Newsletter

**Fetita cu doua...inimi**
Interviu cu prof.univ. dr. Radu Deac,seful Clinicii de Chirurgie cardiovasculara a Spitalului Clinic Judetean Tg. Mures Prof. univ. dr. Radu Deac, seful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculara din Tg. Mures, este un nume binecunoscut in medicina romaneasca. Dansul si echipa condusa de domnia sa au realizat in premiera nationala un transplant cardiac la copii, in 29 octombrie 2000. Fetita care .se bucura de o noua inima si, am putea spune, de o noua viata, este a patra persoana care beneficiaza de acest gen de tratament in clinica din Tg. Mures. Primul transplant cardiac la Tg. Mures s-a realizat in 14 noiembrie 1999, la numai trei saptamani dupã ce, la Spitalul Clinic de Urgenta Floreasca, din Bucuresti, dr. Bradisteanu si profesorul Deac au efectuat primul transplant de inima din Romania. V+S: -Domnule profesor, cu cateva luni in urma ati realizat, in premierã nationala, un transplant cardiac la copii. Cine este fetita care a avut sansa aceasta extraordinarã ? - Este vorba de Ionica Ciuperca, un copil de 12 ani din Insuratei, judetul Braila, care ne-a fost adusa de urgenta, intr-o stare foarte grava, cu insuficienta cardiaca si, parca, desi toti bolnavii ne impresioneaza, este mult mai impresionant sa vezi un copil in suferinta. Din explorarile facute era indubitabil ca lonica avea o cardiopatie incurabila, deasupra oricaror alte mijloace de tratament medicamentos. Singura solutie ar fi fost un transplant. V+S: - Nu a fost diticil sa gasiti exact la momentul potrivit o inima... nouã pentru lonica? -Coincidenta sau mai bine zis providenta a facut ca in aceeasi zi, deci in timpul tratamentului instituit de urgentã acestei fetite, care era internata la Clinica de Cardiologie Pediatricã, condusa de dr. Rodica Toganel, sa apara un traumatizat cerebral, un copil de 11 ani, care a fost victima unui accident de cireulatie si a carui recuperare cerebrala era evident imposibila. Dupa ce in dreptul victimei a fost declarata moartea cerebralã, de catre specialisti neurochirurgi, neurologi si anestezisti, s-a pus, pentru prima data, problema de a incerca, cu consimtamantul parintilor, sa facem un transplant de inima, in vederea salvarii Ionicai Ciuperca, care era si ea pe moarte. Singura solutie era o inimã nouã, aparitia unui donator, ceea ce, din fericire pentru ea, s-a intamplat. Complicatiile momentului, care ne ingreunau decizia de a face sau nu transplantul, erau legate de faptul ca Ionica a venit si cu o viroza respiratorie suprapusa intregii suferinte cardiace. Dificultatea deciziei era data de riscul ca dupa transplant aceasta fetita sa nu evolueze bine. Se cunoaste ca terapia imunosupresivã necesara pentru atenuarea reactiei imunologice de respingere a organului transplantat creeaza riscuri de infectie suplimentara, or, fetita avea deja, din start, o infectie respiratorie.	zilei si al noptii respective si gandesc in mod normal:le e dor de casa,de rude,nu realizeaza complexitatea si dificultatea urmarii si a tratamentului post-operator al acestui copil,urmarire care este necesara in continuare.Se pot face greseli fatale,bazandu-se pe simtamantul ca totul e bine,ca inainte si nu trebuie sa fie atenti.Ceea ce doresc este ca parintii sa constientizeze importanta ingrijirii deosebite pe care acest copil trebuie sa o aiba in continuare,cu certitudinea ca riscurile se vor diminua,pe masura ce trece timpul.Deci as vrea sa ma conving ca intreg anturajul copilului,repet,constientizeaza importanta unei ingrijiri deosebite.Desi copilul trebuie sa se reintegreze in societate(va trebui sa mearga la scoala) si familie,trebuie sa existe o grija permanenta,pana cand consolidarea rezultatelor ne va convinge ca nu mai exista riscuri majore. Tratamentul imunosupresiv trebuie sa-l faca toata viata Acesta se realizeaza cu medicamentefoarte scumpe si foarte active,care implica anumite anumite riscuri daca nu este supravegheat,ori,in localitatea unde domiciliaza copilul,in Insuratei(la jumatatea distantei dintre Braila si Slobozia),conditiile de ingrijire medicala sunt mai dificile.Fiind o terapie noua si pentru noi,intr-o clinica universitara,este normal ca pentru reteaua sanitara din teritoriul respectiv noutatea sa fie cel putin la fel de mare.Oricum,medicul de familie a raspuns cu mult entuziasm solicitarii noastre de a colabora,de a ne impartasi reciproc experienta de pana acum,pentru a putea urmari in conditii bune copilul,in continuare.Exista si alte probleme tehnice:cum sa realizam transportul probelor de sange,analize care trebuie efectuate saptamanal.Mai sunt si examinari mai complicate,cum este biopsia cardiaca,necesar a fi efectuata lunar. Pentru acestea,va trebui neaparat sa o ducem la Tg.Mures,ele nu se pot face decat aici. V+S: - Intr-o discutie anterioara imi marturiseati ceva ce m-a impresionatprofund,spuneati: "Daca s-ar putea,as lua copilul la mine acasa,dar realizez ca nu este bine acum sa fie despartit de familie."Sa inteleg din aceasta ca sunt dificultati mari legate de conditiile de viata precare ale familiei Ionicai…?" -Da,aceasta este a doua mare dificultate care s-a ivit si anume:conditiile social-economice.Fetita nu are conditii materiale bune acasa,asa cum ar fi necesar in acest caz.Familia traieste dintr-un singur salariu,au doi copii si bunicii locuiesc cu dansii.Fara apa in casa,incalzirea efectuandu-se cu lemne,conditiile igienice sunt dificile.Acest fapt creaza riscuri,copilul expus la frig sau conditii de igiena improprii poate contracta infectii respira- torii.Dupa transplant,igiena trebuie adusa la extrem,pentru a preveni posibilitatea de contractare a infectiilor. Legat de aceasta problema, m-am gandit si la alte variante, avand in vedere riscurile de a trimite copilul la domiciliu atat de departe de noi. Altemativa la a trimite copilul acasa este doar aceea de a-l mentine in Targu Mures. Am studiat si aceasta posibilitate si am ajuns la concluzia ca este foarte greu sã dezradacinezi o familie intreaga dintr-un mediu, mai ales ca exista si alti copii, iar parintii si bunicii, efectiv, nu pot fi transferati, chiar daca s-ar putea gasi si o locuinta M-am gandit si la angajarea lor intr-un post, pentru a putea avea veniturile necesare si nu va ascund asa cum a

Preocuparea profesorului Deac pentru transplantul de inima dateaza din anii de facultate,subiectul lucrarii sale de diploma, de altfel,prinma lucrare de acest gen din Romania,fiind "Transplatarea inimii in chirurgia cardiaca experimentala".Cu aceasta lucrare,putem vorbi de inceputul unui program de transplatare a cardiaca,progran urmarit cu tenacitate de viitorul profesor universitar,in cuida conditiilor precare de cercetare. Lucrarea a fost prezentata in 1962,la numai trei ani dupa ce in lume fusese elaborata metoda de transplatare care se foloseste si azi "transplatarea cardiaca ortotopica",adica inlocuirea inimii in aceasi pozitie,cu o inima de la un donator.La doi ani dupa aceasta,doctorul Radu Deac a realizat,la Tg. Mures,primul transplant ortotopic pe animal.S-au facut atunci 53 de transplante cardiace pe animale,aparand si primele publicatii pe aceasta tema. Apoi,preocuparea s-a mutat spre operatiile pe pe cord deschis(inlocuiri valvulare,by-pass,etc.)care au demarat in anul 1973.

Programul experimental de transplant cardiac a continuat,dar mai lent datorita conditiilor precare.In 1999,cand atat experienta cat si conditiile s-au intalnit in auspicii mai bune,a sosit timpul ca si aceasta metoda de tratament sa fie pusa la indemana pacientilor care,altfel,nu ar avea alta sansa de viata.La ora actuala,supravietuirea la un an dupa transplant este de 90%,iar la 5 ani este 70-80%,actualmente existand oameni care traiesc cu o inima noua de peste 25 de ani…

Sigur ca momentele acelea au fost dramatice, se punea problema sã pierdem ambii copii. Donatorul, prin deteriorarea starii hemodinamice, evolua spre deces, iar fetila, de asemenea, in insuficienta cardiaca in care se afla, nu avea nici o sansa. Intre aceste douã decese si riscul de a avea un esec sau o complicatie majora- in cazul Ionicai, am ales cea de-a doua varianta, incercand sa salvam viata fetitei, utilizand inima copilului donator. Astfel ca, in cursul noptii de 29 octombrie 2000, am luat aceasta decizie diticila si am efectuat transplantul. Din fericire, pentru a scurta relatarea noastrâ, evolutia fetitei a fost fara gres. S-a vindecat, iar inima transplantata s-a integrat functional perfect, s-a vindecat si infectia respiratorie si astazi fetita se atla la trei luni dupã operaþie, in iminenta plecarii acasa.
V+S: - Îmi amintesc ca în anii studentiei am încercat deseori sa mã transpun in ipostaza chirurgului cardiovascular, a aceluia care, asemeni unui gladiator in arenã, lupta indarjit,intre viata si moarte,insa,spre deosebire de acesta din urma,chirurgul nu o face pentru propria viata ci pentru viata altcuiva.Trebuie sa fie o experienta cu trairi emotionale puternice…Ce simtaminte incercati acum dupa o asemenea reusita de exceptie?

-Sigur ca dintr-un scrupul adanc,pe langa satisfactia reusitei acestui transplant si noutatea acestuia(intrucat este pentru prima oara in tara cand unui copil i se transplateaza inima si trebuie spus ca are o alta fiziologie,are alte reactii,care se manifesta si in cazul transplatarii cardiace),senzatia pe care o incerc este aceea de ingrijorare,pentru ca nu stim cum va fi viitorul Oricum,starea buna in prezent,faptul ca fetita desfasoara deja o activitate normala,incurajeaza,sa credem ca ceea ce s-a facut pana acum a fost corect si speram ca de acum inainte sa facem fata oricaror dificultati la care vom fi eventual supusi.Oricum in orice activitate umana exista un inceput, exista o experienta initiala,care trebuie sa se desfasoare si se pare ca noi am fost sortiti sa ducem aceasta povara,daca o putem numi asa,dar si satisfactia reusitei.
V+S: -Putem intelege,deci ca Ionica a iesit din zona oricarui risc major?
In primul rand,ceea ce este remarcabil si chiar constituie pentru noi o Revelatie,este evolutia absolut normala spre vindecare si felul in care se comporta acum aceasta fetita,ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.Toate ar fi bune si frumoase,daca nu ar inteveni si psihicul omului.Aceasta evolutie absolut normala a fetitei,as spune,ca dupa o operatie de apendicita,poate sa insele,pentru ca a creat impresia,atat fetitei,cat si familiei(mamei in special)ca aceasta este evolutia normala dupa un transplant si ei au si uitat momentele dramatice din timpul

marturisit, ca eram chiar tentat, la un moment dat, sa ma ocup personal de ingrijirile acestui copil, in condiliile pe care le am eu. Aici, a fost o doza de egoism, daca vreti, peste care a trebuit sa trec, realizand apoi ca nu pot sa separ copilul de familie, chiar in dorinta dusa la extrem de a-i asigura acestuia cele mai bune conditii si, mai ales, securitatea necesara pentru prevenirea imbolnãvirilor si a riscurilor.
V+S: -- Eu sunt de parere ca este vorba aici de un altruism, cat se poate spune de veritabil, domnule profesor... Ce s-ar putea face, totusi, pentru lonica?

-Ionica trebuie sa ramana cu familia si ne vom stradui sa ajutam acest copil sã aiba conditiile materiale de viatã, de scoala, de familie care ii sunt necesare.Acest copil va trebui ajutat mai mult decat medical si social si noi sperãm sa avem, pe langã colaborarea medicilor din teritoriul respectiv, si implicarea financiara a unor oameni de sutlet. Cei care doresc sa o ajute pe lonica sa se bucure de inima ei noua pot contacta pe prof. Radu Deac, sau pot trimite cecuri, (cu mentiunea "pentru lonica" la urmatoarea adresa:
Centrul de Boli Cardiovasculare - Tg. Mures Str. Gh. Marinescu Nr. 50, Tg. Mures 4300 sau: E-mail: rdeac@netsoft.to
primit semnale ca si primarul localitatii respective se implica in crearea unor conditii de viata, necesare situatiei speciale a lonicai.
V+S: - O ultima intrebare, domnule profesor : Care este urmatorul "Everest" profesional spre care va veti concentra eforturile in viitor ?
- Sigur ca ramane treaza preocuparea pentru transplantul cardiac la un standard inalt, sã rivalizãm cu centrele de traditie ale Europei. Avem, de alttel, un parteneriat foarte serios cu Universitatea din Viena (Spitalul Univcrsitardin Viena), de la care am invatat multe si cu care colaboram strans. Chiar in cazul acestei fetite, ne-am sfatuit in repetate randuri prin telefon, prin e-mail, cu prof. W Inen si prof. Louffer, iar acest parteneriat si aceasta indrumare ne-au fost de mare folos. In planul specialitatii de chirurgie cardiovascularã, dorim sã atingem standardele cele mai inalte si experienta noastra are inca lacune, in special, in ceea ce priveste chirurgia cardiacã la sugar si copilul mic. Aici suntem doar la inceput, nu dispunem de experienta si trebuie sa indrumam acesti nou-nascuti si copiii spre alte centre din strainatate. Avem colaborari destul de stranse cu Universitatea Loma Linda, California, care are probabil cea mai mare experienta si in transplantul la copii, dar si in chirurgia cardiaca la sugar si copilul mic. Pe langa aducerea acestei specialitati la un standard inalt, dorim sa continuam programul de transplant cardiac si dorim ca sa oferim aceste conditii de supraveghere si o calitate normala a vietii, cat mai multor bolnavi care ni se adreseaza.
V+S: - Va multumim pentru disponibilitate si va dorim mult succes in implinirea acestor frumoase idealuri umanitare.

A consemnat dr. Nicolae Dan, MPH