Editorial
Suntem sinucigasi?
Lansarea primului numar al revistei noastre urmeaza unei
campanii pe plan mondial, impotriva fumatului, organizat de O.M.S. (Organizatia Mondiala a
Sanatatii).
Motiv pentru care am dedicat si noi mai multe pagini unui grupaj de articole despre
tabagism.
Avand in vedere urmarile nefaste ale acestui obicei, optiunea intre a fuma si a nu fuma
capata, cu putina exagerare, dimensiuni hamletiene. A fi sau a nu fi? Caci, mai devreme
sau mai tarziu, acest viciu se razbuna, asa cum arata si statisticile medicale. Am zis,
mai devreme sau mai tarziu. Cred ca in aceste cuvinte se ascunde cheia pentru descifrarea
unui comportament uman ciudat.
L-as numi suicid prin nepasare.
Desi Creatorul ne-a inzestrat cu capacitatea de a percepe dimensiunea viitoare a timpului,
de a cantari faptele prin efectele lor, de multe ori acest regulator al purtarii noastre
nu functioneaza. Ajungem atat de captivati (chiar captivi) de trairea clipei, incat
devenim insensibili, nepasatori fata de mai tarziu.
Prizonierul prezentului are in vedere doar ceea ce se intampla mai devreme, efectul
imediat. Ca este o placere sa tragi in piept din tigara favorita, sa-ti bei portia de
cafea sau de bautura alcoolica, sa te saturi copios de bucate grase, prajite si
condimentate, sa preferi comoditatea unor eforturi fizice, sa gonesti pe sosea cu peste
120 Km pe ora si asa mai departe. Dar toate acestea, separat sau la un loc, sunt ca
bombele cu explozie intarziata. Explodeaza cand te-ai astepta mai putin.
Suicidul prin nepasare este rezultatul efectelor cumulate in timp, la care nu ti-a
convenit sa te gandesti la vremea cuvenita. Este un gen de automutilare progresiva.
"Cu o moarte toti suntem datori", se justifica cei care nesocotesc legile
sanatatii. Si au dreptate.
|
|
CITITI IN NUMARUL ACESTA:
CUPRINS |
ARTICOLE-Pagina |
Opinii |
3 Editorial |
Psihologie |
4-5 Structura psihica a
bucuriei |
Medicina |
6 Autovaccinul
7 Cele 7 semnale de alarma ale
cancerului
8 Tutunul nu este o simpla frunza
9 Batranul tutun, rau
de cand era tanar
10-11 Abecedarul consecintelor
fumatului
12-13 Cum sa renunti la fumat
-15 trepte spre libertate
15 Eliberati din incatusarea
nicotinei |
Tratamente
naturale |
16-17 Combaterea febrei
prin
hidroterapie |
Nutritie |
18-19 Cerealele
- Baza
alimentatiei umane
20-21 Pasi spre viata lunga
22 Retete culinare |
Psihologie |
23Etapele vietii -
Menopauza
24-25Menopauza - Implicatii
psihologice.Solutii. |
Familie |
26-27 Stressul in familie
28 Intransigenta parintilor
29 Au nevoie sugarii si copiii
de carne?
29 Personalitatea este moste-
nita sau invatata? |
Continuare editorial...
Dar daca nu o putem evita, oare de ce am grabi-o? Caci aceasta este sinuciderea:
provocarea propriei morti inainte de vreme.
"O viata ai, s-o traiesti!" mai suna indemnul celor din stransoarea
clipei. Si inca odata au dreptate. Dar s-o traiesti distrugandu-ti sanatatea putin
cate putinm pana sa ajungi pe patul de spital? Scopul revistei noastre este sa va
convingem: MERITA SA TRAIESTI SANATOS, nu sa fii sinucigas!
Respectarea legilor sanatatii nu elimina bucuriile si placerile din viata, ci le asigura
pana bate clipa trecerii noastre.
Lazar Forrai
|
|
Componenta bobului de cereala
Nu putem vorbi de cereale, fara sa cunoastem componentele unui bob de cereala. Bobul
este format din trei parti. Invelisul este partea exterioara - taratele care raman in urma
decorticarii. Sub invelis se concentreaza cea mai mare parte din fibre. Tarata este bogata
in minerale si vitamine. La baza fiecarui bob de cereala se afla germenele.
El este partea datatoare de viata din care va incolti noua planta.
Germenele este una dintre cele mai bogate surse de vitamine B si E, continand
proteine de calitate (amionacizi esentiali si grasimi). Nu toate cerealele contin aceleasi
tipuri de aminoacizi. De exemplu, in porumb nu se gaseste triptofanul. De aceea, pentru a
ne asigura aportul tuturor aminoacizilor esentiali se recomanda sa folosim o gama cat mai
variata de cereale (grau, ovaz, orz, secara, mei etc.)
Continuare....
P S I H O L O G I E
MENOPAUZA
IMPLICATII PSIHOLOGICE. SOLUTII
Atitudinea partenerului de viata
IN VIATA FIECAREI persoane, de la nastere si pana la moarte, exista perioade de
transformari biologice, sociale, cu profunde implicatii psihologice. Uneori aceste
transformari sunt lente (cresterea in inaltime, avansarea in functii sociale
etc.), alteori ele sunt pline de tensiune, producand adevarate zguduiri in constitutia
bio-psihologica a fiintei umane si in modul in care aceasta relationeaza cu cei din jur.
IN CADRUL ACESTOR DIN URMA transformari, se inscriu perioade de evolutie si cele de
involutie, marcate de crize caracteristice: criza de evolutie (pubertate si adolesenta
intre 10-17/18 ani). si criza de involutie (marcand trecerea de la varsta adulta, la
batrinete (44-60/65 do ani). Traversand aceste perioade (ultima fiind o inversare a
primeia), la celalalt capat intilnim o serie de modificari in planul interior dar si in
planul comportamentului, intreaga personalitate capatand anumite nuante, altele decat cele
de pana atunci.
CRIZELE OF INVOLUTIE reprezintä o varsta critica, atat pentru femeie cat si pentru
barbat. La femeie, criza de involutie se face evidenta prin ceea ce numim menopauza.
Aceasta reprezinta o perioada de tranzitie in viata unei femei, in care capacitatea ei
reproductiva se diminueaza treptat, iar organismul sufera multe schimbari chimice si
psihologice asociate cu incheierea acestei functii.
Continuare....
|