 Datorita specificului fiecarei varste, viata omului se imparte in diferite etape: copilaria, tineretea, batranetea. Acestea, la randul lor, sunt alcatuite din perioade mai mici. In mod asemanator, si in casnicie putem distinge etape succesive, fiecare marcata de un ansamblu de caracteristici psiho-sociale si comportamentale care afecteaza calitatea relatiei dintre cei doi. Nu numai fiinta omeneasca trece prin procesul maturitatii, ci si relatia dintre cei doi parcurge o experienta similara, suferind modificari stereotipice inevitabile in decursul timpului. Am dori ca in prezentul articol si in cele cateva care vor mai urma in numerele viitoare ale revistei noastre sa analizam tiecare etapa mai importanta a vietii īn doi. Prima etapa incepe odata cu nasterea relatiei de prietenie si de dragoste dintre cei doi. O numim romantica, pentru ca dragostea, ca pasiune pozitiva, imbraca realitatea in culori vii. Planurile, visurile si dorintele predomina ca stare psihica, indragostitii se misca intr-o lume ideala,mai buna si mai frumoasa decat este ea in realitate. Fericirea ii face mai generosi in aprecierea faptelor, mai inclinati sa observe fapte si situatii apropiate propriei lor trairi. Pentru cei indragostiti, florile uscate sunt mai frumoase decāt florile de mai pentru cei nefericiti. Deci, sub influenta dragostei, modul diferit de a vedea lumea se datoreaza atat atentiei selective, orientate catre lucruri potrivite starii lor sufletesti, cat si unei denaturari pozitive, unei infrumusetari a restului de date care, altfel, ar tulbura lumea armoniei in care traiesc. Este de la sine inteles ca prima persoana asupra careia se revarsa acest val de bunavointa si admiratie este cel iubit. Indragostitul pare fermecat de obiectul iubirii sale, motiv pentru care, uneori, parintii sunt chiar convinsi ca a avut loc o facatura. Ei uita ca pasiunea dragostei este suficienta pentru intelegerea situatiei. Nedumerirea parintilor se exprima adeseori in intrebarile cunoscute: "Nu vede din ce familie este? Nu aude ce spune lumea despre el/ea? Ce-o fi gāsit la el/ea? Nu-i deloc frumoasa, dar el o vede zana! Femeia e cu 15 ani mai in varsta; baiatul nostru nu se gandeste la viitor? Parca n-ar sti fata noastra, ce neserios este alesul ei!"... ca sa amintim doar cāteva din motivele mahnirii acelora care vad altfel lucrurile, indiscutabil mai realist, fara filtrul de culoare al dragostei. Dar, intr-adevar, baiatul sau fata... nu vede! Sau, mai bine-zis, vede altfel; si sunt fericiti amandoi. Poate ca asta se petrece tocmai din cauza ca, fara voia lor, reusesc sa perceapa cu predilectie - mai bine-zis exclusiv - jumatatea plina a paharului. De aceea, inima lor este plina pana la revarsare. Am dori sa deslusim misterul acestei experiente unice care este dragostea. Modificarile de comportament, chiar de personalitate, schimbarile de opinie si optiune, pana la rasturnarea scarii valorice, pe care le putem observa la un indragostit, reflecta la suprafata o alta mutatie care a avut loc in adancul fiintei, ceva care este chiar cheia fericirii. O stare de multumire, asemanatoare uneori cu cea de fericire, experimentam si cand egoismul nostru este satisfacut, cand suntem in centrul atentiei, al admiratiei, recunoscuti si respectati, sau chiar iubiti de ceilalti. Este starea fireasca a oricarui om, cu EU-ul in centrul fiintei, drept cel mai important lucru, ca varf al piramidei valorice. |
Este ipostaza naturala de egocentrism. Insa, trebuie sa recunoastem ca acest
egocentrism natural este mai degraba sursa nefericirii noastre, decat izvor de mullumire,
caci, in tesatura societatii, el se afla, inevitabil, in concurenta si conflict cu
egocentrismul semenilor. Exista o alta stare, din pacate o stare exceptionala, neobisnuita, in care fericirea este deplina: cand altcineva devine centrul vietii noastre. De fapt, dragostea, indiferent daca este doar dispozilie sufleteasca sau principiu moral-spiritual, nu este altceva decat inlocuirea, pentru un timp sau pentru totdeauna, a acestui centru mostenit al fiintei: EU centrismul cu TU-centrismul! Asa se explics un lucru constatat de multe ori: este mult mai fericit acela care iubeste, decat cel care este iubit. In cazul indragostitilor, experienta este traita, de obicei, in conditii de reciprocitate. Fiecare este fericit avandu-I pe celalalt, constient sau nu, in inima sa, in centrul fiintei/vietii sale, ca sa ramanem in termenii analizei facute. Oare cat va dura aceasta stare de fericire? Pe langa darul beatitudinii, ascunde ea si unele riscuri? Care sunt acelea? Atat calitatea acestei stari, cat si durata ei depind de gradul de maturitate si sinceritate al celor doi, de caracterul si temperamentul lor, de taria lor de caracter sau de viciile ascunse ale inimii cat, mai ales, de natura dragostei. Aminteam mai sus ca dragostea poate sa apara ca dispozitie sufleteascā sau ca principiu moral. De fapt, distingem trei niveluri in experienta dragostei: Dragostea ca instinct, impropriu numita dragoste, caci este o pornire egoista. Celalalt nu devine centrul fiintei in jurul careia sa graviteze toate visurile, planurile, dorinlele si interesele vietii, ci, pur si simplu, tinta, obiectul unei pofte nestapanite, o obsesie de moment, pana la consumarea placerii urmarite. Deci atractia instinctiva este o componenta a dragostei dintre sexe, gradul in care ea stapaneste sau este stapanita da si calitatea dragostei. Dragostea ca sentiment ,muta accentul de importanta spre celalalt, fara insa sa anuleze forta egoismului, ci numai travestindu-l. Sub mantia daruirii de sine, indragostitul tresalta de fericire ca, in sfarsit, a gasit persoana care il poate face fericit. Euforia romantica este provocata de o serie de calitati reale sau atribuite celeilalte persoane: frumusetea, vocea, parul, zambetul, starea sociala, situatia materiala, raspunsul afectiv si altele. Fara indoiala, ele sunt demne de pretuit, doar ca, in dragostea sentimentala, sentimentul nu tine mai mult decat calitatea care l-a starnit. Daca cineva, de exemplu, s-a indragostit de o fata doar datorita frumusetii ei, īn momentul in care o boala, un accident sau trecerea anilor fac o caricatura din acea miss de altadata, dragostea se duce si ea. Dragostea ca principiu se deosebeste de celelalte doua, in special prin faptul ca fiecare I-a aceptat cu adevarat pe celalalt ca centru al fiintei sale. Ratiunea iubirii sta mai mult in uitarea de sine, din dragostea pentru celalalt. Ea este o putere de esenta divina care nu se consuma cu trecerea anilor, ci creste si se amplifica. Din cele amintite pana acum reiese ca perioada legaturilor romantice este caracterizata prin dragostea sentimentala, ca o pasiune putemica pentru cealalta persoana. Cum evolueaza ea in timp urmeazā sa vedem, intr-un articol din numarul viitor al revistei noastre. Riscurile acestui gen de fericire seamana cu acelea la care si un nevazator este expus: indragostitii nu vad lumea asa cum este ea si nu se vad nici pe ei insisi, lipsa care se razbuna pe parcurs. Lazar Forrai |