Sâmbãtã dimineata, 18 Decembrie 1998
Adevarurile continute în Cuvântul lui Dumnezeu nu trebuie primite doar ca o teorie. Daca Îl primim pe Domnul Hristos ca Mântuitor al nostru, adevarurile pretioase pe care le contine Cuvântul vor fi asemenea unor fire de aur, care ne vor uni cu Hristos si pe unii cu altii. Asa cum fermentul drojdiei patrunde si produce o transformare completa în aluat, tot astfel puterea Cuvântului lui Dumnezeu, prin harul Sau, va produce o transformare în suflet.
Dar se pune întrebarea: De ce sunt asa de multi care pretind ca ei cred în Cuvântul lui Dumnezeu, dar în care nu se vede o reforma în cuvinte, în spirit si în caracter? De ce sunt asa de multi care nu suporta împotrivirea fata de scopurile si planurile lor, care manifesta o fire nesfintita si ale caror cuvinte sunt aspre, arogante si patimase?
Raspunsul este acesta: ei nu sunt convertiti. Este nevoie sa fie nascuti din nou. Cuvântul lui Dumnezeu nu a avut ocazia sa-si faca lucrarea asupra inimii. Nu s-a îngaduit ca soarele neprihanirii Domnului Hristos sa lumineze în templul sufletului. Puterea transformatoare a adevarului nu a învins tendintele lor spre rau, mostenite si cultivate, iar ca rezultat, sunt pastrate idei preconcepute. Toate acestea dovedesc lipsa harului Domnului Hristos si a credintei în puterea Sa de a transforma caracterul. Toate adevarurile din Cuvântul lui Dumnezeu raspund unei mari necesitati de ordin practic convertirea sufletului prin credinta. Când credinciosul este unit cu Domnul Hristos, aceasta credinta se manifesta printrun caracter sfânt, prin ascultare consecventa de fiecare cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu. Marile principii ale Cuvântului lui Dumnezeu nu trebuie considerate prea curate si sfinte ca sa fie aduse în viata zilnica. Adevarurile din Cuvântul lui Dumnezeu sunt adevaruri care ajung pâna la cer si cuprind vesnicia; si totusi, influenta lor vitala trebuie sa fie împletita cu viata oamenilor. Influenta Cuvântului lui Dumnezeu trebuie sa aiba un efect sfintitor asupra vorbirii, a faptelor si a relatiilor noastre cu fiecare membru al familiei omenesti. Trebuie sa aduca vocea si dispozitia noastra sub controlul ei. Apostolul ne îndeamna: “Dupa cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiti si voi sfinti în toata purtarea voastra. Caci este scris: ‘Fiti sfinti, caci Eu sunt sfânt’” (1 Pet. 1,15.16).
Este gresit sa presupunem ca putem trece cu indiferenta pe lânga lucrurile mici si totusi sa fim în siguranta. În familie si în biserica, exista lucruri considerate “mici”. Dar aceste “lucruri mici” au rezultate importante. “Lucrurile mici” sunt cele care disciplineaza sufletul si îi pregatesc pe oameni sa lucreze cu umilinta atunci când au mari responsabilitati.
Adevarul este un principiu viu, asemenea drojdiei din aluat. Acest principiu trebuie sa fie practicat în lucrurile mici si sa-si exercite influenta asupra vietii zilnice. Lucrurile mari si cele mici sunt legate întotdeauna între ele. Asa de multi care se numesc crestini sunt lipsiti de putere, pentru ca “lucrurile mici” nu sunt vazute si unite întotdeauna cu cele mai importante. Multi al caror caracter este cântarit în balanta sanctuarului sunt gasiti prea usori, pentru ca nu aduc adevarul în viata practica.
De ce nu suntem altfel?
Ca membri ai familiei regale, suntem în legamânt solemn cu Dumnezeu ca sa contribuim la cresterea evlaviei în camin si în biserica. Dar multi se poarta ca si când adevarurile din Cuvântul lui Dumnezeu n-ar exista. În viata lor se constata aceeasi iubire de sine, aceeasi îngadinta egoista, aceeasi dispozitie si aceeasi vorbire necugetata ca în viata celor lumesti. Se observa aceeasi mândrie sensibila, aceeasi cedare în fata tendintei firesti, acelasi caracter stricat ca si când adevarul le-ar fi cu totul necunoscut. Ei închid ferestrele sufletului ca sa nu intre neprihanirea Domnului Hristos, iar apoi se plâng ca nu au bucurie, siguranta si fericire în credinta în adevar.
Dar pacatul pândeste la usa lor; pentru ca n-au ascuns adevarul în inima, asa cum drojdia este ascunsa în aluat. Când apele vietii vor curge în torente curate, linistite pe solul arid al inimii, atunci vor creste roade pentru slava lui Dumnezeu. Atunci adevarul nu va fi dezonorat prin caracterul îndaratnic, prin tendintele defectuoase înnascute si cultivate, care se arata acum în cuvinte si fapte.
Adevarul, la fel ca drojdia din aluat, trebuie sa aiba viata în sine, altfel nu va elimina din inima pacatele fatale care se afla în ea. Cuvântul lui Dumnezeu le porunceste celor credinciosi: “Tot ce este adevarat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice fapta buna si orice lauda, aceea sa va însufleteasca. Ce ati învatat, ce ati primit si auzit… faceti. Si Dumnezeul pacii va fi cu voi” (Fil. 4,8.9).
N-ar trebui ca importanta acestor lucruri sa-l inspire pe fiecare crestin sa se hotarasca în mod solemn sa fie mai credincios? Ar trebui sa dam atentie urmatoarelor cuvinte ale inspiratiei: “Încingeti-va coapsele mintii voastre, fiti treji si puneti-va toata nadejdea în harul care va va fi adus la aratarea lui Isus Hristos” (1 Pet. 1,13). Acest verset biblic ne este dat ca sa luam seama la el si sa-l practicam. Ca oameni care marturisim ca suntem evlaviosi, trebuie sa ne întrebam: Ascultam de Cuvântul lui Dumnezeu? Este adevarul ascuns în inima asemenea drojdiei în aluat? Lucreaza el asupra caracterului si aduce întreaga fiinta în armonie cu vointa si cu planurile lui Dumnezeu? Avem nevoie de puterea transformatoare a lui Dumnezeu. Fermentul raului, care propaga în mod subtil neascultarea si respingerea adevarului, trebuie îndepartat, iar puterea transformatoare a Cuvântului lui Dumnezeu sa fie asezata în inima, sa lucreze prin însusirile ei vitale ca sa refaca în om chipul lui Dumnezeu, care a fost pierdut.
Iar dupa ce a avut loc transformarea prin puterea adevarului, ne este încredintata o lucrare. Domnul Hristos ne-a oferit mandatul acesta: “Toata puterea Mi-a fost data în cer si pe pamânt. Duceti-va si faceti ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatalui si al Fiului si al fântului Duh. Si învatatii sa pazeasca tot ce v-am poruncit. Si iata ca Eu sunt cu voi în toate zilele, pâna la sfârsitul veacului” (Mat. 28,18-20). – Signs of the Times, 27 oct. 1898
Este planul lui Dumnezeu ca tinerii si cei în vârsta sa studieze Cuvântul Sau. Acest lucru este necesar pentru cresterea intelectuala si spirituala. Domnul Hristos ne-a dat Scripturile ca pe regula noastra de viata. Aceasta carte contine învatatura Sa si merita sa fie studiata cu cea mai mare atentie.
“Cuvintele pe care vi le-am spus Eu”, a declarat Domnul Hristos, “sunt duh si viata” (Ioan 6,63). Aceste cuvinte, care cadeau cu autoritate divina de pe buzele Domnului Hristos, erau ca o noua revelatie, pentru ucenici. Nu erau noi, dar asa li se pareau ucenicilor, pentru ca le-au fost deschisi ochii sa vada lucruri minunate în Cuvântul lui Dumnezeu.
Unul mai mare decât Gabriel
Daca îngerul Gabriel sau unul dintre serafimi ar fi trimis în aceasta lume sa ia asupra sa natura umana, sa-i învete pe oameni tainele stiintei si cum sa-L cunoasca pe Dumnezeu, cât de nerabdatori ar fi oamenii sa asculte cuvintele lui! Sa presupunem ca el ne-ar putea da un exemplu desavârsit de curatie si de sfintenie, ca ar simpatiza cu noi în toate necazurile, durerile si suferintele noastre si ca ar suferi pedeapsa pentru pacatele noastre. Cu câta înflacarare am merge atunci dupa el! Cât entuziasm am avea! Oamenii ar dori atunci sa-l aseze pe tronul lui David si ar strânge popoarele sub steagul lui.
Daca, atunci când s-ar întoarce în caminul sau din cer, aceasta fiinta ar lasa în urma o carte care ar contine istoria misiunii sale, descoperiri cu privire la istoria si destinul lumii, cât de repede ar fi rupt sigiliul ei! Cât de nerabdatori ar cauta oamenii sa obtina un exemplar! Gânditorii si-ar însusi învataturile ei pretioase, pentru binele generatiilor viitoare. Mii de oameni din toate partile lumii ar copia cuvintele acestei carti. Cu adânc interes ar citi iar si iar paginile ei! Pentru un timp, toate celelalte preocupari ar fi subordonate acesteia.
Dar în lumea noastra a venit Cineva care întrece tot ce pot sa ofere aceste presupuneri. Acum aproape doua mii de ani, un glas de importanta extraordinara si tainica, de la tronul lui Dumnezeu, s-a auzit spunând:”Tu nu doresti nici jertfa, nici dar de mâncare, ci mi-ai strapuns urechile (mi-ai pregatit un trup – dupa trad. engl.)… ‘Iata-ma ca vin! în sulul cartii este scris despre mine vreau sa fac voia Ta, Dumnezeule’” (Ps. 40,6.7).
Profetul Isaia da o marturie uimitoare cu privire la Domnul Hristos: “Un Copil ni S-a nascut, un Fiu ni S-a dat, si domnia va fi pe umarul Lui; Îl vor numi:’Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Parintele vesniciilor, Domn al pacii’” (Is. 9,6).
Domnul Hristos declara despre Sine: “Mai înainte ca sa se nasca Avraam, EU SUNT”. “Eu si Tatal una suntem”. “În adevar, dupa cum Tatal înviaza mortii si le da viata, tot asa si fiul da viata cui vrea. Tatal nici nu judeca pe nimeni, ci toata judecata a dato Fiului” (Ioan 8,58; 10,30; 5,21.22).
Hristos i-a mustrat pe ucenicii Sai pentru încetineala cu care întelegeau cuvintele Lui. Ei erau influentati de maxime si de traditii, în asa fel încât, deseori, adevarurile rostite de cel mai mare Învatator pe care L-a cunoscut lumea vreodata erau adevaruri pierdute pentru ei. Hristos i-a ajutat sa-si dea seama ca El îi facuse detinatori ai adevarului, a carui valoare nici nu si-o închipuiau. Dupa învierea Sa, în timp ce mergea spre Emaus împreuna cu doi dintre ucenici, El le-a iluminat mintea ca sa înteleaga Scripturile.
Le-a explicat Vechiul Testament în asa fel, încât au vazut în învatatura lui un înteles pe care nu-l vazusera nici chiar scriitorii lui. Cuvintele Domnului Hristos sunt descrise ca fiind pâine din cer. Pe masura ce ucenicii au mâncat cuvintele lui Hristos, mintea lor a fost înviorata. Cautând adevarul în mod staruitor, ca pe o comoara ascunsa, au înteles mai bine valoarea harului si a neprihanirii Domnului Hristos. Atunci când au înteles învatatura Lui, au trecut de la întunecimea zorilor la lumina stralucitoare a amiezii.
Lucrarea nici unui autor omenesc nu este desavârsita. Adâncimea intelectului omenesc poate fi masurata. Cele mai bogate mine create de om nu sunt inepuizabile. Dar zborul cel mai înalt, cel mai adânc, cel mai cuprinzator al imaginatiei nu poate descoperi adevarul cu privire la Dumnezeu. Dincolo de tot ce putem întelege prin capacitatea noastra, exista infinitul; trebuie ca Duhul Sfânt sa ni-L descopere pe Dumnezeu. Multi sunt extrem de bucurosi pentru ca au înteles doar adevarurile superficiale ale revelatiei.
Ei trec pe lânga comorile scumpe ale adevarului, pentru ca nu le cunosc valoarea. Fie ca acela care cerceteaza Biblia sa-si foloseasca toata puterea mintii, atunci când studiaza Cuvântul lui Dumnezeu; pentru ca, deseori, întelesul se afla dincolo de suprafata. Cunostinta astfel câstigata va fi ca samânta din cer sadita de Semanatorul divin. – Signs of the Times, 22 decembrie 1898
Întrebari pentru discutie
1. Ce motiv prezinta autoarea pentru lipsa deosebirii dintre viata crestinilor si cea a oamenilor din lume în general? Cum poate fi corectata aceasta problema?
2. Autoarea citeaza numele lui Gabriel într-o ilustratie interesanta, care ne mustra pentru felul în care tratam Biblia. Ce efect a avut asupra ta aceasta ilustratie? Poti aminti si alte domenii în care aratam lipsa de apreciere pentru binecuvântarile oferite de Dumnezeu?
3. Ce aspect din aceasta prelegere te-a impresionat cel mai mult? De ce?
Comentarii recente