La mulți ani, Ionuț!
LA MULȚI ANI, IONUȚ!
Astăzi, este despre tine, mă grăbesc să scriu un gând,
Iartă-mă, dacă greșesc, aș vrea să scriu doar un rând,
Dar n-am cum, că nu se poate să transmit ce îmi doresc,
Într-un rând scriu sănătate, iată rândul că sfârșesc.
Te apreciez pe tine, da, te apreciez nespus,
Ești un om, cum spun bătrânii, un om ce-i la rană pus,
De aceea, cu grăbire, îți urez tot ce-i mai bun,
Iartă-mă, dar eu cuvinte nu găsesc, nu știu să spun.
Când cuvinte nu găsesc, mă opresc în rugăciune,
Căci cu Dumnezeu vorbesc, Domnului eu știu a-i spune,
Mă rog pentru tine acuma, Dumnezeu să te păzească,
Căci El te-a creat pe tine, El știe să te ocrotească.
De la Dumnezeu ai totul, Dumnezeu te-a ocrotit,
Când satan cu înverșunare, aprig, el te-a mai lovit,
Ai fost protejat de ceruri când necazul a venit,
Să înălțăm o rugăciune, Dumnezeu te-a ocrotit.
Încă un an, în dreptul tău, este scris în cartea vieții,
De aceea înalț o rugă, chiar în zorii dimineții,
Astăzi este ziua ta și mă bucur pentru tine,
De aceea îți trimit, într-un vers, gândul de bine.
Îți doresc doar sănătate, fericire și ce vrei,
Împlinire lângă fete, că ai lângă tine trei,
Sporul mâinilor să-ți fie și să ai mereu plăcere,
C-ai făcut ce ai putut bine, Dumnezeu ți-a dat putere.
Eu sunt om, vorbesc în versuri, dar pot versul să greșesc,
Dar cu dragoste fierbinte, pot să spun că te iubesc,
Binecuvântarea toată către tine o trimit,
La mulți ani îți spun din suflet, ești cumnatul meu iubit.
Emilia Dinescu