ca sa ne conduca la bucurie. Si va scriem aceste lucruri pentru ca bucuria voastra
sa fie deplina (1 Ioan 1,4).

1 I. Howat, ed., Light in the Middle of the Tunnel (Fern, Scotland: Christian Focus Publications, 1994), pag. 109-121.
2 Joyce Landorf Heatherley, Unworld People (Austin, Tex.: Balcony Publishing, 1987), pag. 216-222.
3 Darlene D. Rose, Evidence Not Seen (San Francisco: HarperCollins, 1990), pag. 109-113.

Întrebari pentru discutie
1. Cu care dintre persoanele mentionate în aceasta lectura te identifici cel mai bine?
2. Cum poti sa folosesti mai bine timpul pretios în care comunici cu Dumnezeu prin rugaciune si prin studierea Cuvântului Sau?
3. Ce te-a impresionat cel mai mult din aceasta prelegere? Ce metode noi de marturisire sugereaza ea?