2.Despre muzica protestanta. Am vazut ca la cristalizarea muzicii crestine, atat bizantine cat si gregoriene, o contributie insemnata a avut si muzica laica populara. Aceasta nu se deosebea cu nimic de cea religioasa propriu-zisa, cel putin pana in sec.XVI. Asa se face ca la ea vor recurge si reformatorii doctrinei catolice care odata cu reformatiunea teologica, intreprind reforme si in muzica liturgica facand-o cat mai accesibila pentru poporul de rand. Se renunta la limba latina ca limba de cult, ca si la intreaga liturghie muzicala catolica. John Wycliffe (1320-1384) in Anglia, M.Luther in Germania, J.Hus in Cehia, hughenotii in Franta promoveaza o muzica populara accesibila maselor de credinciosi, pe versuri biblice in limba vorbita de popor. Acesti protestanti aveau idealuri comune spirituale in muzica, indiferent de tara in care traiau. Se canta in biserica, in familie, in ateliere, la munca campului, in scoli, etc. Muzica era mijloc de comuniune cu Dumnezeu, era mijloc de exprimare a pocaintei, mijloc de incurajare la lupta, de glorificare a lui Dumnezeu, de inaltare spirituala. O zicala de mare popularitate in randul husitilor era: "Cine canta, acela se roaga indoit". Genurile muzicale folosite erau psalmii metrizati si coralul. Diferenta dintre psalm si coral era aceea ca psalmii foloseau numai valorile de doimi si patrimi, pe cand in coral gasim si alte valori de note. Amandoua aceste genuri utilizau versuri masurate, cu opriri pe fermate la sfarsit de fraza, iar ca factura sonora, stilul omofonic realizat prin nota contra nota. In Franta se utilizau psalmi tradusi si versificati de Clement Marot. Cateva concluzii in legatura cu muzica protestanta: Calvin, Zwingli si alti reformatori interzic folosirea muzicii polifonice in cadrul serviciului divin, sub pretextul ca aceasta ar dauna intelegerii cuvintelor, de asemenea interzic folosirea orgii si altor instrumente din acelasi motiv. Ei recomanda numai muzica monodica cantata exclusiv in limba poporului. Luther fiind el insusi compozitor si meloman de mare finete este mult mai realist in aceasta problema. El accepta si piesele polifonice cu text latin, avand in vedere tezaurul inestimabil al capodoperelor scrise de inaintasi sau contemporani, care apartin de biserica romano-catolica. El spune: "Daca in limbile elina si ebraica ar exista tot atata muzica buna ca in limba latina, ar trebui ca in fiecare duminica muzica serviciului religios sa fie executata pe rand in patru limbi." El mai declara ca toata muzica trebuie folosita de protestanti, caci nu are rost ca cele mai bune lucrari sa fie lasate in seama Diavolului. In acest sens, Luther prevede ca la orase, unde sunt mai mari posibilitati muzicale, sa se execute, ca si mai inainte, capodoperele polifonice cu text latin sau german, iar la sate si la orase mai mici, simple corale monodice in limba germana. "Dupa teologie - scrie Luther - locul urmator si cea mai mare cinste i se cuvin muzicii. Ea este un mare si minunat dar al lui Dumnezeu. Ea ii inveseleste pe oameni, ii face sa-si uite mania, inlatura trufia si alte cusururi... Tineretul trebuie totdeauna deprins cu muzica, deoarece ea faureste oameni indemanatici, priceputi la toate." In virtutea acestui crez, el propune studierea muzicii in scoli in mod sistematic, pentru raspandirea ei in masele largi de credinciosi. "Orice invatator de scoala trebuie sa stie sa cante, altfel nu pun nici un pret pe el", scrie Luther. "Se cuvine sa fie primiti in randurile predicatorilor numai acei care inca de pe bancile scolii s-au dovedit foarte inzestrati pentru muzica si si-au insusit-o in chip practic." Cat de modern este parintele reformei germane cand abordeaza problema muzicii in viata bisericii si a crestinului, se poate vedea din compararea acestor opinii cu ghidul muzical al Bisericii noastre ,elaborat in cadrul Conferintei Generale in anul 1972. Citez din ghidul muzical amintit:
|