Atunci cand Isaac Newton a descoperit legea gravitatiei, parerea unanima a fost ca un matematician oarecum nebun a ajuns la o concluzie pe masura “întelepciunii” sale. Pentru ca sustinea ca pamantul se învarte în jurul soarelui, biserica l-a declarat pe Galileo eretic. Afirmand ca organismul uman putea fi imunizat împotriva anumitor boli printr-un simplu vaccin, Pasteur a trebuit sa îndure critica aspra a contemporanilor, si chiar sa primeasca o provocare la duel. Întrucat a venit cu ideea simplificarii taxelor postale prin folosirea timbrelor, Rowland Hill a fost catalogat drept o persoana “cu o imaginatie salbatica si vizionara.” Nici chiar inventarea masinii de scris nu s-a bucurat de mai mult succes, mai ales ca opinia publica ajunsese la concluzia ca oricum, femeilor la va fi imposibil sa o foloseasca, datorita gradului lor redus de inteligenta, astfel ca, luand hotararea de a organiza cursuri de instruire în acest sens, Asociatia femeilor Crestine a avut de întampinat un val urias de proteste.
Ei bine, v-ati dat deja seama ca nu este deloc simplu sa crezi ca lucruri de neimaginat si de neînteles pot deveni realitate, de aceea ganditi-va cat de ridicoli trebuie sa fi aratat ucenicii, în peregrinajul lor dintr-un loc în altul, spunand basme greu de acceptat ca adevar. Poate ca îi si vedeti în imaginatie, mergand din oras în oras si prezentand un Isus înviat din morti, un Om ce pretindea a fi Mesia, un Om care atarnase muribund, pe o cruce si pe ale Carui urme credeau ca pasisera cu deplina încredere. Uneori, indivizi rau voitori, considerandu-i naivi si lipsiti de credibilitate, radeau de ei si îi tachinau, cerandu-le sa Îl vada pe Cel ce parasise mormantul. “Ei bine”, raspundeau oarecum încurcati discipolii, “stiti, El este acum în ceruri, deci practic va fi imposibil sa Îl zariti macar.” Si în timp ce insistau, printre hohote batjocoritoare, sa îi convinga de adevarul revenirii Sale si al mantuirii, cei ce îi provocasera ridicau nepasatori din umeri si treceau mai departe.
Întrucat dorinta de a cunoaste este înscrisa în structura genetica a fiintelor umane, se stie ca reactia la logica si ratiune a acestora va fi mult mai buna. Ati observat probabil ca pana si copiii au propriile semne de întrebare, astfel ca nu trebuie sa ne surprinda daca adultul va dori cu precadere mai întai sa înteleaga si numai dupa aceea, pe baza nenumaratelor dovezi materiale, sa creada.
”Si dupa ce Ma voi duce si va voi pregati un loc, Ma voi întoarce si va voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, sa fiti si voi.” Ei bine, asa cum ati observat, Fiul lui Dumnezeu nu ofera probe si garantii palpabile, ca raspuns la scepticismul rasei umane, ci doar Cuvantul Sau. Vi se pare suficient ? Daca da, atunci tuturor celor care cred si Îi accepta darul, El le trimite asigurarea ca va reveni si îi va lua la cer.
Robert Snyder, unul din cei mai bogati oameni din lume, a cumparat în 1904, un teren de 2 500 de acri, pentru a-si construi casa viselor sale: o locuinta cu 60 de camere. Încet, încet, planurile începeau sa capete forma: dl. Snyder adusese din Scotia piatra de cea mai buna calitate, cumparase cherestea scumpa si angajase constructori renumiti. Din nefericire însa, Robert Snyder nu avea sa se bucure niciodata de privilegiul de a locui în casa pe care o înalta acum, pentru ca doi ani mai tarziu, un accident de masina urma sa îi curme brusc viata.
Nimic nu parea sa indice ca dl. Snyder nu ar detine toate dovezile si garantiile ca visul sau va deveni într-o zi, realitate – mijloacele financiare îi prisoseau, materialul de constructie necesar era din abundenta, iar terenul de rigoare îi apartinea, ca unic proprietar. Si totusi, un singur lucru îi lipsea: certitudinea zilei de maine.
Nu ar fi oare mai bine ca în loc sa ne angajam într-o cursa disperata dupa evidente si asigurari, sa încercam pur si simplu, sa credem ? Traim într-o lume a scepticismului si logicii, în care omul este cotat în functie de gradul de inteligenta si aptitudini, iar cea de a doua venire a lui Hristos ramane undeva în umbra, pe un plan secundar, desi aparentele sunt cu totul altele. Iata de ce, apare ca necesara atitudinea de a renunta la tendinta fireasca de a întreba mereu “de ce” si “cum”, învatand sa exercitam credinta, în special atunci cand totul ameninta sa depaseasca puterea noastra de întelegere. Sa credem deci, ca Fiul lui Dumnezeu ne va lua cu Sine acasa si sa ne obisnuim sa ramanem neclintiti în mijlocul tumultului si agitatiei lumii, traind convingerea ca fagaduintele Lui se împlinesc.
Aceia dintre voi care ati vizionat filmul “Varful lui Dante”, va mai amintiti probabil ca pelicula începe cu calatoria unui vulcanolog (un specialist în domeniul vulcanilor) spre un sat îndepartat, pentru a-i avertiza pe localnici cu privire la pericolul reactivarii dupa mii de ani, a vulcanului din imediata lor apropiere. Din nefericire, evacuarea devenea imposibila într-un interval scurt, pentru o multime atat de mare, copii, femei, batrani, unii traind deja panica mortii, altii din contra, dand pe fata dispret si neîncredere. Si totusi, cei care s-au hotarat sa urmeze avertismentul, abandonand într-o clipa totul si îndreptandu-se, fara cea mai mica ezitare, spre adapostul de curand construit, au fost prea putini în comparatie cu cei care au ales sa ramana, iar tragedia ce a urmat s-a dovedit a fi de proportii apocaliptice.
Sa existe oare vreo similitudine între noi si eroii acestui documentar ? Am ajuns deja sa ne complacem în rutina, uitand ca ne numim asteptatori ai lui Hristos ? În ce masura am fi oare dispusi sa renuntam la tot, pentru a ne îndrepta spre un nou camin, însa unul ceresc ? Filmul sublinia ideea ca desi ani de-a randul nu s-a întamplat nimic, daca oamenii ar fi stiut ce va urma, nu ar mai fi acceptat atat de usor situatia, ci s-ar fi pregatit si ar fi parasit acel loc, bucurandu-se în continuare de viata. Nu vi se pare ca la randul nostru, ne-am obisnuit atat de mult cu gandul ca Isus întarzie sa vina, încat traim cu impresia ca înca mai dispunem de suficient timp pentru a ne pregati în vederea întalnirii cu El ? “De aceea, si voi fiti gata; caci Fiul omului va veni în ceasul în care nu va ganditi.” Matei 24:44.
Pastorul Kefa Sempangi si familia sa se numara printre putinii refugiati care au reusit sa paraseasca Uganda, supravietuind represiunii brutale din aceasta tara. Îndreptandu-se spre Philadelphia, ei au fost gazduiti si ajutati de un grup de crestini, urmand ca apoi sa îsi continue calatoria spre punctul final.
- Maine, a spus într-o zi nevasta pastorului, as dori sa merg în oras sa cumpar îmbracaminte pentru copii.
În momentul în care femeia a rostit cuvantul “maine”, atat ea, cat si sotul, au izbucnit în lacrimi, pentru ca din cauza terorii în care traisera pana atunci, nici unul dintre ei nu îndraznise sa mai pronunte, ani în sir, aceasta vorba. Ei bine, experienta lor îngrozitoare îi obligase sa realizeze un lucru important si general valabil: acela ca nimeni nu poate fi sigur pe ziua de maine. Unica noastra sansa este clipa de fata, iar Biblia ne avertizeaza cu privire la aceste lucruri, oferindu-ne pilda bogatului caruia i-a rodit tarina: “Dar Dumnezeu i-a zis: ‘Nebunule ! Chiar în noaptea aceasta ti se va cere înapoi sufletul; si lucrurile pe care le-ai pregatit, ale cui vor fi ?’ ”
Si totusi, exista fagaduinta ca daca vom crede în Isus, acceptandu-L ca Mantuitor personal, vom fi salvati, astfel ca atunci cand în orice moment al vietii esti gata pentru a-L primi pe Fiul lui Dumnezeu, nu mai are nici o importanta ca îti traiesti poate, ultima zi din viata.
”Mijlocul sa va fie încins, si facliile aprinse” (Luca 12:35), iata îndemnul Mantuitorului pentru fiecare dintre urmasii Sai credinciosi.
În cartea sa, “Îndrazneste sa crezi”, Dan Baumannn ilustreaza experienta unica a constientizarii faptului ca desi un lucru îti apartine, uneori trebuie totusi sa mai astepti pentru ca el sa devina cu adevarat al tau, iar bucuria sa îti fie deplina. Astfel, povesteste scriitorul, copil fiind, cea mai mare placere a sa era sa încerce sa descopere în multimea pachetelor cu cadouri, pe cel purtand eticheta cu numele sau. Într-un an, micutul Dan a reusit sa identifice fara nici o problema cutia respectiva si chiar continutul ei: o pereche de crose de golf, ceea ce însemna ca visul lui aproape devenise realitate. Din nefericire însa, pana la Craciun mai ramasesera cateva zile, si nimeni nu trebuia sa stie ca el aflase de surpriza ce i se pregatea. “Pandeam momentul”, scrie Baumann, “cand mama nu era prin preajma, pentru a atinge din nou cutia fermecata. O mangaiam, uneori o faceam sa sune, mutand-o zgomotos dintr-o mana în cealalta, imaginandu-mi ca iau deja ore de golf. Ei bine, va rog sa ma credeti ca în momentele acelea eu ma bucuram cu adevarat de placerea unor clipe viitoare: cutia purta numele meu, stiam ce continea, însa doar Craciunul avea sa îi descopere plinatatea.”
Aveti constiinta ca slava cereasca, pregatita noua de Creator, întrece orice închipuire ? V-ati întrebat vreodata, cat de mult putem întelege din maiestatea lui Isus coborand pe norii cerului, din splendoarea îngerilor, din toata frumusetea unui mediu complet eliberat de pacat, si ati înteles ca toate acestea, asa cum ni le imaginam, nu sunt decat o pala preînchipuire a minunilor ce vor urma ?
Cu totii asteptam cu dor acea zi cand ne vom ridica ochii spre cer, pentru a-L vedea pe Mantuitorul zambindu-ne si întinzand spre noi, într-un gest de bun gasit, mainile strapunse pe cruce, pentru a ne conduce, însotiti de escorta îngerilor, spre caminul ceresc, unde ne vom bucura împreuna cu Tatal, de o vesnicie de slava.
Traiti de pe acum bucuria revenirii lui Hristos ? Va doriti atat de mult sa Îl întalniti, încat sa va consacrati Lui zilnic, clipa de clipa ? Isus va asteapta, iar îngerii s-au pregatit. Sunteti gata ?
Comentarii recente