În camera de sus
ÎN CAMERA DE SUS
În ceas de rugăciune eu, iată, am venit,
E timpul meu de rugă, un timp prea prețuit,
Tu m-ai creat pe mine, deși n-am meritat,
Tu m-ai păzit de rele și tot Tu m-ai salvat.
Cu frații mei în rugă, acum, eu m-am unit,
În camera de sus noi, iar ne-am întâlnit
Și suntem bucuroși că ne întâlnim cu Tine
Și stăm în rugăciune uniți printr-o minune.
Noi am format o grupă, Tu ne-ai adus aici,
Tu ne-ai chemat la rugă, ai vrut să ne ridici,
Să stăm uniți în rugă, chiar dacă nu ne știm,
Să înțelegem bine ce înseamnă să iubim.
Te rog să dai speranță în încercarea grea,
S-ajuți în rugăciune uniți veșnic a sta,
Să stăm în rugăciune orice s-ar întâmpla
De vrem cu Tine cerul apoi a contempla.
Suntem oameni, din fire suntem prăpăstioși,
De când te știm pe Tine suntem mai bucuroși
Și bucuria noastră noi vrem s-o împărtășim,
Să înțeleagă lumea de ce noi te iubim.
Și iartă-ne, Isuse, c-ades ne întristăm,
N-ar trebui, Hristoase, în lume noi umblăm
Și suferința multă ce-n cale întâlnim,
Ne face să clacăm, nu vrem să rătăcim.
Venim uniți în rugă și listele aducem,
Ei sunt bolnavii noștri și de durere plângem,
E multă suferință și boala este grea,
Ajută Tu, bolnavii la crucea Ta să stea.
Să se predea deplin în brațul Tău de Medic,
Nu vreau în rugăciune să mă apuc să predic,
Printre bolnavi mă număr, ajută-mă pe mine
Să mă agăț de Tine când ea, durerea vine.
Nu mă lăsa Hristoase, să lupt în suferință,
Te rog, să lupți cu mine ca să am biruință,
Să mă agăț de cruce, să strig în disperare,
Căci doar cu Tine trec prin orice încercare.
Nu mă ridic din rugă și vreau să-ți mulțumesc
Căci știu că Tu ești veșnic și știu că ne iubești,
Îți înțeleg iubirea de când și eu sunt mamă
Și-ți înțeleg durerea că am în suflet rană.
Pe listă sunt copiii ce-n lume au plecat,
Cu a noastră suferință, pe listă i-am notat,
Tu-i știi pe fiecare și suferi și mai mult,
Căci au plecat în lume cuprinși de al ei tumult.
Noi știm că rugăciunea Tu ne vei asculta
Și știm că ei spre Tine cu zel s-or îndrepta,
Nu-ți cer să-i ocrotești, ci vreau să îi trezești
Să vadă c-au greșit, dar Tu încă-i iubești.
În rugăciunea noastră i-aducem pe acei
Ce stau pe baricade și luptă chiar cu lei,
E greu să duci Cuvântul, e greu ca colportor,
Te rog să dai speranță, cu Tine-i călător.
Să fi cu toți acei ce răspândesc Cuvântul,
Să-i întărești în umblet, ei umblă tot pământul
Și Duhul sfânt să fie cu ei în ce lucrează,
Să vadă c-au fost schele, cât mai mulți se botează.
Minunea convertirii, te rog să o împlinești,
Din amorțirea morții, te rog să ne trezești,
Noi știm că va veni prigoana pe pământ,
Vrem să ne pocăim, nu vrem într-un mormânt.
Îți mulțumesc că încă mai avem libertate,
Ajută-ne să facem din Tine o cetate
Și să fugim la Tine orice s-ar întâmpla
Căci cerul fără Tine, noi știm, nu-l vom afla.
Te rog să dai speranță în sufletele triste,
Să nu mai plângă ochii, să curgă în batiste,
Să ne ajuți în rugă mai mult să-ți mulțumim,
Să vadă toată lumea cum este un creștin.
Doar voia Ta o vreau în dreptul tuturor,
Ajută-ne să fim mereu al Tău popor,
Până vei veni pe nori ca să ne iei acasă,
Noi vrem să fim cu Tine, să fim a Ta mireasă.
Emilia Dinescu