4.Voi da mai jos lista autorilor americani cei mai proeminenti de muzica neoprotestanta (majoritatea baptisti), care au pus bazele noului stil american religios:

 Majoritatea acestor compozitori au activat in secolul trecut, parte din ei activand si in prima jumatate a secolului nostru. Dintre ei vom mentiona pe cei recunoscuti ca muzicieni de profesie si care au ocupat diferite functii de specialitate in biserica. Analizand lucrarile lor din punct de vedere cronologic, se observa o decadenta a stilului religios pe masura ce ne apropiem de epoca moderna.

Iata ordinea lor cronologica care corespunde cu fenomenul mentionat mai sus:

Daca analizam lucrarile acestor compozitori in ordinea de mai sus, vom observa o scadere vizibila a calitatii muzicii si o asemanare din ce in ce mai mare cu muzica de jazz si celelalte forme de muzica profana (swing, rock, s.a).

Astazi, practic intreaga muzica religioasa americana este impregnata cu ritmurile jazz-ului si ale muzicii de dans. Genurile blues, rock, folk, genuri distractiv-sentimentale, caracterizate de ritmuri vii, fascinante si de amplificari artificiale sau de melopee usoara, erotica, cu acorduri siropoase, cu opriri pe septime nerezolvate, cu alunecari de cromatisme, toate acestea au patruns in Biserica sufocand adevaratul spirit al muzicii de cult consolidat de secole in lacasurile de inchinare europene.

Muzica spirituala neoprotestanta americana din epoca moderna este o creatie opusa vechii traditii europene, ca o reactie spre originalitate cu orice pret. Aceasta originalitate a fost platita insa cu excluderea adevaratului spirit de inchinare si de slujire.

Ea a pus accentul pe ritmul dansant din muzica bastinasilor americani, aducand pe prim plan incitarea si inflacararea sentimentelor firesti in locul meditatiei si introspectiei. Aceasta muzica ritmica, avantata are darul de a stimula instinctele, firea pamanteasca, starnind o adevarata voluptate in randul interpretilor, ca si al ascultatorilor. In felul acesta inchinarea si slujirea lui Dumnezeu cu spiritul si cu intreaga fiinta este inlocuita cu desfatarea simturilor. Acele productii care farmeca simturile au slujit totdeauna unor scopuri pacatoase si niciodata adevaratei religii. Caracteristicile lor de baza sunt: sentimentalismul si miscarea ritmica. Aceste caracteristici sunt de altfel singurele "valori" pe care le are muzica erotica si vulgara a lumii.

Puterea de propagare si de influenta a acestei muzici este enorma deoarece ea se adreseaza simturilor firesti, e accesibila fara o anumita pregatire prealabila, produce euforie ca un drog, foloseste mijloace ultramoderne de inregistrare, cu efecte acustice interesante datorate tehnicii electronice (cum ar fi sintetizatorul) ,produce curiozitate si devine moda obsesiva.

Mase de credinciosi se inchina acestui zeu modern, care vine din Lumea Noua ca o adiere de "progres", ca un semn de "civilizatie" noua, care neaga ceea ce considera apologetii acestei muzici ca fiind anacronic, perimat, rigid si incomod in arta traditionala de cult din Europa. Aceasta moda zgomotoasa este imitata in special de tineret.

Tineretul este ahtiat dupa ea deoarece raspunde neastamparului intern specific varstei crude, dar si pentru faptul ca vine de departe, dintr-o tara "de vis" unde totul este de la sine inteles, cel mai bun, cel mai frumos, cel mai grozav etc. Aceasta forma de cosmopolitism modern, a cuprins nu numai bisericile neoprotestante din Europa Occidentala, ci chiar tineretul in intregime, indiferent de apartenenta religioasa, amenintand sa invadeze intreaga lume civilizata. Poporul nostru are o traditie milenara de muzica religioasa de cea mai inalta tinuta spiritual-artistica, integrata organic in ethosul european, iar procesul acesta de inlocuire cu ceva adus de pe meridiane foarte indepartate, unde conceptiile si sensibilitatea sunt foarte diferite, ar insemna o mutilare spirituala cu consecinte greu de prevazut in viata Bisericii.

Filozoful roman C.Noica, in cartea sa "Spiritul romanesc in cumpatul vremii" (Sase maladii ale spiritului contemporan), referindu-se la muzica de dans sau de film care a invadat lumea, scria astfel: "Ea este acceptabila pentru orice ascultator, caci le incurajeaza lipsa totala de raspundere spirituala si maguleste spiritul critic elementar la nivelul celei mai joase judecati si discriminari, cele pe baza de: imi place - nu-mi place." (pag.124).

Se aud glasuri din ce in ce mai multe si mai "autorizate", care propaga o muzica eclesiastica plina de verva si de neastampar, specific africana. Iata ce scrie un muzicolog francez contemporan (J.Chailley): "Orice muzica religioasa, afara de cea a crestinismului occidental din zilele noastre (oare numai din zilele noastre ? n.n.) este o muzica a ritmului si a culorii. Ea nu urmareste sa-l faca pe credincios sa se reculeaga in sine insusi, ci dimpotriva, sa-l smulga din sine, sa-l exalte si sa-l aduca in sensul pe care il avea acest cuvant la vechii greci, intr-o stare de extaz, diferita de starea lui normala. Strigate, dans, percutie, obsesie ritmica, totul contribuie la aceasta... Muzica fiind facuta pentru a pune pe de-a-ntregul stapanire pe om si pentru a-l transporta intr-o lume dincolo de realitate, trupul lui trebuie sa participe, la fel ca si spiritul, la acest extaz care este o anticipare a comuniunii cu divinitatea. Acesta pare sa fi fost, alaturi de lirismul proslavirii divinitatii, primul tel harazit in crestinism, ca si in orice alta religie."(J.Ch., "40000 de ani de muzica", pag.77).

Intr-adevar acesta a fost primul tel al muzicii paganesti, unde dansul se termina cu cele mai ticaloase orgii. Ca acesta era drumul comuniunii cu divinitatea ar putea s-o creada numai un ateu ca Jacques Chailley.