05. Miercuri

SARBATORIND CUVANTUL LUI DUMNEZEU

“Cuvantul Tau este o candela pentru picioarele mele, si o lumina pe cararea mea.” (Ps. 119:105)

 Doresc sa încep aceasta prelegere prin a va spune doua povesti. Prima este despre unul din printii Granadei, viitorul mostenitor al tronului Spaniei, condamnat la închisoare pe viata si trimis sa-si ispaseasca pedeapsa în temnita Craniilor, un loc înspaimantator, murdar si sinistru, de unde nimeni nu mai spera sa iasa vreodata viu. Printului nu i s-a permis sa ia cu el în detentie, decat o singura carte – Biblia – pe care avea sa o citeasca de sute si sute de ori, devenindu-i în consecinta, unicul prieten, în zilele pustii si mohorate de pedeapsa.
 Dupa 33 de ani de temnita grea, cel ce ar fi trebuit sa devina regele Spaniei a murit, lasand în urma un adevarat testament spiritual, scrijelit pe peretii de piatra ai celulei: Ps. 118:8 reprezinta versetul de mijloc al Bibliei; Ezra 7:21 contine toate literele alfabetului, mai putin litera “j”; Estera 8:9 este cel mai lung verset biblic; nici în Vechiul si nici în Noul Testament nu exista cuvant sau nume continand mai mult de sase silabe.
 Sa trecem acum la cea de a doua povestire. Într-o noapte rece si cetoasa, un colportor si un talhar s-au aflat pret de cateva clipe fata în fata. Înainte sa îsi dea seama ce se întampla, evanghelistul cu literatura a fost somat sa aprinda un rug urias, pentru a arunca pe el toate cartile pe care le avea de vanzare. În momentul cand se pregatea sa puna pe foc tipariturile, reprezentantul lui Dumnezeu i-a cerut celuilalt permisiunea ca înainte de a le distruge, sa citeasca un mic fragment din continutul fiecareia. Si pentru ca, marinimos, talharul a fost de acord, colportorul a dat glas mai întai Ps. 23, apoi pildei bunului samaritean, dupa aceea fericirilor si capitolului 13 din 1 Corinteni.
 Verset dupa verset, cuvintele sfinte îsi faceau loc spre inima celui ce pana atunci Îl ignorase pe Dumnezeu si Legea Sa, astfel ca în cele din urma, nimic nu a fost dat prada flacarilor, pentru ca talharul a dorit sa studieze în amanuntime ceea ce la început denigrase. Peste ani, el avea sa devina, datorita unei întalniri providentiale dintr-o noapte rece si cetoasa, un slujitor consacrat al Evangheliei.
 Doi oameni, printul si talharul, doua creaturi ale lui Dumnezeu, ale caror vieti au fost atinse în mod dramatic, însa diferit, de acelasi Cuvant: daca pentru print Biblia nu a reprezentat nimic mai mult decat o carte oarecare de istorie si o colectie de curiozitati, pentru talhar ea a constituit puterea necesara spre biruinta si mantuire, adica expresia manifestarii Divine.
 Recunoscand si acceptand Scriptura ca pe Cuvantul lui Dumnezeu, aceasta va deveni scutul si armura voastra, calauza necesara în viata si o sursa de întelepciune cereasca, pentru ca exista o deosebire semnificativa între a-I permite Lui sa îti schimbe inima si a detine si a acumula doar anumite cunostinte teoretice despre Biblie, Tatal si Fiul. 
  
Legea si Evanghelia

 Cat de important este pentru tine Cuvantul lui Dumnezeu si cat de des apelezi la el ? Ce înseamna în cazul tau, cunoasterea de sine si cum se poate realiza ? Testele de aptitudini constituie desigur, o solutie, desi marja de eroare pe care o presupun aduce în prim plan un anume coeficient de risc, de aceea, pentru ca rezultatele, si în special cele de ordin spiritual sa fie absolut corecte, avem nevoie atat de Lege, cat si de Evanghelie.
 Pentru om, Legea se defineste ca o sursa necesara de discernamant, o adevarata oglinda ce reflecta conditia sa reala, întrucat descopera nu doar pacatele vizibile, exterioare, ci si gandurile si dorintele care nu sunt dupa voia lui Dumnezeu.
 Oricum, Cuvantul Evangheliei ne vorbeste despre iubirea Tatalui Ceresc, despre salvarea ce ne-a fost oferita prin Fiul si despre transformarea produsa de Duhul în noi, prin dezvoltarea darurilor, talentelor si înzestrarilor noastre speciale, astfel încat sa devenim adevarate temple sfinte, traind convingerea ca “putem totul în Isus Hristos, care ne întareste.”
 Oricum, avand la dispozitie Cuvantul, ne vom evalua în functie de noi standarde, renuntand, în favoarea slavei lui Dumnezeu si spre binele semenilor, sa mai promovam idealuri si teluri egoiste si întelegand ca tot ceea ce gandim si credem, vorbele si faptele noastre definesc un anumit mod de a fi.

Lumina calauzitoare

“Cuvantul Tau este o candela pentru picioarele mele, si o lumina pe cararea mea.” (Ps. 119:105) În perioada de mijloc a domniei reginei Elisabeta, natiunea engleza a cunoscut o transformare morala deosebita, devenind cu adevarat un popor al Bibliei. Zi de zi, în biserica si în caminurile oamenilor, aici si aiurea, pretutindeni unde mari predicatori ai milei si dreptatii se adresau natiunii, oferind, în pofida atitudinii aprobatoarea sau dezaprobatoare a suveranei, o noua viziune despre lume si viata si un nou impuls moral si religios, Cuvantul lui Dumnezeu producea schimbari dramatice, marcand începutul unei noi ere spirituale.

Hrana pentru suflet

 ”Si, ca niste prunci nascuti de curand, sa doriti laptele duhovnicesc si curat, pentru ca prin el sa cresteti spre mantuire.” (1 Petru 2:2) Desi primul pas spre o dezvoltare deplina presupune disponibilitatea de a recunoaste ca în noi însine nu detinem nici o putere si ca asemeni unui nou-nascut, avem nevoie de laptele  spiritual din Cuvantul lui Dumnezeu, foarte adesea obisnuim sa ne încredem în propriile forte, în propriile cunostinte, în propriile resurse, pentru a evolua pana la ceea ce ni se pare a fi un absolut definitiv.
 Va invit deci, sa începeti fiecare zi prin a constientiza faptul ca despartiti de Dumnezeu nu puteti face nimic, prin a va aminti cine este El si cine sunteti voi, prin a va reasigura ca Tatal Ceresc va iubeste cu o iubire vesnica, pe care o puteti descoperi în Cuvantul Sau, si ca un asemenea ideal se va dovedi posibil de atins doar daca veti înseta si veti flamanzi dupa adevarul Cartii Sfinte.
Vi s-a întamplat vreodata sa mergeti la cumparaturi, într-un supermarket, exact înainte de masa ? Daca da, atunci cunoasteti desigur, acea senzatie oarecum ciudata, cand tot ceea ce vezi ti se pare extrem de apetisant si de necesar, astfel ca, pana sa realizezi ce se întampla, ai cumparat deja aproape toate sortimentele de dulciuri existente în magazin. Ei bine, nevoia disperata de hrana reprezinta elementul cheie în acest context, pentru ca nimic altceva, decat foamea, nu îti va crea pofta de mancare, si prin analogie, nimic altceva decat sentimentul de lipsa spirituala nu îti va deschide apetitul pentru Cuvantul lui Dumnezeu.

Gata pentru lupta

 ”Luati si coiful mantuirii si sabia Duhului, care este Cuvantul lui Dumnezeu.” (Efeseni 6:17) “Biblia constituie singura arma împotriva Satanei, singura modalitate de a combate înselatoriile sale, singura sabie care ne va apara împotriva ispitei.” (Billy Graham)
 Intervievat cu privire la motivul interzicerii studiilor biblice si sanctionarea aspra a celor care încalcau aceasta lege în regimul comunist, unul din fostii înalti demnitari sovietici a explicat ca “totul se datora faptului ca puterea era constienta de realitatea ca transformarea produsa de Cartea Sfanta în inima si mintea oamenilor putea fi periculoasa pentru stat.”
 De altfel, în timpul celui de al doilea razboi mondial, ori de cate ori ocupau un teritoriu nou, nazistii îi izolau imediat pe crestinii care îsi dovedeau în mod public consacrarea fata de Dumnezeu, tocmai pentru ca stiau ca asemenea oameni nu vor fi dispusi la compromis sau la acceptarea legilor satanice ale unui dictator fara nici o credinta.
 O opozitie similara s-a înregistrat si în China, pe tot parcursul revoltei boxerilor, istoria pastrand în mod special, ca un exemplu pentru generatii întregi de crestini, spiritul de sacrificiu al unei fetite care va prefera martirajul, în loc de a dezvalui opresorilor ce îi ucisesera parintii, locul unde se afla ascunsa cea mai mare comoara a familiei, Biblia.
 Cat de mult înseamna pentru tine Cuvantul lui Dumnezeu ? Consideri Biblia ca fiind un manual oarecare de istorie si o colectie de curiozitati sau o calauza pe cararea vietii ? De fapt, fara aceasta Carte, noi toti ne-am simti pierduti, înfometati, lipsiti de aparare, caci doar în paginile ei se gaseste acea putere adevarata, incomparabila, infinita, singura în masura a ne ajuta oricand si oriunde, adica puterea Cuvantului lui Dumnezeu. Nu ezitati deci, sa apelati la Biblie, ori de cate ori va fi nevoie, dar mai ales, folositi astazi binecuvantata ei influenta transformatoare, spre a fi pregatiti pentru ziua de maine.


Doneaza in Romania * 2% * Doneaza in strainatate * Fa-ti Reclama * Mica publicitate

Matco Computers, Kaspersky Lab