ZECIME, DARURI SI ATITUDINI
De studiat: Luca 12:48
Luca 6:38
2 Cor. 9:6
Il cunoasteti pe Frank Dent ? Presedinte al Asociatiei Nationale pentru Prevenirea Inanitiei, doctorand in biologie si student post universitar la Colegiul Oakwood, din Huntsville, Alabama, acesta si-a uimit pur si simplu colegii si prietenii prin perseverenta de care a dat dovada, determinandu-i sa se angajeze in lupta de combatere a flagelului numit foamete. Deplasandu-se alaturi de cativa studenti voluntari, intr-o prima expeditie in satul La Chapell, din Thaithi, Frank urma sa traiasca o experienta unica.
In momentul cand masina colegiului a ajuns la destinatie, Presedintele Asociatiei Nationale pentru Prevenirea Inanitiei s-a simtit pur si simplu coplesit, constatand cat de reala era nevoia oamenilor din acea localitate. In pragul unor colibe darapanate, copii si parinti asteptau impreuna, holbandu-se naivi si totodata plini de speranta la noii sositi, gata a se bucura de orice coaja de paine primita. Distribuind orez, paine si alte alimente, Asociatia Nationala pentru Prevenirea Inanitiei a beneficiat cu aceasta ocazie de sansa de a reinitia lucrarea de binefacere a Mantuitorului, oferind tuturor celor implicati posibilitatea de a lucra efectiv pentru binele aproapelui.
Era ora pranzului si venise timpul ca Frank si tovarasii sai de drum sa serveasca ei insisi masa. In concluzie, nu a fost omis nici unul din ingredientele necesare pentru obtinerea unui dejun de calitate: paine, maioneza, salata, rosii, muraturi, branza,… si sandwichul lui Frank se dovedea a fi o adevarata incantare gastronomica. Admirandu-si creatia si talentul culinar, Presedintele Asociatiei Nationale pentru Prevenirea Inanitiei si-a lins buzele si s-a asezat la umbra, alaturi de un student, hotarat sa-si savureze hrana in liniste, departe de privirile flamande ale satenilor.
Si totusi, inca de la prima inghititura, a simtit cateva perechi de ochi curioase, atintindu-se asupra lui: uluiti de imensitatea sandwichului, trei baietei il fixau de undeva, din apropiere, gata sa raspunda imediat unei noi invitatii la masa.
N-avea incotro ! Trebuia sa-si imparta pranzul in patru, insa oricat s-ar fi straduit, nu-si dadea seama cum ar fi putut diviza o singura chifla intre atatea persoane disperate, in conditiile in care ii lipsea pana si un elementar cutit. Singura posibilitate ramanea aceea de a-l rupe in doua, insa asa cum se intampla de obicei in astfel de cazuri, egalitatea pare de nerealizat, caci fie o rosie va incerca sa stea si intr-o parte si in cealalta, fie o muratura va aluneca, lasand felia de paine aproape goala, si indiferent cat te-ai stradui, una din jumatati va fi mereu mai mare decat cealalta. Iar sandwichul lui Frank nu facea exceptie, transformandu-se dintr-un urias gastronomic, in cateva firimituri neimportante.
Derutat, eroul nostru a privit mai intai chipurile nerabdatoare ale copiilor si apoi bucatile obtinute, in timp ce o voce interioara il sfatuia sa pastreze pentru sine partea cea mai mica, oferind restul “oaspetilor”. “Ce interesant”, si-a spus, “Dumnezeu ne indeamna intotdeauna sa renuntam la propriul egoism, oprind mai putin pentru noi si daruind mai mult altora.”
Cu o oarecare parere de rau si inghitind in sec, Frank a intins bucata mai mare celor trei baieti, care s-au asezat confortabil la masa, alaturi de noul lor prieten.
Pe masura ce isi consuma portia, devenita dintr-o data atat de nesemnificativa, profesorul nostru a descoperit ca ii revenisera totusi o bucata de branza destul de considerabila, o felie zemoasa de rosie si chiar o jumatate de muratura. “Ce bun e Dumnezeu !”, le-a spus colegilor de clasa. “Atunci cand esti dispus sa oferi din belsug, El are grija sa puna deoparte ceva bun si pentru tine.”
”Dati, si vi se va da”, ni se promite in Luca 6:38, “ba inca vi se va turna in san o masura buna, indesata, clatinata, care se va varsa pe deasupra. Caci cu ce masura veti masura, cu aceea vi se va masura.”
Daca puterea de a darui reprezinta principala dovada a prezentei lui Dumnezeu in viata noastra, prin contrast, spiritul de lacomie constituie lucrarea evidenta a Satanei. Zecime, daruri, atitudini, iata de fapt, cele trei cuvinte care ne vor ajuta sa intelegem asteptarile Lui fata de noi.
Zecimea este datoria de a-I inapoia Creatorului a zecea parte din orice castig, cu mentiunea ca, intrucat procentul respectiv se poate defini ca un castig al Tatalui Ceresc obtinut in urma investitiilor facute in noi, implicatiile ce decurg de aici au o semnificatie mult mai profunda decat de exemplu, dividendele unui mare actionar,. La o recolta de o tona de cartofi la hectar, zecimea va fi de 100 kg, care odata oferite la biserica, Ii vor apartine, imediat si neconditionat lui Dumnezeu, atat ca valoare spirituala, cat si din punct de vedere material.
Amintiti-va ca in afara de ceea ce El ne daruieste, noi nu detinem practic, absolut nimic, si chiar daca dintr-o tona de cartofi, ne permite sa retinem 900 de kg ca un ajutor special pentru a ne plati chiria, a asigura hrana copiilor si a ne cumpara imbracaminte, totusi ne revine datoria de a Ii returna un dividend de 100 kg, ca o parte speciala din bunastarea noastra si ca un beneficiu rezultat din investitia facuta.
Pentru a constientiza cu adevarat semnificatia zecimii, va invit sa parcurgem impreuna cele mai importante trei versete biblice ce aduc in prim plan acest concept.
Levitic 27:30 – “Orice zeciuiala din pamant, fie din roadele pamantului, fie din rodul pomilor, este a Domnului; este un lucru inchinat Domnului.”
Levitic 27:32 – “Orice zeciuiala din cirezi si din turme, din tot ce trece sub toiag, sa fie o zeciuiala inchinata Domnului.”
Maleahi 3:10 – “Aduceti insa la casa vistieriei toate zeciuielile, ca sa fie hrana in Casa mea; puneti-Ma astfel la incercare, zice Domnul ostirilor, si veti vedea daca nu va voi deschide zagazurile cerurilor, si daca nu voi turna peste voi belsug de binecuvantare.”
Darurile includ orice altceva vom hotari sa oferim celor in nevoie, astfel ca, asemeni sandwichului lui Frank, acestea constituie pur si simplu o modalitate de a impartasi cu altii bunurile daruite de Dumnezeu. (Tot aici se inscriu si donatiile ADRA sau pentru misionarii din Iryan Jaya, ajutorul banesc pentru acoperirea cheltuielilor din biserica locala, asigurarea hranei pentru familiile nevoiase si multe altele.)
Nu uitati ! Darnicia devine posibila numai atunci cand Tatal Ceresc traieste in inima dvs., inspirandu-va disponibilitatea de a imparti cu semenii investitia Sa in voi, caci transmitand mai departe ceva din bunastarea voastra, (chiar si un sandwich se poate incadra in aceasta categorie), actul respectiv devine in realitate un simplu zambet de recunostinta fata de binefacerile Lui nespuse.
A oferi inseamna a-L slavi pe Creator, a-L lauda, a raspunde in mod pozitiv atunci cand El iti prezinta nevoile speciale ale aproapelui, a sta alaturi de Cel mai Mare Datator din toate timpurile, care Si-a trimis propriul Fiu sa moara pentru noi.
Ps. 54:6 – “Atunci iti voi aduce jertfe de buna voie, voi lauda Numele Tau, Doamne, caci este binevoitor.”
Ps. 96:8 – “Dati Domnului slava cuvenita Numelui Lui ! Aduceti daruri de mancare, si intrati in curtile lui !”
Zecime, daruri, atitudini, iata de fapt, cele trei cuvinte care ne vor ajuta sa intelegem asteptarile Sale fata de noi.
Intrucat ?ontine in sine modul de raportare la zecimi si daruri, atitudinea reprezinta termenul cheie al problemei de fata, pentru ca zecimea oferita din obligatie si intr-un spirit ostil, nu are nici un fel de legatura cu zecimea Biblica, tot astfel dupa cum darurile pornite dintr-un sentiment de vinovatie, datorie sau mandrie, desi vor fi suficiente pentru achitarea notelor de plata ale bisericii, nu se vor dovedi in masura a face din dvs. un datator veritabil. Importanta este atitudinea.
“Sa stiti: cine seamana putin, putin va secera; iar cine seamana mult, mult va secera. Fiecare sa dea dupa cum a hotarat in inima lui: nu cu parere de rau, sau de si
la, caci ‘pe cine da cu bucurie, il iubeste Dumnezeu’.” (2 Cor. 9:6,7)
Va invit sa ne referim acum la cazul lui Zaheu, vamesul din Ierihon, a carui functie ii permitea sa se imbogateasca intr-o masura atat de mare din spolierea celorlalti, incat se facuse urat de intreaga cetate. Mai mult decat un simplu colector de taxe, acesta strangea cu meticulozitate toate impozitele de la caravane, comercianti, fermieri, negustori, pescari si oricine altcineva s-ar fi intamplat sa treaca prin zona respectiva sau orasele din apropiere, asigurandu-se ca nimeni nu pagubise cu nimic Imperiul Roman in a primi birurile de cuviinta, si ca vigilenta lui extrema nu fusese nicidecum inselata.
Din cinci in cinci ani, atunci cand participa la Ierusalim, la licitatia pentru postul de vames, Zaheu era in masura sa ofere mai multi bani adunati din taxe, decat toti ceilalti candidati, reusind deci sa isi pastreze functia si pentru urmatoarea perioada. Trecusera astfel decenii de cand nimeni nu il mai inlocuise, caci odata ajuns din nou colector, Zaheu stia cum sa ii asupreasca pe oameni pentru a-si spori propria avere, platindu-si apoi la termenul scadent slujba, cu sume ce sfidau orice concurenta din partea altor pretendenti.
Cred ca va puteti imagina cat de indragit era Zaheu de negustori si oraseni. De fapt, nimeni nu il iubea, fiind considerat cel mai detestabil vames din Ierihon, mai ales ca singura metoda de a strange sume tot mai mari ramanea aceea de a inventa noi si noi impozite, evident, nelegale: exista o taxa pentru fiecare roata de la caruta, pentru decese si nasteri, pentru accesul pe poarta orasului si pentru deplasarea pana la rau, practic pentru absolut orice isi putea imagina Zaheu, care, alaturi de ceata sa de angajati, smulgea pana si ultima centima de la datornici.
Cine sa fi iubit un asemenea om ?
Haideti sa incercam acum sa refacem impreuna scena petrecuta in fiecare dimineata la intrarea in Ierihon. Colectorii si-au intins deja mesele, fiind la curent cu tot ce se intampla, observandu-i atent pe cei ce vin si pleaca, astfel ca nimeni sa nu poata trece fara a plati banii de cuviinta. Iar in spatele lor, pe o banca joasa, scundul Zaheu supravegheaza totul, strigand comenzile de rigoare subordonatilor.
- Nu uitati sacii de pe spatele camilelor. Par sa fie plini cu mere !
Fiti cu ochii pe Ben Ruben. De cand il stiu, batranul acesta a tot incercat sa strecoare in cetate cate un vestmant de matase, fara sa dea birul. Sa nu va mai scape si astazi si incasati-i un impozit dublu pentru frauda.
Tu, de acolo, de ce i-ai permis negustorului egiptean sa intre in oras, fara sa ii iei mai intai banii pentru ulcioarele cu apa ? Cheama-l inapoi si pana nu achita totul nu merge nicaieri.
Ei bine, sa stiti ca Ierihonul devenea cu adevarat un oras prietenos, abia dupa ce depaseai zona de activitate a lui Zaheu, vamesul.
Intr-o zi, in cetate a sosit Isus, Cel pe care eroul nostru il mai vazuse cu cativa ani in urma, atunci cand Ioan Botezatorul predicase langa Iordan. El, Zaheu, trecuse din intamplare pe acolo si se gandise ca era pacat sa rateze un asemenea “spectacol”, insa incet-incet, mesajul Mantuitorului incepuse sa il intereseze, risipindu-i dispretul initial. Cateva zile la rand dupa aceea, refuzase sa mai stranga unele taxe, insa neputincios in fata presiunii grupului, nereusind sa scape de ironia muscatoare a colegilor de breasla si de tachinarile lor, menite a ridiculiza ideea impozitelor cinstite, renuntase, intorcandu-se la vechiul stil de viata.
Acum, in picioare pe banca sa, urmarea cu atentie silueta inalta a Profetului Galileean, conturandu-Se puternica in mijlocul multimii ce-L insotea, venind dinspre Iordan: preoti, pescari, prostituate, femei proscrise, un centurion roman si vreo 12 soldati, toti Il inconjurau, imbrancindu-se, incercand sa ajunga mai aproape de El, tragandu-L de pulpana hainei, sau strigand unul la altul si cerandu-I minuni.
Desi profund atras de personalitatea Acelui Om ce nu obosea sa le zambeasca tuturor, Zaheu nu pierduse totusi din vedere ceata pestrita apropiindu-se grabita de locul unde se afla, de aceea incepuse sa strige revoltat spre ceilalti vamesi:
Luati-le taxa, luati-le taxa !
Insa multimea, asemeni unui singur om, era mult prea preocupata si zgomotoasa pentru a tine cont de apelurile catorva angajati neputinciosi a face fata unei asemenea situatii: rasturnand in goana lor, mesele, cei vizati s-au indreptat nepasatori, cu rasete, strigate si larma spre Ierihon.
Inspaimantati si nelinistiti de consecintele iminentului verdict al unui sef infuriat, subordonatii lui Zaheu au constatat cu surprindere ca ramasesera singuri, caci cel mai temut dintre vamesi se alaturase cetei pestrite, pornind-o spre un nou inceput.
Vreau sa Il vad pe Isus, sa Il privesc in ochi, sa inteleg in sfarsit ce anume Il face atat de deosebit, murmura Zaheu, in timp ce cuvintele lui Ioan Botezatorul ii reveneau cu putere in minte, sunandu-i placut si inedit in auz, invatandu-l ca era de preferat sa ofere si nu sa ia.
“Probabil ca merge spre strada principala”, si-a spus vamesul nostru, grabindu-se in directia unui zid usor de escaladat, aflat in spatele unor smochini, in care se catarasera deja niste copii, nerabdatori sa zareasca originalul alai. Cativa banuti au fost suficienti pentru ca baietii sa isi ofere serviciile, si iata-l pe Zaheu instalat comod pe una din ramurile in forma de furculita ale copacului, straduindu-se sa isi biruie teama de inaltime.
Multimea umpluse deja strada, revarsandu-se spre celalalt capat al orasului, cand pentru un moment, o parte din cei prezenti s-a oprit brusc, la umbra arborelui unde se gasea vamesul. Ridicandu-si intamplator, privirea, oamenii au ajuns la concluzia ca traiau probabil, cea mai frumoasa zi din viata: acolo sus, agatat de o ramura, semanand mai degraba cu un leopard aproape sa isi piarda echilibrul, decat cu vajnicul colector de biruri din Ierihon, se afla Zaheu, ascultand incordat cum un grup de copii Il ruga pe Isus sa le repovesteasca o istorisire de demult, despre generalul Iosua si regele David, sau despre regina Estera.
Si atunci au inceput cu totii sa rada.
Ia uitati-va, a spus unul dintre ei, uitati-va la el ce caraghios! Este Zaheu. Cine si-ar fi imaginat vreodata asa ceva ? Mai are putin si o sa vina in nas.
Batrani si copii radeau de el, hohoteau pana la lacrimi, tinandu-se cu mainile de stomac, pentru ca nimeni nu mai vazuse pana atunci o scena atat de ridicola: un vames, purtand vestminte de matase, catarat intr-un copac, si incercand sa evite dezastrul unei caderi iminente.
Nu-i asa ca prin ras poti sa exprimi mesaje diferite ? Cand esti fericit, rasul devine molipsitor, starnind un cerc de zambete de jur imprejur, insa atunci cand indignarea, furia, durerea ascunse in adancul inimii vor izbucni, modul tau de a rade va semana cu niste gloante de ura, improscate in ceilalti. In mod asemanator, hohotele ce se inaltau de sub smochini aveau duritatea unor bulgari de manie si batjocura, indreptati cu intentie spre colectorul de taxe cazut in dizgratia tuturor.
Umilit de durerea respingerii, Zaheu a reusit totusi sa distinga in larma de la piciorul pomului un hohot ce le acoperea pe toate celelalte, ca sunetul unei inimi fericite, pentru ca traia un moment unic. Si atunci, privirea sa a intalnit-o pe cea a Mantuitorului, radiind de bucurie si placere; nici un fel de ura, manie sau batjocura, ci doar zambetul sincer al unui prieten “ajuns la timp”.
Zaheu, i s-a adresat El zambind, coboara, caci astazi vreau sa mananc in casa ta.
Era deja prea mult. Isus sa ia masa cu un pacatos ca vamesul acesta ? Acuzatiile veneau de pretutindeni si vorbele grele zburau pe deasupra capetelor oamenilor nemultumiti, asemeni unor pietre azvarlite cu putere. Insa pentru Zaheu ele nu aveau nici o importanta, caci pamantul se oprise parca in loc pentru o clipa, atunci cand se uitase adanc, in ochii Celui ce ii adusese o astfel de veste buna. Zambind ca un copil fericit ca primise cea mai gustoasa prajitura din lume,
Zaheu sustinut de aceeasi baieti care il ajutasera sa se ascunda in ramurile copacului, s-a asezat pe vechiul zid din apropiere. Nimic nu mai amintea de vamesul lacom si viclean, cu ochi de hot, caci in fata tuturor se gasea acum un om a carui figura cinstita, plina de speranta si amabila semana cu a lui Isus.
Scuzati-ma, s-a adresat el multimii, privind inca o data la Mantuitorul, indreptandu-si spatele si strangandu-si cu un gest hotarat vestmantul in jurul trupului, ca si cum s-ar fi pregatit pentru o importanta decizie, doresc sa va anunt o noutate care va priveste. Incepand de astazi, am hotarat sa dau saracilor jumatate din averea mea.
Brusc, un murmur puternic a strabatut acea adunatura, destramand linistea mormantala de pana atunci, in timp ce cativa, mai neincrezatori, isi ridicasera mainile spre cer, in semn de indoiala fata de vorbele vamesului.
- Ei bine, trebuie sa stiti ca nu mint, a exclamat el, sunt serios si sincer. Chiar mai mult, daca am pagubit pe cineva, iata ca a sosit clipa sa inapoiez de patru ori mai mult decat am luat !
Sa fie oare posibil, isi sopteau unul altuia negustorii, sa primesc impatrit fata de cat a furat de la mine ? Inseamna ca voi deveni bogat, asa cum nu am sperat nici in visele mele cele mai indraznete !
Rasete, aplauze, salutari, si in mijlocul veseliei generale, stand nu tocmai confortabil pe zidul vechi si darapanat, vamesul Zaheu, devenit un datator voios.
Cred ca va imaginati ce sir de oameni astepta in dimineata urmatoare in fata usii celui mai evitat dintre colectorii de impozite: sute de localnici din Ierihon si negustori ambulanti se adunasera pentru a-si lua inapoi drepturile promise.
Sa nu-i cheltuiti pe toti intr-un singur loc, le spunea Zaheu din prag, dupa ce mai intai le ura bun venit si isi cerea scuze pentru greselile trecutului.
Iar la petrecerea care a urmat, nimic nu l-a facut sa se mai indoiasca de realitatea faptului ca dintr-o persoana detestata, devenise pe neasteptate o personalitate iubita de toata lumea.
Atitudini: Sa remarcam pentru inceput faptul ca Zaheu nu a demonstrat niciodata indiferenta. Daca mai intai rautatea, spiritul ostil, egoismul, puterea, inselaciunea, au dovedit ca Satana lucra prin el, intalnirea cu Isus, fata in fata, ochi in ochi, au marcat o schimbare totala, in sensul ca fostul vames va ajunge sa reflecte caracterul lui Dumnezeu Insusi – demonstrand iubire, altruism, grija, speranta, intelegere. Zaheu devine nerabdator sa ofere, astfel incat viata semenilor sai sa cunoasca prin el o schimbare in bine.
Sa retinem totodata, ca transformarea produsa nu s-a realizat prin propria putere, ci numai prin interventia tatalui Ceresc. Iar elementul principal a fost Isus: o singura privire a Maestrului, si Zaheu accepta transplantul divin de atitudine.
Zecime: Castigul lui Dumnezeu din investitiile facute in noi.
Daruri: Orice oferim cu recunostinta si bucurie, ca raspuns la ceea ce El ne-a trimis mai intai.
Atitudini: Spiritul in care daruim va conferi fiecarei donatii adevarata valoare si va exprima locul detinut de noi insine si de relatia noastra cu Dumnezeu, in contextul propriilor prioritati.
Atitudini: Zambetul lui Zaheu, atunci cand isi impartea saracilor averea.
“Dati, si vi se va da”, ni se promite in Luca 6:38, “ba inca vi se va turna in san o masura buna, indesata, clatinata, care se va varsa pe deasupra. Caci cu ce masura veti masura, cu aceea vi se va masura.”
Dumnezeu nu fagaduieste copiilor Sai bogatie, ci doar bunastare deplina in ceea ce priveste valorile vesnice. Dragoste, grija, mila, har, speranta, pace, iata fericirile promise, prin care vom deveni dispusi sa oferim, sa impartasim si sa raspandim darurile Tatalui Ceresc, ori de cate ori se va ivi ocazia.
Prin binecuvantarile Lui vom fi cei mai bogati in vesnicie, barbati si femei bucurandu-se de dragostea Creatorului lor si purtand in inima iubirea, pentru ca prin harul Sau, un nou Zaheu sa ia locul vamesului Zaheu, in fiecare dintre noi.
































Comentarii recente