Intercer – Poezii si editoriale

1833. ÎN CAMERA DE SUS
Ne strângem împreună și ne rugăm mereu,
Suntem o grupă mică, te avem ca Dumnezeu,
Ne-ai înfiat pe noi și ne-ai adus aici,
Noi stăm uniți în rugă, căci vrem să ne ridici.

Suntem căzuți din fire, suntem și păcătoși,
Ne temem de furtună, suntem cei mai fricoși,
Începem săptămâna în lanț de rugăciune,
Un lanț format de Tine, ne vrei să fim minune.

Ne vrei cu gelozie, Tu ne iubești prea mult,
Dar noi trăim în lume, aici e mult tumult,
În camera de sus e liniște și pace,
Eu intru cu sfială, dar știu, aici îmi place.

De mână stau cu frații, Tu mi i-ai dat ca frați,
N-avem același sânge, dar suntem înfiați,
Suntem nimic pe lume și totuși valoroși,
Suntem o grupă mică, nu vrem să fim fricoși.

E multă suferință, e timpul de pe urmă,
Dar noi suntem poporul, suntem din a Ta turmă,
Suntem a Ta mireasă, Tu ești al nostru Mire,
Îți mulțumim din suflet pentru a Ta iubire.

Nu meritam salvarea, noi meitam calvarul,
Tu ai murit pe cruce, ne-ai dat să avem harul,
Ne-ai dat puterea Ta, prin Duhul Tău cel sfânt
Ne însoțești mereu, cât suntem pe pământ.

Îți mulțumim fierbinte, Tu ești salvarea noastră,
Te așteptăm ca Mire, privim zarea albastră,
Dorim să te vedem, să te așteptăm în zare,
Acesta ne e dorul, dorința noastră mare.

Eu cad în rugăciune, stau în genunchi și plâng,
E multă suferință, durerea n-o înfrâng,
Pământul astăzi arde, părjolul e întins,
În lupta lui cu focul tot omul e învins.

Pământul a crăpat și roade nu mai sunt,
Sunt zone fără ploaie, nici chiar mărunt, mărunt,
Nici rouă nu mai este, pământul e pustiu,
Doar Dumnezeu din ceruri mai ține omul viu.

Sunt mulți ce stau cu teamă, războiul cotropește,
Sunt bombe, sunt grenade, ce totul nimicește,
Mor tineri fără vină, căci glonțul doar ucide,
E multă răutate, politicul decide.

Furtunile atacă și apele inundă,
Dispar case și sate, dispar într-o secundă,
Dispar viețuitoare, cu apa nu te pui,
Acest necaz doar vine în viața orișicui.

Sunt viruși fără leac și cancerul lovește,
Deși am evoluat, un leac nu se găsește,
Se moare-n suferință, exact cum este scris,
Se împlinește totul, exact cum e prezis.

Eu cad în rugăciune, mă rog pentru putere,
Putere ca să trecem prin plâns și prin durere,
Nimic nu este bine și bine nu va fi,
Decât când Tu pe ceruri cu îngeri vei veni.

E multă suferință, bolnavi suntem destui,
Îți cer cu plecăciune, ca pacea Ta să pui,
Tu ești al nostru Medic, în mâna Ta suntem,
Suntem în suferință, simțim, nu mai putem.

S-a înmulțit păcatul și boala s-a înmulțit,
Și tineri și bătrâni, poporul e lovit,
Strigăm în rugăciune, noi vrem eliberare,
Te rog să fi cu noi în crunta încercare.

Suntem părinți, căci harul acesta minunat,
Doar Tu ni l-ai dat, Tată, copiii-n dar ne-ai dat,
Noi ne rugăm fierbinte, condu-i exact cum vrei,
Adu-i la Tine-n staul, ei încă-s tinerei.

Mulți au plecat în lume, crezând că este bine,
Dar mustrări au de cuget, te-au cunoscut pe Tine,
Ei știu bine Cuvântul, în templu au crescut,
Dar au plecat în lume, căci lumea le-a plăcut.

Suntem părinți și-n rugă strigăm neobosit,
Acum copiii noștri de multe s-au lovit,
Ajută-i să înțeleagă că nu i-ai părăsit,
Au rătăcit cărarea, dar Tu i-ai ocrotit.

În camera de sus eu strig lângă altar,
Îți mulțumesc din suflet, mi-ai dat viața în dar,
Mă rog pentru credință, nu vreau ca să clachez,
Îmi pare rău c-adesea în rugă eu oftez.

E timpul meu de rugă și iată, am venit,
Aduc în rugăciune poporul Tău iubit,
Biserica micuță în care Tu m-ai pus,
Căci fiecare membru e iubit de Isus.

Mă rog pentru orașul în care locuiesc,
Aici Tu m-ai pus, Doamne, aici, acum trăiesc,
Ajută-mă să fiu lumină, să vorbesc,
Despre iubirea Ta, atât eu îmi doresc.

În rugăciune pun pe frații mei, surori,
Pe mama o aduc, sunt ale mele flori,
Familia lărgită în rugă o aduc,
Aș vrea prin fapte bune, spre Tine să conduc.

Mă rog și pentru țară, căci sunt româncă eu,
Poporul Tău cunoaște, te-a cunoscut mereu,,
Lucrează ca Scriptura să fie căutată,
Căci România-i țara ce a fost eliberată.

Mă rog pentru acei ce împrăștie Cuvântul,
Ajută-i să îl ducă, să împrăștie ca vântul,
Sunt zone multe-n care Cuvântul n-a ajuns,
Popoare ce așteaptă să vadă al Tău surâs.

E timpul meu de rugă în camera de sus,
Eu stau în rugăciunea și multe am de spus,
Te rog, ascultă ruga ce inima rostește,
De multe ori cuvinte ființa-mi nu găsește

Eu stau în rugăciune, mă rog fără cuvinte,
Tu mă cunoști prea bine, și inima nu minte,
Mă rog cu bucurie, la Tine mă închin,
La voia Ta cea sfântă eu spun atât, amin.
Emilia Dinescu

1832. REFLECȚIE… RUGĂCIUNE…
Doamne, mi-ai dat doi ochi cu care să văd,
Așa cum vrei Tu și tot ce vrei Tu,
Dar am doi ochi cu care văd… doar ce vreau eu,
Ajută-mă să văd, doar ce vrei Tu și ce-i corect, mereu.

Doamne, mi-ai dat o gură cu care să vorbesc,
Doar vorbe de la Tine și doar ce este sfânt,
Dar am o gură cu care vorbesc… doar ce vreau eu,
Ajută-mă să îți aduc slavă Ție și să îți cânt, mereu.

Doamne, mi-ai dat două urechi care să audă,
Doar vocea Ta și glasul Tău și voia Ta,
Dar am două urechi cu care ascult… doar ce vreau eu,
Ajută-mă să vreau, să te ascult pe Tine, mereu.

Doamne, mi-ai dat două brațe care să lucreze,
Doar pentru Tine și voia Ta să facă,
Dar am două brațe cu care lucrez… doar ce vreau eu,
Ajută-mă ca lucrul mâinilor mele, să aducă slavă numelui Tău, mereu.

Doamne, mi-ai dat două picioare care să alerge,
Doar pentru Tine și pentru lucrarea Ta,
Dar am două picioare cu care merg… doar unde vreau eu,
Ajută-mă să alerg doar pentru Tine și spre slava Ta, mereu.

Doamne, mi-ai dat o inimă care să iubească,
Doar Cuvântul Tău și voia Ta și tot ce-i viu,
Dar am o inimă care iubește… doar ce vreau eu,
Ajută-mă să te iubesc, așa cum mă iubești și Tu, mereu.

Doamne, mi-ai dat sprijin copiii, cadoul Tău divin,
Ai vrut să îi cresc spre slava Ta, să-i cresc spre veșnicie,
Dar i-am crescut așa cum am știut… nu cum ai vrut,
Ajută-mă, să le fiu călăuză prin ceea ce sunt, mereu.

Doamne, mi-ai dat semințe, în viața mea ai pus ce ai voit,
Îți mulțumesc, nu știu ce sol în mine ai găsit,
Dar Tu ești Grădinarul… să mă las prelucrată,
Ajută-mă ca să rodesc, eu vreau să fiu salvată.
Emilia Dinescu

1831. ÎN CAMERA DE SUS
Privesc la cer, sunt nori și totul este trist,
Eu știu că pe pământ, azi sunt doar un turist,
În camera de sus eu simt că sunt acasă,
Deși până acasă mai este un ceas, dar lasă.

E multă suferință pe acest pământ murdar,
Dar stau în rugăciune, căci încă este har,
Pregust din bucuria de a fi în veșnicie,
În camera de sus e multă bucurie.

O bucurie sfântă, o pace chiar divină,
În camera de sus în suflet am lumină,
Nu-s singură aici, Hristos m-a așteptat,
Cu frații mei în rugă acum eu am intrat.

E locul favorit, balsam de vindecare,
Aici nu e durere și nu e încercare,
E doar Hristos cu noi, hai, să lăsăm povara,
Să descărcăm necazul, El spală inimioara.

În camera de sus e timpul meu de rugă,
Cuvintele sunt goale, doar inima să plângă,
Și să nu spun nimic, eu tot sunt mângâiată,
În camera de sus mă simt mereu salvată.

De aceea am intrat și sunt încrezătoare,
În camera de sus eu știu, e sărbătoare,
E cerul meu aici, Hristos m-a așteptat,
Aș vrea să-i mulțumesc, pe mine m-a chemat.

Te cheamă și pe tine, în camera de sus,
Hai, să petreci un ceas, aici este Isus,
Un ceas de rugăciune, în lanțul minunat,
În lanțul rugăciunii pe care l-am format.

Noi nu avem vreun merit că am ajuns aici,
Am auzit chemarea și am vrut să ne ridici,
Tot meritul e al Tău, pe cruce ai murit,
Și vrei ca tot pământul să fie mântuit.

Suntem neînsemnați și totuși valoroși,
Am vrea să fim mai mulți, nu suntem numeroși,
Suntem o grupă mică, suntem frați în Hristos,
Te chemăm și pe tine, noi știm, ești valoros.

Valoarea ți-este dată de jertfa pe calvar,
Și nu există plată, primești totul în dar,
E timpul de pe urmă și nu mai este mult,
De aceea te rog, spune: sunt robul Tău, ascult.

În rugăciune sfântă cu toții ne-am unit,
E timpul de pe urmă, e timpul la sfârșit,
Vin vești din depărtare, Scriptura se împlinește,
Curând se încheie harul, Hristos pe nori sosește.

E încă primăvară, pământul e arat,
Trimite lucrătorii, e timp de semănat,
Să aruncăm sămânța, căci sigur va rodi,
Să fim semănători, nu-i timp a ne codi.

Nu trebuie departe de casă ca să pleci,
Poți semăna Cuvântul, exact pe unde treci,
Tu fă-ți lucrarea Ta, sunt mulți în neștiință,
Împrăștie Cuvântul, trăiește prin credință.

Tu nu ai școală multă, nu știi cum să vorbești,
Prin viața Ta vorbește, de aceea tu trăiești,
Să fi un far în noapte, lumină în vecini,
Să împrăștiem parfum, parfum de buni creștini.

E timpul de pe urmă, dar nu este târziu,
Să spui când mergi la piață, la toți, Hristos e viu,
Când pleci în deplasare, oriunde te găsești,
Vorbește de credință, vorbește ce trăiești.

În camera de sus strigăm toți împreună,
Începem tot cu rugă și această săptămână,
Cu listele ce-s scrise la Tine am venit,
Pe liste-s multe nume, acum eu le-am citit.

Tu îi cunoști prea bine, cunoști pe fiecare,
Cunoști ce lupte duce, ce încercare are,
Eu îi predau în brațul ce astăzi ocrotește,
Te rog, cu a Ta milă, pe toți azi îi trezește.

Trezește toți copiii, căci mulți au ațipit,
Alții au plecat în lume și astfel te-au rănit,
Trezește tot poporul, și tineri și bătrâni,
Trezește mapamondul, nu numai pe români.

Curând se încheie harul, de aceea te rugăm,
Ajută-ne, în toate, la ce e scris să stăm,
Nu vrem să ațipim, căci oboseala-i hoață,
Curând se va deschide o nouă dimineață.

Nu va mai fi necaz, nu va mai fi durere,
Dar azi, în rugăciune, cerem a Ta putere,
Îți cerem Duhul sfânt, vrem ploaia Ta târzie,
Dorim cu ardoare cerul, dorim în veșnicie.

Îți mulțumesc fierbinte că încă mai asculți,
Deși nu merităm, Tu încă ne consulți,
Ne sfătuiești în toate și nu ne părăsești,
Îți mulțumesc din suflet că încă ne iubești.

Îți mulțumesc din suflet pentru că sunt în viață,
Și mângâierea Ta, pe mine mă răsfață,
Îți mulțumesc din suflet, mereu îți mulțumesc,
Eu știu că doar prin Tine, cu Tine eu trăiesc.

Îți mulțumesc din suflet, prin vers și poezie,
E harul minunat ce Tu mi l-ai dat mie,
Îți mulțumesc fierbinte, din rugă mă opresc,
Dar cât trăiesc pe lume, eu vreau să-ți mulțumesc.
Emilia Dinescu

1830. DORINȚĂ
Am început călătoria, dar n-am luat o hartă,
Și m-am pierdut pe mine, te rog, acum mă iartă,
Între clădiri prea înalte, mă simt ca în abis,
Aș vrea să mă trezesc, eu sper să fie vis.

Să trec prin întuneric, lumină îmi doresc,
Aș vrea la rădăcini, să mă întorc firesc,
Ești orașul în care m-am pierdut, sunt rătăcit,
Vreau să mă întorc la țară, în satul meu iubit.
Emilia Dinescu

1829. RELAXARE ÎN PARC
Mă plimb prin parc, natura este vie,
M-așez pe bancă, scriu o poezie,
Castanul e înflorit și este minunat,
Parfum de liliac, mă simt chiar alintat,
Alături un magnoliu, petalele a deschis,
Natura e frumoasă, e chiar de nedescris.
Sub un cireș în floare doi tineri se iubesc,
Privindu-i, eu mă bucur și simt că întineresc.
Sub zarzărul cu rod o fată și o chitară,
Încearcă un ritm nou, un ritm din inimioară,
În parc sunt copilași, pe tobogan se dau,
Dar sunt și bătrâneii, pe bancă și eu stau,
Privesc prin ochelari, văd dragostea în toate,
Iubirea este totul, iubirea-i libertate.
Ce bine-i primavara, eu simt întineresc,
Sub alt copac în floare, un cuplu eu zăresc,
Își spun vorbe în șoaptă, privesc spre infinit,
Eu simt a lor iubire, mă simt chiar fericit,
Și fericirea toată în versuri o transpun,
Aș vrea și-n melodie să pot ca să o pun,
Mă simt întinerit, mă simt cu chef de viață,
Așa este frumosul, mereu el ne răsfață.
Emilia Dinescu

1828. GÂNDURI ȘI MULȚUMIRE
În zorii dimineții privesc spre infinit,
Aștept o rază mică, căci cerul mi-a zâmbit,
Și inima dorește căldură doar de sus,
Mai mult de o rugăciune eu nu mai am de spus.

Aștept o rază caldă, aștept o mângâiere,
Îți cer în rugăciune, să-mi dai a Ta putere,
Trimite Duhul sfânt, speranța mea e-n Tine,
Curând, în loc de rază, pe nori tot cerul vine.

Timpul nu e al meu, cadou divin primesc,
Eu nu trăiesc prin mine, prin Domnul eu trăiesc,
E raza mea de soare și inima-mi primește,
Exact cadoul vieții, ce Domnul dăruiește.
Emilia Dinescu

1827. MULȚUMIRE
Mai e puțin și Domnul va veni pe nori,
Curând, vom pleca de aici în alte zări,
Până atunci e luna mai și florile zâmbesc,
Cu bucurie Domnului mereu îi mulțumesc.

Și liliacul este înflorit, magnolia de mult, ea ne-a zâmbit,
Pe pajiște sunt flori diverse, e totul înflorit,
E mai, căpșunile au rod, cireșul e încărcat,
Suntem în luna mai, Tu ne-ai binecuvântat.
Emilia Dinescu

1826. GÂNDURI ÎNTORTOCHEATE
Oprire pentru o clipă eu mi-am permis acum,
Căci praful se alege, rămâne numai scrum,
Tic-tac se duce viața, dar numai viețuim,
Uităm că suntem oameni, uităm ca să iubim.

Dragostea închisă în albastrul ceasului stricat,
E doar un fenomen, dar nu-i de ignorat,
Uitare se așterne și sufletul pălește,
Căci omul nu trăiește, decât dacă iubește.

Eu vreau în veșnicie, acum mă furișez,
Nu știu cum este bine, dragostea să eliberez
Sau să repar doar ceasul, nu e de mult stricat,
Căci praf nu e depus pe limbile ce au stat.

M-afund în gânduri multe, oprire necesară,
Tic-tac se duce timpul și viața mea doar zboară,
În veșnicie vreau, uitare-i pe pământ,
Aici e praf și rele, în cer totul e sfânt.
Emilia Dinescu

1825. GÂNDURI
Din obișnuință greșim, ne depărtăm de Tine,
Mergem în ritm alert, deși știm, nu e bine,
Orbire este viața, păcatul pare dulce,
Însă este ca fierea, amar mult ne aduce.

Într-o zi ne-am uitat iubirea, iubirea divină am uitat,
În ritm alert, în gol ne-am aruncat,
Rugină este tot ce este fără rost,
Dar din obișnuință, noi știm că are un cost.
Emilia Dinescu

1824. DRAGOSTEA E ORAȘUL FĂRĂ HARTĂ
Rătăcire surpriză în orașul fără hartă,
Rătăcind pe străzi, eu simt că-s vinovată,
Deși sunt în pericol, n-ascult a Ta chemare,
Mă rătăcesc profund, mă rătăcesc prea tare.

Dragostea e orașul fără hartă,
Eu rătăcesc pe străzi, agale, sunt înceată,
Mi-e frică să nu trec de granița tăcerii,
Nu vreau să plec de aici, nu las locul durerii.
Emilia Dinescu