martie 14, 2023
TRUPUL ȘI GÂNDUL Doamne, astăzi m-am gândit Și gândul mi-am pregătit Să îl duc într-o instanță, Întrebări să-i pun în față, Oare trupul o-ndura Gândule, durerea ta? Oare trupul nu cedează Dacă gândul se stresează? Trupul este suferind, Bolile l-au năpădit, Gândule ești vinovat, Trupul tu l-ai dărâmat. Emilia Dinescu
martie 14, 2023
DURERE Doamne, Dumnezeul meu, Trece noaptea tare greu, Ochii nu pot să-i închid, Durerile mă cuprind. Sunt dureri trupești, severe, Ce mă lupt mereu cu ele, Dar ce doare cel mai tare E chiar cred, să mă omoare, E durerea inimii Ce n-o poți mărturisi. Emilia Dinescu
martie 12, 2023
GÂNDURI Satana vrea să lovească Și vrea să ne risipească, Dar Hristos e lângă noi Chiar dacă ne credem goi, Isus a murit pe cruce, Jertfa Lui în cer ne duce Căci suntem răscumpărați, De păcat suntem spălați. Emilia Dinescu
martie 12, 2023
RUGĂ Doamne, cad în rugăciune, Vreau ca eu, totul ați spune, Doamne, sunt o păcătoasă, Dar sunt foarte bucuroasă Căci mi-ai dat frați pe pământ Care-n greu, alături sunt, Mi-ai dat frați, mi-ai dat surori, Viața-i plină de culori. Doamne, cum să-ți mulțumesc Pentru câte le primesc Căci sunt binecuvântată Cu o grupă minunată. Suntem […]
martie 12, 2023
GÂNDURI Satana vrea să ne omoare, Ne pune piedici fel de fel, Ne ține închiși ca într-o închisoare, E șmecher, dar e și mișel. Vrea să distrugă prietenia Și dragostea ce ne-a legat, Vrea să omoare chiar frăția, Dar rugăciunea ne-a salvat. Isus ne este Salvatorul Căci El în palme ne-a săpat, Isus ne e […]
martie 12, 2023
TRECUT Mă gândesc La trecut, Aș vrea să uit Tot ce a fost, Dar nu pot, Nu are rost Căci ce a fost, E important Să nu uit Ce am învățat Și ce am trecut, Ce am petrecut. Emilia Dinescu
martie 12, 2023
RUGĂCIUNE Doamne, Dumnezeul meu, Sunt vas slab și cad mereu, Dar Tu lângă mine ești Când mi-e greu mă sprijinești. O clipă nu m-ai lăsat Deși eu, te-am neglijat, Tu nu m-ai abandonat, M-ai luat și m-ai salvat De păcatul meu murdar Și mi-ai dat viața în dar. Emilia Dinescu
martie 12, 2023
REVIN LA TINE, TATĂ N-am stat în timpul meu pe metereze Au fost la mijloc alte interese, Nu vreau să spun că eu nu m-am rugat, Dar vreau să spun, satan m-a înșelat, Mi-a ocupat timpul ce l-am promis C-o larmă care-i chiar de nedescris, M-a prins în mreaja lumii efemere Și timpul petrecut în […]
martie 12, 2023
SCRISOARE A fost sublim, a fost frumos, Dar timpul a zburat spre cosmos S-a scurs, s-a încheiat se pare, Dar timpul a fost sărbătoare. E dureros c-a fost prea scurt Tot timpul cât l-am petrecut, Aș vrea să-l mai lungesc nițel, Dar timpul este cel mișel. Plâng și nu pot să mă opresc, Este normal, […]
martie 11, 2023
UN PROVERB Un proverb spune mereu, Ce poate ți-e cel mai greu Să accepți și să primești, Afli poate cine ești… Un proverb spune așa, Vezi ce ai în preajma ta Căci cu cine te însoțești, Îți arată cine ești. Alungă omul ursuz, Dar nu îl privi de sus, Să zâmbești este ușor Când ai […]