Copiilor mei
COPIILOR MEI
O analiză, iată, mi-am făcut
Și am privit, puțin, spre al meu trecut,
Nu-mi pare rău nimic din ce am trăit,
Îmi pare rău pentru tot ce am greșit,
Nu-mi pare rău de ceea ce am făcut,
Că mi-a plăcut sau că nu mi-a plăcut,
Îmi pare rău de tot ce n-am făcut
Și toate, doar că-n suflet m-am temut.
Am eșuat în tot că am fost egoistă
Și m-am temut, privind trecutul azi sunt tristă
Că v-am distrus copilăria toată,
Să întorc timpul aș vrea ca să se poată,
Dar nu se poate, astăzi eu regret,
Nimic bun în dreptul meu n-aștept,
Îmi cer iertare, știu că v-am greșit,
Dar eu, atunci, mai mult nu am gândit.
Privesc la voi, sunt mândră, bine-mi pare
Că sunteți puii mei și tot ce am sub soare,
Eu nu am nici un merit, pe lume v-am adus,
Dar voi sunteți cadou divin venit de sus.
Nu ați avut un tată să vă crească,
Îmi pare rău că am lăsat să vă rănească,
Îmi pare rău, nu am făcut ce a trebuit,
Dar asta nu înseamnă că eu nu v-am iubit.
Privesc la voi și scuze azi îmi cer
Și mamele greșesc, nu-i un mister,
Nu vreau să mă iertați, ci vreau să vă iubiți
Și calea cea curată în viață să găsiți.
Nu vă lăsați atrași de tot ce-i efemer,
Într-o secundă-n viață chiar multe lucruri pier,
Priviți la Dumnezeu căci El vă este Tată
Și zi de zi v-așteaptă cu dragoste curată.
Priviți trecutul ca trecut și doar atât,
Lăsați în urmă tot ce a fost urât,
Fiți buni și un exemplu pentru cei din jur
Căci știu că-n voi trăiește copilul încă pur.
Nu vă lăsați atrași de tot ce e lumesc,
Sunt patimi hoațe care vă răpesc,
Eu v-am crescut, doar eu și Dumnezeu,
Iar Dumnezeu a fost cu voi în ceasul greu.
Satana v-a cerut cu disperare
Și v-a trecut prin cruntă încercare,
Dar Dumnezeu în brațe v-a purtat
Și din necaz mereu El v-a salvat.
Vă rog să nu uitați ai cui copii sunteți,
Eu strig în rugăciune căci știu că voi puteți,
Puteți în inimă pe Dumnezeu să-l tatuați
Și știu că niciodată, nicicând nu-l renegați.
Chiar dacă am greșit, greșeala am ales,
Eu nu regret nimic căci știu, am înțeles,
Voi sunteți rodul meu, n-am altă bucurie,
Dar nu uitați, vă vreau ai mei în veșnicie.
Emilia Dinescu