În camera de sus

noiembrie 18, 2023

ÎN CAMERA DE SUS
E timpul meu de rugă, în camera de sus
Unde sunt așteptată de Domnul meu, Isus
Și intru, stau de vorbă, m-așez la povestit,
Mă bucur că în rugă, acum, l-am întâlnit.

E timpul minunat, e timp de dedicare,
Și plină de iubire și multă remușcare,
Eu, iată, am venit în camera de sus
Să stăm în rugăciune, așa cum Domnul a spus.

Suntem o grupă mică, dar ne rugăm mereu,
Ne-ai scos din încercare și ne-ai scutit de greu,
De am fost în suferință, mereu Tu ne-ai salvat,
Venim uniți în rugă, căci Tu ne-ai adunat.

Nu vrem ca să greșim, dar firea pământească
Din ce în ce mai mult pare să ne înrobească,
Noi suntem slabi ca oameni și tot mereu cădem
Și toate, că nu mergem cu Domnul în tandem.

Venim în fața Ta, cu listele ce am scris,
Cât stă în rugăciune, creștinul nu-i învins,
Noi știm că orice ar face, satana nu-i lăsat
Să facă tot ce vrea cu omul încercat.

Pe liste-s multe nume, bolnavi avem destui,
Dar noi venim la Tine, căci nu-s ai nimănui,
Îți spunem suferința, îți cerem vindecare
Și în necazul mare îți cerem alinare.

E timpul spre sfârșit și bolile sunt multe,
Durerea cotropește, nimic nu poate să înfrunte,
Căci boala cea amară tot trupul vlăguiește,
Sunt mulți în suferință, pe mulți boala topește.

Îți cerem, cu credință, să asculți rugăciunea,
Te rog, să dai putere, te rog, produ minunea,
Vino, ca Mare Medic și fă o vindecare
La cel ce-n suferință-i pe patul de încercare.

În rugăciunea noastră, mai mult noi îndrăznim
Și stăm în adorare, nu vrem să ne oprim,
Îți mulțumim, Isuse, în numele-ți venim,
Venim uniți în rugă și iată, că vorbim.

Avem o listă lungă, copii ce-s rătăciți,
În lumea asta mare ei cred că-s fericiți,
S-au afundat în vicii, mimează fericirea,
Fiindcă se tem, Părinte, că au pierdut iubirea.

Nu sunt doar nume, Tată, nu e doar o hârtie,
Sunt suflete bolnave, ei nu au bucurie,
Și-aduc aminte bine, ei știu cum au crescut,
Dar s-au pierdut în lume și au făcut ce au vrut.

Venim uniți în rugă cu o credință mare,
Căci pentru un părinte nu e mai grea încercare,
Iar Tu ne ești Părinte, și noi suntem părinți,
Te rog, ascultă ruga, te rog, să ne asculți.

Și îndrăznesc din rugă privirea să ridic,
Te rog, ascultă vorbe ce nu pot să le zic,
Te rog, ascultă, Tată, cum inima vorbește,
Ascultă ruga slabă ce robul Tău, rostește.

Aduc evangheliștii în rugă, colportorii,
Aduc în rugăciune, pe rând, toți slujitorii,
Nimic nu-i neînsemnat din tot ce se lucrează,
De aceea cu credință, te rog, Tu înzestrează.

Te rog, să fi cu acei ce fac a Ta lucrare,
Curând vom încheia această alergare,
Până atunci, Părinte, Tu să ne fi stăpân,
Căci fără Tine toate sunt praf și nu rămân.

În lume sunt războaie și moartea-i peste tot,
Creștinii stau în lanțuri și simt că nu mai pot,
Te rog, să dai putere, speranță să le dai,
La cei ce-s prigoniți, te rog cu ei să stai.

Nu știu cum e mai bine, la noi e libertate,
În libertatea noastră mai greu le ducem toate,
Ne-am învățat cu bine, dar mult ne-am depărtat
De dragostea dintâi, de când ne-am botezat.

Nu știu ce va veni, dar știu că ne-ai promis
Că cel care se luptă, în luptă nu-i învins,
De aceea, cu credință, noi îți predăm, deplin,
Tot ce avem, Hristoase, doar cerul să primim.

Vrem cerul cu ardoare, nu vrem să ațipim,
Nu vrem să fim fecioare din cele ce adormim,
Trimite Duhul Sfânt, vrem ploaia Ta târzie,
Vrem să trăim cu Tine, acum și-n veșnicie.

În camera de sus, de mână ne luăm
Și rugăciunea noastră, din suflet, înălțăm,
Până Tu vei veni, în rugă noi vom sta
Și tot uniți în rugă, mereu vom aștepta.

Vom sta în rugăciune și vrem să fim cu Tine
Căci am citit Cuvântul și știm că Domnul vine,
În camera de sus noi ne-om ruga mereu,
Ne-om sprijini în rugă când ceasul este greu.

Te rog, să dai speranță și să ne dai un semn
Că știm că ne-am unit doar la al Tău îndemn,
Să ne săruți pe frunte, să ne dai mângâiere,
Căci fără Tine, Doamne, noi nu avem putere.

Și de greșim în vorbă și de greșim în gând,
Venim uniți în rugă, venim cu toți, plângând,
Te rog, acum, pe Tine, te rog, să ne sfințești,
Te rog, cu umilință, pe toți să ne primești.
Emilia Dinescu

Comments are closed.