Rugăciune
RUGĂCIUNE
Te rog, Tată, mă iartă c-am greșit
Și din a mea greșeală, Tu ai suferit,
Da, Doamne, eu cel mai netrebnic păcătos,
Ce n-am pe lumea asta nimic de folos,
Eu, Doamne, Isuse, eu te-am biciuit
Prin toate cele, toate ce am greșit
Eu, Doamne, eu ți-am pus coroana grea pe cap
Și tot acum, de la pieire vreau să scap.
De câte ori în viață am mințit,
Un cui în palma Ta am pironit,
De câte ori, eu, legea am călcat
Prin a mea faptă, eu pe cruce te-am legat.
Da, Doamne, eu sunt cel greșit
Tu-n locul meu pe cruce ai murit,
Deși prin fapte, grav eu te-am rănit,
Tu ai murit pe cruce pironit.
Nu știu cum poți pe mine să mă ierți,
Dar te rog, Doamne, mereu să mă cerți,
Căci de mă cerți, eu știu că mă iubești
Și-n veșnicie o casă-mi pregătești.
Te rog, Doamne, mă iartă ce am greșit
Și ajută-mă să fiu un copilaș smerit,
Ajută-mă o, Doamne, să mă pocăiesc,
Să lupt cu mine întruna, să nu îți mai greșesc,
Te rog, Doamne, trimite al Tău Duh preasfânt
Ca să mă mustre zilnic cât sunt pe acest pământ,
Te rog, să ai Tu milă ca să mai fie har
Pe altar s-aduc ca jertfă cel mai curat dar,
Ce dar pot să-ți fac Doamne, când totul e mânjit
Și-n viața asta orice pas e greșit.
Te rog, m-ajută Doamne, să vin așa cum sunt,
Că niciodată Doamne, eu n-am să fiu un sfânt
Ajută-mă, Părinte să vin ca păcătos,
Să cad în adorare pe dealul crucii, jos,
De acolo Doamne sfinte, să nu mă mai ridic
Până ce nu vedea-voi, Doamne cât sunt de mic.
Te rog, încă o dată, de poți să nu mă cerți,
Îți cer cu lacrimi multe, Părinte, să mă ierți
Căci eu sunt răzvrătitul, copilul răsfățat,
Ce-mi place să mă leagăn în dulcele păcat.
Deschide-mi ochii Doamne, să văd tot ce am greșit,
Să vin la Tine, Doamne, smerit și pocăit,
Îți mulțumesc, Isuse, căci știu că m-ai iertat,
Îți mulțumesc, Părinte, Tu m-ai binecuvântat.
Acolo unde Doamne, blestem am meritat,
Ai pus a Ta iubire și relele ai uitat,
Îți mulțumesc, Părinte, c-ai fost atât de bun,
Îți mulțumesc, mă iartă atât mai pot să spun.
Emilia Dinescu