Trecut și viitor
TRECUT ȘI VIITOR
Eșecurile mele sunt pline de împlinire,
În clipe de tristețe privesc doar cu iubire,
Trecutul meu cel negru e plin de strălucire
Căci din a mea durere, s-a plăsmuit iubire.
Așa e versul, acuma el pare fără rost,
Trecutul meu e sumbru și pare trist și prost,
Dar din trecut țesut-am povești și amintiri
Și din trecut primit-am a mele trei iubiri.
Trecutul las în urmă, privesc spre viitor
Căci viitorul crește prin primul meu fecior
Și fericirea vine cu al doilea băiat
Și al treilea mi-aduce speranță, nu oftat.
Chiar dacă din trecut aș alunga chiar tot,
Să vreau să uit, anume, trecutul eu nu pot
Căci tot ce a fost durere în urma am lăsat
Și rănile prea crunte chiar s-au cicatrizat.
Privesc doar cu speranță spre tot ce-i viitor
Căci am mereu cu mine, din trei, eu un fecior,
Chiar dacă am greșit, sunt mamă împlinită
Căci am copii, sunt mândră și sunt chiar fericită.
Emilia Dinescu