Constatare
aprilie 17, 2023
CONSTATARE
De n-ar fi durere în lume
La cruce nu am cădea
Și ne-ar place prea mult lumea,
Că și așa, parcă-i așa…
Ne-am amestecat cu lumea,
Foarte bine, Domnul a spus,
Să mergem în lumea întreagă
Să vorbim despre Isus.
Numai că noi am uitat
Că suntem din neam de soi
Și ne-am afundat în lume,
Ne-am murdărit de noroi.
Mergem mereu înainte,
Calea parcă s-a lărgit,
Nu mai știm de cele sfinte,
Nu vedem c-am rătăcit.
Suntem siguri, suntem bine,
Așa întruna ne amăgim
Mult ne-am depărtat de Tine,
Dar strigăm că te iubim.
Vrem iubirea omenească,
Vrem loialitate, tot
Lumea asta pământească
Ne-a înghițit parcă de tot.
Emilia Dinescu