noiembrie 30, 2024
35. RUGĂCIUNE Îți mulțumesc, Doamne, că m-ai binecuvântat, Te rog, mă iartă, Doamne, că multe le-am uitat, Ajută-mă, ca-n tot ce fac să mă gândesc la Tine, Căci Tu ai fost și ești mereu, mereu cu mine, Te rog, m-ajută, Doamne, ca voia Ta să fac, Să nu îmi placă mie, ci doar Ție să-ți […]
noiembrie 30, 2024
1551. POEMUL SATULUI ROMÂNESC Eu nu mai sunt copil, chiar fire albe am, Dar am în amintire un loc, eu mă jucam, Mi-aduc aminte bine de satul românesc, De satul unde aș vrea și astăzi să trăiesc. De casa bunei mele îmi amintesc mereu, Icoană este buna, o port în pieptul meu, Lumină mi-a adus, […]
noiembrie 30, 2024
34. RUGĂCIUNE Doamne, Tu ne-ai creat pe fiecare-n parte Și ne cunoști; ne-ai scris în marea Carte, Ne pregătești s-avem un loc acasă, Dar lumea ne atrage, nu ne lasă. De aceea, Doamne, vin c-o rugăciune, O rugăciune, Doamne, pe care n-o pot spune, Căci vorbe nu-mi găsesc, dar inima mi-o știi, Ajută-mă să cred, […]
noiembrie 30, 2024
33. MULȚUMIRE Îți mulțumesc, Tată, că deși multe am greșit, Tu atât de mult pe mine m-ai iubit, Încât ai trimis pe unicul Tău Fiu Ca să moară în locul meu. Și locul meu pe cruce a luat Și astfel eu, acum, sunt cel salvat, De aceea, Tată, eu îți mulțumesc Și de păcate, Tată, […]
noiembrie 30, 2024
1550. GÂNDURI Afară plouă, dar picturii se strâng la mine-n piept, Sunt lacrimi adunate, din suflet încă aștept, Privirea spre albastru senin mereu îndrept, Mă rog în așteptare să fiu mai înțelept, Că viața e reală, nu este un concept Și trebuie, în viață, să lupți și să fi drept, Fiindcă tu ai un suflet, […]
noiembrie 30, 2024
1549. NOAPTE DE CATIFEA Nu pot să dorm, privesc, luna dansează, Pământul îl păzește, pe noi azi ne veghează, Se unduiește o cracă și luna a lovit, De ascunde după nori și eu m-am zăpăcit. În noaptea fără lună, o draperie grea Transformă întunecimea în simplă catifea, Îngenunchez în rugă, vorbesc cu Dumnezeu, Apoi, cu […]
noiembrie 30, 2024
1548. CÂND ÎNGERII SUNT FULGI DE NEA Când îngerii sunt fulgi de nea, Simți inima că vrea să stea, O bucurie te inundă, Nu vrei ca nimeni să audă. Să cadă fulgii pe pământ, E diafan, dar am un gând, Curând, chiar îngeri vor veni, Pe cer cu toții îi vom zări. Ne bucurăm de […]
noiembrie 30, 2024
1547. DORINȚĂ ȘI VIS DE DECEMBRIE Îmi place să visez și visele-s frumoase, Dar și să am doar visuri prețioase, Când iarna vine, albă cu fulgii argintii, E timpul de visare și vreau a-mi aminti. Îmi amintesc trecutul, dar numai ce-i frumos, Că-mi place să rețin tot ce a fost duios, Nu sunt pretențioasă, asta-i […]
noiembrie 30, 2024
1546. DESPRE FLUTURI… ALTFEL… Simțim fluturi în stomac atunci când ne îndrăgostim, Dar nu spunem c-avem fluturi fiindcă știm precis, iubim, Să iubești este fantastic, mai ales de ești iubit, Sper că nu par mai obraznic, fluturii s-au întâlnit. Tot cu fluturi se compară omul când e zăpăcit, Cică umblă-n a lui minte mii de […]
noiembrie 30, 2024
1545. MÂNDRIE ROMÂNEASCĂ ÎN FIECARE SUFLET Mândrie românească în fiecare suflet, Când se întorc acasă, în inimă au zâmbet, Deși mulți au plecat, au o apartenență, În suflet sunt români, se simte a lor absență. Cu tricoloru-n suflet muncesc în țări străine, Amară este apa, cu amar câștigă o pâine, Cu lacrimi de iubire vorbesc […]