Tabor
Se înserează. Ziua a fost lungă.
Bolnavii-s vindecați, în inimi pace,
Isus și cu cei trei vor să ajungă
Pe-un munte să se roage. Totul tace.
Isus Se roagă pentru ei fierbinte,
Să vadă slava Lui, Împărăția
De Dumnezeu adevărat și-n minte
Clar va fi – Crucea apoi măreția.
Schimbat este la față, chiar și haina
E foarte albă și strălucitoare,
Păstrată pân la Înviere-i taina,
Pentru păcat Regele Vieții moare.
Dorm ucenicii. Moise și Ilie
Vorbesc cu Domnul despre suferințe
Și mângâiat de ei ar vrea să fie,
Cerul e trist de-atâtea umilințe.
Nădejdea lumii, planul mântuirii,
E ținta dincolo de crunta moarte.
Un somn ciudat și împotriva firii,
Ține pescarii-n brațe mai departe.
Pierdută este binecuvântarea
Vegherii și a rugii împreună,
Ar fi-nțeles iubirea, îndurarea,
În sacrificiul Său Isus s-o spună.
Deodată într-o strălucire mare,
Ei se trezesc și văd pe Domnul Vieții,
E Mesia, de-a Sa răscumpărare,
Scripturile au spus și toți profeții.
Isus și Moise și Ilie, iată,
De corturi pentru noapte n-au nevoie,
Ascunși de-un nor prea luminos îndată
Dispar. Cutremur. Ochi de om n-au voie…
Acesta este Preaiubitul Meu,
În El găsesc toată plăcerea Mea,
De El să ascultați, e Dumnezeu,
E Creatorul, este Dragostea!
Floare de colț
