Ocazii pierdute
Mantaua de tăcere
prea neagră se așterne,
Pe inimi obosite
de drumul vieții greu,
Zadarnic mări de lacrimi,
regretele eterne…
Necruțător e timpul
căci fuge tot mereu.
Se ofilesc în vază
intenții de iubire,
Solicitări urgente
ne-mpiedică și-acum,
Cuvintele frumoase,
de caldă prețuire,
S-au risipit cu totul
în goană și pe drum.
Cuvânt de mulțumire
sau de recunoștință,
Rămâne nerostit
și zilele aleargă…
Să ne oprim o clipă
de este cu putință,
Să-mbrățișăm cu dor
ființa-aceea dragă.
Costumul impecabil
din stofa cea mai fină,
Nu poate să se-aplece
spre cel căzut pe drum,
Deja-i târziu și este
mult implicat la Cină,
-Mai trec și alți leviți,
Samariteanul bun!…
La fel cu lumea-ntreagă,
afaceri, obiceiuri,
Credința este-ascunsă,
Isus întemnițat.
Vorbim cu toți de toate,
nimic însă de ceruri,
Nimic despre iertare,
de rău, sau de păcat.
Păreri de rău frământă
suflet și conștiință,
În față adevărul
ne-apare iar și iar,
Acesta e bilanțul
ce-aduce suferință,
Viața fără roade,
lumina stinsă-n far.
Floare de colț
