În camera de sus
ÎN CAMERA DE SUS
În camera de sus, din nou, am poposit,
Mă bucur că cu frații în rugă m-am unit,
Ne dăm mâna în rugă, așa cum am promis
Și stăm lângă altar, pe listă ne-am înscris.
Nu e lucrarea noastră, noi suntem pământești,
În luptă și durere suntem foarte firești,
Dar Domnul e prea bun și Duhul a trimis
Și am format o grupă, pe liste ne-am înscris.
Cerul ne este martor, de mână ne luăm
Și stăm în adorare și ruga murmurăm,
Uniți ca unul, Tată, vrem să îți mulțumim
Că începem săptămâna și iar ne întâlnim.
Am încheiat sabatul și Ție ne-am predat,
În sfântă adorare, cu drag, ne-am închinat
Și zilnic cu speranță, noi zilnic ne rugăm,
Dar azi am format lanțul și ruga înălțăm.
Nu avem nici un merit ca să venim la Tine,
Suntem murdari, Isuse și ne este rușine
Căci firea pământească ne învinge tot mereu,
Dar cerem îndurare și cerem harul Tău.
Începem săptămâna cu-n lanț de rugăciune
Și cerem să lucrezi prin noi, să faci minune,
Să ne ajuți să fim balsam alinător,
Trimite Duhul Sfânt peste al Tău popor.
Cu lacrimi pe obraji și inimi sângerânde,
Venim acum ca mame, poate suntem plăpânde,
Ne-ai dat în dar copii, avem brațele goale
Și inima de jos nu vrea să se mai scoale.
Avem o listă, Tată, cu tineri ce au plecat
În lumea asta mare ce-i plină de păcat,
Nu am știut să-i creștem, se pare am eșuat,
Dar stăm uniți în rugă, Ție ți i-am predat.
Copiii mi-s departe, deși sunt lângă mine,
Ei sunt departe,Tată și îmi este rușine,
Îți cer ca să repari tot ce eu am greșit,
Adu-i la Tine, Tată, atâta mi-am dorit.
Vin la altar, Isuse, copiii sunt pe listă,
Te rog, șterge de lacrimi inima cea tristă,
Dă-ne încredințarea că-i vom vedea venind,
Ni s-a luat să-i știm în lume pribegind.
Boala și suferința a intrat în popor,
Avem boală în noi și răni care ne dor,
Și fizic și moral, suntem prea mulți bolnavi
Și nici spiritual noi nu suntem grozavi,
Trimite alinare și pacea Ta deplin,
Trimite vindecare, căci vrem să mai trăim,
De este voia Ta, noi îi avem pe listă,
Îi spun pe nume, Tată, cu lacrimi că sunt tristă,
Te rog, ca mare Medic să faci a Ta lucrare,
S-aduci balsam de pace și multă încurajare.
Te rog, mă iartă, Doamne, sfințește rugăciunea,
Căci vorba mi-e murdară, primește plecăciunea,
Ajută-mă să accept în viață voia Ta,
Căci vreau s-aud, Isuse, că am fost roaba Ta.
Emilia Dinescu