Când iubirea lui Hristos este păstrată ca ceva scump în inimă, asemenea mirosului unui parfum plăcut ea nu poate fi ascunsă. Influenţa ei sfântă va fi simţită de toţi aceia cu care venim în contact. Spiritul Domnului Hristos în inimă este asemenea unui izvor în deşert, curgând ca să învioreze totul, făcând pe cei ce sunt gata să piară doritori să bea din apa vieţii.

Iubirea faţă de Hristos se va manifesta în dorinţa de a lucra aşa cum a lucrat El, pentru binecuvântarea şi înălţarea omenirii. Ea ne va face să avem iubire, bunătate şi simpatie faţă de toate fiinţele create de cerescul nostru Tată.

Viaţa Mântuitorului pe pământ n-a fost o viaţă comodă, închinată Sieşi, ci El a muncit din greu, depunând eforturi serioase, neobosite pentru mântuirea omenirii pierdute. Din ieslea de la Betleem până la crucea Golgotei, Domnul Hristos a mers pe calea jertfirii de sine şi n-a căutat să fie scutit de sarcini grele, călătorii istovitoare, de griji şi lucrări epuizante. El spunea: „Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi” (Matei 20,28). Acesta era singurul şi marele scop al vieţii Sale. Toate celelalte erau secundare şi subordonate. Mâncarea şi băutura Sa erau acelea de a face voia lui Dumnezeu şi a sfârşi lucrarea Sa. Eul şi interesul egoist n-au avut nici un loc în activitatea Sa.

Tot la fel şi cei care sunt părtaşi harului lui Hristos vor fi gata să facă orice sacrificiu pentru ca şi alţii, pentru care a murit Domnul Hristos, să poată fi părtaşi ai darului ceresc. Ei vor face tot ceea ce pot pentru a face mai bună lumea în care trăiesc. Acest spirit este rodul sigur al unui suflet cu adevărat convertit. De îndată ce cineva vine la Hristos, în inima lui se naşte dorinţa de a face cunoscut şi altora ce minunat prieten a găsit în Hristos; căci adevărul mântuitor şi sfinţitor nu poate fi ascuns în inima sa. Asemenea lui Filip când a găsit pe Mântuitorul, şi noi vom invita pe alţii să privească faţa Lui. Vom căuta să le arătăm bunătatea atrăgătoare a Domnului Hristos, împreună cu realităţile nevăzute ale împărăţiei cerurilor. Atunci vom avea o dorinţă puternică de a merge pe aceeaşi cale pe care a mers şi Domnul Hristos. Vomu i atunci stăpâniţi de dorinţa plină de zel ca şi cei din jurul nostru să poată privi „pe Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii” (Ioan 1,29).