CE CONFERA VALOARE VIETII TALE ?
De studiat: Luca 12:13-21
Era tanar, bogat, realizat, respectat de toti, membru in parlament, cu perspective de avansare profesionala, un cetatean demn si cu teama de lege, un crestin ce frecventa regulat biserica, platea cu credinciosie zecimea si detinea o functie importanta in comunitate. Se bucura de toate avantajele atat de dorite de cineva de varsta lui: o masina ultimul tip, o casa luxoasa, cel mai scump telefon mobil, nenumarate carti de credit, o afacere prospera, respect si o pozitie de invidiat.
Spunand aceasta, am epuizat deja atributele unei descrieri ideale privind succesul, implinirea personala si multumirea de sine. Si totusi, in ciuda unei astfel de imagini perfecte, tanarul despre care doresc sa va vorbesc, era constient ca inca ii mai lipsea ceva (vezi Matei 19:20): banii, respectabilitatea, faima, functia, averea si chiar participarea constanta la toate serviciile divine nu pareau suficiente pentru a-l face fericit – sau, pentru a-i oferi viata vesnica.
Fara nici o indoiala ca in toata aceasta ecuatie, exista un element lipsa.
Nu vi se pare ca printr-o uluitoare similitudine, lumea de astazi este populata de o multime de astfel de oameni, bogati si fericiti doar in aparenta ? Ii puteti intalni la Hollywood sau la bursa, stralucitori si creand impresia ca in ceea ce-i priveste, lucrurile ar merge perfect, desi in realitate lasa in urma o casnicie nerealizata, pentru a incepe o alta, de si mai scurta durata, sfarsind apoi, in plina maturitate, in centre de recuperare pentru cei dependenti de droguri. Motivul ? Nu le-a fost prea greu sa inteleaga ca faima, banii, averea, respectul celorlalti, realizarile, distinctiile si recunoasterile nu poarta in sine adevarata si durabila fericire si nici o implinire profunda. Odata ce admiratia si tribulatiile inceteaza, acestia nu mai reusesc sa descopere in ei insisi vreo satisfactie, dandu-si seama ca, desi bogati si cu succes, fericirea pe care o experimenteaza nu reprezinta consecinta naturala a faptului ca detin o serie de bunuri, intrucat posesiunile materiale si renumele nu conduc la adevaratul sens al vietii, ci doar la un imens gol.
De altfel, nimeni altul decat inteleptul rege Solomon, dupa ce se straduise in zadar sa gaseasca fericirea in valorile acestei lumi, va incerca, in Eclesiastul 1 si 2, sa evalueze semnficatia marii treceri. Vorbindu-ne despre esecurile sale in a dobandi o perceptie inalta asupra existentei, prin educatie si cunostinte, bogatie si realizari, munca si distractie, placeri si casatorii interzise de Dumnezeu, acesta va concluziona ca se afla pe o cale gresita: “Am ajuns pana acolo ca m-a apucat o mare deznadejde de toata munca pe care am facut-o sub soare. Caci drept vorbind, ce folos are omul de toata munca lui si din toata straduinta inimii lui, cu care se trudeste sub soare?” (Eclesiastul 2:20,22)
Cu alte cuvinte, fiul lui David are convingerea ca toate eforturile sale au atras dupa sine doar goliciune interioara sau vanitate, realitati cu nimic mai durabile decat aburul unei respiratii, menite a oferi o bucurie si fericire de moment.
Sa existe oare o explicatie pentru care realizarile si averea nu pot aduce succes, implinire de durata si mai ales, viata vesnica ? S-a spus candva ca omul este o fiinta spirituala, fiind creat cu o permanenta dorinta dupa Dumnezeu, ce nu va fi niciodata satisfacuta de bogatie si bunuri, ci numai de valori spirituale. Si daca primele se concretizeaza in implinirea nevoilor materiale, ultimele vor descoperi in mod evident faptul ca viata inseamna mult mai mult decat simpla existenta fizica si placerile de o clipa.
Continuand ideea anterioara, altcineva a afirmat ca omul nu poate fi comparat cu un animal salbatic, multumit atata timp cat i se asigura hrana si adapost, caci, prin statutul de fiinte umane, noi apartinem unui univers superior si in consecinta, bunurile materiale nu dau sens vietii. “Posesiunile noastre ocupa o pozitie mult inferioara calitatii de om creat dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu”, scria unul din comentatorii Bibliei, “si desi declaram ca stim toate acestea, nu ezitam sa ne tradam valorile seculare, folosind expresii de genul: ‘Uite o persoana care castiga cateva milioane pe luna.’ ”
Scriptura ne relateaza in Luca 12:13-21, ca un barbat din multime a venit la Isus, rugandu-L sa il ajute la impartirea unei mosteniri. In mod paradoxal, raspunsul Mantuitorului poate parea ciudat, chiar nepoliticos, daca ne gandim ca obiceiul vremii cerea ca toti cei ce aveau de rezolvat o asemenea problema, sa se consulte cu un rabin sau un invatator al legii (vezi Num. 27:1-11 si Deut. 21:15-17). De ce procedeaza Fiul lui Dumnezeu astfel ? Tocmai pentru a-i oferi interlocutorului Sau, prin intermediul incidentului respectiv, o lectie cu privire la adevaratul sens si adevarata valoare a vietii. Urmeaza acum binecunoscuta parabola despre omul bogat, care, pentru ca ii rodise tarina, se hotaraste sa isi strice granarele si sa isi construiasca altele mai mari, unde sa stranga toate rodurile si bunatatile.
Multumit si satisfacut de ceea ce realizase, eroul povestirii ajunge la concluzia ca nu-i ramane altceva decat sa se odihneasca si sa se bucure in liniste de averea sa, pentru ca dobandise mult mai mult decat i-ar fi trebuit ca sa poata trai fara a fi nevoit sa mai munceasca vreodata. Si cu toate acestea, Dumnezeu l-a numit nebun si i-a luat viata chiar in acea noapte.
Parabola de fata ne prezinta o importanta lectie, pe care fiecare crestin ar trebui sa si-o insuseasca pe deplin, realizand ca adevarata semnificatie a vietii nu deriva din simpla posedare a unor bunuri. “Vedeti si paziti-va de orice fel de lacomie de bani; caci viata cuiva nu sta in belsugul avutiei lui.” (Luca 12:15)
Educatie, faima, respect nu inseamna nimic, daca ne gandim ca nevoia suprema a omenirii consta tocmai in descoperirea rostului existentei. Iar raspunsul la o asemenea problema nu rezida in lucrurile lumii. Bogatul din parabola se gandea ca nu-i lipseste nimic, insa Dumnezeu l-a considerat nebun, asemeni tuturor celor ce construiesc pe prezent, culegand clipa si uitand de viitor.
Spre propria sa nefericire, nebunul traieste cu convingerea ca averea, posesiunile si realizarile reprezinta totul, ignorand faptul ca moartea pune semnul egalitatii intre bogat si sarac. A-ti strange comori spirituale si vesnice constituie cea mai sigura investitie, deoarece modul de a fi al unei persoane, imaginea acesteia inaintea lui Dumnezeu, atunci cand bogatia apartine deja trecutului, inseamna de fapt, caracter.
”Si ce ar folosi unui om sa castige toata lumea, daca si-ar pierde sufletul ? Sau, ce ar da un om in schimb pentru sufletul sau ?” (Matei 16:26) Pregatirea continua pentru Imparatia Cerurilor a fost si va ramane mereu unicul scop important si de valoare al existentei. “Pentru ca oricine va vrea sa isi scape viata, o va pierde; dar oricine isi va pierde viata pentru Mine, o va castiga.” (Matei 12:25)
Si totusi, am devenit atat de familiarizati cu o asemenea avertizare solemna, incat adesea uitam ca vesnicia nu va fi posibila decat ca o consecinta a primirii lui Isus ca Domn si Mantuitor personal.
Cei ce Ii slujesc lui Dumnezeu sunt saraci si sufera, uneori chiar pana la moarte, ne spune in Psalmul 73 Asaf, pe cand cei rai, cei ce ii starnisera chiar lui insusi invidia, se bucura de toate avantajele, incat li se bulbuca ochii de grasime si nimic nu-i tulbura pana la moarte, caci “n-au parte de suferintele omenesti.” “Totusi, era sa mi se indoaie piciorul, si erau sa-mi alunece pasii”, va continua el, “caci ma uitam cu jind la cei nesocotiti”… Intelegand in cele din urma ca adevarata binecuvantare nu rezulta din multimea bogatiilor, si ca el insusi “era prost si fara judecata, era ca un dobitoc inaintea” lui Dumnezeu, psalmistul va avea convingerea ca realizarea personala consta in a te apropia de Tatal Ceresc si a face din El “locul tau de adapost.” (Psalmul 73:22-28)
Iata sensul vietii, reala implinire si fericirea stabila cu care Creatorul va umple
golul din inima omului.
Pe de alta parte, se poate afirma ca odata cu aceasta parabola, Dumnezeu vine in intampinarea unei intrebari legitime pentru fiecare tanar: exista ceva rau in bogatie, trebuie evitate educatia, succesul, prosperitatea si reusita?
In mod sigur nu, mai ales ca El Insusi doreste desfasurarea unei asemenea perspective in dreptul nostru: “Idealul lui Dumnezeu pentru copiii Sai este mai inalt decat cel mai inalt gand la care poate ajunge o minte omeneasca” (“Hristos Lumina lumii”, p. 311), de aceea ni se cere sa oferim incurajare, pentru ca oricine sa experimenteze acel maxim de dezvoltare la care Tatal Ceresc intentioneaza sa il conduca.
Privita dintr-o perspectiva corecta, adevarata problema a bogatului nu consta in faptul ca detinea nenumarate averi, ci in realitatea ca pentru el, avutia insemna totul, devenind principala si singura preocupare a vietii. Lacomia – dorinta de a avea cat mai mult, indiferent de propria nevoie sau de situatia celorlalti – iata cea mai importanta trasatura de caracter a celui ce facea obiectul parabolei Mantuitorului.
Din nefericire, acest om uitase ca Dumnezeu este in masura sa ne binecuvanteze cu bogatia, talentele si aptitudinile necesare, pentru ca prin intermediul nostru, toate acestea sa se extinda si asupra altora. Ideal ar fi fost de dorit ca bogatul sa se recunoasca pe sine insusi ca ispravnic al unor talanti speciali, incredintati de Domnul si Stapanul sau pentru a aduce speranta semenilor, renuntand la a-si construi hambare mai mari si mai bune si impartasind cu cei saraci, surplusul adunat.
Educatia, prosperitatea, talentele, aptitudinile speciale, darurile, toate ni s-au pus la dispozitie cu un scop bine stabilit, iar realizarile si averea nu au drept tel de a dainui prin ele insele, ci de a conduce la un final, adica de a-I sluji lui Dumnezeu, oferind ajutor aproapelui. “Administrarea inteleapta si altruista a bogatiilor si talentelor va insemna binecuvantare si bucurie”, a spus cineva, si noi toti stim de ce in Marea Moarta nu exista viata: apele se aduna si in timp, printr-o serie de procese, devin moarte. Prin analogie, atunci cand ingramadim un favor dupa altul, fara sa dam mai departe, vom experimenta acelasi fenomen, iar prin contrast, cu cat vom fi dispusi sa transmitem, cu atat capacitatea noastra de a primi se va imbunatati. Bogatia reprezinta un adevar uluitor, insa ea devine dintr-o data periculoasa, atunci cand ajunge sa il stapaneasca pe cel ce o detine.
Suntem provocati sa ne punem talentele in slujba lui Dumnezeu, intrucat reprezinta binecuvantari venite de la El, de aceea, amintiti-va intotdeauna ca scopul darurilor spirituale ramane acela de a-I da slava Creatorului, edificand sau sustinand biserica, adica trupul lui Hristos. Fiecarui credincios i-a fost incredintat cel putin un dar special, pe care este chemat, in calitate de ispravnic, sa il puna la schimbator, intrucat nu ii apartine lui, prin excelenta, ci i-a fost doar oferit, pentru a-l folosi.
Nimic rau in a te bucura de bogatie, educatie si succes in viata, mai ales ca insusi bogatul nu comitea nici o greseala in a sadi, a construi si a-si face planuri de viitor. In cazul sau insa, dificultatea rezida in lipsa unei perceptii clare a prioritatilor, transformand bunurile materiale si prosperitatea in singura si cea mai importanta urgenta.
Dr. Richard Stenbakken, director la Departamentul de Slujire al Capelanilor Adventisti din cadrul Conferintei Generale, a lansat de curand urmatoarea idee: “In viata, principalul este sa stii sa mentii lucrurile principale pe planul principal.” Prioritati…”Cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu si neprihanirea Lui, si toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.” (Matei 6:33) Hrana, imbracaminte, un adapost, iata ce ne fagaduieste Dumnezeu, pentru ca ne iubeste si ne poarta de grija. Ce ne ramane de facut ? Sa Il descoperim pe El mai intai, sa Il cunoastem pe El mai intai, si sa dezvoltam o relatie personala cu El, mai intai.
”In calitate de martori ai lui Hristos nu avem dreptul de a permite grijilor acestei lumi sa ne absoarba timpul si atentia, in loc de a acorda intaietate realitatilor vesnice.” (“Marturii pentru tineret “, p. 314)
Relatia personala cu Mantuitorul constituie afacerea cea mai importanta, caci daca goana dupa lucrurile materiale nu ne va aduce altceva decat o fericire de moment si instabila, odata ce vom face din El cel dintai interes al nostru, vom experimenta multumirea, fericirea, si pe deasupra ne vom bucura si de nenumarate alte binecuvantari.
Omul a fost creat tocmai pentru a cultiva o permanenta comunicare cu Tatal Ceresc, de aceea, ori de cate ori ne vom canaliza atentia spre bogatie si tot ce tine de ea, putem fi siguri ca diavolul lucreaza pentru a interveni intre noi si El.
Poate ca a sosit timpul, atat pentru mine, cat si pentru dvs., sa privim la Isus, constienti ca atunci cand vom descoperi si vom practica realitatea de a trai si a merge impreuna cu Fiul lui Dumnezeu, impartasind si altora o asemenea sansa, vom ajunge la concluzia ca am gasit in sfarsit, sensul vietii.
Investiti-va timpul, talentele, energia si viata in afacerile Lui – in Imparatia Lui. Si nu uitati, ca o alta orientare s-ar dovedi oricum, zadarnica
































Comentarii recente