Ruga noastră

aprilie 20, 2023

RUGA NOASTRĂ
Poporul stă în rugă, da, stăm la rugăciune
Căci am promis, Isuse, un lanț, printr-o minune
Ne-am adunat cu toții, așa cum am promis,
Împinși de o dorință pe liste ne-am înscris.
Venim ca unul Tată, deși noi nu ne știm,
Venim uniți în rugă fiindcă toți te iubim,
Avem toți o credință, un zel spre rugăciune
Și cerem cu speranță să faci Tu o minune.
Privește cu îndurare la listele ce-s scrise,
Avem surori prea multe ce parcă sunt învinse
Și frați ce-n suferință stau acum în spitale,
Cămine întregi în care altarele sunt goale,
Avem copii în lume, satana i-a înghițit
Căci au ales păcatul și ei te-au părăsit,
Le pare dulce viața în care au plecat
Căci au plecat Isuse și te-au abandonat.
Privim cu înfrigurare în noi, nu ne cunoaștem,
Suntem murdari Hristoase, aceasta recunoaștem,
Nu merităm ca ruga spre Tine să înălțăm,
Venim doar cu speranță, în rugă ne aplecăm.
Aducem ruga noastră pentru cei oropsiți,
S-a zguduit pământul și mulți sunt îngroziți,
Trimite pacea Ta, alină pe cei mulți
Ce stau printre ruine, eu știu că Tu-i asculți.
Strigăm în rugăciune pentru misionari
Ce au plecat în lume, în țări care sunt mari,
În țări unde Cuvântul de mult e interzis,
Dar au plecat să spună că Tu nu ești învins,
Au plecat cu speranță și știm că-i însoțești,
În rugăciune Tată, te rog să-i întărești.
Aducem ruga noastră pentru biserici multe
Ce stau în adormire și au uitat să asculte
Glasul divin cu care prin frați Tu ai vorbit
Atunci când predici simple și multe au rostit,
Ei au rostit Cuvântul de la amvon cu zel,
Poporul zdruncinat-a în predică nițel,
Trezește, Tu, biserici ce stau în adormire
Căci e nevoie Tată, de mai multă sfințire.
Privește cu îndurare spre cei ce-s prigoniți,
Îndură-te, Părinte, de cei ce-s chinuiți
Căci mulți sunt prinși în patimi și nu te mai zăresc,
Ajută-i să te vadă, pe toți cei ce doresc
Să lase vicii care îi țin în lanț de mult,
Să vadă că nu-s liberi, satan robi i-a făcut.
Te rog, acum pe Tine pentru părinți și frați,
Pentru surori și rude și chiar pentru cumnați,
Te rog să îi trezești să te vadă pe Tine,
Nu te-au văzut în mine și îmi este rușine
De aceea vin în rugă, pe liste eu îi pun
Și-ți cer să mă ajuți ca eu să mă adun
Prin viața mea și fapte eu să te reprezint
Să fiu numai lumină, să nu mai fiu un zid
Prin care să nu vadă vecinii al Tău Cuvânt,
Vreau să trăiesc prin Tine, nu vreau într-un mormânt,
Vreau ca să fiu lumină pentru ai mei cunoscuți
Și crede-mă Hristoase, că am pe listă mulți,
Sunt mulți acei cei care pe mine mă cunosc,
De nu te văd pe Tine nu are nici un rost
De aceea în umilință îți cer să mă ajuți
Să te vadă pe Tine toți ai mei cunoscuți.
Ne-am adunat în rugă, te rog ca să ne ierți
Pentru cuvinte slabe, dar vrem să le primești,
Primește rugăciunea pe care o rostim
Și iartă-ne, în vorbe și fapte noi greșim,
Venim în rugăciune acum cât este har
Vrem să primim putere, vrem Duhul Sfânt în dar,
Vrem să ne însoțești în tot ce noi trăim,
Ajută-ne, Hristoase, ca să ne pocăim.
Emilia Dinescu

Comments are closed.