Intercer – Poezii si editoriale

227. O RUGĂCIUNE
Privești spre ceruri,
Norii nu vin,
O rugăciune
Și un suspin
Înalți acuma,
Cu un oftat,
O rugăciune,
Totu-i uscat,
De ar da ploaie,
Doar Dumnezeu
Poate să stingă
Tot oful tău,
Norii se strâng,
Ploaia nu vine,
O rugăciune
Doar de la tine,
Se înalță acuma,
Spre Dumnezeu,
De la El vine,
Ce-i bun și ce-i rău,
Primește, copile,
Și așteaptă smerit,
Căci El dă la vreme,
Ce e de primit,
Că-i ploaie,
Că-i soare,
Că-i vânt,
Că-i furtună,
Le dă pe toate,
Ziua e bună.
Emilia Dinescu

226. ASCULTĂ, DOMNUL ÎȚI VORBEȘTE
Când noi tăcem, cerul vorbește,
Oprește-te și ascultă
Un susur blând care șoptește,
O voce prea plăcută.
Nu te grăbi, din rugăciune
Nu fă un monolog,
Rămâi, ascultă în plecăciune,
Că e un dialog.
De stai și asculți, Domnu-ți vorbește,
Răspunsuri, tu primești,
Ascultă, ce Domnul grăiește,
Și n-ai cum să greșești.
Emilia Dinescu

225. ROAGĂ-TE
Ridică ochii spre cer și înalță o rugăciune,
Căci cerul e deschis, cum nu pot spune,
Doar să șoptim, să cerem și avem
Ca toată binecuvântarea s-o vedem,
Și de strigăm a noastră rugăciune,
Și așteptând răspunsul nu mai vine,
Să ne rugăm ca Domnul să ne dea,
Tot ce e pregătit și tot ce vrea.
Emilia Dinescu

224. IARTĂ-MĂ
Iartă-mă, Isuse, eu te-am biciuit,
Te-am scuipat și te-am rănit,
Coroana de spini pe cap eu ți-am pus,
Și coasta, tot eu, ți-am împuns,
Și cuiele-n palme, tot eu, ți-am bătut,
Tot răul din lume, doar eu l-am făcut,
Te-am pironit pe cruce, te-am răstignit,
Cu câte am făcut, Tu, tot m-ai iubit.
Emilia Dinescu

1677. RUGĂCIUNE
Iartă-mă, Tată, sunt slabă, adeseori cârtesc,
Eu știu, prin tot ce vine, ar trebui să cresc,
Dar eu cârtesc, mă vait și spun că nu mai pot,
Vreau pacea Ta divină, te vreau prezent în tot.

E timpul meu de rugă, un timp ce am neglijat,
Necazul, suferința, ei cred, au câștigat,
Dar nu mă las învinsă, în numele-ți divin,
Eu stau în rugăciune, acum vreau să vorbim.

Sunt plină doar de vină, dar bunătatea Ta,
Te rog, revars-o, Doamne, acum în casa mea,
Prin harul Tău puternic, îți cer să intervii,
Ne-ai înfiat pe noi, suntem ai Tăi copii.

Nu știu ce ne așteaptă, nu știu ce va veni,
Dar am credință, Doamne, că ne vei ocroti,
Pământul e durere, eu îmi doresc acasă,
Doresc doar veșnicia și viața cea frumoasă.

Nu vreau să cad pe cale, nu vreau ca să cârtesc,
Dar firea mea e slabă, mereu mă opintesc,
Te rog, să mă ridici, să nu mă lași căzută,
Este războiul Tău, chiar dacă-i a mea luptă.

Sunt vinovată, Tată, e șlefuirea Ta,
Dar strig în suferință, te rog, nu mă lăsa,
Balsam de alinare îți cer cu stăruință,
Aș vrea ca să fiu tare, prin Tine, în credință.

Acesta e pământul, e timpul la sfârșit,
E timpul prețios, nu-i timp de risipit,
E timpul pocăinței, e timpul convertirii,
Tu astăzi bați la ușă, e timpul revenirii.
Emilia Dinescu

223. PRIVEȘTE LA CRUCE
Privește la cruce prin a ta credință,
Leagă-te, acuma, cu o juruință,
Promite-ți, creștine, să faci ce e drept,
Și ce scrie-n lege, că e înțelept,
Nu-ți călca cuvântul care ți l-ai dat,
Nu uita, creștine, tot ce ai jurat,
Căci Domnul îți știe a ta juruință,
El nu-ți cere acum, decât să ai credință,
Și să vii la cruce, să mărturisești,
Să îți uiți trecutul, dușmanul să-ți ierți,
Să accepți o jertfă ce s-a înfăptuit,
Anume pentru tine, să fi mântuit.
Emilia Dinescu

TU ȘI EL
Tu l-ai scuipat,
El te-a sărutat,
Tu l-ai biciuit,
El te-a iubit,
Tu l-ai rănit,
El te-a vindecat,
Tu l-ai răstignit,
El, încă te așteaptă.
Dacă îl primești,
El te mântuiește,
Căci a coborât
Din slavă cerească,
Ca om a trăit,
Fără să greșească,
A fost fără vină
Și fără păcat,
A ajuns pe cruce,
Cu al tău păcat
A fost îngropat
Și a înviat,
Dup-aia la ceruri,
El s-a înălțat
Ca să vină iară
La al Său popor,
Ce azi îl așteaptă,
Cu un mare dor.
Emilia Dinescu

1676. GÂNDURI
E frig la mine-n suflet, în sobă arde focul,
Deși sunt la căldură, eu simt că nu e locul,
Să mă încălzesc în suflet, mă aplec în rugăciune,
Căci unde este rugă și Duhul un foc pune.

Doresc din suflet gheața să o topești, căldură,
Doresc din inimioară să scoți ce este ură,
Să pui un jar puternic, când treci ca adiere,
Să se topească gheața, doar prin a Ta putere.

În casă arde focul, în suflet e pustiu,
M-aplec în rugăciune, eu știu, nu e târziu,
Cât încă este har, Tu poți ca să topești,
Și inima de gheață la viață să trezești.
Emilia Dinescu

221. ÎȚI MULȚUMESC
Îți mulțumesc pentru toate binecuvântările,
Îți mulțumesc că nu m-ai pedepsit, ci m-ai iertat,
Și-n marea uitării, pe veci, ai aruncat și ai îngropat
Greșelile făcute și tot ce Ție ți-a adus durere,
Durerea coroanei de spini ce eu ți-am pus-o pe cap,
Durerea cu care te-am răstignit… dar m-ai iertat.
Emilia Dinescu

1675. FEMEIA ÎNȚELEAPTĂ
Femeia înțeleaptă ar trebui să aibă povestea scrisă în riduri,
Să lase moștenire a ei experiență printre gânduri,
Să nu se vadă cicatrici, a ei trecut să fie doar o amintire,
Femeia înțeleaptă, povestea scrisă în riduri cu iubire,
Îți umple sufletul doar cu lumină și speranță,
Nu îți dai seama că-n trecut povestea ei de viață
A fost doar un tumult, experiență furtunoasă,
Ea lasă print-un zâmbet o moștenire prea frumoasă,
Nu se văd cicatrici, au fost demult mascate și acoperite,
E doar lumină, femeia înțeleaptă, chiar dacă are riduri, sunt iubite,
Ea știe să petreacă, prin anii ce-i acceptă cu candoare,
Femeia înțeleaptă a fost și este, va rămâne o învingătoare.
Emilia Dinescu