Rugăciune
RUGĂCIUNE
La piciorul crucii Tale, iată, Doamne, am poposit,
Ne așezăm în rugăciune, îți spunem c-am obosit,
Alergarea lumii toată ne-a captat tot ce a fost bun,
Cu inima sfărâmată în rugă venim acum.
Suntem prea atrași de lume și umanul e în noi,
Se dă luptă, nu pot spune, suntem în strașnic război,
De nu lupți cu noi, Isuse, știm că noi vom fi învinși,
Dar venim la Tine, Doamne, vrem în carte să fim scriși.
În această zi sublimă, soarele ne încălzește,
Iar noi stăm în rugăciune, te rugăm spre noi privește,
Noi nu merităm nimic, dar venim prin harul Tău,
Te rog, pe noi ne sfințește, curățește-ne de rău.
Suntem slabi din fire, Tată, dar Tu ne-ai adus aici,
Noi nu merităm, Isuse, că suntem murdari și mici,
Dar Tu ai murit pe cruce, deși nimic n-ai greșit,
Tatăl Tău te-a trimis, Doamne, pentru că mult ne-a iubit.
Ia-ne-n brațul Tău de Tată, te rog nu ne părăsi,
Dă-ne Tu puterea toată pentru a te regăsi,
Vrem să stăm în rugăciune, lângă Tine am poposit,
Este timpul meu de rugă și la Tine am venit.
Iată, vin cu umilință, sunt slabă și cad mereu,
Dar strig doar la Tine, Tată, căci ești al meu Dumnezeu,
Pe altar eu pun acuma, lista mea de rugăciune,
Mă încred în Tine, Doamne și îți cer a Ta minune.
Cer minunea convertirii la cei care ne rugăm
Căci noi ne-am luat de mână, lanț de rugă azi formăm,
Vreau să privești cu îndurare spre toți cei care au plecat,
Au plecat în lumea mare, ei cred că Tu i-ai uitat.
Te rog, Doamne, să ai milă și să îi trezești din somn
Pe toți cei ce stau departe, să înțeleagă, Tu ești Domn,
Adu-i Doamne, la credință pe toți ce s-au depărtat,
Vorbește-le cum știi, Tată, căci ei nu te-au renegat.
Tatăl meu, eu stau în rugă, pentru cei în suferință,
Căci boala cea rea, mârșavă pare c-are biruință,
Dar Tu, Doamne, ești la cârmă, Medicul suprem ești Tu,
Ajută-i să nu se teamă, căci Tu ești al nost’ atu.
Vin în camera de sus, vin cu bucurie sfântă,
Fiindcă știu că ești cu noi, știu că vom avea izbândă,
Nu ne temem de satana, El la cruce a fost învins,
Ne încredem doar în Tine și în ce ne-ai lăsat scris.
Iată, stau în rugăciune și m-aplec să-ți mulțumesc,
Aș avea multe a spune, dar să cer eu mă opresc,
Fiindcă nu vreau să te supăr, eu las totul la altar,
Mă las și pe mine, Tată, umple-mă de al Tău har.
Cer cu ardoare și credință, Duhul sfânt îl vreau cu noi,
Căci doar ploaia Ta târzie poate să ne facă noi,
Înnoiește-ne, Isuse, căci cu Tine vrem să fim,
Ne-am luat de mână, Doamne, pentru că noi te iubim.
Emilia Dinescu