Cina durerii
iunie 29, 2015
E seară-n cetate.
Plăpânde lumini
se-aprind ici și colo.
Cununa de spini
e încă departe.
Tăcută e Cina
căci lacrima Lui
e gata să cadă.
Durerea oricui,
păcat ia și vina.
E-o noapte de smoală,
de suferință.
Dar vinul și pâinea
găsesc credință.
O inimă-i goală.
Plâng stele pe boltă
și triști ucenici…
O cruce e gata.
Speranțe sunt mici.
În suflet revoltă…
Dacă voiești Tată
Îndepărtează…
Ce Ghetsemani amar!
Și nicio rază…
Te-ascult îndată!
Floare de colț