viata+sana.gif (4868 bytes) 


                                                              O REVISTA PENTRU TOTI!

Pagina principala
Pagina de garda
Arhiva
Abonamente
Carte de oaspeti
E-mail

Editorial

Demascarea Cenusaresei.
Se spune ca odata,... nu demult,... cei din "tara omnivorilor" au hotarat sa trimita un ambasador in "tara vegetarienilor". Cand s-a implinit vremea ca ambasadorul sa se intoarca acasa, si asa s-a si intamplat, oficialitati, prieteni, vecini si rude s-au adunat in casa lui si intrebarile au inceput sa curga: "Ce culoare are pielea lor?", a intrebat curios un vecin. "Cui se inchina?"- se repezi primarul, fara sa astepte raspunsul la intrebarea anterioara. "Au ochi, urechi si frunte inalta, asa cum avem noi`?"- intreba felcerul, rar si accentuand fiecare cuvant, in timp ce-si tinea cu o mana ochelarii care-i alunecasera pe nas, inaltand din sprancene a uimire. "Ce ti-au dat sa mananci?" - se alatura sotia ambasadorului corului de voci care l-au coplesit pe noul venit, nelasandu-i ragaz nici sa respire. "Ce sa-mi dea? Soia !"- franse acesta brusc si revoltat, tacerea, de parca intrebarea femeii ar fi avut efectul unei intepaturi de viespe... "Toate ca toate" - continua el pe un ton lamentabil - "dar mi-a iesit soia si pe urechi. Dimineata: vrei pateu sau omleta, nici o problema: au pateu si omleta din soia. Sau poate vrei lapte, sau branza sau salam, si-aduc imediat, tot din soia. La amiaza : poate vrei drob, sarmale, tocanita sau carnati. Se face! Din soia texturata. Iar seara : vreau pizza, zici tu, zambind cu satisfactia ca precis acum i-ai pus in incurcatura, insa... constati curand ca ei sunt pregatiti, primesti o pizza tot cu ...soia. Pana si mierea, acolo, e din soia!" concluziona exasperat ambasadorul. "Miere din soia?!"- se mirara toti ceilalti intr-un glas. "Pai, da!" -continua el morocanos, "daca toate campurile lor sunt pline cu soia, au de ales sarmanele albine...?!"
    Cred ca este bine sa ma opresc aici... Probabil unii dintre dvs in timp ce citeau randurile de mai sus, s-au mai uitat o data pe coperta sa se convinga daca, intr-adevar, ceea ce tin in mana este o revista de sanatate...
    Si totusi... as indrazni sa va intreb: In postura caruia dintre personaje v-ati regasit in timp ce citeati povestea? Ce stiti despre vegetarianism si vegetarieni? Ce rol joaca, de fapt, soia in dieta vegetariana?
    Pentru noi romanii, soia a devenit un aliment compromis (un alt tribut, semnificativ - spun eu - platit perioadei comuniste). Ea a capatat valoare de simbol - un simbol al proastei calitati (va amintiti desigur de uleiul din soia pe care-l gaseam atunci...), al dezinformarii si al inducerii in eroare. Cu siguranta ca ati reactionat negativ atunci cand ati aflat ca mezelurile (pe care oricum le gaseati greu...) au in compozitia lor multa soia. Poate ca daca ati fi avut, la vremea respectiva, informatia cu privire la valoarea nutritiva a proteinei din soia, perspectiva de raportare la ea ar fi fost cu totul alta...Pentru ca proteina sa fie folosita in mod eficient de catre organismul nostru, un numar de 22 de aminoacizi trebuie sa fie prezenti, in cantitati optime. Noua dintre acesti aminoacizi se numesc esentiali - aceasta insemnand ca organismul nu ii poate produce, ei trebuind sa fie obtinuti din alimentatie. Proteina de origine animala contine, in cantitate optima, toti acesti noua aminoacizi esentiali. Si acum, atentie, asistati la demascarea "Cenusaresei": exista si in lumea vegetala un produs-sursa de proteina completa, un produs care are toti acesti noua aminoacizi esentiali: soia. Nutritionistii spun ca valoarea proteica a proteinei din soia este echivalenta cu cea a carnii de vaca!
    Pe langa calitatea proteinei, soia ne ofera si alte avantaje pentru sanatate. Studii recente vorbese despre faptul ca un element fitochimic pe care-I contine soia va sta la baza unui nou produs medicamentos anticancerigen. Proteina din soia are un efect recunoscut de reducere a colesterolului sanguin si joaca un rol deosebit in tratarea si chiar prevenirea bolilor de rinichi si a osteoporozei, influentand o mai buna utilizare a calciului in organism. Si cu aceasta nu am spus totul!... Soia continua sa fie studiata intens de catre cercetatori si revista noastra va va tine la curent (asa cum o face si in numarul de fata) cu noile descoperiri ale efectelor ei benefice pentru sanatatea noastra, atunci cānd o includem in dieta noastra. Aruncati o privire peste retetele pe care vi le oferim in acest numar si alegeti cateva pentru a fi incluse in meniul dvs. saptamanal! Cercetatorii spun ca este nevoie de doar o singura portie de soia pe zi (sub diferite forme: lapte, pateu, tocanita, mezeluri, etc.), daca dorim sa beneficiem de efectele ei deosebite asupra sanatatii noastre!

 

Valentina Dan, MPH


 

 c0300_1.jpg (24658 bytes)

CITITI IN NUMARUL ACESTA:

     CUPRINS   ARTICOLE-Pagina
  Stiati ca...   4 Stiri de actualitate din
  medicina
  Lifestyle   7 Stilul de viata-izvor de
  sanatate
  Controverse   8 Laptele de vaca-pro
  si contra.
  Nutritie   10 Vitaminele in dietele
  vegetale
  Hidroterapie   13 Fomentatia
  Dictionar medical   14 Vezicula biliara
  Intrebari si
  raspunsuri
  15 Cititorii intreaba,
  medicul
  S.O.S   16 HIV si SIDA-esti tu
  in pericol?
  Retete vegetariene   18-20  Retete vegetariene
  din sioa
  Familie   21 Ce inseamna "a face
  curte"
  22 In cautarea familiei
  perfecte-indrumari pentru
  reusita.
  24 Jocurile in dezvoltarea
  copilului
  25 Din viata unei mame
  Educatie   26-27 Ajutati-va copilul
  sa-si organizeze timpul
  Stiinta   28 Substantele chimice
  din oceane vorbesc.
  Psihologie   28 Dezamorsarea violentei
  Fitoterapie   31 Aloea/fals cactus,
  remediu adevarat.
  Ghid   32 Este ignoranta
  scuzabila?
  Pagina copiilor   34 Punctul de comanda
  Actualitati CSMPR   35 Interviu

Controverse:

laptele2.jpg (2915 bytes)
Laptele de vaca-pro si contra.
Cresterea animalelor este o indeletnicire la fel de veche precum istoria, iar folosirea laptelui ca aliment a fost o constanta in aproape orice cultura si epoca. Laptele-aliment - a devenit astfel un simbol al belsugului pe care chiar si Biblia il aminteste ("tara īn care curge lapte si miere"). Pe de alta parte, in ultimii ani se fac tot mai auzite voci care afirma ca laptele nu este nici pe departe un aliment perfect si de neinlocuit, asa cum cred foarte multi. Ba, unii spun chiar ca este daunator si ca am face mai bine daca l-am evita. Care este realitatea ?

Pro

Chiar daca nu este un aliment perfect, laptele de vaca este un aliment bogat, nutritiv. La urma urmei, el a fost conceput pentru a satisface toate necesitatile nutritive ale unui vilelus care creste aproape vazand cu ochii. Un pahar de lapte de vaca are in continutul sau aprox. 150 de calorii, 8 g de proteine, 11,4 g glucide, 8,1 g grasime, 290 mg calciu, precum si cantitati importante din vitaminele A, D, vitamine din grupul B (inclusiv B12) si alte oligoelemente. In recomandarile pentru o alimentatie sanatoasa publicate in 1995 de US Department of Agriculture se recomanda: "consumati cantitati moderate (2-3 portii/zi) de produse lactate". In plus, piramida alimentatiei sanatoase contine un spatiu special (e adevarat ca spre varf ocupat de aceste alimente ilustrate prin lapte, iaurt si branza.Pentru cei care nu consuma carne, laptele prezinta cateva avantaje demne de remarcat. In primul rand, el constituie o sursa importanta de calciu. De asemenea, in sezonul rece expunerea la soare este redusa si nu mai asigura formarea intregii cantitati de vitamina D in organism. Deficitul de vitamina D duce la scaderea absorbtiei intestinale a calciului, chiar daca alimentele consumate contin suficient din acest mineral. Produsele lactate pot suplini aceasta lipsa. In fine, pentru vegetarienii care nu consuma oua, lactatele reprezinta o sursa sigura de vitamina B2.
    Odata ajuns in stomac, laptele devine semisolid si digestia sa incepe imediat. Un alt avantaj al laptelui este faptul ca poate fi transformat si consumat intr-o varietate de feluri - de laprezentarea sa ca atare, pana la la iaurt , branzeturi, smantana, unt, urda, etc. Nici un alt aliment nu este atat de versatil.
    In fine, lactatele au atuul ca sunt, in general, gustoase si deci sunt acceptate de marea majoritate a consumatorilor de orice varsta.

Contra

Exista insa si un revers al medaliei. De-a lungul ultimelor decenii s-au acumulat o serie de elemente care ridica suspiciuni asupra laptelui de vaca si a derivatelor sale.
    Mai intai, s-a ajuns la concluzia ca laptele de vaca este ideal pentru vitelusi, dar nu si pentru bebelusi. Unele minerale se gasesc in concentratie prea mare in laptele de vaca (acesta contine de 7 ori mai mult fosfor, de 4 ori mai mult magneziu si de 3 ori mai mult sodiu si potasiu decat laptele uman) Si rinichiul imatur al sugarului nu le poate face fata. In schimb, fierul este in concentratie prea mica si intr-o forma greu utilizabila in laptele de vaca, astfel ca sugarii carora li se da lapte de vaca ajung sa sufere de anemie feripriva mai des decat cei hraniti la san. Pe termen lung acest lucru poate stanjeni dezvoltarea intelectuala a copiilor.
Nu este de neglijat nici continutul de colesterol si grasimi saturate al laptelui de vaca si mai ales al unor produse lactate grase (untul, smantana, branzeturile grase) care contribuie substantial la aparitia si progresia aterosclerozei.
    Atat la copii cat si la adulti, laptele de vaca ocupa primul loc pe lista substantelor care provoaca alergii. Acestea se pot manifesta prin eruptii la nivelul pielii, bronsita astmatiforma, ulcere bucale sau in alte zone ale sistemului digestiv, diaree sau constipatie, microhemoragii digestive (care favorizeaza si ele anemia) etc.

 

                                            Continuare....

                                 

S.O.S:
sida2.jpg (6617 bytes)

HIV si SIDA-esti tu in pericol?
Ce este SIDA?
S-Sindromul de, I-Imuno, D-Deficienta, A-Achizitionata.
Afectiunea dezarmeaza sistemul imun, lasand organismul fara aparare in fata unei serii de infectii si cancere (sistemul imun este un sistem cu care organismul nostru este inzestrat, oferind capacitatea de a rezista in fata unor - sau a elimina - agenti straini: microbi, virusi sau alte particule producātoare de boala). SIDA este definita ca un sindrom, deci este o conditie asociata unei serii de semne si simptome. Acestea au ca gazda in primul rand tubul digestiv si sistemul nervos, dar acompaniaza si alte infectii si cancere. Faptul ca afectiunea este achizitionata arata ca indivizi care anterior au beneficiat de un sistem imun sanatos, ajung sa aiba un sistem imun deficient, ca rezultat al actiunii unui agent producator de boala. Si acesta nu este altul decat HIV - virusul imunodeficientei umane. Nu se poate ca o persoana sa se imbolnaveasca de SIDA, daca nu a fost mai inainte infectata cu HIV.
    Oricum, nu toti indivizii care au fost infectati cu HIV vor dezvolta boala cu afectarea caracteristica a sistemului imun si cu simptomele care o insotesc. Chiar si dupa 10 ani, numai jumatate din indivizii care au fost infectati cu HIV au dezvoltat boala. Distinctia este critica: SIDA, ca boala, cu deprimarea caracteristica a sistemului nervos este foarte diferita de simpla infectie cu HIV

Dimensiunile epidemiei


  
In lume exista peste 35 mil. de persoane cu infectie HIV, peste 14 mil. de cazuri de SIDA si peste 8 mil. de decese datorita SIDA. Statisticile arata ca la fiecare 6 sec. are loc o noua infectare cu HIV, deci apar 16 mii de infectii noi pe zi si aprox. 6 mil. pe an. Se apreciaza ca pana la sfarsitul anului 2000, aprox. 50 mil. de persoane vor fi infectate cu HIV.

Cum sa evit infectarea cu HIV?

Dupa cum se stie, mediile de transmitere ale virusului sunt fluidele infeclioase: sangele, sperma, secretiile vaginale, laptele matern, lacrimile, transpiratia, urina, materiile fecale. E interesant faptul ca saliva nu reprezinta un mediu propice pentru transmiterea HIV, datorita continutului ei scazut in NaCI, in comparatie cu alte fluide ale organismului. De aceea, saliva distruge globulele albe care patrund in cavitatea bucala, inclusiv pe cele care adapostesc HIV. Acest lucru se explica prin fenomenul de osmoza; globulele albe se imbiba cu apa din saliva si se "sparg". Plecand de la un experiment care a demonstrat acest lucru, publicat in 8 feb. 1999, in Archives ojlnterna! Medicine, articolul respectiv explica de ce HIV nu poate ti transmis prin sarut sau stranut.
    Transmiterea HIV are loc in primul rand prin contact heterosexual, apoi homosexual intre barbati). O alta modalitate de transmitere a HIV este prin inocularea de sange, prin transfuzii de sange si produse de sange, precum si prin folosirea aceluiasi ac la persoane diferite, metoda folosita in special de cei care isi administreaza droguri intravenos.
    Persoanele cu grad mare de expunere sunt cadrele sanitare care efectueaza punctii si tratamente intravenoase; acestea se pot intepa cu ace infectate, sau prin
    intermediul plagilor deschise. De asemeni, au fost raportate si cazuri de transmitere prin muscatura umana. Alte modalitate de transmitere sunt de la mama la fat. Cea mai mare parte a copiilor infectaji, pe glob, dobandesc virusul de la o mama infectata HIV in perioada sarcinii sau in timpul nasterii. Studii recente arata ca, desi s-au luat masuri pentru prevenirea transmiterii HIV prin transfuzii de sange, acest risc, desi scazut, inca mai exista. Cum se explica acest fapt? Testele standard de punere in evidenta a infectarii cu HIV sunt indirecte; ele pun in evidenta prezenta si concentralia anticorpilor antiHIV (anticorpii antiHIV sunt niste proteine speciale, fabricate de sistemul nostru imun, cu scopul de a se combina si a inactiva virusul HIV). Aproape toti indivizii infectati cu HIV dezvolta anticorpi suficienti pentru a fi detectati, dupa numai 3 luni de la infectare. In intervalul liber de la 0 la 3 luni, HIV poate sa scape depistarii. Cineva poate dona sange tocmai in aceasta perioada "oarba", cand nu se poate detecta faptul ca este infectat si astfel sangele respectiv, folosit pentru transfuzie, poate transmite mai departe infectia.
    HIV se transmite numai atunci cand a patruns deja in leucocite. HIV liber este usor inactivat de anticorpii din mediile fluide care-I transporta.

Cat supravietuieste HIV in afara corpului?

Nu mai mult de 15 ore in laborator, cateva ore in aer, pentru ca uscarea il distruge. EI moare aproape instantaneu in stomacul tantarului.

Metode de prevenire a infectiei cu HIV

Metoda cea mai sigura, pentru cei necasatoriti, este abstinenla de la relatii sexuale. Aceeasi siguranta o ofera o relatie sexuala monogama cu un partener neinfectat. Dr. Albert Whitening, directorul Departamentului de Sanatate al Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea, a facut aceasta afirmatie care nu poate fi contestata: "Casatoria monogama este singura solutie pentru prevenirea infectiei HIV Fiind in conformitate cu principiile Bibliei, un angajament pe viata ne asigura fericirea dincolo de cadrul nesigur al relatiilor sexuale extramaritale." O alti recomandare pentru prevenirea infectarii HIV este evitarea folosirii drogurilor injectabile. Din pacate, complianta fata de aceste masuri este foarte slaba. Varsta cu prevalenta cea mai mare de infectare HIV este adolescenta. De aceea, se pune problema necesitatii unei schimbari corespunzatoare a opticii adolescentilor fata de de activitatea sexuala.
  

                                          Continuare....

A.S.E.F. - Viata + Sanatate

Pagini web: INTERCER

Nr. 3 septembrie 2000