Testament
TESTAMENT
M-am gândit s-aștern câteva gânduri,
Chiar dacă-s scrise doar în niște rânduri,
Acum, când încă-s pe pământ, pot spune și prezent,
Să înșir pe filă un fel de testament
Ca să-l aveți atunci, când n-oi mai fi
Și nu mă mai pot număra printre cei vii,
Nu vreau să mă uitați,
Dar nici să mă jeliți,
Gândiți-vă că v-am iubit pe toți
Și vreau când m-oi trezi din somn să fiți,
Să fiți prezenți cu toții, să ne îmbrățișăm
Și o veșnicie să ne bucurăm.
Părinți, surori și frați, veri si cumnați,
Iubite soț și dragii mei băieți,
Stimată adunare, vecini și toți prezenți,
Am scris acum cu gândul o scrisoare
Ca să vă spun la toți că sufletul mă doare
Căci vă iubesc și vreau cu a mea credință,
S-ajungem toți s-avem o biruință,
S-avem o biruință, să fim cu toții sus
Căci pentru noi, pe cruce, a murit Isus
Și noi de credem în Isus avem o înviere
Și un loc în țara unde nu-i durere.
Eu știu că sunteți triști și poate îngîndurați,
Dar rog, acum, mai bine Cuvântul cercetați
Ca să vedeți că dorm un somn odihnitor
Din care m-oi trezi când va veni pe nor
Isus, să-l ia acasă pe al Său popor
Ce a așteptat în rugă și a strigat cu dor.
Atunci mă va trezi și vreau să vă găsesc,
Atunci mă va învia și vreau să vă întâlnesc,
De aceea, am o rugăminte: Cuvântul cercetați
Și de Satan să nu vă lăsați înșelați
Căci Biblia e Cartea cea de căpătâi
Pe care trebuie să o citești întâi,
Apoi s-o crezi, s-o pui în aplicare
Căci Biblia e singura scrisoare
Ce a fost scrisă cu sânge chiar de la început,
Chiar dacă și pe Tatăl l-a durut,
El l-a trimis pe Fiul, în locul meu să moară,
În locul meu și al tău, de asemeni, bunăoară,
Ca să putem să stăm drepți în picioare
La judecata ce va fi, cea mare.
Isus pe palme a scris al nostru nume,
Te rog să crezi, El s-a jertfit și pentru tine
Acum, am scris cu lacrimi acest testament,
Acum încă-s în viață, pot spune prezent,
Dar m-am gândit să scriu ca să citiți
Aceste rânduri când mă însoțiți
Spre groapa unde am să odihnesc
Și chiar dacă acum vă părăsesc,
Aș vrea să nu fiți triști și supărați,
De v-am greșit, vă rog să mă iertați,
Nu vreau să vă pierdeți în tradiții
Cu lumânări, icoane și cu „sfinții”,
Vreau, doar atât, Cuvântul cercetați
Și inima din piept să o luați,
S-o puneți pe altar, ca Domnul să vă dea
O inimă, cu adevărat să bată ea,
Să bată doar pentru Isus și adevăr,
Să nu uitați, atâta vă mai cer,
De adevăr să nu vă depărtați,
Pe Domnul nostru nu îl renegați,
De m-ați iubit și vreți să ne vedem,
Eu am un singur gând și nu mă tem
Căci știu că Domnul a promis, mă va învia
Când va veni pe nor cu îngerii, sa-i ia
Acasă pe cei ce încă mai trăiesc,
Să știți… abia aștept să vă reîntâlnesc,
Deja mi-e dor, de abia am adormit,
Dar mi-este dor de Domnul meu iubit,
Îmi este dor de voi în veșnicii,
De aceea, eu te rog, pe tine, acum să scrii
Un gând, un rând și o promisiune
Căci Domnul a murit și pentru tine
Și acum să îți promiți c-ai să citești
Și apoi în suflet, pe Isus sper să-l primești
Și astfel să ai timp și să te pregătești
Pentru clipa când ai să-l întâlnești.
Eu cred că poate chiar te-am plictisit
Și mă grăbesc să închei, într-un sfârșit,
Dar nu îți spun adio ci la revedere,
Căci tu acum, cunoști a mea părere,
Deci, de și tu îți dorești să mă revezi,
Gândește-te, mai bine-n cine crezi,
Gândește-te și nu te îndoi,
Predă-te azi în mâna Lui, să nu întârzii
Căci azi ești viu și poți să te căiești,
De mâine nu se știe unde ești,
Căci astăzi vocea Lui te strigă, chiar pe nume
Și astăzi glasul Lui te cheamă, chiar pe tine,
Deci nu mai sta să mă jelești pe mine,
Mai bine ai jeli chiar pentru tine
Și-n jale ai veni tu la Isus
Căci este scris că-n țara cea de sus,
Isus ți-a pregătit un loc și ție,
Isus mi-a pregătit un loc și mie.
Emilia Dinescu