“Unde îti este biruinta, moarte ? Unde îti este boldul, moarte ? Boldul mortii este pacatul; si puterea pacatului este Legea. Dar multumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne da biruinta prin Domnul nostru, Isus Hristos.” (1 Cor. 15:55-57)
Isus a murit. A fost înaltat pe o cruce si apoi pus într-un mormant la a carui intrare, acoperita de o stanca, soldati romani au stat în permanenta de veghe. Isus a murit, însa moartea nu L-a putut tine captiv: Fiul lui Dumnezeu a înviat a treia zi. Si toti cei ce fusesera martorii sfarsitului Sau, garzile, femeile, ucenicii si nenumarati altii, traiau acum momentul cand Mantuitorul lumii revenea la viata. Mai tarziu, fiecare avea sa povesteasca miracolul învierii, prin care cei credinciosi au primit curaj si speranta, existente au fost transformate, iar mersul istoriei s-a schimbat. Mai mult chiar, acceptand astazi Cuvantul Viului Dumnezeu, aceeasi minune îti poate înnoi si tie inima si mintea, calauzindu-te spre o biruinta deplina.
Într-o dupa-amiaza calda de primavara, un tata se afla în masina, alaturi de fiul sau, pe o sosea linistita de tara. Dintr-o data, chipul calm al copilului a devenit de nerecunoscut, strambandu-se într-o grimasa de spaima: o albina dezorientata, a carei întepatura putea fi fatala pentru micutul suferind de o alergie puternica, patrunsese înauntru prin fereastra deschisa, amenintand ca lucrurile vor lua o întorsatura tragica. Din fericire, prezenta de spirit a parintelui s-a dovedit eficienta, astfel ca în curand, albina era captiva în palma sa si apoi din nou libera, zburand în jurul masinii, parca nehotarata daca sa îi însoteasca mai departe sau sa se întoarca în imensitatea albastra de unde venise. Pentru ca în momentul urmator sa se decida si sa îsi faca din nou aparitia alaturi de cei doi, înspaimantandu-l de moarte pe baietelul alergic si îndemnandu-l la actiune pe tatal îngrijorat: însa fiul nu trebuia sa se mai teama.
? Iata certitudinea ca insecta aceasta nu te va mai deranja niciodata, i s-a adresat parintele, aratandu-i mana inflamata. Vezi acul ?, a continuat el. A ramas în palma mea.
De fapt, moartea si învierea lui Hristos ne aduc peste timp acelasi mesaj de bucurie si încredere: El a învins moartea, pentru ca noi sa nu ne mai temem de ea, oferindu-ne, prin biruinta Sa, salvare din pacat. Fiul lui Dumnezeu a pastrat captiv acul mortii si a înviat, alungandu-ne din suflet frica si daruindu-ne o noua viata, pentru ca noi, cei care credem, sa putem întreba, împreuna cu apostolul Pavel: “Unde îti este boldul, moarte ?” (1 Cor. 15:55)
Isus murise. Soarele cobora încet, dincolo de linia orizontului. Începuse Sabatul si cele cateva femei adunate în jurul crucii nu mai avusesera timp sa Îi pregateasca trupul pentru înhumare, caci aceasta ar fi însemnat sa îndeplineasca o “lucrare”, încalcand prescriptiile zilei de odihna. De aceea, duminica dimineata, ele au adus parfumuri si uleiuri pentru a-I unge corpul, fara a se gandi macar o clipa ca ar fi fost posibil sa gaseasca în loc de un cadavru, un mormant gol.
Nu se mai afla nimeni în preajma acum si parca nimeni nu îsi mai amintea prorociile Vechiului Testament cu privire la Mesia. “Fiul Omului trebuie sa fie dat în mainile oamenilor. Ei Îl vor omorî, dar a treia zi va învia.” (Matei 18:2223) Chiar si ucenicii dadusera uitarii spusele Lui de atunci, de la Marea Galileii, astfel ca în pofida profetiilor si a asigurarilor primite chiar de la El cu privire la înviere, si a unei umblari zilnice, timp de trei ani, cu Cel ce avea sa înfranga neantul, nimeni nu era de fata, atunci cand îngerul a dat la o parte piatra ce acoperea mormantul, si nimeni nu I-a urat bun venit din nou la viata, Mantuitorului lumii. De ce ? Pentru ca nici unul din cei ce-I fusesera aproape nu mai pastra vie în memorie fagaduinta ca dupa trei zile Fiul lui Dumnezeu va fi ridicat din întunericul nefiintei, la lumina existentei.
Poate cunoasteti deja faptul ca surdo-mutii au propriul limbaj, în cadrul caruia, cuvantul “Isus” este redat printr-un semn absolut special. Astfel, în timp ce se roaga, aceste persoane îsi ating brusc, cu degetul mijlociu al mainii stangi, palma dreapta si invers, simbolizandu-L prin gestul lor pe Isus cel Rastignit, al carui nume Îl aud chiar în propriul trup.
De ce nu îsi mai amintea nimeni cuvintele rostite candva de El ? De ce nu Îl asteptau, stiind oricum, ca va învia a treia zi ? Desigur ca durerea pierderii unui asemenea prieten se dovedise prea puternica pentru a le mai reveni în memorie realitatea ca Isus era Mesia, sau poate ca visand atat de mult la instaurarea unei noi Împaratii, pierdusera din vedere faptul ca Isus se nascuse ca Rege, ori dorind mantuirea, ignorasera adevarul ca Isus venise ca Mantuitor. Desi ei toti umblasera cu El, învatasera de la El lectii valoroase si fusesera martorii minunilor savarsite de El, nici unul nu traia acum bucuria anticipatoare a învierii, ci toti murmurau, deziluzionati si confuzi. Oare cat de dezamagit a fost Fiul lui Dumnezeu atunci cand, parasind mormantul, a constatat ca nimeni nu Îl astepta pentru a sarbatori biruinta Sa asupra mortii, si mai ales, cat de inutile si fara sens I s-au parut, în aceste conditii, durerea si agonia îndurate pe pamant ?
”Cautati pe Isus din Nazaret, care a fost rastignit: a înviat, nu este aici; iata locul unde Îl pusesera. Dar duceti-va de spuneti ucenicilor Lui si lui Petru.” (Marcu 16:6,7) Ecoul acestor cuvinte pline de compasiune, lipsite de orice nuanta interogativa sau repros, au rasunat cu putere nu doar în inima ucenicilor, ci si în sufletul fiecarui crestin caruia i s-a oferit o a doua sansa. “… A înviat. Dar duceti-va de spuneti ucenicilor Lui si lui Petru.” Nimic altceva decat o simpla declaratie: “A înviat”, urmata de bucuria unui nou început: “Dar duceti-va de spuneti ucenicilor Lui si lui Petru.” De ce neaparat lui Petru, de ce aceasta preocupare speciala a Mantuitorului fata de el, în conditiile în care Petru însusi se numarase printre apostoli ? Ei bine, se pare ca în acel moment, nici unul dintre ucenici nu avea o mai mare nevoie de a se bucura de atentia Fiului lui Dumnezeu, decat Petru. Lepadandu-se de Isus în public, Petru simtea acum povara vinovatiei si responsabilitatii pentru moartea Acestuia si de aceea, se cuvenea sa primeasca mai mult decat oricine altcineva, asigurarea ca nu îi va fi refuzata o a doua sansa.
De fapt, aceeasi realitate este valabila si pentru fiecare dintre crestinii de astazi. Cu toate ca stie exact nu doar cine suntem, ci si ca nu putem dovedi perfectiune în nimic, ca în tumultul si încercarile vietii pierdem adesea din vedere posibilitatile oferite noua prin învierea Sa, ca prin gandurile si actiunile noastre obisnuim sa Îl respingem, Mantuitorul a ales sa ne iubeasca atat de mult, încat sa moara si sa învieze pentru noi.
Swarna si Mohan reprezinta un exemplu tipic de cuplu interesat în a face cariera: el este un stralucit profesor universitar, iar ea lucreaza ca agent imobiliar pentru o firma de renume. Cei doi nu au nici un fel de religie si nici copii, traind doar pentru a avansa pe scara ierarhiei profesionale si pentru dragostea lor, care cu timpul s-a transformat în pasiune. De altfel, chiar în ziua nuntii, Swarna si Mohan au încheiat un pact pe care l-au reînnoit peste ani, astfel ca zi de zi, relatia lor se îmbogatea neîncetat cu si mai multa fidelitate si devotament. Asa cum hotarasera împreuna prin acest acord, întrucat alternativa sinuciderii li se parea amandurora o modalitate perfecta de a-si proteja dragostea, atunci cand unul din ei avea sa moara, celalalt trebuia sa îl însoteasca în nefiinta, indiferent de împrejurari si fara a tine cont de parerea celorlalti. Totul a mers bine pana într-o dupa-amiaza calda de vara, cand Mohan a plecat sa înoate în lacul din apropierea casei, pentru a nu se mai întoarce niciodata. Sosise timpul ca Swarna sa se confrunte cu o uriasa dilema: daca pe de o parte vagi reminiscente ale religiei Hindu îi mai dainuiau înca în memorie, sustinand-o în convingerea ca Mohan se reîncarnase într-o forma superioara sau inferioara de existenta, pe de alta parte, unii dintre prietenii ei crestini credeau ca sufletul sotului decedat veghea din cer asupra bunastarii fostei sotii, iar altii considerau ca spiritul chinuit si înspaimantat al acestuia înca îsi mai astepta jumatatea, pentru a intra împreuna în purgatoriu. Captiva în mijlocul atator pareri contradictorii, Swarna nu mai stia ce sa creada si chiar se întreba probabil daca nu cumva, luandu-si viata, avea sa constate ca dupa moarte nu mai urma absolut nimic sau daca, hotarand sa dea uitarii pactul încheiat, nu îl va trada pur si simplu pe Mohan, care peregrina acum din cauza ei, dezamagit si disperat, incapabil a-si gasi linistea ?
O cunosc personal pe Swarna si stiu ca si-a mai acordat un ragaz de doua luni, pentru a-si pune în ordine afacerile si a-si lua ramas bun de la familie si prieteni, dupa care este hotarata sa respecte întelegerea si sa se sinucida. Rugaciunile prietenilor ei adventisti se înalta chiar în aceste momente la tronul de har, pentru ca Swarna sa descopere înainte de a fi prea tarziu speranta învierii lui Hristos, dand uitarii trecutul si începand o noua viata, dedicata lui Dumnezeu.
Odata ce acceptam ca învierea lui Isus reprezinta o realitate, vom si crede ca El este Dumnezeu, ca a murit pentru pacatele noastre si ca alegerea pe care o vom face va avea consecinte eterne. De fapt, întruparea, harul si viata vesnica se constituie ca adevaruri fundamentale, cu atat mai mult cu cat, daca astfel de valori vor fi puse sub semnul îndoielii, rezulta ca noi însine am gresit profund, îmbratisand crestinismul, iar martirii istoriei acestei lumi si-au dat viata în zadar. Ce înseamna pentru tine învierea? Biblia îti ofera rapoarte directe cu privire la un asemenea miracol, iar familia bisericii crede ca jertfa Sa a îndepartat pentru totdeauna boldul mortii, mai ales daca avem în vedere ca El Însusi a rostit fagaduinta ca toti cei dragi ai nostri trecuti în nefiinta nu ratacesc în agonie, ci se odihnesc în tarana, pana la revenirea Sa.
Iata de ce, în calitate de pazitori ai Cuvantului lui Dumnezeu, ne putem bucura si putem sarbatori învierea lui Hristos, pentru ca mormantul gol înseamna speranta, biruinta asupra mortii si fagaduinta ca odata, pamantul îi va da înapoi pe cei ce nu mai sunt, ca familiile vor fi reunite si ca ne vom împartasi cu totii de binecuvantarea vietii vesnice, într-o lume lipsita de lacrimi si durere.
Comentarii recente