UN SLUJITOR CREDINCIOS

De studiat:  1 Corinteni 4:1,2 
                   Fapte 20:28 
                   Apocalipsa 2:10

Te consideri un slujitor credincios al lui Dumnezeu ? Inainte de a te grabi sa dai un raspuns, te invit sa incercam sa intelegem impreuna semnificatia cuvantului “slujitor”. Ssslujitorul isi indeplineste cu credinciosie indatoririle (oricare ar fi acestea si oricat de neplacute i s-ar parea), se conformeaza capriciilor stapanului, indiferent daca le intelege sau nu, anticipandu-i dorintele inainte chiar de a fi exprimate, si dovedeste, desi este in masura sa ia o hotarare pe cont propriu, consacrare deplina in a oferi intaietate cerintelor aceluia sub conducerea caruia se afla, si nu propriilor nevoi.
 Unde crezi deci, ca te incadrezi ? Esti servul Dumnezeului Celui Vesnic ? Ti-ai pus vreodata serios problema primordialitatii obiectivelor Tatalui Ceresc fata de cele personale, atat pe termen scurt, cat si de perspectiva ?
Conform invataturilor Bibliei, Dumnezeu are nevoie de slujitori sau ispravnici eficienti si devotati, de oameni dispusi sa Il reprezinte  inaintea lumii, lucrand pentru El fara a-I trada increderea. Te-ar interesa o asemenea provocare ? Daca da, inseamna ca te vei alatura unei galerii de personaje importante, insa aceasta nu inainte de a intelege ca si din partea ta se cere un pret – acela de a-I acorda Lui primul loc in toate. Iar daca te intereseaza si beneficiile, poti fi sigur ca Dumnezeu este un stapan cu adevarat generos.
 Sa remarcam faptul ca apostolul Pavel, scriindu-le prietenilor sai din Corint, li se va adresa cu termenul de “slujitori ai lui Hristos”, avansand astfel o serie de idei importante, referitor la relatia noastra cu Tatal Ceresc. “Iata cum trebuie sa fim priviti noi: ca niste slujitori ai lui Hristos, si ca niste ispravnici ai tainelor lui Dumnezeu. Incolo, ce se cere de la ispravnici, este ca fiecare sa fie gasit credincios in lucrul incredintat lui” (1 Cor.4:1,2), va spune el, sugerandu-le corintenilor faptul ca Parintele vesniciilor Isi pusese mari sperante in ei.
 O comoara de intelepciune in doar cateva cuvinte ! Desigur, nimic mai simplu decat sa ignori situatia descrisa anterior, insa apostolul atrage mult prea serios atentia asupra realitatii ca nu este suficient doar sa ne numim slujitori, ci trebuie sa facem astfel incat slujirea noastra sa devina evidenta pentru ceilalti. Iata o idee nu tocmai confortabila pentru majoritatea oamenilor, caci nu-i asa, pare destul de neplacut sa devii subiectul capriciilor unei alte persoane, mai ales atunci cand societatea insasi te incurajeaza sa nu te multumesti niciodata cu locul doi. Si totusi, Pavel ne indeamna sa servim in mod neconditionat Creatorului nostru, constienti fiind ca ne-a fost incredintata o misiune speciala, datorita careia ne vom bucura de un statut pe masura. Suntem deci, purtatori ai tainelor lui Dumnezeu.
 Si acum, va invit sa va imaginati o gospodarie cu numerosi angajati. Fara indoiala ca situatia impune o ierarhie a responsabilitatilor, conform careia, servitorul cel mai de incredere va primi spre paza si protectie lucrurile secrete ale casei, acordandu-i-se odata cu ele si o importanta raspundere, menita a demonstra nu numai girul stapanilor in favoarea sa, ci si faptul ca la randul lui, el insusi va trebui sa ofere in schimb integritate si credinciosie. Iar aceasta presupune ca slujitorul va avea constiinta apartenentei sale la familie si va trai o viata de devotiune perfecta, preferand mai curand moartea, decat tradarea. Bun venit deci, slujirii in casa lui Dumnezeu ! Iata la ce se refera apostolul Pavel si ce asteapta de la noi, atata timp cat nu ne vom indoi de veridicitatea spuselor sale.
 Te-ai decis daca vei mai continua sa ne insotesti de acum inainte ? Crezi ca te intereseaza o astfel de relatie ? Te simti in stare sa raspunzi provocarii lansate ? Pentru ca El doreste sa-I fim atat de consacrati, incat sa nu ne fie vreodata rusine de chemarea primita, atat de credinciosi, incat devotiunea noastra sa nu poata fi pusa la indoiala si atat de implicati, incat eul personal sa dispara, in favoarea misiunii Sale.
 Va cer acum sa ne oprim si sa descoperim acel element inedit introdus de apostolul Pavel in epistola catre biserica din Corint. “De aceea…” Iata cuvintele  cu care va continua el, parca sugerand ideea ca gandul de fata s-a nascut ca urmare a evenimentelor petrecute anterior si parca stiind ca vom incerca sa recompunem sirul evenimentelor, reconstituind propria-i experienta.
 Aparent, apostolul se confrunta cu o problema, sau mai bine zis, cei carora le scria aveau de rezolvat o situatie neobisnuita. Desi in mod evident, misiunea crestinilor corinteni era aceea de a descoperi dragostea si puterea Mantuitorului lor, in realitate acestia isi petreceau timpul certandu-se cu privire la preferinta pentru un anumit vorbitor si doctrina propovaduita la el. Nu-i asa ca lucrurile nu iti sunt complet straine ? Ei bine, in capitolul 3, Pavel se va ridica plin de hotarare impotriva unei astfel de atitudini, avertizandu-i pe cei in cauza ca se vedea in imposibilitatea de a li se adresa ca unor persoane spirituale, intrucat totul vorbea despre faptul ca ei continuau sa apartina lumii, comportandu-se ca niste oameni lumesti. (Probabil ca doamnele ne vor scuza, caci apostolul nu a respectat intotdeauna standardele sociale.) La ce se facea referire prin termenul de oameni lumesti ? Li se pretindea oare corintenilor sa devina creaturi noi si mai ales, in ciuda a tot ce li se oferise, ramasesera ei pe mai departe niste fiinte nerenascute ? Desigur ca Pavel nu le pastra o astfel de imagine, pentru ca ori de cate ori  cineva se consacra lui Hristos, se transforma intr-o persoana spirituala, complet diferita de cea din trecut, cu alte cuvinte, se comporta ca un adevarat sfant ! Poate ca veti spune ca va simtiti pur si simplu impresionati, insa chiar asa si trebuie sa stea lucrurile, intrucat autorul epistolei doreste ca sfintii sa dea dovada de un mod de a fi total opus celui lumesc, demonstrand ca sunt oameni noi, radical diferiti de cei de pana atunci. Sa nu ramaneti insa cumva cu convingerea gresita ca o astfel de idee i-ar apartine in exclusivitate apostolului Pavel ! Ei bine, nu, pentru ca promotorul ei a fost Insusi Isus Hristos. Amintiti-va Ioan 3:3, cand Fiul lui Dumnezeu ii vorbeste lui Nicodem despre nasterea din nou ! Fara indoiala ca perceptia strict fariseica a lui Nicodem a avut de jucat un rol important in acceptarea cuvintelor Mantuitorului: “Bineinteles”, si-a spus acesta, “ca  nu ma va preocupa acum problema neamurilor. Samariteni, romani, oare chiar toti ?” Pentru ca apoi, “convingerea” respectiva sa fie consemnata in minte, iar el sa se vada pus in fata unei provocari: “Esti sigur ca nu ai vrut sa spui realizare ? Sau poate chiar reusita ? Si totusi, cred ca e nevoie de ceva mai mult decat doar de simpla credinta. Desigur, desi probabil ca un astfel de lucru nu ma va ajuta nicidecum sa ma simt mai confortabil.” “Caci oricine face raul uraste lumina”, i Se adresase Isus, “si nu vine la lumina, ca sa nu i se vadeasca faptele. Dar cine lucreaza dupa adevar, vine la lumina, pentru ca sa i se arate faptele, fiindca sunt facute in Dumnezeu.” (Ioan 3:20,21) Mesajul era limpede, iar intrebarea, desi neformulata, persista undeva, in memorie. De ce Nicodem ? Si de ce o ora atat de tarzie, din noapte ? Mai ales ca a crede in Lumina Lumii presupune a sta ferm in Lumina Lui, astfel ca oricine sa observe lucrarea lui Dumnezeu in tine !
 Iata deci originea mesajului lui Pavel: credinciosii inceteaza sa mai fie niste “oameni lumesti”, tocmai datorita transformarii produse in interiorul lor: se comporta ca fiinte nascute din nou si raman in lumina, experimentand minunea actiunii Tatalui Ceresc si descoperind puterea Lui intr-un mod atat de evident, incat intreaga lume va intelege miracolul schimbarii.
 Deoarece primele trei capitole ale epistolei catre corinteni dezvolta in mod sistematic acest concept crestin, conturandu-l in profunzime, este clar ca avem de-a face de fapt, cu aceeasi tema, impartasita intr-o maniera stralucitoare de Isus lui Nicodem. Pavel adreseaza prietenilor sai d
in Corint indemnul de a continua sa creasca si a inceta sa se mai certe, numindu-i campul de lucru, cladirea, constructia, templul si casa lui Dumnezeu si cerandu-le sa judece in perspectiva, constienti ca intelepciunea lumii, pe care odata ajunsi in biserica, ar fi trebuit sa o ignore, este nebunie, in comparatie cu cea oferita de Tatal Ceresc.
 ”Iata cum trebuie sa fim priviti noi: ca niste slujitori ai lui Hristos, si ca niste ispravnici ai tainelor lui Dumnezeu” (1Cor 4:1), de aceea lumina Lui ne va inconjura asemeni unui nimb, fiind evident pentru ceilalti ca Insusi Creatorul ne-a considerat demni de a ne incredinta tainele Sale. Mai mult, ni se cere sa facem cunoscut ca tocmai statutul nostru de robi credinciosi, reprezentand dovada unei devotiuni perfecte, L-a determinat sa ne acorde increderea Sa in a-L inalta inaintea intregii lumi. Nu-i asa, sustine apostolul, ca pare dificil sa ne bucuram de credibilitate, in calitate de slujitori de nadejde, de oameni raspunzatori de detinerea tainelor divine, atunci cand continuam sa intretinem focul disputei cu privire la preferintele personale.
 De ce este necesara schimbarea ? Pentru ca Dumnezeu doreste oameni care
sa-L reprezinte corect, robi credinciosi responsabilitatii primite, barbati si femei de nadejde, dispusi sa nu tradeze ceea ce Tatal Ceresc le-a oferit spre pastrare. Ne aflam deja intr-o cu totul alta dimensiune, vizand in exclusivitate tainele Sale. Sa retinem ca El ne cere sa punem in valoare ce ne-a dat spre pastrare, intelegand ca tocmai de aici se va naste o parte a provocarii. De fapt, exact asupra acestei realitati a punctat si Mantuitorul in discutia cu Nicodim: pentru ca, daca mergi in Lumina, nu ai cum sa ramai ascuns de privirile celor din jur, mai ales atunci cand lucrarea Lui se descopera in tine.
 Sa ne amintim acum ca ideea “tainelor” lui Dumnezeu nu apare la apostolul Pavel, ci Domnul Isus este Cel care va aduce pentru prima data in discutie conceptul respectiv. (Matei 13:11) Evanghelistii Marcu si Luca il vor relua, iar Pavel va face referire la afirmatia Mantuitorului ca urmasilor Sai (slujitorilor, cum ii numeste apostolul), le vor fi descoperite tainele, oferind, in capitolul 2 din 1 Corinteni, si argumentele de rigoare. A reusit oare Hristos sa-i explice lui Nicodim in ce consta aceasta ? Conform punctului de vedere al apostolului, noi vom fi considerati slujitori de incredere – suficient de responsabili si de capabili, nu doar pentru a sti sa pastram , ci sa si impartasim in mod inteligent, ceea ce detinem.
 De fapt, pana la intruparea Domnului Isus, nimeni nu intelesese pe deplin planul lui Dumnezeu de mantuire, insa odata cu moartea si invierea Sa, tainele au fost descoperite si continua sa fie duse intregii lumi, servilor revenindu-le datoria de a le face publice. Cat de minunat ! Fiindca s-au dovedit suficient de credinciosi pentru ca Stapanul sa Se bazeze pe ei, acestia se vor bucura de privilegiul de a revela secretul mantuirii.
 Ce lucru maret ! Si totusi, ce se poate spune despre modul in care ne achitam de un asemenea mandat ? Desigur, nimic mai important decat a constientiza faptul ca El conteaza pe noi, dar sa nu uitam ca ne mai revin si o serie de obligatii, pentru a caror indeplinire ni s-au transmis deja instructiunile de rigoare. Am patruns deja in miezul soliei apostolului Pavel ! Traind ca “oameni lumesti”, nimeni nu va reusi sa descifreze chemarea noastra, pe Dumnezeu si tainele Sale, caci doar credinta este cheia care va deschide tezaurul cerului. Sa presupuna aceasta oare, predicare la orice colt de strada, sondaje de opinie din casa in casa, un numar mai mare de programe de evanghelizare pentru tineret ? Sa intelegem de aici ca am reusit sa prindem cu adevarat sensul credinciosiei? Ei bine, desi fiecare din ideile de mai sus ramane valabila, raspunsul va fi totusi “nu”, pentru ca apostolul se refera la  altceva. Problema nu consta in a indeplini mai multe fapte bune, caci tot astfel dupa cum Isus i-a explicat lui Nicodim ca existenta sa se va schimba complet dupa convertire, Pavel ni se adreseaza cu privire la propriul stil de viata, de comunicare, la sentimentele si relatiile cu ceilalti. Preocuparea sa majora vizeaza necesitatea ca fiecare dintre noi sa promoveze acea conceptie asupra lumii menita a-I acorda intaietate lui Dumnezeu si intelepciunii divine, superioare celei lumesti, si a-L recunoaste pe El ca Domn absolut al trupurilor noastre, temple ale Duhului Sfant.
 Desi nu exista o certitudine, este foarte posibil ca Pavel sa fi avut in vedere chiar remarcile Mantuitorului catre ucenicii aflati in camera de sus, facute cu doar cateva ore inainte de inceperea propriului proces (Ioan 13:34,35) Intrucat a sosit timpul sa ne iubim unii pe altii, disputele cu privire la vorbitorii sau doctrinele favorite nu isi au sub nici o forma, rostul. Nu-i asa ca pare dificil sa dezvolti un spirit de contradictie asupra propriilor preferinte, atunci cant te anima sentimente de profunda iubire fata de semenul tau ? De fapt, daca vom experimenta o relatie adevarata cu Tatal, lucrurile ascunse ale lui Dumnezeu vor fi descoperite mai intai prin propria noastra viata, intrucat El alege sa le faca intotdeauna cunoscute acelora pe a caror incredere stie ca Se poate baza, oameni atat de devotati, incat dragostea divina straluceste prin ei. Iata de ce, adevaratii crestini vor sta in Lumina si nu se vor opune ca lucrarea Creatorului sa se manifeste prin intermediul lor !
 Si totusi, Evanghelia dupa Ioan ne relateaza inca doua episoade din viata lui Nicodem (Ioan 7:50, cand cunoscutul fariseu Il va apara vag pe Mantuitorul, iar apoi Ioan 19:39, cand, plin de indrazneala, va pregati trupul neinsufletit al lui Isus pentru a fi inmormantat), ceea ce inseamna ca istoria sa nu s-a incheiat brusc, intr-o noapte intunecata, pe o strada obscura din Ierusalim. Ei bine, tocmai prin curajul de a avea o asemenea atitudine (Ioan 7:50), Nicodem va renunta atat la functia detinuta in Sanhedrin, cat si la calitatea de membru al bisericii, si va pune in mod indirect capat relatiilor de prietenie intretinute. Credea, si deci a stat in Lumina, sau, cum ar spune Pavel, si-a demonstrat credinciosia in lucrurile tainice ale lui Dumnezeu, astfel ca intreaga lume sa poata vedea minunile Sale in el. In aceasta consta de altfel, esenta mesajului apostolului: prin credinta veti ajunge slujitori suficient de importanti pe scara ierarhica, pentru a va fi daruite tainele Imparatiei, iar Tatal Ceresc nu Se indoieste de faptul ca le veti pastra in toata curatia lor, descoperindu-le si altora.
 Te afli deja in serviciul Celui mai Mare Preot ? Detii taina divina ? Dai marturie prin viata ta ca Il cunosti ? Este descoperita lucrarea Lui in tine ? Ai dovedit ca Stapanul iti poate acorda incredere, numindu-te purtatorul unor taine, si mai ales, ai demonstrat ca esti suficient de credincios pentru a le prezenta intregii lumi ? Te simti dispus sa ramai in Lumina, fara sa te rusinezi de statutul de serv sau de Stapanul tau ?
 Slujitorii care au experimentat o astfel de incredere trebuie, si dati-mi voie sa ma repet, sa arate in mod practic ca in absolut orice, credinciosia ramane principala lor caracteristica, pentru ca Imparatia Cerurilor depinde de ei. El a ales “tineri” si “tinere” odata lumesti, dar ale caror vieti au fost schimbate prin puterea lui Dumnezeu, pentru a infatisa si altora tainele Sale. Si acum, incercati sa va imaginati ce pierdere tragica ar fi pentru vesnicie, daca unul din acesti slujitori ar esua in a impartasi semenilor in nevoie disperata, taina mantuirii. Ce dezastru, atunci cand cei ce cauta Lumina nu vor reusi sa observe ca suntem slujitorii Dumnezeului Celui Viu, pentru ca noi insine nu-I dam voie sa Se manifeste in viata noastra.
Stiati ca Tatal Ceresc a facut o fagaduinta minunata servilor Sai credinciosi ? “Nu te teme nicidecum de cei ai sa suferi. Iata ca diavolul are sa arunce in temnita pe unii din voi, ca sa va incerce. Si veti avea un necaz de zece zile. Fii credincios pana la moarte, si-si voi da cununa vietii.” (Apocalipsa 2:10) Ce ziceti, nu pare a fi o ofert
a tocmai de ignorat, nu-i asa ? In primul rand, ne bucuram de sansa de a cunoaste cel mai important secret al Imparatiei lui Dumnezeu – cum putem fi mantuiti – iar apoi, El Insusi ne adreseaza chemarea de a duce celor de langa noi aceasta veste buna, avand o relatie stransa cu Mantuitorul si bucurandu-ne de perspectiva de a primi coroana vietii. Nu te simti de parca ai fi de trei ori invingator ? Iata de ce, Dumnezeu te cheama si vrea sa ajungi slujitorul Sau cel mai de incredere, mai ales ca merita sa detii un asemenea statut. De aceea, da-I voie Creatorului sa locuiasca in tine, in templul care esti tu si nu te indoi ca vei obtine in cele din urma cununa vietii, pentru a te afla o vesnicie alaturi de Domnul tau.