07. Miercuri

MIERCURI, 16 decembrie 1998

O carte recenta, The Word of the Lord (Cuvântul Domnului), ne aduce aminte de un adevar foarte elementar. Biblia “ni-L face cunoscut pe Dumnezeul care mântuieste”. Cât de adevarata este aceasta afirmatie!

Si cât de necesar este ca aceia care au un respect profund fata de Biblie sa-si aduca aminte ca ea este mai mult decât doar o sursa de informatii. Desigur, Scriptura ofera cunostinta si putere de întelegere, dar este, de asemenea, Cuvântul “viu” si “puternic” al lui Dumnezeu (Evr. 4,12).

Ca sa traim cu adevarat aceasta putere în viata noastra, trebuie sa întelegem nu doar ce spune Biblia, ci sa întelegem si de ce a fost scrisa Biblia. Cineva spunea ca Biblia  este data omului ca sa-l faca în stare sa fie partas la mântuire”. Niciodata nu trebuie sa uitam motivul acesta.

Apostolul Pavel întelegea acest adevar esential. Sfintele Scripturi, îi scria el lui Timotei, “pot sa-ti dea întelepciunea care duce la mântuire”   (2 Tim. 3,15). Scriptura are scopul nu doar sa ofere cunostinte de ordin religios, ci si sa duca la mântuire. De aceea, Pavel adauga: “prin credinta în Hristos Isus”. Cunoasterea care duce, în cele din urma, la mântuire nu este cunoasterea intelectuala a Scripturilor, ci o cunoastere la care se ajunge printr-o întâlnire personala cu Isus Hristos, prin credinta.

Adresându-Se iudeilor, cu o ocazie, chiar Domnul Isus S-a referit la scopul pentru care a fost scrisa Scriptura. Afirmatia Lui este cuprinsa într-unul dintre cele mai importante pasaje din Biblie si ne descopera scopul suprem al Cuvântului scris. Iudeilor care se conduceau dupa o judecata gresita, Isus le-a spus: “Cercetati Scripturile, pentru ca socotiti ca în ele aveti viata vesnica, dar tocmai ele marturisesc despre Mine.
Si nu vreti sa veniti la Mine, ca sa aveti viata!” (Ioan 5,39.40)

Iudeii aceia erau, probabil, cei mai buni cercetatori ai Bibliei din lume. Ei citeau Cuvântul si studiau textul ei în mod continuu si amanuntit. Si totusi n-au înteles-o deloc. Într-unul dintre comentariile sale, William Barclay spune ca “apa are tot atâtea sanse sa intre în ciment, câte sanse avea Cuvântul lui Dumnezeu sa intre în mintea lor”. Care era motivul? Ei nu citeau Scripturile ca sa auda Cuvântul Dumnezeului Mântuitor, ci sa gaseasca argumente în sprijinul interpretarilor lor.

În aceasta Saptamâna de rugaciune, când recunoastem din nou autoritatea si puterea Cuvântului lui Dumnezeu, sa ne aducem aminte ca este posibil sa studiem Scriptura din motive gresite. Nu primim viata vesnica doar prin studierea si întelegerea Bibliei. Avem viata vesnica daca Îl primim pe Cel asupra caruia se concentreaza întreaga Biblie.

Urmatoarea afirmatie îi apartine tot comentatorului Barclay: “Scripturile nu au rolul sa dea viata, ci sa îndrepte spre Cel care o poate da”. Pe drumul spre Emaus, chiar Domnul Isus a practicat principiul acesta. Asa spune Biblia. Ca sa aprinda iarasi credinta slaba a ucenicilor Sai, El “a început de la Moise si de la toti proorocii si le-a tâlcuit, în toate Scripturile, ce era cu privire la El” (Luca 24,27).

Aceasta interpretare divina a Scripturilor a avut un rezultat remarcabil. Ei au zis unul catre altul: “Nu ne ardea inima în noi, când… ne deschidea Scripturile?” (vers. 32). Adevarata putere a Cuvântului lui Dumnezeu se bazeaza pe faptul ca el se aplica la Domnul Isus si la marea Sa lucrare de rascumparare. Viata vesnica vine de la Cuvântul întrupat, de la Domnul Hristos, care este esenta, punctul central al întregii Scripturi.

Cum se întâmpla aceasta

Biblia contine marturii multe si convingatoare cu privire la Domnul Isus. Am avea nevoie de volume întregi ca sa le examinam în mod amanuntit. Dar exista câteva aspecte precise care ilumineaza scopul Bibliei si ne ajuta sa întelegem iarasi mesajul ei mântuitor.

Într-adevar, Scripturile “marturisesc despre El”.

1. Ele marturisesc despre persoana Lui.
Biblia  este cel mai important izvor de informatii cu privire la existenta lui Isus. Exista câteva referiri întâmplatoare la El în alte carti, dar cunostintele esentiale despre Isus le gasim doar în Biblie. Personajul istoric Isus este cel din istoria biblica, Isus care S-a nascut în timpul domniei lui Cezar August si care a fost rastignit sub Pilat din Pont.

Acest Isus, acest personaj istoric care a trait si a murit în Palestina, în primul secol al erei noastre, nu este altcineva decât Fiul divin-uman al lui Dumnezeu. Aceasta este marturia clara a Scripturii. Emanuel, Cel înviat – El singur este calea spre Tatal si spre casa Tatalui.

Parabolele si minunile care inunda paginile Evangheliilor sunt cuvintele si faptele unei Persoane reale, care a trait într-un timp real si a carei venire a schimbat pentru totdeauna destinul neamului omenesc. Daca nu am avea Biblia, cunostintele noastre despre Isus ar fi nesemnificative.

2. Scripturile marturisesc despre moartea Sa ispasitoare.
Este clar ca Scriptura da marturie despre viata si lucrarea Domnului Isus si, de asemenea, ca ele se ocupa în mod foarte amanuntit cu venimentele ultimei saptamâni din viata Sa. Moartea lui Isus este, fara îndoiala, punctul central al Evangheliilor. De ce? Pentru ca moartea lui Isus a fost diferita de moartea oricarui alt om din întreaga istorie.

Moartea lui Isus pe crucea de pe Calvar a fost si este un eveniment cu adânca semnificatie, atât cu privire la Dumnezeu, cât si cu privire la mântuire. El nu a murit pentru Sine sau pentru ca facuse ceva rau. Isus a murit ca jertfa. Moartea Sa a fost o moarte înlocuitoare, ispasitoare.
Apostolul Pavel spune astfel: “Hristos a murit pentru pacatele noastre, dupa Scripturi” (1 Cor. 15,3). Isus a trait ca sa poata sa moara – “pentru noi”, asa cum spune Pavel din nou, în Romani 5,8.

Toate acestea ne aduc aminte ca, daca este înteles corect, crestinismul nu ne ofera în primul rând un exemplu si nu îneamna, în primul rând,
un proces de iluminare intelectuala. Solia crestina se ocupa de existenta omului pacatos, vorbind despre înlocuire si ispasire. Marturia Scripturilor este elocventa în aceasta privinta. Moartea înlocuitoare a Domnului Isus este punctul central al Scripturilor, este vitala si de neînlocuit.

3. Scripturile marturisesc despre neprihanirea Sa.
Crucea de pe Calvar este plina de splendoare si domina întreaga Biblie. Dar planul divin pentru mântuirea omului prevede mai mult decât atât. Pavel declara: “Caci, daca atunci când eram vrajmasi, am fost împacati cu Dumnezeu prin moartea Fiului Sau, cu mult mai mult acum, când
suntem împacati cu El, vom fi mântuiti prin viata Lui” (Rom. 5,10).

Viata Domnului Isus este importanta pentru ca a fost o viata neprihanita. Biblia da marturie despre faptul ca aceasta neprihanire, care se
gaseste doar în Hristos, este izvorul si baza neprihanirii de care au nevoie oamenii pacatosi, ca sa fie mântuiti. “Prin ascultarea unui singur om, cei multi vor fi facuti neprihaniti” (vers. 19). În Epistola catre Romani, Evanghelia este prezentata ca fiind vestea buna despre neprihanirea Domnului Isus.

Ellen White a scris mult cu privire la acest adevar frumos si fundamental. “Numai vesmântul pe care Domnul Hristos ni l-a dat ne poate face în stare sa stam în prezenta lui Dumnezeu. Acest acoperamânt, haina îndreptatirii Sale, Domnul Hristos îl va aseza asupra fiecarui suflet
credincios, pocait… Aceasta haina, tesuta în razboiul cerului, nu are în ea nici macar un singur fir facut dupa parerea omului. În natura
Sa omeneasca, Domnul Hristos a lucrat un caracter desavârsit, iar acest caracter Se ofera sa ni-l dea si noua” (Parabolele Domnului Hristos, ed. 1995, pag. 211).

4. Scripturile marturisesc despre lucrarea Sa de mijlocire.
Unul dintre adevarurile neglijate de crestinismul contemporan este slujba de Mare Preot a Domnului Isus, în cer. Dar Scripturile dau o marturie izbitoare despre aceasta lucrare de mijlocire. “Avem un Mare Preot însemnat, care a strabatut cerurile – pe Isus, Fiul lui Dumnezeu” (Evr. 4,14). Acest Mare Preot poate simpatiza cu slabiciunile si cu ispitele noastre.

El Se identifica cu familia omeneasca, pentru ca a fost unul dintre noi, si ne îndeamna sa venim cu deplina încredere la tronul harului. Aceasta nu este doar o argumentare teologica abstracta. Este o parte integranta a planului divin de rascumparare a oamenilor. Este asigurarea ca nu suntem lasati sa ne împotrivim singuri vrajmasului sau puterii extraordinare, care deseori ni se pare irezistibila, a firii noastre decazute.

“Isus traieste”, spune Ellen White. “El a murit ca sa deschida o cale de scapare pentru neamul omenesc decazut, iar astazi traieste ca sa mijloceasca pentru noi, ca sa putem fi înaltati la dreapta Lui. Nadajduieste în Dumnezeu” si “adu-ti aminte”, spune ea, “ca… prin El, poti birui” (Marturii, vol. 2, pag. 570).

Nu este de mirare ca Charles Wesley scria cu atâta convingere: “Trezeste-te, suflete, trezeste-te, Da la o parte frica vinovatiei, Vad Jertfa însângerata adusa pentru mine”.

5. Scripturile marturisesc despre Domnul Isus ca Rege si despre domnia Lui.
“Isus va domni” [sau "Hristos domneste-n Sion"] nu este doar un imn frumos. Cuvintele acestea exprima scopul final al lui Dumnezeu, faptul ca istoria omenirii se îndreapta spre un destin divin. Ioan a vazut “Cuvântul lui Dumnezeu” cu un nume nou – “ÎMPARATUL ÎMPRATILOR
SI DOMNUL DOMNILOR” (Apoc. 19,16).

Scriptura atesta în mod consecvent si cu elocventa faptul ca Isus va domni, la sfârsit, în glorie vesnica. Lumea va fi curatita de pacat si readusa la locul ei de drept în univers. Raportul inspirat declara: “Eu, Isus, am trimis pe îngerul Meu sa va adevereasca aceste lucruri pentru biserici”
(Apoc. 22,16).

Toate acestea reprezinta încheierea necesara a istoriei omenirii, asa cum a fost prezisa. Printr-o manifestare teribila si surprinzatoare, de o intindere cosmica, a doua venire a Domnului Hristos si inaugurarea Împaratiei slavei Sale aici pe pamânt va îngloba toate aspectele lucrarii mântuitoare a Domnului Isus. El este Alfa si Omega, Începutul si Sfârsitul, Autorul si Desavârsitorul credintei noastre.

Isus va veni – într-adevar, trebuie sa vina – ca sa încheie triumfator planul de mântuire si sa-Si preia locul care Îi apartine de drept, ca Suveran al universului. Ce perspectiva putem contempla! Si ce marturie! Cu bucurie, reafirmam ceea ce Scriptura marturi- seste despre El, de la un capat
la altul. El, care este Samânta femeii din Genesa, este si Mielul “vrednic” din Apocalipsa. Fara El, Biblia nu ar avea sens, ar fi o carte fara subiect,
fara erou, fara concluzie si fara credibilitate.

De aceea, ne întrebam din nou si cu insistenta: Ce înseamna Bibla pentru noi? De ce o citim? De ce studiem textul ei sfânt si inspirat? Este posibil sa cercetam Scripturile asa cum o faceau iudeii din timpul Domnului Isus si, probabil, la fel ca ei, sa nu le întelegem deloc? Am înteles, într-adevar, ca acest Cuvânt scris ne-a fost dat ca sa ne conduca la cunoasterea mântuitoare a Cuvântului care S-a facut trup? Si mai stringenta decât toate celelalte este întrebarea: Suntem dispusi sa venim la El în fiecare zi, cu credinta simpla, cu deplina încredere, ca sa avem viata? Doar asa putem sa traim, într-adevar, puterea extraordinara a Cuvântului lui Dumnezeu.
 

Intrebari pentru discutie
1. Având în vedere ceea ce s-a spus despre iudeii din Scriptura, ce pericole crezi ca ameninta pe crestinii de astazi si, mai ales, pe noi, adventistii de ziua a saptea?
2. Discutati cele cinci aspecte ale marturiei Scripturii cu privire la Domnul Isus. Care vi se pare cel mai semnificativ pentru viata dv.?
3. Cum ne-am putea folosi de oricare sau de toate aceste cinci aspecte ca sa le prezentam altora Evanghelia?