Apostolul Petru spune că în Sfintele Scripturi „sunt lucruri grele de înţeles, pe care cei neştiutori şi nestatornici le răstălmăcesc spre pierzarea lor” (2 Petru 3,16). Părţile mai dificile, mai grele ale Sfintelor Scripturi au fost folosite de sceptici ca un argument împotriva Bibliei; dar tocmai aceste părţi constituie o puternică dovadă despre inspiraţia divină a Bibliei. Dacă Sfânta Scriptură nu ne-ar spune nimic despre Dumnezeu, ci numai lucruri pe care să le putem înţelege cu uşurinţă, dacă măreţia şi maiestatea Sa ar putea fi uşor înţelese de minţile noastre mărginite, atunci Biblia n-ar mai purta dovada de netăgăduit a autorităţii ei divine. Chiar măreţia şi tainele subiectelor prezentate în Biblie trebuie să inspire credinţă în ea ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu.

Biblia desfăşoară adevărul cu o simplitate şi o adaptare perfectă la nevoile şi aspiraţiile inimii omeneşti încât a uimit şi a umplut de admiraţie cele mai cultivate minţi, făcând în acelaşi timp în stare chiar şi pe cei mai umili şi neînvăţaţi să înţeleagă calea mântuirii. Şi totuşi, aceste adevăruri, expuse aşa de simplu, se ocupă de subiecte atât de înalte şi mult cuprinzătoare şi atât de cu totul peste posibilităţile noastre de înţelegere încât le acceptăm numai pentru că Dumnezeu le-a spus. Astfel, Planul de Mântuire este în mod clar expus înaintea noastră, încât fiecare suflet poate vedea paşii pe care trebuie să-i facă în lucrarea pocăinţei faţă de Dumnezeu şi a credinţei în Domnul Isus Hristos, pentru a putea fi mântuit în modul în care a rânduit Dumnezeu. Totuşi, dincolo de aceste adevăruri atât de uşor de înţeles, se află tainele care ascund slava Sa: taine care întrec puterea de cercetare a minţii omeneşti, dar care inspiră cercetătorului respect şi credinţă. Cu cât acesta cercetează mai mult Sfânta Scriptură, cu atât mai profundă este convingerea lui că acesta este Cuvântul Viului Dumnezeu, iar raţiunea umană se pleacă în faţa maiestăţii revelaţiei divine.